Pe Roman Konoplev l-am descoperit, la Tiraspol, candva, dupa evenimentele violente de la Chisinau. Si eu, care crezusem ca, odata cu Dima Soin, Evgheni Sevciuk, Aleksandru Caraman si Grigori Maracuta s-a terminat sirul transnistrenilor interesentai – al celor carora merita sa le iei interviu. Mai tarziu aveam sa-l cunosc pe Serghei Sirokov, politolog de la centrul Mediator, specializat in relatii internationale, pe ministrul de externe de aici, Vladimir Yastrebceak, un diplomat care pentru prima data m-a facut sa-mi doresc sa se rezolve naibii odata conflictul de la Nistru, astfel incat calitatile profesionale ale acestui om sa fie vazute si recunoscute de cat mai multa lume, si pe Vasilii Kaliko, insarcinatul pentru drepturile omului, un om bland, barbos si cu o incredere nestramutata in cunostintele mele de limba rusa, astfel incat imi spune bancuri, imi povesteste anecdote si foloseste expresii pe care dupa aia trebuie sa le caut in dictionar (dar la fel a facut si Oazu Nantoi din Chisinau, atunci cand i-am cerut sa facem un interviu in limba rusa – am cautat pe Google sa vad ce e cu “delirul calului cenusiu”, ca nici unul dintre prietenii mei nu auzise de asa ceva).

Bun (adica nu prea), eu eram la Tiraspol, iar la Chisinau organele de ordine se indeletniceau cu tabacirea manifestantilor din 7-9 aprilie si cu ascunderea cadavrelor celor care, intamplator, mureau in urma batailor. Asa ceva se intamplase mai demult si in Romania, la Revolutie, si pe 13 – 15 iunie 1990. Ma inchisesem in casa si plangeam. Cu Soin ma certasem, de furie pentru cele intamplate, desi el nu avea nici o vina si atunci am hotarat ca e mai bine sa nu mai vad pe nimeni. Ceva totusi trebuia sa lucrez, asa ca i-am trimis lui Roman un mail cu intrebari. El mi-a raspuns invitandu-ma acasa, unde am cunoscut-o pe sotia lui, Dina, si unde am facut unul dintre interviurile-reper ale carierei mele (poate la fel de bun ca si cel pe care i l-am luat, candva, regretatei Zoe Dumitrescu Busulenga si pe care, cei interesati, il pot citi aici). Am prelucrat fila audio si am urcat-o pe blog direct in rusa. O puteti asculta aici. Ceva mai tarziu, am terminat si traducerea interviului, pe care o puteti citi mai jos.

Foto: www.tiras.ru

-  Roman Evghenievici, este primul nostru interviu, sper ca vor mai fi si altele, chiar multe. Ddeocamdata, acesta este primul, asa ca am sa va rog sa-l descrieti pe Roman Konoplev. Cine este el?

-  Roman Konoplev? In primul rand, desigur, sunt rus. In al doilea rand sunt transnistriean. In al treilea rand, sunt crestin. Pe langa asta, sunt jurnalist, un pic scriitor, un pic muzicant… Va rog…

-  Dar casatorit? (Noi sedeam pe canapea, iar Dina se asezase in fata noastra, pe un scaun, fiind pur si simplu frumoasa si contempla cum tocmai incepusem sa-i torturez sotul cu intrebarile mele si cu microfonul, despre care ulterior, Roman a scris pe blog ca era urias: “A venit o jurnalista din Romania si mi-a luat 45 de minute interviu in rusa. Avea un microfon urias”).

-  Da, fara discutie, sunt familist, imi iubesc sotia, imi iubesc patria si iubesc pamantul pe care traiesc…

- De ce cartea Dvs., Evanghelia Extremismului, a fost interzisa in Rusia?

- Partidul in care am activat la sfarsitul anilor ’90, Partidul National – Bolsevic, a fost interzis. A aparut un conflict in interiorul acestui partid, care a generat anumite evenimente, schimbarea cursului, apoi s-au luptate de cateva ori grupuri politice din interiorul organizatiei, eu am facut parte din unul dintre aceste grupuri, grupul meu a pierdut, a castigat o grupare ceva mai radicala, iar dupa asta puterea a interzis organizatia. Dat fiind ca in carte figura organizatia si erau multe lucruri care erau prezentate altfel decat se vedeau ele la nivel de oficiali regionali, directori de ziare, militieni regionali, acolo in provincie – din aceste motive cartea… nu a mai ajuns in reteaua de comercializare. Cam asa…

“Extremismul – ca un obiect al artei”

Foto: Roman Konoplev

-  Care este ideea de baza a acestei carti si de ce se numeste Evanghelia extremismului? Va considerati extremist?

