Pai… treaba. Ca, daca statul nu e recunoscut, ministerul in orice caz este recunoscut, ca structura care reprezinta oficialitatile statului. Asa ca treaba lor e sa participe la negocieri cu cei de pe malul drept al Nistrului (“autoritatile constitutionale ale Republicii Moldova”, asa cum sunt ele denumite in mod obinuit – ele, aduca autoritatile de pe malul drept), pe urma tot treaba lor, a celor de a Ministerul de Externe este sa se ocupe de contactele cu Federatia Rusa si Uniunea Europeana si mai exista si o sectie pentru relatiile cu Statele Unite. Altfel, desi greu, este foarte interesant.

Cam asa mi-a raspuns Vladimir Valerievici Yastrebceak, ministrul de Externe in guvernul de la Tiraspol atunci cand l-am intrebat ce face toata ziua.

Altfel, domnia sa e un diplomat de foarte buna calitate cu o fina cunoastere cel putin practica a relatiilor internationale. A inteles exact ca intr-un moment ca cel de dupa evenimentele de la Chisinau sunt absolut de evitat abordarile orientate spre tensionarea situatia regionala. Probabil de aceea, in tot interviul domniei sale, exista o singura referire la razboiul din 1992, dar atat de diplomatica incat… nu am reusit sa o inteleg. Trebuie sa ajung acasa si sa ma duc cu ea la cineva care stie rusa mai bine decat mine. De regula, in Transnistria, atunci cand vine vorba despre acest subiect, primesc “bete in cap” de la oficiali. Adica declaratii de tipul: “Romania a ajutat Republica Moldova impotriva noastra – le-a dat armament si asa mai departe”. Cum spuneam, de data asta a fost altfel.

Pe de alta parte, Yastrebeceak mi-a spus exact ce mi-a spus si Sirokov: evenimentele de la Chisinau au o singura explicatie – tinerii din Moldova s-au saturat de neclaritatile privind viitorul Moldovei si de aceea au iesit in strada.

“Cu interes am constatat ca avem acealeasi probleme ca si Romania in ce priveste faptul ca Republica Moldova nu-si respecta angajamentele asumate”, a mai adaugat Yastrebceak. Desigur asta nu inseamna cumva ca ar trebui sa existe vreo intelegere intre Bucuresti si Tiraspol privind rezolvarea acestor probleme. “Noi respectam statalitatea Republicii Moldova”, a tinut oficialul sa precizeze.

Cnd l-am intrebat despre viitorul Transnistriei, care deocamdata este ostatica intre o Moldova fara conducatori si o Ucraina fara conducatori, ambele cu o situatie sociala exploziva in interios, Yastrebceak a tinut sa-mi aminteasca anume ce mi-a declarat la inceputul interviului: “Va spun inca o data ca intr-o astfel de situatie este interesant sa traiesti si sa muncesti”. Altfel, ministrul de externe al nerecunoscutei dar atat de dragei mele Transnistrii crede ca, mai devreme sau mai tarziu si Ucraina, si Moldova isi vor gasi un drum al lor. Ca de altfel si Transnistria, cu atat mai mult cu cat sistemul de relatii inernationale se schimba, asa cum au demonstrat-o atat evenimentele din Caucaz, cat si evolutiile din fosta Iugoslavie. “Cred ca Transnistria isi va gasi locul pe care-l merita in noul sistem de relatii internationale”, a incheiat Yastrebceak, fara insa a uita sa se scuze pentru faptul ca a intarziat la interviu.

