Asadar, am revenit din Thrinval, de unde am transmis o suma de corespondente pe care le veti vedea in curand postate si pe blog. Dar sa continui povestea de acolo de unde am lasat-o…
Sambata seara am aflat si cum se numeste orasul frumos in care ma asezasem – Borjomi. O femeie a venit la mine si m-a intrebat: cum va place la noi in Borjomi? Bausem deja din apa lor mineral: acidulata atat cat trebuie si cu un gust special. Seara m-am plimbat pe strazi, dorindu-mi din tot sufletul sa vina pacea peste muntii frumosi ia Gruziei. Tara asta, unde intr-o palma de loc te poti duce si la munte si la mare, ar putea fi un vis pentru orice turist, dar la fel de adevarat este ca, din punctul de vedere al tacticii din multe militare este un cosmar. Felul in care mana lui Dumnezeu a taiat si asezat muntii de pe aici ii face foarte greu de cucerit si de aceea peste pietrele lor a curs, de la incceputul istoriei, rauri de sange omenesc. Un exemplu: de la fereastra hotelului in care m-am cazat vad doi umeri uriasi, imbracati in paduri fosnitoare. In termeni militari ei s-ar numi inaltimi. Ii privesc si nu pot sa nu ma intreb cate mame si-ar astepta in zadar fiii acasa daca acolo ar trebui instalata o baterie de artilerie cu care sa tii sub control podul si calea ferata din vale.
Duminica dimineata mi-am baut cafeaua la aceeasi “Kafetaria” la care fusesem si cu o zi inainte. Femeia care ma servise ieri m-a intrebat daca am aflat ceva nou. I-am spus ca n-aveam ce sa aflu, doar fusese sambata.
- Pai, dvs. sunteti venita aici la odihna sau sunteti corespondent?, m-a intrebat ea.
Am repetat ca sunt corespondent.
- Si n-ati auzit nimic azi-noapte?, a insistat ea.
- Nu, ce sa aud? Am dormit…
- Nu v-ati trezit?
- Nu…
- A venit armata. Ai nostri (georgienii). Au venit cu tancurile. Eu locuiesc aproape de munti. Acolo e padure. Cand am auzit huruitul si ecourile, am crezut ca vin avioanele sa ne bombardeze.
Femeia din fata mea era speriata si delicata. Din nou mi s-a parut ca e nedrept ca razboiul sa-i loveasca pe acesti oameni si din nou mi-a venit sa plang.
Mi-am baut cafeaua, apoi m-am dus la sala de Internet, sa-mi iau ramas bun si acolo. Erau ambele femei – si cea de la calculatoare si cealalta, care se speriase, cand il sunasem pe consilierul lui Koloiti de pe telefonul ei. Dar ce spun ca se speriase – a reacionat ca si cum as fi scos un sarpe din poseta. Dupa aia, si cand am incercat sa-i dau guma de mestecat, mai intai a tipat scurt si s-a ferit, de parca incercasem sa-i bag un guster in san. S-a uitat bine si abia dupa aia s-a prins ca e doar guma de mestecat si a luat. Acum, dupa ce a vazut ca n-o intreaba nimeni de sanatate pentru ca “l-a sunat pe Kokoiti”, s-a mai linistit. Dar oricum e atenta la mine, rade mult si nervos, si tot zice in gruzina ceva despre “Koko” si despre “reportaj”.
De la Internet m-am dus la “marsrutka” – microbuz. M-am urcat in cea de Gori si am asteptat sa plece. A durat cam o ora. In jurul masinii – lume pestrita, multe femei cu bagajele in brate si cateva cu copoii. Vorbeau toti in gruzina, nimeni nu era sigur cum va fi drumul, se pronuntau nume de localitati, se faceau supozitii. Peisajul arata cam ca in Evul Mediu, la statia de plecare a diligentei. In sfarsit, masina porneste, cu noi toti inghesuiti unii peste altii. Dureaza inca o ora pana ajung in locul unde m-a lasat autocarul cu care am venit din Istambul. Eu crezusem ca e orasul Gori – de fapt aveam sa aflu ca e Hasuri – un orasel apropiat de Gori.