- In etapa de inceput, cand a fost infiintata organizatia, NBP, a fost vorba despre epataj. Stiti – cuvantul rusesc epataj (Se vede treaba, Roman stia de la colegii din Proriv ca mai pierd sensul si avea grija sa ma tina acolo, asa ca din cand in cand, pe parcursul interviului avea sa mai faca precizari suplimentare cu privire la inteles. Sau poate ca nici macar nu i-a spus nimeni ca pierd uneori sensul frazelor – se poate sa fi fost numai instinctul lui de om obisnuit sa lucreze cu cuvintele). Epatajul inseamna provocare – in sfera artei, tot ce astazi se numeste Flash Movement. De la asta a si inceput organizatia. Chiar si cuvantul “extremism”, nu era un cuvant, care intr-o anumita etapa, sa aiba o conotatie atat de negativa cum a primit, de pilda in SUA, unde extremisti sunt numiti cei care arunca in aer case, sau in Europa, unde extremisti sunt numiti teroristii islamici, care fac tot felul de ilegalitati. Extremismul era un obiect al artei si provocarea artei, ea insasi este un anumit fel de extremism – poate ca cineva nu o intelege, dar, dupa parerea mea toate acele lucruri pe care le-au facut prietenii mei din organizatie, si eu, si care au fost considerate cumva ilegale, au avut legatura mai mult cu sfera artistica, iar arta poate avea directii diferite. Propriu vorbind, la inceput organizatia s-a si formant ca o uniune de oameni de arta – acolo erau foarte multi muzicieni, filozofi, poeti s.a.m.d. A fost un fenomen legat mai mult de avangarda ruseasca, decat un fenomen legat de sfera politicii, o miscare ale carei obiective sa fi fost sa lupte pentru ceva, sa castige ceva s.a.m.d.

“Transnistria – tinutul libertatii”

Foto: Mihaela Onofrei

-  Pe blogul Dvs. am vazut o fotografie cu Nistrul, iar pe ea era scris: “Tinutul libertatii”. Ce inseamna Transnistria pentru Dvs.?

- Transnistria pentru mine inseamna foarte mult. Eu aici am crescut, de la patru ani. Parintii mei au venit aici dupa ce si-au terminat studiile, dupa ce au terminat universitatea, au fost repartizati aici. Intainte, cand era o tara unica (pe vremea Uniunii Sovietice), la absolvire, studentii erau repartizati undeva. Atunci aici era o regiune in plina dezvoltare, era o vreme a innoirii. In acea etapa, cand au venit parintii mei, au venit, de asemenea, foarte multi alti oameni, din domenii ca medicina, de exemplu, si din alte zone ale stiintelor – pentru ca zona sa se dezvolte. Dupa asta a urmat destramarea Uniunii Sovietice si s-a intamplat ceva foarte ciudat intre un mal si celalalt al Nistrului (atunci inca noi nu ne despartiseram – era Moldova si asta era; totul se numea Moldova). In Chisinau insa, au castigat politicienii care au inceput sa spuna “Noi suntem acasa”, plecati de aici, rusilor, voi sunteti ocupanti. Noi asta nu am inteles-o, eu nu am inteles-o. In acesti ani petrecuti aici, de pilda, parintii mei, daca s-ar fi mutat in Rusia, ar fi avut de pierdut, pentru ca ei s-au straduit sa se realizeze aici. Noi toti de aici ne-am pomenit intr-o situatie noua: dintr-o data ni se spunea: sunteti rai, sunteti ocupanti. Noi am privit lucurile astea asa cum le-ar fi privit orice om normal – o parte ca pe o nerecunostinta, ior o parte ca pe ceva ilegal. Si noi cu asta nu am vrut sa ne impacam. De aceea oamenii s-au straduit sa pastreze aceasta bucatica de Moldova, Republica Moldoveneasca Nistreana, noi ne-am orientat catre aceea ca aici sa fie o regiune cat mai libera si noi am reusit asta – toti impreuna; chiar si la nivelul comunitatii, la nivelul oamenilor nu este fenomenul nationalismului, aici fiecare vorbeste in limba in care doreste si se misca in directia pe care o considera buna pentru el. Eu stiu ca libertatea este un cuvant foarte mare – unii considera ca nici America nu este o tara libera, in mod clar nu este o tara libera, nici in Europa nu este libertate chiar peste tot, noi toti aspiram catre libertate si ea pana la urma depinde de cadrul pe care ni-l asigura statul s.a.m.d. Iar o parte are legatura cu cultura. Libertatea este, cum sa spun… Daca, de pilda vorbim despre extremism, putem vorbi despre revolutie, sau putem vorbi despre epataj. Daca vorbim despre libertate, putem vorbi despre anarhie, despre faradelege, despre ucideri in masa, despre absenta statului; sau putem vorbi despre un mediu propice pentru ca individul sa se pota realiza, sa se poata gasi pe el. In cazul de fata, “Tinutul libertatii” inseamna ceea ce inseamna oamenii care au trait aici, care au crescut aici – acesti oameni trebuie sa primeasca dreptul sa-si apartina, sa-si gaseasca eul, sa se regaseasca in aceasta viata si pentru asta, ei nu trebuie sa fie legati de interdictii, nu trebuie sa fie sub presiunea nationalilsmului, a xenofobiei si a altor fenomene de acest fel. Pentru asta, de fapt, noi am si infiintat, la acel moment, republica aceeasta.