Ascultati fila audio in limba rusa:

Interviu cu Vladimir Yastrebceak, ministrul de externe al Transnistriei
Asculta mai multe audio Politica »

Tags: conflictul de la Nistru, democratie, evenimentele de la Chisinau, Ministerul de Externe, negocieri, relatii internationale, Republica Moldova, Romania, separatism, Tiraspol, Transnistria, Vladimir Valerievici Yastrebceak

… Marea mi-a certat gleznele cu o imbratisare de gheata si si-a lasat un sarut albicios de sare pe pantalonii mei suflecati. Suna asa marea la Odesa:

 Asa se aude marea [0:30m]: Play Now | Play in Popup | Download

Pe faleza se plimba indragostitii, iar pe plaja, mamele tipa la copii sa nu intre in apa. Tinerii joaca volei sau se saruta. In Ucraina vor fi curand alegeri anticipate. Alegeri fara alegere, pentru ca oamenii nu mai au incredere in nimeni dintre politicieni. La televizor sau pe strada, ucrainienii spun ca Iuscenko a fost un bandit, care a bagat tara in buzunar si ca “ne hvataet”, adica n-au pe cine sa puna in loc.

La fel ca in toti ceilalti ani, valurile Marii Negre, pentru care ne certam atat, continua sa se loveasca de tarm. Linia care desparte apa de  cer e imbracata intr-o ceata subtire, ca un mister dezvaluit nu pana la capat. Cativa gugustiuci ciugulesc seminte pe balustrada cafenelei unde m-am oprit sa scriu acest material. Mingea tinerilor care jucau volei a nimerit in apa, o fata incearca s-o ia, nu reuseste si tipa foarte tare. As pasi in prima barca, sa ma las in voia viselor lenese ale valurilor de aici, despre care nici macar nu stiu sa spun ce culoare au.

Din Odessa, pentru Radio Lynx, a transmis Mihaela Onofrei…

Tags: Iuscenko, Marea Neagra, Odesa, Reporter Special, Ucraina

… lasandu-ma sa-i mangai cu privirea crestetul inflorit.

Tags: separatism, Tiraspol, Transnistria

Konoplevii sunt o pereche frumoasa. Se iubesc si le sta bine impreuna. Doar ca nu le place sa se dea in spectacol. Vor sa-si pastreze iubirea pentru ei, ca pe o taina pretioasa. Din acest motiv, a fost foarte greu sa prind cu ei un instantaneu. A fost ca si cum as urmari niste salbaticiuni foarte rare cu aparatul de fotografiat, undeva pe un varf de munte. Asta s-a potrivit cu lucrurile pe care mi le-a spus Roman Konoplev despre Transnistria, in primul interviu pe care l-am facut cu el:

“Noi aici ne deosebim mult de cei care traiesc in Rusia. Aici este sudul, este alt mediu, este tara cazacilor, este campia salbatica. Noi avem alte valori, a trebuit sa facem fata unui alt fel de pericole, care ne-au format aceste valori si au format tin aceeasi masura si lumea dinauntrul fiecaruia dintre noi (…) Suntem putin altfel decat media statistica a rusilor sau decat media statistica a ucrainienilor (…) Aici potentialul este mai mare decat in alte regiuni ale Uniunii Sovietice”.

Interviul, in varianta integrala, il puteti asculta pe reporter-special.radiolynx.ro

Dar sa revin la pozele cu familia Konoplev. Prima a iesit asa:

Respectiv, Roman, pus in situatia de a se expune occhiului impresonal al camerei foto s-a crispat si rezultatul este ca, din fotografie, se stramba la mine si la noi toti intr-un fel care ma face sa ma tem ca stie sa faca asta chiar mai ingrozitor decat mine. Si eu stiu sa ma stramb!

Mai departe:

Asa… In a doua fotografie i-am asezat pur si simplu cu mana, in speranta ca poate imi iese si mie un cadru ca lumea. Rezultatul: Roman se uita la mine de parca mi-ar spune: <auzi, da’ cred ca asta e ultima>.

Daca tot am vazut ca nu scot nimic de la el, l-am lasat in pace si am facut interviul. Care a iesti intr-un mare fel – pot sa spun ca este taticul tuturor interviurilor pe care le-am facut de cand sunt eu ziarist. Ei, si pana la urma, cumva am reusit, printr-un truc, pe nesimtitie, si fara miscari bruste, sa-mi aduc aparatul foto mai aproape si, cand Roman era atent la discutie, sa prind un instantaneu cu ei. Care, oricum, e contre jur, dar macar arata natural:

Una peste alta, va trebui sa fac o intelegere cu Konoplevii – de cate ori vin la ei in vizita, ii fotografiez cand am chef, iar ei se prefac ca nu observa. Pana cand reusesc sa prind cadrele Acelea. Adica unele cel putin la fel de bune ca interviul pe care l-am facut cu Roman.

