Nu fac parte dintre jurnalistii care sustin parerea ca stiri sunt numai vestile proaste. Cu ceva vreme in urma, in Transnistria, l-am intalnit pe deputatul Mihail Burla. Vestile pe care mi le-a dat atunci nu au fost proaste, doar ingrijoratoare. Criza economica incepuse sa se manifeste si in Transnistria, scazuse volumul productiei industriale si situatia si asa fragila, a economiei din regiune fusese afectata serios. Vestea buna a fost ca Transnistria, in ciuda imaginii proaste, are politicieni capabili, care chair se ocupa de nevoile locuitorilor si nu de propaganda. Iata stirile pe care le-am difuzat atunci. Le postez acum, pentru ca mi se par importante – este o foarte mare diferenta intre politica de la Tiraspol si propaganda goala care se face peste Nistru.

Corespondentul special al Radio Lynx pentru Europa de Est, Mihaela Onofrei, a fost primit de presedintele Comitetului pentru politici economice al Sovietului Suprem din Transnistria, Mihail Porfirovici Burla.
Intalnirea a fost anuntata pe pagina de Internet a Parlamentului Nistrean, fiind mentionat faptul ca s-a discutat despre influenta crizei financiare asupra situatiei din Transnistria. Mihail Burla a relatat corespondentului nostru despre masurile pe care autoritatile din Transnistria le-au luat pentru minimizarea consecintelor destabilizarii economiei mondiale. Mai multe amanunte pe aceasta tema, in jurnalele urmatoare.
Traducerea de pe site-ul Soveitului Suprem:
Mihail Burla a raspuns la intrebarile jurnalistei romane de la Radio Lynx
Presedintele Comisiei pentru politica economica, buget si finante, Mihail Burla a raspuns astazi la intrebarile jurnalistei de la radioul romanesc “Lynx”. Correspondentul special Mihaela Onofrei a fost interesat de situatia economica a Transnistriei in conditiile crizei economica mondiale.
Presedintele Comitetului pentru politica economica Mihail Burla a povestit reprezentantului mass-media internationale despre deciziile pe care Parlmentul le-a luat, cat si despre cele aflate in lucru, indreptate catre minimizarea consecintelor destabilizarii economiei mondiale. Asa cum a mentionat la inceputul discutiei seful Conmisiei economice, masurile pentru micsorarea influentei crizei asupra activitatii intreprinderilor si situatiei mateeriale a populatiei au fost luate in cadrul legii bugetului pe 2009, adoptata de Parlament pe 19 decembrie 2008. In curand, Sovietul Suprem va dezbate la prima citire pachetul legislativ anticriza, initiat de presedintele Parlamentului, Evhghenii Sevciuk (precizare: in Transnistria, Parlamentul si Sovietul Suprem sunt una si aceeasi institutie). Conform prevederilor acestora. Continutul acestor prevederi, chiar daca asupra sa se pot purta discutii, are ca scop stabilizarea situatiei economice a statului, a precizat Mihil Burla.
Raspunzand la intrebarile corespondentului radioului romanesc, presedintele Comisiei pentru Politica economica a informat ca in decembrie anul trecut, Sovietul Suprem s-a adresat catre presedintele, primul-ministru si Duma de Stat a Federatiei Ruse (precizare: Duma de Stat este сamere inferioare a Parlamentul Rus), cat si catre Adunarea Federala (camera superioara a Parlamentului Rus, solicitand acordarea unui ajutor financiar umanitar pentru Transnistria. Pe 10 februarie anul acesta, Rusia a luat decizia de a acorda ajutor financiar umanitar Transnistriei. Mihail Burla a precizat ca Transnistria apreciaza ajutorul Federatiei Ruse si mai ales decizia care permite imbunatatirea situatiei pensionarilor transnistreni. (precizare: Rusia acorda Transnistriei un ajutor financiar nerambursabil, in valoare de 9 milioane de dolari, care permite sistemului de asigurari de aici sa ridice pensiile cu 15 dolari. Pensiile aici sunt foarte mici si situatia pensionarilor e grava).
La finalul interviului, seful Comisiei pearlamentare pentru economie a multumit jurnalistului strain pentru interesul manifestat pentru Republica Moldoveneasca Nistreana. (Precizare: Republica Moldoveneasca Nistreana este denumirea oficiala a Transnistriei).


