Dupa ce Guvernul a anuntat ca e obligat sa ia masuri de austeritate, de parca romanii ar fi trait vreodata in opulenta si acum e cazul sa li se taie macaroana, perspectiva disponibilizarilor din sectorul bugetar planeaza incert peste Romania, ca o aripa neagra si in acelasi timp transparenta. Nimic nu se vede si totusi parca e mai putina lumina, iar tu te intrebi, ce grozavie urmeaza si in acelasi timp iti imaginezi ca poate totusi n-o sa fie nimic.
E o stare de expectativa generala in toate structurile de stat – nu ca birocratia romaneasca ar fi facut vreodata ceva util. Toti stau ascunsi prin birouri, rugandu-se sa nu-i pocneasca pe ei. Poate pe colegul. Sau poate pe colega, care oricum are prea multe idei. Dar in nici un caz pe ei. Ca ei sunt functionari model – uite saptamana asta n-au intarziat niciodata la serviciu si nici nu s-au mai dus sa-si faca piata in orele de program. Apoi, mai au trei ani pana la pensie si, daca sunt atenti, pot sa si-i petreaca la caldurica, iar dupa aia gata – nu-i mai deranjeaza nimeni. Toti spera ca poate trece si valul asta, cum au trecut si altele. Toti zambesc cordial-dulceag sefilor, atunci cand le dau “buna ziua” si toti isi iau un aer competent si ocupat daca ies cumva din birou ca sa plimbe trei hartii pe culoarul institutiei. Dar in general incearca sa nu prea iasa, sa nu fie vazuti, ca sa nu intre in vizorul cuiva cumva.

Este o vreme cand membrii clasei functionaresti din Romania stau ascunsi in spatele maldarelor de dosare nerezolvate de ani de zile, asa cum sobolanii stau ascunsi in fundul vizuinelor atinci cand simt deratizarea pe aproape. In acelasi timp, toata lumea stie ca disponibilizarile nu-i vor lovi pe ei, pentru ca ei stiu sa se ascunda. Disponibilizati vor fi cei care fac ceva. Cei care au proiecte – pentru ca, nu-i asa, proiectele presupun costuri, iar Romania nu are bani, si ca atare costurile trebuiesc reduse. Taiate chiar. Concluzia e logica: cine face ceva – afara! Cine are idei iar e candidat sigur la un loc pe lista de disponibilizari, pentru ca sa pui in practica o idee inseamna sa cheltui bani si, asa cum am spus mai devreme, Romania nu are bani de cheltuit. In vremea asta, in spatele maldarelor de dosare, sobolaniada continua.
Toti stau linistiti, numai ochii li se misca in cap, atat cat sa constate ca uite, colega aia care radea tot timpul, vorbea perfect doua limbi straine si luna trecuta a primit prima de merit deja nu mai lucreaza aici, dar e mai bine, pentru ca oricum ea facea prea multa galagie. Pe urma, uite, tanarul acela care avea master si planuia sa dea examan la scoala doctorala in toamna, a fost si el dat afara, iar asta e si mai bine, pentru ca din cauza unei propuneri a lui tot biroul a fost obligat sa faca, acum doua luni, ore suplimentare. Au mai plecat unii, a mai trecut un hop, isi zic sobolanii, Domane-ajuta, sa vedem ce urmeaza. Pana la urma totul se incheie cu bine, sobolaniada se termina si ea si toata lumea poate in sfarsit sa iasa pe culoar la o tigara, sa faca glume de birou si sa-i barfeasca pe sefi si pe colegii care nu sunt de fata. Toti vor gandi ca or sa mai vina si alte vremuri grele, dar pana atunci noi vom fi iesit la pensie, asa ca cine ramane sa se spele pe cap cu toata situatia.
Nu demult, un coleg imi spunea, dupa ce vorbisem la telefon o jumatate de ora si ne auzeam cu un ecou ca la manele: “stii, acuma cu masurile astea de austeritate, ar trebui sa vorbim si noi cu 25% mai putin”. Nu i-am dat dreptate inca de atunci. 25% inseamna reducerea cheltuielilor si poate porocentul reducerilor de personal, dar in structurile statului roman competenta si deci capacitatea institutiilor de a-si indeplini cat de cat functiile se va reduce cu 50% sau poate si mai mult. Iar in serviciile de informatii, a caror activitate are, prin specificul ei, un caracter inchis, situatia e si mai albastra. Nimeni n-a dovedit vreodata ca e nevoie sa dai o mare spaga ca sa devii politist sau ofiter de in formatii in Romania, ca sa aperi, adica, legea statului roman. Dar toata lumea spune ca e asa. Nimeni n-a dovedit vreodata ca sunt ofiteri care mint, fura sau inventeaza informatii, dar foarte multi dintre cei care cunosc situatia din interior spun ca e asa. Si, daca ar fi asa, cine ar mai ramane, sa apere statul roman de minciuna si de hotie? Cu atat mai mult cu cat cei care trebuiau sa faca asta nici macar nu mai sunt platiti bine.
Dedic acest material domnului care, dupa ce am mers sa vizitez expozitia de tehnica militara ce a avut loc in primavara la Romaero, s-a strecurat in spatele meu sa-mi caute in geanta, sa vada ce notite si ce carti de vizita am pe acolo. Dar i s-a lipit de mana si bancnota de o suta de euro, bani imprumutati ca sa-i pot cumpara haine noi fetitei mele. Dedic acest material coordonatorilor care i-au cerut sa faca asta si dedic acest material politistului care a incercat sa ma convinga ca de fapt nu a avut loc nici un furt.
Mai dedic acest material presedintelui Basescu, pentru ca a decis sa impoziteze drepturile de autor cu un asemena procent, incat n-or sa-mi mai ramana bani destui sa-mi platesc chiria. Pentru ca, nu-i asa, statul roman a fost mereu vulnerabil si niciodata nu si-a permis sa asigure cetatenilor sai dreptul de a locui decent sau macar de a locui undeva.
Oricum, tuturor celor pe care i-am mentionat si altora ca ei le urez: Sobolaniada Placuta!
Mihaela Onofrei
Bucuresti,
7 iulie 2010
Foto: sfinx777.wordpress.com, gov.ro