Tags: Chisinau, Dina Konoplev, Proriv, Roman Konoplev, separatism, Tiraspol, Transnistria

Roman Konoplev s-a imbracat frumos pentru interviu. Sotia lui, Dina, a pregatit ceai si bomboane. Eu am adus o vodca si o floare. Ambele pentru Dina. Doar nu eram sa-i fac cadouri lui Roman! Sunt o pereche frumoasa Konoplevii. Desi nu se dau in spectacol, ghicesti ca se iubesc. Nu stiu cum, atunci cand se apropie unul de altul, incep sa lumineze parca din interior. Amandoi. Ea este linistita, dulce si felina, dar fara sa fie siropoasa. Pe el il suspectez ca e emotiv. I-am auzit emotiile – o vibratie speciala a vocii – atunci cand am taiat fila audio in Cubase. Dupa ce am povestit despre toata politica regionala posibila – si Rusia, si Ucraina, si Moldova, si Romania, si Uniunea Europeana, ba chiar si Statele Unite, l-am rugat pe Roman sa-si ia chitara si sa cante ceva la sfarsitul interviului, ca sa mai risipim din ostilitatea si fobiile care ne-au bantuit pe toti in ultimele saptamani. El a dat curs dorintei mele, desi ar fi vrut sa nu, pentru ca nu-i place sa se dea in spectacol. Si, la primele acorduri, cand imi spnea ce piesa urmeaza sa interpreteze, i-am auzit din nou emotia vibrand in voce, iar asta mi s-a parut foarte frumos. De aceea, va rog sa ascultati unul dintre cele mai bune interviuri pe care le-am realizat vreodata.

Asculta interviul cu politologul Roman Konoplev:

 Roman Konoplev - interviu: Play Now | Play in Popup | Download

Tags: democratie, Dina Konoplev, drepturile omului, Moldova, politica regionala, Proriv, Roman Ko noplev, Rusia, Tiraspol, Transnistria, Ucraina

Serghei Sirokov este un baiat cuminte. Cred ca asa il pot caracteriza cel mai bine. Gesturi masurate si abordari intotdeauna de mijloc, din perspectiva solutiilor, nu a problemelor. O prezenta care linisteste, nu ridica niciodata semne de intrebare, intr-un domeniu sfasiat de cele mai acute nelinisti – al politicii regionale la Est de Romania. L-am vazut intr-o emisiune a Televiziunii din Tiraspol (o emisiune, apropos, bine facuta, cu moderatori tineri si de calitate; cand spun “calitate”, ma refer la cateva aspecte importante, cum ar fi dictia, prezenta in fata camerei de luat vederi, eleganta si fluenta limbajului; Emisiunea se numeste “Sag na vstreciu”, ceea ce se traduce: “Pas catre intalnire”). L-am vazut asadar pe Sirokov, mi-au placut abordarile lui si am decis sa-i iau un interviu. Cum Tiraspolul este un oras mic, unde toata lumea cunoaste pe toata lumea, nu mi-a fost greu sa obtin numarul lui de telefon. Ne-am intalnit in fata la “Dom ofitzerov”, fostul club al cadrelor superioare din Armata a 14-a, unde acum sunt tot felul de birouri, intre care si cel in care lucreaza Sirokov.

Istoric de profesie, mi-a marturisit: “Specializarea mea draga, de suflet este diplomatia, politica externa”. Din cauza asta probabil, Sirkov evita abordarile “tari”. Spre exemplu, cand am discutat la o tigara (el, ca eu, mai nou fac tensiune si, in consecinta, nu mai fumez) mi-a spus despre un oarecare politician (putem sa ghicim cu totii care), ca vrea sa stea cu fundul pe doua scaune. Cand i-am cerut sa-mi zica asta si pe banda, m-a refuzat politicos: stiti, eu sunt analist, trebuie sa am abordari echilibrate.

