In cei 40 de ani cat am trait pana acum, m-au durut tot felul de lucruri – inima, picioarele, capul, pe care foarte des l-am legat si atunci cand nu ma durea, in fine, stomacul si cel mai adesea sufletul.

Pe 7 aprilie insa, pentru prima data in viata mea m-a durut… Romania. Si de atunci ma doare mereu. Nu-mi trece si asta e rau. M-a durut cand, in Piata Marii Adunari Nationale, i-am auzit pe protestatari chemandu-ne in ajutor. Mi-am dat seama ca acest ajutor nu are cum sa fie acordat – cel putin nu in sensul de salavare imediata, acum neintarziat, asa cum cereau ei. Mi-am dat seama ca are sa se termine rau. De atunci. Si asa a si fost. Pe urma au inceput sa invinuiasca tara mea. Sa spuna minciuni, sa-i urmareasca pe romani. Am fugit din Chisinau, si din Moldova, cerand practic ajutorul cuiva care nu face parte din poporul meu. I-am cerut ajutorul, i-am cerut sa ma scape de ai mei, si asta s-a si intamplat. Durerea insa nu mi-a trecut, chiar daca am ajuns undeva, unde as putea spune ca sunt in siguranta – in masura in care poate exista siguranta intr-o zona framantata de nelinisti. Am auzit in continuare acuzatii la adresa tarii mele si a celor ce-mi vorbesc limba. Mi-am petrecut zilele din urma plangand fara limite, pentru ca mi se parea ca asta e tot ce mai pot sa fac.

Candva am gasit  vreme sa-i scriu unui prieten vechi si foarte drag, care si el este in exil. I-am scris in romaneste, numai cateva cuvinte, pentru ca el intelege greu aceasta limba, asa cum (inca) eu nu inteleg usor rusa. I-am scris deci lui Ivan Burgudji ca, de cand au inceput demonstratiile la Chisinau, eu plang intr-una si nu ma pot linisti cu nici un chip. Si ca mi-as dori ca el sa fie langa mine in aceste clipe. Nu mi-a raspuns nimic, nici o vorba de alinare, nici un cuvant bun. Dar in urmatoarele zile, pe adresea mea de mail au venit, insotite de un salut sec si stereotip, trei subiecte scrise de el. In care spunea ca Romania nu are nici un amestec in evenimentele de la Chisinau, si explica de fapt ce s-a intamplat – cum au instrumentat comunistii provocarea si asa mai departe. Burgudji m-a sustinut intotdeauna si m-a salvat de cate ori a putut. Acum, m-a salvat chinuindu-ma strasnic. Pentru ca a fost ingrozitor de greu, istovitor de-a dreptul, sa traduc articolele domniei sale. Oricum, am invatat cateva cuvinte noi, printre care si unul foarte urat, pe care el l-a folosit la adresa dlui Voronin. Candva, dupa ce am inteles textele dificile de tradus din rusa, am inteles si mai mult decat atat, am inteles gestul de prietenie calda al gagauzului Ivan Burgudji, care a ales sa faca altceva dcat sa-mi spuna “lasa, Mihaela, o sa treaca”. A ales sa ia o pozitie publica in apararea tarii mele, invinuita pe nedrept, pentru ca a inteles ca pe mine anume tara ma durea. Si atunci lacrimile mele de durere stupefiata, care nu s-au oprit de cand am fugit din Chisinau, s-au preschimbat in lacrimi calde, de recunostinta pentru prietenul meu, gagauz, care si el a trebuit sa-si paraseasca pamantul natal si care, mai ales, stie ca inseamna sa te doara tara. Cat de rau poate sa fie.

Doua bucati din sufletul meu

In urma cu o vreme, am ajuns in Gagauzia, incercand sa apar repoutatia lui Burgudji, invinuit pe nedrept de autoritatile din republica Moldova. Mi-a placut acolo, desi a fost o alta calatorie dureroasa, pentru ca, de cand l-am cunoscut pe Burgudji, mi-am dorit sa merg acolo impreuna cu el, sa-mi povesteasca despre oameni si locuri, sa ne plimbam prin lumina foarte speciala care aureste cladirile din Comrat, asa cum ne-am plimbat candva pe Ulita 25 Octmbrie, in Tiraspol. Dar, desi Ivan Gheorghevici nu a fost cu mine, mi-a placut la Comrat – mi-au placut oamenii si locurile.

Imi iubesc tara si niciodata nu ma voi considera altceva decat roman, dar pentru ca prietenul meu gagauz m-a sustinut intr-un fel care vorbeste atat de profund despre onoare si onestitate, totdeauna, simtind ca un roman, voi simti un pic si ca… un gagauz.

Ivan Gheorghevici, prietenul meu drag, Dumnezeu sa te binecuvanteze! Astept atat de mult clipa revederii si, mai ales, astept o vreme blanda, in care nimeni sa nu mai fie amenintat!

P.S. Am mai inteles inca ceva, in aceste zile incercate de lacrimi si durere – am inteles ce trebuie sa fi simtit rusii, in august, cand toata lumea i-a acuzat de a fi pornit un razboi, cand ei nu au facut decat sa-i apere pe ai lor. Nici o tara si nici un popor nu ar trebui sa fie acuzate pe nedrept sau sa indure umilinte.

Tags: Chisinau, Comrat, Gagauzia, Ivan Burgudji, Reporter Special, Republica Moldova, Romania, Tiraspol