Stirea inceputului de an a fost categoric cutremurul din Haiti. Au trecut de atunci mai bine de patru luni, iar ceea ce se vede din avion, atunci cand zbori suficient de jos deasupra insulei sunt sirurile de corturi albastre, in care inca se adapostesc sinistratii. Deja expertii au inceput sa se intrebe daca nu cumva reconstructia acestei tari este o misiune imposibila. Haiti inca traieste in stare de urgenta. In primele zile de la producerea cutremurului, presa din toata lumea relata despre situatia din Haiti. In inauarie, jurnalele de stiri ale planetei se auzeu ca un gigantic strigat de ajutor in fata durerii a mii de oameni loviti pe neasteptate de furia naturii.

180 de companii din 17 tari au expus tehnica militara la Black Sea Defence and Aerospace, eveniment ce a avut loc la Romaero, in perioada 13 - 15 aprilie. La moment, am povestit la radio ce s-a putut vedea la expozitie. Si tot atunci, am luat, la cald, un interviu cu unul idntre pilotii de pe IAR - 99 Soim, imediat ce a coborat la sol, dupa zborul demonstrativ, care a incantat asistenta.










Foto: Itar Tass
Inchisorile secrete ale CIA continua sa fie un subiect actual in presa din Romania si de aiurea. Piatra aruncata cativa ani in urma de un ONG american in cautare de popularitate aducatoare de surse de finantare, continua sa faca valuri in opinia publica de pretutindeni. Setoasa de senzatie, si ea aducatoare de finantari uneori substantiale, media ajuta la amplificarea si continua propagare a acestor unde de neliniste, care se lovesc de tarmurile prejudecatilor noastre, pentru a se intoarce, odata si inca odata, mereu cu alta poveste, mai fantastica. Precum poarta secreta catre taramul de dincolo sau tainita Sfantului Graal, inchisorile CIA au fost purtate de zvonuri cam peste tot prin lume - cel mai recent, o asftel de facilitate s-ar afla intr-un sat din Lituania. Dar povesti despre ele au implicat, fundamentat sau nu, si tara noastra. La un moment dat se soptea chiar ca una dintre aceste fabrici de smuls adevaruri cu tot cu parti din prezumtivii teroristi s-ar fi aflat pe o strada aglomerata din Bucuresti, ceea ce, desigur, ar explica partial traficul imposibil din capitala noastra mult-iubita. In urma cu aproximativ doi ani, Senatul a investigat posibilitatea participarii Romaniei la reteaua de generare de stiri cu circulatie limitata, pe subiecte legate de sanatatea terorismului global. Senatorii romani n-au gasit, desigur, nimic, ei fiind de altfel in general incapabili sa-si gaseasca fie si paltoanele in plina vara. Oricum, raportul Senatului n-a schimbat nimic, iar fabulatii pe tema mai sus-enuntata continua sa circule, adevarul despre inchisorile conspirate ale CIA fiind el insusi mai bine ascuns chiar decat inchisorile in sine, in caz ca ele exista sau au existat.
Serile trecute, pe la ora 22.00 ma gaseam in statia de tramvai, incercand sa ajung acasa. Viscolea. Pe refugiu – lume ca la manifestatie. Tramvaiul refuza sa vina, vantul spulbera zapada, iar eu ma transformasem intr-un mic cub de gheata de 90 de kilograme. Deasupra noastra, de pe copertina refugiului, o placa de policarbonat, din aceea transparenta, iesise din suruburi si se zbatea in vant nu ca o pasare ranita, ca ar fi prea romantic, dar ca un epileptic in criza.

Un scandal a izbucnit miercuri in centrul Bucurestiului, in fata unui fost magazin universal, alta data prosper, acum dezafectat. Magazinul a apartinut unui politician, apoi nu mai e clar ce s-a intamplat cu el. Sustinatorii unuia dintre candidatii la prezidentiale au arboraat un afis electoral urias pe magazin. Pe urma au venit ceilalti si au dat afisul jos. Ascultati corespondenta transmisa de la fata locului.