Foto: Mihaela Onofrei

- Dvs. ati sustinut intotdeauna independenta Transnistriei. Care este parerea Dvs. acum, cand regiunea este, cumva, ostatica intre o Moldova fara conducatori si o Ucraina fara conducatori, ambele avand o situatia sociala interna instabila. Care este drumul Transnistriei prin toata aceasta geopolitica neclara?

- Intelegi, Mihaela, poti vorbi despre faptul ca undeva este instabilitate, in regiunile invecinate. Dar daca astazi este instabilitate, poate ca maine va fi mai bine, Poate ca in Ucraina vor fi gasite anumite compromisuri, poate ca pe malul celalalt al Nistrului, in Basarabia, de asemenea, societatea cumva va reusi sa-si formeze o anumita parere unitara. Sarcina noastra, in aceasta perioada, cat exista instabilitate, cred ca este pur si simplu sa ne tinem pe linia de plutire si sa cautam sa pastrani valorile la care ne-am raportat de la bun inceput, in etapa in care s-a format republica. Nu sunt idei comuniste, nu s-a pus problema de vreun fel de presiuni sau de dictat; n oi am incercat sa ne eliberam de oamenii care cu ceva incercau sa ne tina legati. Si noi am reusit sa construim o societate unde nu-si are locul un fenomen cum este propaganda. Pentru ca orice transnistrean care deschide televizorul – pentru el este o cantitate mare de informatii. Noi nu traim ca in Corea de Nord – unde au un singur candal de televiziune si cu asta s-a terminat; ei citesc o singura gazeta. Daca noi pastram aceasta regiune in aceasta forma, eu cred ca ne-am putea compara cu legea cazacilor. Pe vremea Imperiului Rus, cand erau tarii, aici traiau cazacii. Si cazacii traiau in felul asta, barbateste. Ei erau departe de Moscova, departe de puterea centrala, si ei aveau o astfel de obste unde lucrurile se rezolvau intre ei, iar per total societatea lor era armonioasa, totul curgea lin, arau pamantul, aparau valorile crestine, valorile civilizatiei crestine. Ei se raportau cumva anarhist la puterea tarista, ei nu erau foarte prieteni cu tarismul. De obicei, se spune ca in Transnistria este mana Moscovei, care se straduieste sa tina totul sub control, si asa mai departe. Nu este nici pe departe asa. Noi ne deosebim mult de rusii care traiesc in Rusia. Poate ca ne deosebim multumita faptului ca aici este si sudul, aici este alt mediu, este acest tinut al cazacilor, este un camp salbatic si noi aici avem alte valori, a trebuit sa facem fata unui alt fel de pericole, multumita carora s-au format aceste valori si lumea din interiorul fiecaruia dintre noi. Sunt anumite diferente. In afara de faptul ca, totusi Transnistria, in momentul de fata si cred ca si in viitorul indepartat va fi o parte din lumea rusa, multumita limbii in care oamenii de aici vorbesc si scriu – carti, cantece, ziare, in acelasi timp nu va fi doar atat. Poate ca Transnistria va depasi cu mult Rusia, din punctul de vedere al deschiderii spirituale, al potentialului de cretatie. Si este inca un mic detaliu: atunci cand aici au venit parintii mei, pentru a putea sa vii incoace, trebuia sa fii unul dintre cei mai buni. Tatal meu a terminat Facultatea de Inginerie – a fost un student eminent. La absolvire, a avut de ales: sa mearga la Moscova sau sa vina in aceasta regiune. Noi nu ne-am imaginat ca lucrurile vor fi asa – asa s-a intamplat. Dupa destramarea Uniunii Sovietice, aici oamenii au fost mai mobili, mai inteligenti, energici, putin altfel, putin diferiti de media statistica a Rusiei, sau de media statistica a Ucrainei. Si, acesti oameni speciali, mobili, mai destepti, mai autoformati, ei au incercat sa faca aici ceva. Eu cred ca aici potentialul este mai mare decat in alte regiuni ale fostei Uniuni Sovietice. Dar stiti care este problema noastra… Sunt probleme legate de indecizia Basarabiei. Din pacate, ea nu s-a definit pe ea insasi si nu si-a definit nici relatiile cu regiunile vecine. De fapt, noi, aceasta mica Transnistrie, sustinem si Basarabia, cu impozite, noi finantam aceasta putere din Chisinau, care comite ilegalitati, care spune tot felul de prostii la adresa noastra. Si, in acest timp, noi ne uitam la ei linistiti, minunandu-ne: “Baieti, o sa va clarificati candva sau nu? Sau si mai departe o sa va hranim, iar voi, la randul vostru o sa-i hraniti pe toti cu povestile voastre? O sa hraniti cu povesti Rusia, Romania, Europa si pe toti ceilalti. Pe vremea Uniunii Sovietice, cand era o tara unica, Rusia a ajutat serios Basarabia si toata acesta regiune – aici au venit invatatori, medici. Eu insumi am discutat cu doctori care au terminat medicina in Chisinau si i-au trimis in nu stiu care raion, unde nu erau spitale, unde oamenii traiu fara drumuri, practic in conditii complet naturale. Totate aceste progrese au fost de fapt posibile multumita banilor care au fost trimisi aici, a invatatorilor care au venit aici, apoi a venit momentul dezmembrarii, da, totul era normal, toti traiau bine, erau multumiti (de aceste avantaje). Dupa asta ei au spus: nu luati-va de aici ocpantii, nu avem de ce sa va spunem multumesc, iesiti afara, la revedere! Toti au inceput sa plece de aici: rusi, evrei, ucrainieni, nemti. Ei au spus: noi suntem romani, sa ne ajute romanii. Au venit romanii, le-au adus carti, invatatori, au facut ce trebuie ca sa construiasca relatia – au luat studenti la cursuri. Iar acum se intampla exact acelasi lucru: le spun iesiti afara, noi nu mai suntem romani. Este exact acelasi lucru, intelegeti? De fapt se repeta totul. Romaniei i se intampla ceea ce i s-a intamplat si Rusiei la sfarsitul anilor ’80 si inceputul anilor ’90. Este o situatie absolut identica. Sa te afli in preajma unei tari atat de instabile pur si simplu nu este usor. Dar, cumva, asta ne intareste, ne face mai puernici. Cum a spus si Nitschze: ceea ce nu te omoara, te intareste.

