Mi-am luat geamantanul si am plecat. De fapt, formularea corecta este: am plecat iar. Unde? Prin regiune. Am trecut prin Tiraspol, Chisinau si Drochia, iar acum deja sunt la Comrat. Ma pregatesc sa ma intorc la Tiraspol, unde mie imi place cel mai mult, apoi o sa plec spre Ucraina.
Unul din lucrurile cu care ma ocup este sa caut dovezi ale nevinovatiei prietenului meu, Ivan Burgudji, care a fost acuzat de terorism de autoritatile din Republica Moldova. Astazi ma voi intalni cu unul din prietenii lui, Ivan Feodorovici Kilciak, care umreaza sa-mi arate garajul in care serviciile speciale pretind ca ar fi gasit arme. Deja stiu ca de acea perchezitie nu a stiut nimeni – au facut-o ei intre ei, iar asta, evident, ridica foarte multe semne de intrebare.
“Buna ziua, dumneavoastra sunteti kilerul?”
O casa de pe strada Gogol, in zona unde “organele speciale moldovenesti” pretind ca ar fi gasit armele
Un alt caz care face multa valva aici este legat de pretinsele planuri de asasinare ale vicepresedintelui Parlamentului de la Chisinau, Iurie Rosca. Organele de ordine de aici au dat publicitatii numarul de telefon al presupusului ucigas platit (care aici este numit “kiler”, imaginati-va vorba asta spusa cu un accent specific – suna intr-un mare fel; iar structurile de informatii si pastrare a ordinii publice sunt denumite “organele speciale”, ceea ce din nou le suna intr-un mare fel romanilor). Ca sa revin la subiect, este cu totul neobisnuit (din cate stiu eu chiar fara precedent) ca vreun serviciu de informatii sa dezvaluie un numar de telefon pe care l-a interceptat. Am sunat la acel numar de telefon – care ziarist n-ar fi facut-o? – dar nu mi-a raspuns nimeni. Kilerul nu era momentan disponibil. Altfel, imi imaginez cum ar fi sunat introducerea acestei convorbiri telefonice:
- Buna ziua, dumneavoastra sunteti kilerul? Eu sunt Mihaela Onofrei, jurnalist din Romania. Ce mai faceti?
N-a fost sa fie. Oricum, ieri am sunat un kiler, astaszi ma duc sa vad o “grupirovka terorista”, aflata, chipurile, intr-o gaura sub garajul unui activist pentru drepturile omului (Ivan Burgudji este activist pentru drepturile omului) – am, deci, o viata interesanta.
In rest, pe aici oamenii au si probleme serioase. Cum ar fi aceea ca sunt foarte saraci. “In discursurile lui Voronin, Moldova apare ca o tara infloritoare. Peste tot e rau, numai aici e raiul de pe pamant. De fapt, puterea din Moldova a creat toate conditiile pentru ca oamenii sa-si lase familiile si sa plece in strainatate, ca sa nu moara de foame. Asta nu se numeste genocid national?”, mi-a spus Ivan Feodorovici.
Altfel, oamenii isi iau fie cetatenie romaneasca, fie cetatenie rusa, pentru ca sa poata calatori mai usor. Asa ca, in curand, Moldova va ramane fara moldoveni. In legatura cu asta, circula o gluma, pe care eu am auzit-o in limba rusa, dar am sa incerc s-o traduc in romaneste:
Stateau la masa Bush si Voronin, iar Bush ii spune:
- Volodea, vinde-mi Moldova.
- Cu moldoveni sau fara? intreaba repede presedintele de la Chisinau.
- Care-i diferenta? Spune-mi un pret…
Voronin se gandeste un pic si-i da raspunsul:
- Uite cum: daca vrei Moldova cu moldoveni, e prea tarziu; daca o vrei fara, trebuie sa mai astepti un pic.
Este si o adaugire amara la aceasta gluma: pe americani nu-i intereseaza sa cumpere Moldova, pentru ca n-ar avea ce face cu ea. Pe aici multa lume se teme de o posibila intrare a Moldovei in sfera de influenta a Vestului, a americanilor sau a NATO si de ce ar putea aduce aceasta schimare: alte epurari si persecutii, la fel cum au fost atunci cand au venit rusii. Numai ca, din Vest, Moldova nici macar nu se vede. Pur si simplu ea nu exista. Dar oamenii asa gandesc, pentru ca asa li s-a spus ani de zile: ca in Vest sunt dusmanii. “Daca-i spui omului mereu ca-i magar, intr-o zi el se uita in oglinda si i se pare ca si urechile ii sunt mari”, mi-a spus Anatolie Bugai, fost politist si fost luptator in razboiul de la Nistru.
Nicolae Andronic, presedintele Partidului Popular Republican, din Republica Moldova, mi-a explicat situatia politica si sociala a Moldovei intr-un mod complet si elegant, la fel sau poate mai bine decat ar fi facut-o oricare dintre profesorii mei de la master. De altfel, domnia sa este doctor in drept
Mai povestim si cu alte ocazii, daca scap neaccidentata din garajul lui Burgudji. Am intes ca acolo moldovenii au sapat o groapa, in care eu va trebui sa cobor, ca sa fac fotografii. Si sunt pe tocuri (alte incaltari n-am, decat cele cu care trebuie sa arat bine in fata oficialilor). Bine ca o sa fie cu mine Ivan Feodorovici, care e destul de puternic sa ma traga afara dupa aia. Dar si eu am spre 90 de kilograme. Nu stiu cum o sa ies din gaura pe care au sapta-o “organele speciale moldovenesti” (exista pe undeva chiar si cadre cu ei, in timp ce sapau groapa, cu niste cazmale normale, cu care in mod normal sapi in gradina) dar se anunta ca o sa fie interesant. Pana una alta, ascultati ce-am “tricotat” pentru radio saptamana trecuta, in calitatea mea de corespondent in regiune.
