Dimitri Soin si-a luat interviu singur
Turneul lui George Bush in Orientul Mijlociu a insemnat un alt subiect. Am stat de vorba despre asta cu Ahmed Jaber, fost luptator in Organizatia pentru Eliberarea Palestinei, devenit jurnalist in Romania. Jaber nu se intalneste niciodata direct cu mine – totdeauna ma pune sa fac un ocol inainte, de parca ar vrea sa vada daca nu sunt urmarita. Probabil este un reflex din vremea cand traia cu Mossadul pe urme – un reflex din tineretea lui, incarcata de sange si moarte si iubire disperata pentru pamantul stramosesc. Asa a facut si in acea dupa-amiaza, cand m-am dus la el acasa, pentru ca era racit. M-a servit cu un ceai dintr-o planta care creste in tinutul de unde se trage, “e mirosul pamanului meu”, mi-a spus, si apoi am stat de vorba. Apoi am inregistrat. Am plecat catre seara pe o ninsoare de poveste, cum in tara de unde vine palestinianul nu cade niciodata.
Doar ce ajunsesaem acasa si-mi incalzeam tocana de cartofi cu ultimele molecule de gaz din butelie. Era 11 noaptea, cand a sunat telefonul. Mobilul, ca fix nu am – numai fixuri. Era Talida, sefa mea, care, probabil considerand ca poate dispune oricand de timpul meu, ma suna sa ma anunte ca seful Agentiei Internationale pentru Energie Atomica, Mohammad ElBaradei, tocmai ce declarase ca teroristii pot cumpara din Ucraina, Kazahstan sau Romania materiale radioactive cu care sa fabrice o bomba murdara. Mi se cerea sa merg in padurea de la Magurele, sa vad daca mai e pazit fortul.
… Ca sa-i intreb pe oameni cum a fost prima lor zi de munca. Chiar asa s-a intamplat, pentru ca ninsese mult iar pe strada erau munti de zapada. Pe unii i-am speriat de moarte, cand le-am aterizat in fatza. Altii mi-au raspuns la intrebare. Iata ce-a iesit…
Asculta materialul audio
Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.
Imi amintesc ca in dupa-amiaza aceea venisem de la o documentare la care lucrurile nu mersesera prea bine. Am fost “inarcinata” cu gasirea stiri din muzica, asa ca am inceput sa scurm Internetul. Pana la urma am gasit stirea despre Lucian Ban, absolvent de filosofie, care canta jazz. Am iubit-o de cum am vazut-o si am stiut imediat ce-i mai trebuie. Asa ca am pus mana pe telefon si l-am sunat pe Marcian, jazzman-ul cuminte al redactiei noastre, pe care am avut bunul simt sa-l pregatesc inainte sa-i pun intrebarea socanta care avea sa urmeze.
Cei doi de pe peron ar fi vrut sa ajunga la Gara de Nord. Numai ca metroul intarzie si ei vor pierde trenul. Dar s-au resemnat, ca niste catei boemi ce sunt. Omul de pe scaun e insa ceva mai nervos decat ei.
Vanda e uscata ca un biscuite Rostar. De ce i-o fi venit ideea sa faca un material despre muschi nu stiu. Si de ce s-o fi gandit inca si la argumentul ca uite, dupa sarbatori toata lumea a pus un kilogram pe solduri si se lupta cu el sa-l dea jos, iarasi nu stiu.
De Craciun, eu n-am pus un kilogram, am pus nenumarate, dar oricum nu ma lupt cu ele, ca doar am investit in mancarea care le-a generat. Cum pot sa ma lupt cu propria mea invesatitie?
Primul meu interviu integral in limba rusa l-am facut la fabrica de coniacuri Kvint. Acolo am vazut papagali si pauni. Precizez: am vazut papagali si pauni inainte sa vizitez fabrica. Am amintiri foarte clare de acolo – nu de alta, dar coniac n-am gustat.
Iata ce-mi spunea, in urma cu 15 ani, Vladimir Antiufeev, care pe atunci purta numele de Vadim Seftov. Seful serviciului de informatii de la Tiraspol mi-a acordat un interviu chiar in timpul procesului Ilascu. Recitind interviul, imi dau seama ca, dincolo de propaganda, discutia de atunci nu a fost chiar formala, iar batranul general (care pe atunci nu era chiar batran si nici macar nu arata foarte rau) nu s-a ascuns dupa cuvinte si chiar mi-a spus niste lucruri.
Ar mai trebui sa spun si ca, dupa acel interviu, genralul a continuat sa ma insoteasca in toti anii care au urmat pentru ca interviul cu el a figurat in CV-ul meu la capitlul “Realizari profesionale”. Pentru cei care-mi citeau CV-ul, asta voia sa insemne: “Uitati-va ce buna sunt! M-am dus la Tiraspol, la ΚGΒ si i-am luat interviu criminnalului ala de Antiufeev. Nu-i asa ca sunt foarte tare? Angajati-ma!”. Ceea ce uneori s-a intamplat, alteori nu.
Arestatii romani au fost tiniut in custi pentru a fi protejati de furia nistrenilor
Rep: Domnule Seftov, ne puteti spune ce s-a schimbat in privinta KGB-ului din Tiraspol dupa destramarea imperiului sovietic? Structura? Metodele de actiune?
V.S.: Mai intai, nu va putem raspunde in privinta modului in care lucra KGB-ul din fosta URSS. Poate ca nici nu lucra bine daca URSS nu mai exista. Noi suntem Ministerul Securitatii de Stat al Republicii Nistrene. Acest minister are urmatoarele functii:
asiguram respectarea legilor republicii;
ajutam organele Ministerului de Interne sa-i apaere pe oamenii care traiesc pe teritoriul nostru;
Noi aparam politica de stat. Nu facem arestari politice. La noi in republica nu exista detinuti politici.
In limba rusa inchisoare se zice “tiurma”. Ziduri foarte inalte, albe, cu sarma ghimpata pe coama. Este Colonia Penitanciara nr. 3, din Tiraspol. Inchisoarea este destul de bine intretinuta. M-am prezentat la poarta, am spus ca sunt jurnalist roman, am aratat documentele. Comandantul tocmai intra. “Dejurnii” (ofiterul de serviciu, care era femeie) i-a raportat problema si comandantul mi-a facut semn sa-l urmez. Am trecut de o intrare din gratii. In urma noastra un zavor electric s-a inchis cu pocnet sec. Nu m-am simtit bine.
© 2009 Reporter Special. All Rights Reserved.
This blog is powered by Wordpress and Magatheme by Bryan Helmig.