L-am sunat pe Beso, taximetristul care ma dusese la hotel cu doua zile inainte. I-am spus ca vreau sa mergem acolo unde a fost armata rusa, sa vad ce distrugeri sunt. Apoi vreau sa incercam sa trecem spre Thrinval. In masina s-a urcat si un prieten al lui Beso. Aveam sa aflu mai tarziu ca are o sala de jocuri electronice. E un tip masiv, cu o liniste aparte in miscari si in felul de a fi. Imi spune ca nu putem sa trecem spre Thrinval: “Tam apastno. Na Karaleti zveri staiut” (Acolo e periculos. Bestiile stau la Karaleti). Karaleti e un sat gruzin, pe aliniamentul caruia s-a retras armata rusa, iar bestiile sunt niste tineri de 20 de ani, pentru care mamele se roaga sa se termine odata porcaria asta de razboi si sa se intoarca sanatosi acasa. Dar e mai simplu sa le spui “bestii”. Asa, poti sa tragi in ei fara sa te apese nimic daca le vezi sangele imprastiat pe jos. Probabil ca si ei gandesc la fel. Asa e regula razboiului.
Chipul had al razboiului
Plecam spre Gori. Beso ma intreaba daca am reportofon. I-l arat si inregistrez o proba de voce, ca sa vada ca merge. El rade si-mi spune ca sunt “aghent”.
Ajungem la Gori. Orasul e – Slva Domnului! – intreg si si-a reluat viata colorata. Pe strazi sunt oameni care s-au intors la cesele lor si sunt si cateva magazine deschise, desi e duminica dupa-amiaza. Bombardamentele au fost in cartierul unde se afla comandamentul militar. Doua blocuri au luat foc. Alte case au acoperisurile distruse si foarte multe ferestre s-au spart de la suflul exploziei.
Un batran imi povesteste: “Primele bombe au cazut aici., in partea asta (arata cu mana spre blocurile de langa comandamentul militar). Apoi au luat foc cladirile – aici si acolo. Au fost ucisi cinci sau sase oameni. Altii au fost raniti si dusi la spital. Dupa asta nu stiu – probabil unii au murit pe urma. Apoi orasul a ramas pustiu. Topti cei care au putut sa plece, au plecat. Am ramas numai noi, batranii. Nimeni nu ne-a facut nimic. Au venit rusii si au spart usile cladirilor de colo. Au intrat inauntru. N-au luat nimic. Nu stiu ce-au cautat, doar au spart usile.
Orasul Gori si-a reluat viata colorata imdiat dupa retragerea armatei ruse.
Vasilko, prietenul lui Beso, avea sa-mi povesteasca peste cateva ore, ca rusii au fost si in Hasuri. N-au facut nimic civililor, si nici georgienii n-au incercat sa le faca vreun rau militarilor rusi (“n-au fost incidente”, se numeste asta in termeni operativi), iar pe acoperisul bancii a fost instalat un dispozitiv de lunetisti ai armatei ruse.
De la cartierul general al armatei din Gori mergem la muzeul lui Stalin (Gori este orasul in care Iosif Visarionovici s-a nascut si a copilarit). Muzeul este inchis, ca e vacanta. in parcul din jur, oamenii se pluimba linistiti, ca si cand razboiul ar fi fost doar un vis urat.
Pornim inapoi spre Hasuri si pe drum il rog pe Beso sa incercam macar sa ne apropiem de Karaleti. “Mergem cate un pic, ii spun. Daca e pericol, ne oprim si ne intoarcem. Daca nu, mai mergem un pic. Si, pana la urma, poate trecem linistiti spre Thinval”. Beso rade; “Doamne, ce zici! Parca ar trebui sa facem doi pasi si gata”. “Daca nu incercam, nici n-avem de unde sti daca se poate sau nu”. Probabil Beso se intreaba de unde s-a procopsit cu chestia insistenta de pe locul din dreapta.
Soseaua e pazita de soldati gruzini, cu automate si veste antiglont. Aproape de intoarcerea in Hasuri avveam sa aflu ca unul dintre ei a fost lovit de o masina si dus la spital.