Foto: Mihaela Onofrei

- Mai intai, vreau sa spun ca, pana acum, nimeni nu mi-a povestit despre Transnistria asa ca Dvs… Iubiti foarte mult Transnistria – este adevarat?

- Sigur ca da. Eu aici am crescut, aici am terminat scoala, aici am fost la gradinita, am invatat limba.

“Parintii mei m-au crescut fara sa foloseasca, in scop educativ, cureaua”

- Stati putin – va rog sa-mi spuneti care este cea mai mare tampenie pe care ati facut-o cand erati la gradinita. Povestiti…

-  Ce?!!<;/p>

- Da, da – care a fost cea mai mare pozna?

-  Va rog…

- Si eu va rog…

-  (Rade) Bine. Periodic, pe drumul de la gradinita fugem de mama, si pe urma ea ma cauta mult timp peste tot. Asta era la Dnistrovsk, aici… Eu ma gaseam cu prietenii, fugeam undeva, iar ei ma cautau prin tot Dnistrovskul, oamenii umblau, ma cautau, si pe urma eu apaream de niciunde. Asta s-a intamplat de cateva ori.

-  Si ce pateati dupa asta de la mama?

-  (Arata palma) Se poate presupune…

-  Da…

-  Imi dadea cate una la fund… Cum sa spun… Parintii mei m-au crescut fara sa foloseasca in scop educativ cureaua, fara pedepse fizice.

-  Sustineti in continuare independenta Transnistriei – independenta politica?

- Da, fara discutie. Eu consider ca in conditiile actuale, in situatia actuala, a regiunilor din jurul republicii noastre, independenta este alegerea, nu doar a mea, dar a celei mai mari parti dintre oamenii care traiesc aici. Este un fenomen perfect normal, la fel cum, intr-o vreme a fost marele imperiu suedez, din care facea parte si teritoriul Norvegiei, ei conduceau si Finalanda si chiar si republicile baltice, dar pana la urma toate aceste popoare au vrut pana la urma sa traiasca separat. Au vrut sa-si conduca singuri soarta si sa nu plateasca dari nimanui. Aceste dari catre Moldova, noi le platim linistiti, fara incrancenare, le consideram, cum sa spun?… Candva poporul care traieste pe teritoriul actualei Romanii platea bir turcilor. Noi consideram ca si acestea tot biruri sunt – oamenii nu pot trai pe socoteala lor, ei trebuie sa plateasca mereu cuiva – si in Rusia, si in Romania, iar acum noi trebuie sa platim. Propriu vorbind, pentru noi aceasta situatie desigur ca nu e normala. Noi dorim cumva sa ne dezvoltam singuri mai departe.

“Lasa-i sa se injure si mai mult”

- In interiorul Transnistriei au aparut de asemenea diferente de opinie – intre Igor Smirnov si presedintele Parlamentului, Evgheni Sevciuk. Puteti, va rog, sa-mi explicati in ce constau aceste neintelegeri si cum va evolua in continuare situatia – care sunt cele mai probabile scenarii in acest caz?