“Un vecin stabil si bogat este cel mai bun vecin”

Altfel, “evenimentele de la Chisinau sunt rezultatul firesc al modului in care s-a dezvoltat Republica Moldova in ultimii 20 de ani – nici pana acum Republica Moldova nu si-a definit telurile strategice si obiectivele de dezvoltare. Nu e clar cine sunt cetatenii acestei tari“, crede analistul. Cat despre procesul de negociere de la Nistru – va stagna in perioada urmatoare. Mai ales ca “nici un fel de conceptii noi, nici din partea comunistilor, nici a liberalilor, nu au fost formulate in ceea ce priveste Transnistria. Au fost doar fraze stereotipe”. In ceea ce priveste posibilitatea unei abordari dure a Chisinaului vizavi de Transnistria, campionul absolut al masurilor dure a fost Voronin: “puterea comunista a folosit practic toate metodele de presiune asupra Transnistriei. (…) Creativitatea in materie de masuri dure asupra Transnistriei a fost deja epuizata”.

Explicatia, destul de sugestiva, de altfel, a analistului este confirmata si de oamenii obisnuiti din Tiraspol. Cand am ajuns aici, venind din Chisinau si le-am spus prietenilor mei, cu vocea tremurand de lacrimi ca nu stiu cum am sa plec, pentru ca nu am viza si nu stiu incotro s-o iau, unul din baieti a replicat promt: “Normalina uje – u nas blocada bila”. (in traducere libera: e in regula, am trecut noi si prin blocada, asta nu e nimic).

“Stiti, noi aici traim cu impresia ca la Bruxelles si la Moscova, si la Wahington nu dorm de grija Transnistriei (oficialii anume)”, mi-a mai spus Sirokov, in afara inregistrarii, cu genul acela de umor bland si de buna calitate care e specific in regiune. Altfel: pericolul pe care il prezinta un conflict inghetat? Da exista: instabilitatea politica si incertitudinile cu privire la viitorul regiunii. Vremea pierduta in ceea ce priveste dezvoltarea societatii, in ce priveste aparitia bunastarii propriilor cetateni, atat in Moldova, cat si in Transnistria. “Un vecin sarac este un pericol pentru el, cat si pentru (cei din jur) Ucraina si Rusia. (…) Un vecin stabil si bogat este cel mai bun vecin”.

Interviul in forma integrala, in limba rusa, il puteti asculta mai jos.

Interviu cu politologul Serghei Shirokov, din Tiraspol, despre viitorul Transnistriei
Asculta mai multe audio Politica »

Tags: Mediator, negocierea de la Nistru, separatism, Serghei Shirokov, Tiraspol, Transnistria

… Pentru ca s-a stins un cantec. Anatolii Kulesov, back-vocalistul trupei Liube a murit intr-un accideent de masina, la Moscova. Despre cei care mor in saptamana de dupa Paste, se spune ca se duc direct in Rai.

Foto: life.ru

Asculta relatarea realizata pentru Radio Lynx.

Relatare despre accidentul de masina in care a murit Anatoli Kulesov, back-vocalistul trupei Liube
Asculta mai multe audio Evenimente »

Davai za
Asculta mai multe audio Muzica »

Tags: accident de masina, Anatoli Kulesov, Liube, Moscova

Pentru transnistreni, la fel ca pentru toti ceilalti crestini ortodocsi. Hristos a inviat astazi. Intr-o regiune care traieste de aproape 20 de ani sub  amenintarea razboiului si care in plus acum se gaseste intre o Moldova framantata de nelinisti sociale si politice si o Ucraina unde societatea ameninta de asemenea sa explodeze, sub presinea saraciei si a lipsei de solutii politice, oamenii s-au pregatit, ca in fiecare an sa-l intampine pe Domnul tuturor nadejdilor noastre.