Trecem de o masina a Politiei, iar taximetristul ii claxoneaza. Ma intreaba daca vreau sa le iau interviu si raspund ca da. Opreste si baga in marsarier. In statia lui se aude ceva spus in gruzina. Beso rade si porneste inainte. “Au spus ca acolo e soare”. Nu comentez deocamdata. Taxiul si masina de politie opresc dupa 20 de metri. Politistii nu vor sa vorbeasca decat in gruzina si oricum zic ca n-au timp de mine. Dupa ce suntem inapoi pe sosea, il intreb pe Beso: pana la urma sunteti politist sau taximetrist? El pretinde ca ceea ce am auzit de fapt in statie a fost dispeceratul de taxi si nu statia celorlalti politisti. Beso seamana foarte bine cu un alt prieten al meu, care m-a ajutat foarte mult pe vremea cand lucam pe lume interlopa. Taximetrist si acela. Inalt, subtire, dar bine legat. Ca si Beso. Prietenul acela m-a bagat in bordeluri si m-a scos de acolo, fara sa patesc nimic si fara sa simta cineva ca fusesem pe acolo. Mi-a aratat de unde se pot cumpara droguri, chiar in timp ce ele se vindeau. Am vazut impreuna casele unde dorm copiii trimisi la cersit si ascunzaltorile de hoti. Doi ani de zile am fost nedespartiti, ca doua umbre ale noptii, bantuind impreuna prin viata secreta, calduta si sordida a Bucurestiului. Dar n-am stiut niciodata prea exact cum il cheama, iar masina lui nu avea insemnele de taxi. Si, cu toate astea, n-a avut niciodata probleme cu Politia. Cel putin pe masina lui Beso e firma de taxi.
Pe drum, gruzinul mi-a povestit ca ultima data a fost in Thinval in urma cu doi ani. A trecut linistit, fara nici o problema. Pe sosea era numai un post al “militiei gruzine” (aici nu mi-e clar, pentru ca, din cate stiu, gruzinii au politie, iar osetinii - militie), iar in satele din jur era armata gruzina. L-am intrebat de ce acum e asa rau, iar el mi-a raspuns ca nu stie: “inainte eram toti laolalta – osetini, rusi, gruzini. Acum s-au despartit si sunt dusmani”, zice.
Seara m-am intors in Borjomi. Unde am aflat ca sunt 4.000 de refugiati – din Gori si din satele gruzine din apropierea Osetiei de Sud. Femeia de la restaurant, cu care vorbisem dimineata, mi-a spus ca ea crede ca in Karaleti nu e armata rusa, ci osetinii. Incertitudinile razboiului.
Nopatea, in timp ce scriam aceste randuri, s-a stins lumina, iar eu m-am speriat. Pentru prima data m-am gandit serios ca e razboi si ca as putea fi ucisa. Apoi lumina s-a aprins si a sunat telefonul – un numar georgian, pe care nu-l cunosteanm… Am sunat inapoi – mi-a dat respingere de apel, apoi telefonul a fost inchis, apoi n-a raspuns nimeni. Am adormit cu inima grea si am avut vise ciudata. A doua zi aveam sa incerc sa trec in Thinval.
N. Raducanu
on Sep 3rd, 2008
@ 8:14 pm:
Citind cele doua relatari din Georgia ale d-nei Onofrei, m-am intrebat cum e posibil ca directorul de publicatiei la care scrie dansa sa trimita o femeie singura, fara sa stie mai deloc limba rusa si – evident – deloc limba georgiana, in niste locuri in orice caz atat de riscante. Cu atat mai mult cu cat dansa – asa cum singura marturiseste – plange destul de usor, chiar si fara sa vada nici un mort sau ranit. Este un mod original de a pune in aplicare principiul egalitatii intre cele doua sexe. Mai ales cand probabil, toti ceilalti barbati din redactia publicatiei au refuzat inspaimantati sa se duca acolo…
Eu – barbat – am fost pe vremuri de doua ori in Georgia (pe atunci Gruzia), odata cu rucksacul in spinare in Svanetia (pe muntele Elbrus, nu departe de Osetia de sud ), unde nici un georgian nu stia nici o boaba de rusa, altadata la Tbilisi, Rustavi, Kutaisi, Zugdidi, Suhumi. Pot confirma ca e o tara splendida, parca facuta spre a fi batuta cu pasul de turisti. Pacat ca petrolul din Marea Caspica, ce nu are alt traseu pentru a fi transportat spre Occident decat pe aici, l-a pus in fruntea acestei tari de 4,5 milioane locuitori, pe un fanatic ca Saakashvili, care a crezut ca se poate razboi cu succes cu Rusia, tara de peste 30 de ori mai mare, sau ca ii poate face pe americani sa intre in razboi cu rusii doar de dragul lui…
Mihaela Onofrei
on Sep 4th, 2008
@ 11:43 am:
Multumesc pentru comentariu. Multumesc foarte mult. Apoi, trebuie sa va spun: eu am vrut cu tot dinadinsul sa ma duc acolo. O saptamana dupa ce a inceput razboiul, a trebuit sa stau in Bucuresti, pentru ca nu aveam bani sa plec. Am fost ca nebuna – m-am razboit cu toti prietenii si colegii care mi-au iesit in cale, inclusiv cu cineva din Transnistria, care saracul nu merita sa-i trag un sut in fluierul piciorului – dar eu exact asta am facut – prin mail. Deci eu am vrut sa plec. Si nu as fi acceptat in nici un caz, asa cum nu am acceptat niciodata, sa ma protejeze cineva contra vointei mele. Va imbratisez.