-  In istorie nu se intampla niciodata ceva nou. Totul s-a mai intamplat candva. Pe vremea Imperiului Roman, acum mai mult de 2.000 de ani, republicanii voiau sa nu mai fie imparat, ci republica, si au fost anumite conflicte. In Franta, dupa cate stiu, de cateva ori in cursul secolului XX au schimbat sistemul politic, construind republica prezidentiala, apoi parlamentara, s.a.m.d. Aici sunt anumite contradictii, desigur, la nivelul clasei politice locale, la nivelul institutiilor politice, unii considera ca ar fi mai eficianta o varianta, altii…

- Eu pur si simplu nu inteleg, asa cum nu-i inteleg nici in Romania, atunci cand se cearta. Ce vrea una dintre parti si ce vor ceilalti? Si de ce nu se inteleg?

- Dupa cat inteleg eu, Sovietul Suprem (Parlamentul) a avut o anumita initiativa legislativa, pentru care, dupa parerea presedintelui, nu a venit inca vremea, si care limiteaza atributiile sale. Dar trebuie sa spunem ca democratia nu este peste tot aceeasi – mereu undeva este prea mult si altceva prea putin; fiecare tara are caracteristicile ei. Eu nu pot sa caracterizez situatia din Transnistria ca fiind o democratie absolut ideala, dimpotriva, avem in fata un drum foarte lung pana cand statul va fi echilibrat, si va functiona eficient – la fel de eficient ca si sistemele din tarile europene moderne – si mai mici si nu chiar atat de mici. Pentru asta trebuie sa trecem prin aceasta faza, prin aceste contradictii, incluzand parerea socetatii, pozitiile partidelor, pentru a ajunge la concluziile necesare. Daca, de exemplu, vom construi o republica parlamentara, ea de asemenea va trebui sa aiba anumite caracteristici, comparabile cu cele din sistemele parlamentare ale altor state. Daca vom sustine modelul republicii prezidentiale, care este astazi, poate ca va trebui sa ne gandim la anumite inovatii, pentru ca timpul nu sta in loc. Oricum, e nevoie sa ne miscam inainte. Daca nimic nu s-ar schimba, poate ca am fi si astazi in timpul tarismului, al feudalismului. Lasa-i sa se certe, sa se injure, asta este politica adevarata si mie asta imi place foarte mult. Lasa sa fie si mai mult!

“Noi intelegelegem foarte bine ca in clipa in care aici va veni Moldova, primul lucru pe care il va face va fi sa schimbe proprietatile in favoarea familiei prezidentiale”

- Groaznic! (radem)… Am auzit niste invinuiri extrem de dure la adresa dlui Sevciuk – s-a spus despre el ca prin aceasta initiativa legislativa incearca intr-un fel sa predea Transnistria Moldovei si ca, daca aici va fi republica parlamentara, ar fi mai usor ca Transnistria sa se integreze in Moldova. Ce credeti despre asta?

-  Eu cu asta nu sunt de acord. In primul rand, ar trebui sa vedem ce se intampla in Moldova si ceea ce iese de sub condeiele jurnalistilor apropiati de serviciile de informatii, de agentia Moldpres si asa mai departe. Ei il critica dur pe Sevciuk, desigur ca ei periodic isi schimba abordarile, dar sa spui ca ei il considera prieten, este departe de adevar. Sevciuk intelege foarte bine asta si afacerile locale nu odata au avut de suferit din cauza masinatiunilor din partea Moldovei. El intelege lucrurile astea cat se poate de bine. De exemplu, nici pana acum nu s-a rezolvat problema pretextata in legatura cu acoperirea, pentru care Interdnestrcom a platit un milion de dolari structurilor guvernamentale ale Moldovei. Dupa ce ei au platit, Voronin a refuzat sa dea aceasta licenta. Nu a dat aceasta licenta, chipurile sub presiunea altor operatori… Intelegeti despre ce vorbesc, da?… Compania de telefonie…

- Da, inteleg… Au platit pentru ca telefoanele de Transnistria sa aiba acoperire pe teritoriul Moldovei…

- Da, Interdniestrcom a vrut sa intre pe piata moldoveneasca. I s-a spus: haideti, veniti, platiti, cumparati licenta, va costa un milion de dolari. Interdniestrcom a platit un milion de dolari, si la Voronin au venit reprezentantii altor doi operatori de telefonie, Moldcell si Voxtel, chipurile ei nu se intelesesera, chipurile au venit intamplator, si ei au spus: Ay, ay, Vladimir Nicolaevici, tu dai foarte ieftin licenta. Nu faci bine. Nu le da licenta. Si, intr-o clipa, Voronin a intors capul si a spus: intr-adevar, am gresit! Nu le dau licenta!” Si nu le-a dat licenta, si nu le-a intors nici banii.