“Acest sentiment ca nu se stie ce va fi cu noi, il avem de 20 de ani. Asta am simtit si ieri, si alaltaieri si in toti anii care au fost pana acum. Din nefericire, in acest timp a crescut o intreaga generatie care nu cunoaste un alt fel de viata”, mi-a spus IPS Iustinian, arhiepiscop de Tiraspol si Dubasari, candva, la inceputul Saptamanii Patimilor.

Dar in afara de incertitudini si teama, oamenii de aici mai au ceva. Speranta. Cu aceasta L-au asteptat pe Mantuitor in biserici, noaptea trecuta. Iar El nu ne dezamageste niciodata, oricat am gresi.

Asa s-a auzit in Transnistria vestea despre Invierea Domnului:

Invierea in Transnistria
Asculta mai multe audio Evenimente »

Tags: Paste, Tiraspol, Transnistria

Tiraspol, noaptea de Inviere, anul de gratie 2009. In curtea catedralei Nasterea Domnului oamenii asteapta, tacuti, Minunea. Asa cum au asteptat-o la fiecare Pasti, in toti anii care au trecut.

Pe strada sunt foarte multi militieni, care trebuie sa pastreze ordinea, ca in orice loc normal din lumea asta, unde au loc adunari publice. Militieni de aici nu sunt niste “fieare separatiste”, asa cum se spune de obicei depre ei. Se poarta frumos cu oamenii si sunt indatoritatori cu solicitantii. De vreo doua ori a trebuit si eu sa apelez la Militie si lucratorii in uniforma au raspuns promt cererilor mele, nu pentru ca sunt din alta tara, ci pentru ca asa se poarta ei de obicei. Zona e locuita de ucrainieni si, de fapt, asta este felul de a fi al etnicilor ucrainieni, indiferent daca poarte uniforma sau nu. Inca o amintire: cand am venit din Chisinaul framantat de demonstratii si represii, unde, in ultimele zile ajungeam in pragul infarctului atunci cand vedeam pe strada uniforme sau lucratori SIB, am ajuns in Bender, de unde am luat masina spre Tiraspol. Primul meu contact cu “organele de forta” ale Transnistriei a fost… ca un militian mi-a cedat locul pe scaun. Candva, dupa ce in regiune va fi mai multa liniste politica, voi dori sa fac un interviu cu mai-marele militienilor: ministrul de Interne al Guvernului de la Tiraspol.

“Acest sentiment ca nu se stie ce va fi maine cu noi, il simtim deja de 20 de ani”

In curtea catedralei, doua siruri de oameni stam, sub tanguirea de arama a clopotelor. Nmeni nu indrazneste sa vorbeasca tare toti soptesc. Cateva femei isi fac cruce. Aici se inchina putin diferit de noi: dupa ce inchipuie crucea, credincioasul lasa mana sa cada pe langa corp si se apleaca. E ceva intre cruce si metanie. Baietii de la altar alearga incoace si incolo, cu sutanele fluturand, sa faca ultimele pregatiri. Nadia isi tine aproape fetele ade la Scoala Crestina. Copilele au pe cap esarfe albe. Sporovaiesc fara incetare si din cand in cand pufnesc in ras. Nadia se uita la ele sever, dar inca nu le mustra. Nici ele nu depasesc masura. Vizavi e mama Nadiei, care se uita numai la fata ei – o privire care spune tot: dragoste, grija, speranta ca pentru Nadia va fi mai bine. Nadia nu observa sau poate doar se face ca nu vede. Ea a fost intotdeauna independenta, desi isi iubeste foarte mult mama.

Trec in partea cealalta, sa-mi cumpar lumanare. In timp ce-mi fac drum prin multime, imi aduc aminte ce mi-a spus IPS Iustinian, mai-marele Bisericii de aici: “Oamenii de aici sunt obisnuiti cu nelinistile. Acest sentiment ca nu se stie ce va fi maine cu noi, il simtim deja de 20 de ani. Si ieri si alaltaieri am simtit tot asta. Si cu asta trebuie sa traim. Deja a crescut o intreaga generatie de tineri care nu cunoaste o altfel de viata”.

