Inca o poza despre ce am lasat in urma, in Thrinval…

Jurnalistul occidental care m-a luat in masina (era de la o publicatie mare, Times, cred, dar nu-mi amintesc sigur) avea translator georgian. Amandoi au fost rezervati cu mine – probabil pentru ca veneam din Osetia si se temeau de ceea ce aveam de spus despre asta.

Am trecut fara probleme de toate punctele de control si, un ceas mai tarziu, m-au lasat la periferia capitalei Tbilisi. L-am sunat imediat pe Alexi, prietenul meu georgian. Mi-era atat de greu. Tot sangele imi pulsa in cap si in inima, incat nici nu auzeam,si nici nu mai vedeam ce e in jurul meu. Alexi mi-a vorbit romanaeste, dar eu n-am inteles decat cuvintele “consulul roman”.

M-am gandit: ce dracu’ or mai fi facut astia ai mei?”, si a fost singura oaza de luciditate in marea de emotii care ma stapanea atunci. Corpul nostru diplomatic nu este neaparat una dintre cele mai performante institutii din Romania – in Moldova a fost un scandal legat de procedura de acordare a vizelor, iar in Georgia, minunatul specialist care se afla la post atunci, vorbitor de limba georgiana, nu a fost de gasit chiar in momentul izbucnirii razboiului – era plecat IN VACANTA!

De obicei, cand merg in strainantate, lucrurile astea ma jeneaza cel putin odata – pentru ca sunt intrebata.

…. Si ce am gasit la Tbilisi.
Asadar, n-am inteles ce mi-a spus Alexi la telefon, asa ca i-am cerut sa repete. Am tras aer adanc in piept, incercand sa ma linistesc. “Astazi aveam de gand sa-l sunt pe consulul roman la Tbilisi, sa-l anunt ca s-a pierdut un jurnalist roman in Thrinval”, mi-a spus Alexi. Mi s-a rasucit un cutit in inima. Trecuse exact o saptamana de cand el nu mai avea nici o veste de la mine. De fapt, poate ca trecusera o suta de ani. Mie mi se parea ca vin de departe, din timp, sau pur si simplu din alta lume. Putin imi pasa de consulul roman la Tibilisi, cata vreme nu putuse sa opreasca asta. Asta – razboiul. Ceea ce ma durea erau cuvintele lui Alexi. De ce mai trebuia sa-si faca si el griji pentru mine? L-am intrebat unde pot sa-l intalnesc. Am stabilit sa ne vedem peste doua ore in piata Thauvisuplebis (Libertatii), dupa ce ma voi fi cazat.

Chiar in acea zi, in marile orase din Georgia, s-a organizat o actiune de protest – un lant uman impotriva a ceea ce ei au numit “invazia Rusiei”. Peste tot au fost arborate bannere uriase, pe care scria “Stop Russia” si altele cu imagini din timpul razboiului. Unele cadre mi s-au parut a fi chiar din Thrinval.
M-am gasit cu Alexi in Piata Thauvisuplebis, chiar sub statuia Arhanghelului Mihail. Oamenii se adunasera pentru demonstratie, iar Alexi venise cu Nata, sotia lui, si cu Nicolae, fiul lor, in varsta de cateva luni. Pe Nicolae in vedeam pentru prima data – un copil blond, cu ochi foarte frumosi. Imi aduc aminte cu cate bucurie m-a anuntat Alexi de nasterea lui si mi se frange inima – cate lucruri rele s-au intamplat de atunci! Ne-am sarutat de bun-gasit, cu Alexi si cu Nata. In piata era multa lume, iar eu simteam cum mi se taie stomacul si picioarele. La un moment dat, Alexi a spus ceva despre “agresia Rusiei”.
- Ce agresie, i-am spus, ca i-ati bombardat pe oamenii aia de le-ati scos si mortii din morminte…
- Am auzit, mi-a raspuns scurt Alexi.
In piata venise si Saakasvili, in jurul lui era mare imbulzeala si nu stiu cum, impinsa de multime, m-am pomenit la un moment dat foarte aproape de el. Am simtit ca ma sufoc. Alexi era chiar in spatele meu. M-am intors si i-am spus: eu nu pot sa-l vad pe omul asta. Am iesit repede de acolo. M-am asezat pe ghizdul fantanii arteziene din piata, realizand, odata mai mult, ca nimic nu mai putea sa fie la fel de acum incolo. Acum cand transcriu aceste randuri, la exect doua luni de la intamplarea din capitala georgiana retraiesc exact aceeasi senzatie de vid interior pe care am avut-o atunci cand l-am vazut pe Saakasvili – probabil pentru prima si ultima oara in viata mea.

Tags: Caucaz, Georgia, Osetia de Sud, razboi, Saakashvili