-  Da… E destul de tipic pentru dl. Voronin…

- Intelegeti, cum poti sa-ti pui sperante intr-o posibila colaborare economica, cand noi intelegem foarte bine ca in clipa in care aici va veni Moldova, primul lucru pe care il va face va fi sa schimbe proprietatile in favoarea familiei prezidentiale? Asta o intelege orice comerciant transnistrean, fie el proprietar de chiosc sau tarabagiu la piata. Asta o inteleg toti, fara exceptie. Din pacate, asta nu e propaganda – asa se intampla, si noi suntem pur si simplu observatori, ne uitam la toate astea. In Transnistria se cunoaste situatia din Moldova, sunt cunoscute problemele legate de afacerile din Moldova. Lucrurile au decurs in acest fel in toti acesti ani – asta nu este un secret: cine are acces la rampa de lansare catre afacerile din Moldova, cat de liberi se simt agentii economici. Si noi nu vrem o astfel de soarta, nu vrem sa se intample astfel de lucruri si la noi.

“Eu cred ca Romania e vinovata pentru ca a dat prea putini bani Moldovei”

- Urmeaza o intrebare care pentru mine este dureroasa: de ce, dupa parerea Dvs., a fost Romania invinuita atat de dur dupa evenimentele de la Chisinau. Dintr-o data este rau ca tineretul din Moldova invata in Romania, este rau ca Romania da pasapoarte, desi si Rusia face acelasi lucru…

-  Da…

- … Analistii care mai demult spuneau – si eu nu sunt de acord cu o astfel de parere – anume ca Basarabia si Romania ar trebui sa se uneasca, si inca spuneau acesti analisti ca acest lucru ar trebui sa se intample neaparat, acum aceiasi analisti aproape ca invinuiesc Romania de imperialism. Cu ce este vinovata Romania pentru tot ce s-a intamplat la Chisinau?

- Eu cred ca Romania este vinovata pentru ca a dat prea putini bani. Daca ar fi dat mai multi, poate ca ei ar fi fost mai multumiti. Eu asa inteleg. Asta este problema relatiilor de aici pe tot parcursul secolului XX. Rusia a fost buna o vreme. Acum Romania a fost buna pana la un anumit moment. In fata oamenilor care conduc toate aceste procese in Moldova, care controleaza economia si asa mai departe, se afla cateva probleme globale. Prima este aceasta: ce ar trebui sa faca, pentru ca oamenii din Moldova sa nu plece in lume. Pentru ca asta se intampla acum. O jumatate de milion de moldoveni traiesc in Europa oficial – au primit chiar si documente, in Italia, in Portugalia, unde s-au putut aranja. Eu cunosc aceasta situatie foarte bine, eu insumi am fost in Italia si am vazut ca acolo se aflau foarte multi basarabeni, veniti la munca; ei asteptau sa primeasca pasapoarte. Si in Rusia este o situatie analoga (foarte multi cetateni ai Republicii Moldova muncesc in Rusia – n.n.). Ei se straduiesc sa plece de aici. Pentru Voronin acesta ar trebui sa fie un semnal de alarma, si la fel ar trebui sa fie pentru oricare politician din Moldova care vrea sa fie seful statului. Cand tineretul pleaca, inseamna ca e rau. Trebuie sa te intrebi ce ar trebui sa faci pentru ca tineretul sa nu plece: trebuie sa rezolvi problema coruptiei? Trebuie sa dezvolti micul business? Trebuie sa ai grija ca tineretul sa poata invata, sa poata avansa pe scara ierarhica si asa mai departe. Ce anume din toate astea le dau tinerilor? Nimic. Isi dau numai lor. Iar pe oameni nu se poate sa-i minti. Si eu am rude in Chisinau si ei nu vor sa aleaga pe nimeni, pentru ca inteleg foarte bine ca pe oricine ar alege, acesta nu ar rezolvca nimic. Pentru ca elita traieste pentru ea si tot ce este mai bun pentru locuitorii din Basarabia este sa se urce pe schiuri si sa se duca unde vad cu ochii – fie spre Europa, fie spre Rusia, pentru ca in locul de unde sunt ei nimeni nu se straduieste sa construiasca normalitatea, niste conditii normale. Daca in jur ar fi fost mai rau, oamenii ar fi ramas pe loc. Dar in jur oricum este mai bine. In Romania s-au inregistrat progrese semnificative. In Rusia, de asemenea, este o anumita crestere economica, sunt locuri de munca, sunt posibilitati si, evident, oamenii se straduiesc sa ajunga acolo unde pot trai mai bine. Din pacate, in perspectiva, putem spune ca regiunea, ca Basarabia va ramane in continuare depopulata, de aici tineretul va pleca. In orice caz, pana cand nu se va schimba abordarea, situatia va ramane aceeasi. De ce acest lucru s-a intamplat numai in cateva state? De ce, de exemplu, in Estonia problemele se rezolva, cumva, normal, oamenii nu vor sa plece din Estonia, nu pleaca nici in Rusia, nici in Europa – desigur, oamenii pleaca in excursie, dar se intorc inapoi in Estonia lor iubita. Dar in Moldova lucrurile nu se intampla asa. Oamenii pleaca si se straduiesc sa ramana in alte parti. Pentru ca un alt lucru important este legat de obligatiile sociale ale statului. Fiecare tanar intelege foarte bine ca va munci o perioada, apoi va veni timpul sa iasa la pensie. Si atunci ce va primi? Va primi 10 – 20 de dolari? Iar din acesti bani sa-si plateasca serviciile medicale este pur si simplu foarte greu. Desigur, ca toate acestea stau la baza migratiei economice. Asa este facuta viata – oamenii vor sa traiasca acolo unde de bine de rau isi pot hrani familia. Iar in Moldova zilelor noastre asta nu este usor. Daca, de exemplu, in Transnistria s-ar putea apara… Oricum, la noi sunt probleme – suntem un stat nerecunoscut, trebuie sa platim bir, pe noi intotdeauna mass-media ne picteaza in cele mai negre culori – noi suntem “gaura neagra” (black hole) si asa mai departe; din cauza asta aici nu vin oamenii de afaceri, vin foarte putini turisti, desi noi am vrea ca ei sa vina in numar mare, pentru ca dorim sa ne dezvoltam. Dar in Moldova exista tot ce trebuie ca sa poata fi un stat normal, acum au posibilitatea sa poarte convorbiri cu alte state. Dar dati-ne si noua, transnistrenilor, aceasta posibilitate, sa putem trai omeneste. Si din Transnistria au plecat toti. Si de la voi pleaca toti. Si totusi cineva trebuie sa mai ramana aici. Cateva familii, care si-au construit proprietati in Chisinau si la care se uita toti orasenii si stiu ca acesta este un fost deputat, acesta este un bancher, acesta este comunistul numarul unu, aparator al maselor de oameni ai muncii… Acestea se intampla sub ochii oamenilor care traiesc acolo. Chisinaul nu e nici Moscova, nici New York – toti stiu cum arata acesti politicieni si unde traiesc ei.