Intram in biserica. Unii credinciosi au adus cosuri cu oua rosii si cozonac. Se sting luminile. Acest moment de dinaintea slujbei de Inviere, cand in biserica s-au stins luminile, iar credincioasii asteapta sa se deschisa portile imparatesti, are in el ceva ce nici un alt moment liturgic nu are: o speranta aproape tangibila; stii ca peste cateva clipe Minunea se va produce si, peste cateva clipe, iata, ea chiar se intampla.

Luam Lumina, apoi incepe slujba. Iata cum suna vestea despre Invierea lui Hristos in Tranistria:

Invierea in Transnistria
Asculta mai multe audio Evenimente »

Liturghia isi urmeaza cursul, cu toate ale ei, pana la trei dimineata. Indeosebi la Citirea din Evanghelii, m-am straduit sa fiu atenta, pentru ca aici Evanghelia se citeste in trei limbi, iar eu vreau sa invat a vorbi un pic ucraineana, si de aceea incerc sa fiu atenta la deosebirile dintre cuvintele in rusa si cele in ucraineana. De inteles inteles, dar cand trebuie sa raspund, deocamdata tot cuvintele rusesti imi vin.

La sfarsit s-au citit pastoralele. Pentru cine nu stie, Patorala este mesajul Intai-Statatorului Bisericii catre credinciosi, cu ocazia Pastelui. Pentru ca nu e clar cui se subordoneaza Transnistria, aici se citesc patru pastorale – a Patriarului Chiril, al Moscovei, a Patriarhului Ucrainei, a Patriarhului de Chisinau si, in final, a arhiepiscopului Iustinian. Preotii erau istoviti si aproape ca ramasesera fara glas, iar pe noi ne dureau picioarele si spatele. La sfarsit, dupa impartasanie, copii de la Scoala Crestina au cantat cantece si au recitat poezii. Apoi au fost binecuvantate bucatele aduse la biserica. Preotii si credinciosii erau bucurosi. Curtea bisericii era o mare de lumanari aprinse. Dumnezeu inviase si pentru cei din conflictul inghetat. Ca pentru toti crestinii de altfel.

Tags: conflict inghetat, IPS Iustinian, libertate religioasa, Paste, separatism, tensiuni interetnice, Tiraspol, Transnistria

In cei 40 de ani cat am trait pana acum, m-au durut tot felul de lucruri – inima, picioarele, capul, pe care foarte des l-am legat si atunci cand nu ma durea, in fine, stomacul si cel mai adesea sufletul.

Pe 7 aprilie insa, pentru prima data in viata mea m-a durut… Romania. Si de atunci ma doare mereu. Nu-mi trece si asta e rau. M-a durut cand, in Piata Marii Adunari Nationale, i-am auzit pe protestatari chemandu-ne in ajutor. Mi-am dat seama ca acest ajutor nu are cum sa fie acordat – cel putin nu in sensul de salavare imediata, acum neintarziat, asa cum cereau ei. Mi-am dat seama ca are sa se termine rau. De atunci. Si asa a si fost. Pe urma au inceput sa invinuiasca tara mea. Sa spuna minciuni, sa-i urmareasca pe romani. Am fugit din Chisinau, si din Moldova, cerand practic ajutorul cuiva care nu face parte din poporul meu. I-am cerut ajutorul, i-am cerut sa ma scape de ai mei, si asta s-a si intamplat. Durerea insa nu mi-a trecut, chiar daca am ajuns undeva, unde as putea spune ca sunt in siguranta – in masura in care poate exista siguranta intr-o zona framantata de nelinisti. Am auzit in continuare acuzatii la adresa tarii mele si a celor ce-mi vorbesc limba. Mi-am petrecut zilele din urma plangand fara limite, pentru ca mi se parea ca asta e tot ce mai pot sa fac.