Alexi Kshutashvili-Lenski
on Sep 5th, 2008
@ 4:59 pm:
Felicitari, Mihaela, ca totdeauna ai scris foarte frumos si interesant!
Am doar o singura remarca apropo de “bestii – soldati rusi, care au doar cate 20 de ani si pe care asteapta acasa saracele mame”. Multi dintrei turci-ianaceri, care dealungul secolelor veneau in tarile romane cu arme in mana si sugeau sangele romanilor, tot asa, aveau varste de cate 20 de ani sau cu putin mai mult si ii asteptau sarace de mame. Dar un cuceritor, un ocupant si un morader vine la tine in tara doar ca sa te cotropeasca, sa te jefuiasca si te violeze, indiferent de ce varsta are el sau de cat de drag e pentru maica sa! Acei “draguti” soldati rusi au venit la mine in Georgia, au tras cu mitraliere si au aruncat cu bombe in conationalii mei! Ca urmare, sute de georgieni au murit si aproximativ 500.000 de georgieni din Osetia de Sud si din Abhazia au devenit refugiati in propria lor tara si pane in prezent nu au voie sa se intoarca in casele lor. Nu georgienii au facut interventia militara in Rusia si nu georgienii au bombardat Moscova sau alte orase din Federatia Rusa! Dar “draguti” de soldati rusi tocmai asta au facut: mi-au bombardat capitala – Tbilisi precum si alte orase si localitati principale din tara si au ocupat 1/3 din Georgia! Fata unui militar ocupant cu o pusca indreptata spre tine poate fi doar o fata de BESTIE chiar daca are ochi albastri si il asteapta acasa o mama ingrijorata!
Dupa logica ta, Stefan cel Mare, Vlad Tepes, Mircea cel Batran, Mihai Viteazul etc si toti romanii, care dealungul secolelor s-au luptat cu turcii ca sa-si apere tara, natiunea, credinta si constiinta nationala, sunt niste criminali in serie de condamnat pe viata de au omorat in razboaie pe turci cu miile.
Mihaela Onofrei
on Sep 8th, 2008
@ 2:05 pm:
Alexi, suntem in secolul 21. Iar armele pe care le folosim pot omori mai multi semeni de-ai nostri deodata. Mult mai multi decat au facut-o Stefan cel Mare si Mihai Viteazul laolalta. Nu vreau sa ac comparatie, pentru ca ar fi prea dureros, dar orasul Gori, care este in partea georgiana si-a reluat viata imediat ce s-a retras armata rusa din el, in vreme ce Thrinval, orasul pe care l-au bombardat georgienii continua sa nu aiba apa atunci cand am plecat de acolo si, de asemenea, multi oameni de acolo isi vor petrece, probabil iarna in corturi. Si, Alexi, dragul meu prieten, nu ma pot abtine sa nu te intreb: DE CE A TREBUIT SA LE FACETI ASTA?
Alexi Kshutashvili-Lensky
on Sep 10th, 2008
@ 4:16 pm:
Draga Mihaela,
Ciudat sa invinuiesti pe georgieni de isi apara tara si sa faci apologie lui Stefan cel Mare sau lui Vlad Tepes doar pentru ca pe atuni nu erau arme sifisticate si au omorat mai putin oameni la numar. Oare cine a numarat cati turci au omorat acei mari stramosi romani? Crezi ca este mai etic sa omori 70.000 de oameni decat 100.000? Oare in aceasta consta morala? Parca ti-am spus deja o data: un singur mort, deja este o mare drama si tragedie de neiertat, ceea ce este mai mult de unu intra in categorie de statistica. Viata fiecarui om este valoroasa, unica si nerepetabila. Sau vrei sa zici, a omori cu o sulita si o sabie este mai moral si frumos decat sa faci acelasi lucru cu pistolul? Crezi ca Mihai Viteazul n-ar folosi mitraliere si tancuri daca ar trai in zilele noastre?