“Poate va fi un  nou inceput”

- Cum se va termina, inca odata, dupa parerea Dvs., tot acest sir de evenimente intunecate in regiune – violente de strada, instabilitate politica, permanenta adancire in saracie. Cum se pot rezolva toate astea si ce ar trebui facut pentru ca regiunea sa-si gaseasca drumul spre un viitor al prosperitatii?

- Eu presupun ca foarte multe lucruri vor fi rezolvate de inspectia Uniunii Europene, care este planuita in viitorul apropiat in Basarabia, in legatura cu falsificarrea rezultatelor alegerilor; ce va arata aceasta inspectie, cand politicienii de opozitie vor demonstra aceste fapte – nu numai politicienii de opozitie, dar chiar si preietenul meu, Ivan Burgudji, considera ca au fost incalcari ale legii la aceste alegeri. Poate ca va fi un nou inceput…

- In legatura cu asta – Burgudji are o situatie foarte dificila: organele de ordine din Republica Moldova l-au acuzat de terorism, l-au dat in urmarire, a fost arestat…

-  E foarte bine ca eu nu am un garaj in Basarabia, pentru ca ei mi-ar gasi in mod sigur o bomba atomica in el. E clar ca ceva trebuie sa se schimbe; eu sper ca, sub presiunea Rusiei si a Europei, sistemul politic din Basarabia va deveni mai transparent, ca (acest sistem) va capata o forma mai civilizata, un cadru mai civilizat, si in ce priveste desfasurarea alegerilor, si a protestelor, si tot restul. Poate ca ei vor gasi aceasta cheie catre rezolvarea problemelor pe care le au: lupta impotriva coruptiei, si tot restul. Daca obtin asta – nu stiu cine trebuie sa-i ajute; pe cineva ei trebuie sa roage: daca vor cere ajutor de la Romania este foarte bine; sa-i ajute Romania. In Romania, slava Domnului, in ultimii ani au fost anumite progrese – si in lupta impotriva coruptiei, si in toate celelalte. Daca vor cere ajutor de la Rusia – Doamne ajuta! Sa-i ajute Rusia. Este alegerea lor, dar asta oamenii trebuie sa o hotarasca. Nu o pot hotara trei politicieni si nu o pot rezolva eu, care traiesc in Transnistria. Ei trebuie sa-si clarifice toate aceste lucruri. Este de condamnat aceasta atitudine: “Noi vrem in Europa”, dar incepem sa construim o Cortina de Fier, pentru ca “acolo sunt dusmanii nostri”, “vrem sa intram in Europa prin Bruxelles”. Despre ce este vorba? Scuzati – unde sunteti voi si unde este Bruxelles-ul? Eu, ca si multi alti locuitori din Transnistria am fost, ca turisti, in Romania. Ceea ce se afla intre noi si Romania este un cosmar. Eu am fost candva in Romania, inainte de razboi (razboiul civil de la Nistru, care a avut loc in 1992 – 1993 si in urma caruia Transnistria s-a separat de facto de Republica Moldova – n.n.). Nu a fost chiar asa de rau sa calatoresc acolo. Orasele din Romania, arhitectura, natura – totul a fost frumos. Pana la urma, sunt foarte multe legaturi intre noi: suntem popoare crestine si noi, si romanii. Cand am fost la Iasi, am intrat intr-o biserica crestina si nu am vazut nici un fel de diferente – faptul ca acolo este o Patriarhie si la noi alta; am venit la biserica din Iasi, m-am rugat si am plecat mai departe, nu m-am simtit, cumva, pe un pamant dusman, sau ceva de felul asta. Tot asa, cred ca romanii care vin in Rusia, nu vad in jurul lor un cerc de dusmani.

