Ieri, adică duminică, pe la 10 şi jumătate dimineaţă, l-am sunat pe Roman, într-o panică totală.
- Roman, spune-mi, te rog, ce trebuie să fac, dacă am un şoarece în casă? Ce să fac, altceva decât să ţip? Asta am încercat deja şi n-a funcţionat.
Confruntat cu perspectiva de a se îmbrăca (cred că l-am trezit din somn), de a lua marşrutka până în celălalt capăt al oraşului şi de a se apuca să mute mobile, în căutarea unui şoarece capabil să se ascundă oriunde, numai să-şi salveze viaţa, Roman a ales o altă soluţie, care i s-a părut convenabilă pentru toate părţile.
- Ascultă, Mihaela, de ce nu-i pui ceva de mâncare pe o farfurie?
- Nu vreau să-l otrăvesc…
- Păi nu-l otrăveşti. Dă-i ceva să mănânce, şi atunci el o să fie micul tău animal de companie. Ştii, el acum se teme de tine nu mai puţin decât te temi tu de el. Împrieteniţi-vă…
N-am apucat să pun în practică soluţia lui Roman sau oricare altă soluţie, pentru că şoarcele a murit pur şi simplu. Se vede treaba că a făcut ori un şoc, ori infarct, când am ţipat pentru că m-am speriat de el. Am chemat pe cineva din stradă să-l ia şi să-l ducă afară şi cu asta istoria interacţiunii mele cu micul rozător de Tiraspol s-a încheiat. Dar soluţia lui Roman – să te împrieteneşti cu lucrurile de care ţi-e fircă, mi se pare interesantă, deşi nu ştiu dacă funcţionează. Poate că, dacă totuşi ne-am fi împrietenit, şoarecelui i-ar fi plăcut de mine, într-atât, încât şi-ar fi adus şi prietenii să mă cunoască.
ion
on Aug 14th, 2009
@ 1:47 pm:
Asta da știre! Eu mă cenzurez și mă dau peste cap să scriu corect și să aibă sens ceea ce scriu(vorba aia,nu scriu doar pentru mine)iar dumneata ne înșiri o snoavă domestică
))))
Mihaela Onofrei
on Aug 16th, 2009
@ 12:00 pm:
Salut si multumesc pentru comentarii. Iti raspund aici la ambele. Cea de la interviul cu Buciko. Omul mi-a spus ceea ce mi-a spus, iar eu am publicat. Au si ei dreptul la cuvant, chiar daca eu sunt sau nu nde acord cu ce spune interlocutorul. Stii si tu ca razboiul e o treaba murdara si in razboi prima victima e adevarul. Stii, eu sunt din Romania. Nici la noi nu a fost simplu – Revlutie, mineriade, Piata Universitatii. Au murit si la noi si adevarul nu s-a aflat nici pana acum. Chestia cu lunetistii romani nu o cred nici eu si am de gand sa fac investigatii, sa vad ce a fost intr-adevar, iar daca aceste povesti sunt pura propaganda, este vremea ca ele sa inceteze. Oricum, in ultima vreme nu am mai auzit aceasta versiune. Chestia cu Transnistria – avanpost rusesc nu e adevarata. Crede-ma ce spun, ma duc acolo mai mereu. Da, sunt filorusi. Si ce-i cu asta? Despre vinovatii, de o parte sau de alta, sau despre cine “trebuie sa pice vinovat” nu se poate discuta. Acuzatii si resentimente sunt si de o parte, si de alta. Inca odata, este vremea ca aceste lucruri sa inceteze.
Cu privire la “snoava domestica”. Daca macar ti-a placut, daca te-a bucurat un pic, daca te-a facut sa zambesti, este foarte bine. E nevoie si de astfel de lucruri. Altfel, am umbla toti, tot timpul, cu fruntile incruntate si cu privirea in pamant. Viata este si asa destul de trista. Sa stii ca si eu ma canzurez si ca nu intotdeauna scriu usor. Citesc de mai multe ori ce am scris, sa nu se repete cuvinte, lucrez cu dictionarul de sinonime si cu cel explicativ, ma straduiesc sa fac sa sune cat mai bine fiecare articol. Cam asa.
M-am bucurat de comentariile tale si m-am bucurat sa-ti raspund. Uita-te si pe reprter-special.radiolynx.ro
Este tot blogul meu. Te mai astept…