Alexi Kshutashvili-Lensky
on Sep 10th, 2008
@ 4:44 pm:
Mihaele, scrii ca orasul Gori si-a reluat viata, dar Tshinvali nu. Pentru obiectivitate ar trebui sa spui ca in orasul Tshinvali s-au intors toti locuitorii lui chiar daca unora dintre ei li s-au distru case. Insa, toate satele georgiene din zona Osetiei de Sud au fost arse de pe fata pamantului si locuitorilor lor pana in prezent nu dau voie sa se intoarca. Stiu ca ia fost in Tshinvali, dar n-ai fost in niciun sat georgian pustiit de hoardele rusesti. Pentru obiectivitate ar trebuie sa spui, ca in prezent nu mai exista niciun refugiat osetin, dar in cazul georgienilor, inca sunt vreo 100.000 de refugiati carora ocupantii rusi nu dau voie sa se intoarca in satele lor si sa incerce sa-si reia viata!
Pentru obiectivitate ar trebui sa spui ca niciun observator international, nico organizatie internationala (chiar si multi reporteri rusi cei de buna credinta) nu confirma versiunea separatistilor osetini si oficialitatilor moscovite de parca georgienii primii ar fi inceput acest razboi si ar fi facut genocid al osetilor, omorand vreo 2.000 de civili. Dimpotriva, chiar si cei mai mari sceptici nu pot sa nu vada faptul ca armata rusa impreuna cu fortele separatiste osetine au facut curatarea etnica a populatiei georgiene din Osetia de Sud. In prezent 500.000 de georgieni din Osetia de Sud si Abhazia sunt refugiati in propria lor tara! Draga mea prietena, Mihaela, nu pot a ma abtine sa nu pun intrebarea retorica (desi respunsuri sunt bine cunoscute): DE CE RUSILOR A TREBUIT SA FACA ACEST LUCRU?
Mihaela Onofrei
on Sep 12th, 2008
@ 3:21 pm:
Draga Alex,
In primul rand – scuze, am vazut abia acum comentariile tale, deci de aceea iti raspund atat de tarziu la ele.
Eu sunt acum la Tiraspol, dragul meu oras gingas, unde sper sa nu se primeasca nicodata ce s-a intamplat la Tskinval. Aici e o birocratie ingrozitoare si mai ca n-a trebuit sa ma marit ca sa pot cmpara un telefon de Transnistria, dar chiar si birocratii aceia ingrozitori, care m-au pus pe drumuri de o mie de ori pana sa-mi dea un telefon – pe banii mei, nu degeaba! – imi sunt dragi, dupa tot ce am vazut la Tskinval.
Apoi – trebuie sa-ti pun ca Mihai Viteazul si Stefan cel Mare n-au omorat femei si copii – au omorat alti barbati, militari ca si ei. Si, da!, mi se pare mai moral sa omori cu sulita decat cu mitraliera. Macar celalalt are o sansa sa se apere. Dar daca tu a mitraliera si celalalt e cu mainile goale, cum poate sa scape? Iar tu esti atat de depate (stii, mitralierele omoara de la distanta) si nici macar nu-l poti privi in ochi, ca sa stii pe cine ai omorat, sa-ti amintesti dupa aceea de el. Asta e razboiul – tu n-ai luat parte la el; eu da – de trei ori.
Altfel, te imbratisez si mi-e dor de tine si de Nata.
Elena Irimia
on Dec 11th, 2008
@ 10:47 pm:
Buna ziua! Ma numesc Elena Irimia si sunt redactor la cotidianul Adevarul. As dori sa iau legatura,cu tine, Mihaela, telefonic macar daca nu altfel. Astept un raspuns la adresa de mai sus. Multumesc!
Mihaela Onofrei
on Dec 12th, 2008
@ 2:25 pm:
Acum am vazut – sun
stephanie meyer
on Apr 8th, 2010
@ 6:45 am:
heya really good little website you have right here
I am using the same exact design template on mine but for whichever odd reason why it seems to load more quickly on this website despite the fact that this blog has got alot more content material. Are you utilizing different plugins or widgets which speed it up? If you might be able to have the widgets so that I could use these in my web page so twilight eclipse fans could watch twilight eclipse online trailers and films more quickly I’d always be thankful – thanks in advance 