Candva am gasit  vreme sa-i scriu unui prieten vechi si foarte drag, care si el este in exil. I-am scris in romaneste, numai cateva cuvinte, pentru ca el intelege greu aceasta limba, asa cum (inca) eu nu inteleg usor rusa. I-am scris deci lui Ivan Burgudji ca, de cand au inceput demonstratiile la Chisinau, eu plang intr-una si nu ma pot linisti cu nici un chip. Si ca mi-as dori ca el sa fie langa mine in aceste clipe. Nu mi-a raspuns nimic, nici o vorba de alinare, nici un cuvant bun. Dar in urmatoarele zile, pe adresea mea de mail au venit, insotite de un salut sec si stereotip, trei subiecte scrise de el. In care spunea ca Romania nu are nici un amestec in evenimentele de la Chisinau, si explica de fapt ce s-a intamplat – cum au instrumentat comunistii provocarea si asa mai departe. Burgudji m-a sustinut intotdeauna si m-a salvat de cate ori a putut. Acum, m-a salvat chinuindu-ma strasnic. Pentru ca a fost ingrozitor de greu, istovitor de-a dreptul, sa traduc articolele domniei sale. Oricum, am invatat cateva cuvinte noi, printre care si unul foarte urat, pe care el l-a folosit la adresa dlui Voronin. Candva, dupa ce am inteles textele dificile de tradus din rusa, am inteles si mai mult decat atat, am inteles gestul de prietenie calda al gagauzului Ivan Burgudji, care a ales sa faca altceva dcat sa-mi spuna “lasa, Mihaela, o sa treaca”. A ales sa ia o pozitie publica in apararea tarii mele, invinuita pe nedrept, pentru ca a inteles ca pe mine anume tara ma durea. Si atunci lacrimile mele de durere stupefiata, care nu s-au oprit de cand am fugit din Chisinau, s-au preschimbat in lacrimi calde, de recunostinta pentru prietenul meu, gagauz, care si el a trebuit sa-si paraseasca pamantul natal si care, mai ales, stie ca inseamna sa te doara tara. Cat de rau poate sa fie.

Doua bucati din sufletul meu

In urma cu o vreme, am ajuns in Gagauzia, incercand sa apar repoutatia lui Burgudji, invinuit pe nedrept de autoritatile din republica Moldova. Mi-a placut acolo, desi a fost o alta calatorie dureroasa, pentru ca, de cand l-am cunoscut pe Burgudji, mi-am dorit sa merg acolo impreuna cu el, sa-mi povesteasca despre oameni si locuri, sa ne plimbam prin lumina foarte speciala care aureste cladirile din Comrat, asa cum ne-am plimbat candva pe Ulita 25 Octmbrie, in Tiraspol. Dar, desi Ivan Gheorghevici nu a fost cu mine, mi-a placut la Comrat – mi-au placut oamenii si locurile.

Imi iubesc tara si niciodata nu ma voi considera altceva decat roman, dar pentru ca prietenul meu gagauz m-a sustinut intr-un fel care vorbeste atat de profund despre onoare si onestitate, totdeauna, simtind ca un roman, voi simti un pic si ca… un gagauz.

Ivan Gheorghevici, prietenul meu drag, Dumnezeu sa te binecuvanteze! Astept atat de mult clipa revederii si, mai ales, astept o vreme blanda, in care nimeni sa nu mai fie amenintat!

P.S. Am mai inteles inca ceva, in aceste zile incercate de lacrimi si durere – am inteles ce trebuie sa fi simtit rusii, in august, cand toata lumea i-a acuzat de a fi pornit un razboi, cand ei nu au facut decat sa-i apere pe ai lor. Nici o tara si nici un popor nu ar trebui sa fie acuzate pe nedrept sau sa indure umilinte.

Tags: Chisinau, Comrat, Gagauzia, Ivan Burgudji, Reporter Special, Republica Moldova, Romania, Tiraspol