- Eu ma simt foarte bine in Transnistria…

-  Cu atat mai mult.. Si in Transnistria climatul este favorabil pentru cei care vin aici. E bine sa bei vin, sa te odihnesti, sa admiri natura si tot restul. Cred ca, pana la urma, un compromis va fi gasit; nu stiu in ce forma, ce va fi aici, pe malurile Nistrului, poate ca va fi granita Uniunii Euorpene, poate ca va fi luata o alta hotarare, dar, pentru Dumnezeu, trebuie sa hotarasca ceva. Eu as vrea ca, fara sa fiu limitat de pasaport, fara tot felul de formalitati, sa ma urc in masina si sa merg unde am chef: la Iasi, la Bucuresti, la Belgrad, s.a.m.d.

- Va rog…

- De ce locuitorii Europei pot calatori de la Marea Nordului la Adriatica, iar noi ne aflam in spatele acestei bariere. Eu cred ca toti ar trebui sa se staduiasca sa rezolve aceasta problema, care este absolut artificiala. Astazi am gasit pe Internet textul imnului Romaniei – era un text patriotic, despre lupte, era un text care amintea despre istoria indepartata, cand romanii au repsins navalirile turcesti si despre cum au aparat valorile crestine – aceasta unitate crestina este ceea ce ne leaga pe toti, ne face sa fim un tot unitar. Cand am fost in Europa, atunci cand calatoream, ma sfatuiam cu tovarasii de drum – noi eram prieteni, crestini; nu romani, tigani, sarbi – toti erau fratii nostri crestini. De aceea – noi trebuie sa fim impreuna.

-  Roman, acestea au fost intrebarile mele, sa sepram ca, totusi, cursul vietii din regiune ne va da posibilitatea sa mai facem si altele – mai frumoase, mai blande. La sfarsitul acestui interviu, care poate ca nu a fost tocmai prietenos, va rog sa ne cantati unul dintre cantecele Dvs., pentru ca, iata, deconspir un secret: nu sunteti numai politolog, ci si cantaret. Vad ca v-ati adus chitara… Va rog…

-  Voi canta un cantec pe versurile unui poet rus, din Siberia. E un cantec frumos, foarte de-al locului, aici, in regiunea noastra, calda si romantica, nu departe de mare…

Cum si-a aratat Radio Lynx muschii la Roman Konoplev

Roman s-a tinut de cuvant si mi-a cantat. Cantecul l-am ascultat de mai multe ori, pentru ca imi place foarte mult. Si acum il mai ascult – nu m-am plictisit de el. Ajunsa acasa, la Bucuresti, am tradus tot, chiar si versurile cantecului si am facut o varianta romaneasca a textului. I-am cerut lui Roman acordurile si am dat aceste lucruri (traducerea mea si acordurile) lui Mircea Elisei, iniginerul nostru de sunet, care si canta. Iar Mircea a facut un cantec nou, asemanator celui cantat de Roman. Pentru asta, Roman a mai scris odata pe blog despre mine. Aici.

L-am revazut pe Roman de aceasta data cand am revenit in Transnistria. Se grabea si era suspect de alb. Pe aici toti sunt in concediu si sunt negri, pentru ca merg la plaja, la Nistru. Punand cap la cap aceste elemente, ajung la concluzia ingrijoratoare ca Roman e singurul care mai munceste in Tiraspol.
În încheiere, iată cum au sunt cântecele – al lui Romani şi al meu:

 Insula Comorii - Rusa: Play Now | Play in Popup | Download

 Insula Comorii - Romana: Play Now | Play in Popup | Download

Tags: alegeri democratie, Aleksandru Caraman, Chisinau, conflict inghetat, Dmitrii Soin, drepturile omului, Evghenii Sevciuk, Grigorii Maracuta, Nistru, Oazu Nantoi, Reporter Special, Republica Moldova, Roman Konoplev, Serghei Shirokov, Tiraspol, Transnistria, Vasilii Kalko, violente de masa