Candva, in perioada demonstratiilor de la Chisinau, ma dadeam disperata telefon dupa telefon, incercand sa gasesc un interlocutor care sa-mi arate iesirea din aceasta situatie. Asa, am nimerit peste avocatul Ion Ungurean, de la Partidul Popular Republican. Il cunoscusem in perioada cand m-am ocupat de cazul Burgudji – e un om cu un simt al umorului calm si in acelasi timp taios. Glumele lui, spuse cu morga, pe cel mai serios ton, sunt de natura sa satmulga hohote de ras ascultatorilor.
L-am sunat, asadar, pe Ungureanu, imediat dupa demonstratii si l-am intrebat ce se intampla.
- Ce sa se intample? Ieri am luat Parlamentul si Guvernul si astazi o sa luam Presedintia, ca asa nu se mai poate…
Avocatul, altfel un specialist de exceptie, e molcom la vorba si are un accent specific moldovenilor.
- Domnul Ungureanu, nu e bine, m-am jeluit eu. Aveam sufletul frant si putinele momente de singuratate, dinainte de a adormi, mi le petreceam plangand.
- Nu e bine, cum sa fie bine? Nici mie nu mi-e bine. Am gripa. Mi se pare ca-i aviara.
- ….
- Nici la voi nu e bine, a continuat Ungureanu. Si la voi a iesit lumea-n strada. L-au arestat si pe Becali… Scrieti numarul meu de mobil, ca sa-l aveti in caz de ceva.
Cu asta disctia s-a terminat. Am scris numarul de mobil (atunci sunasem pe stationar) si l-am sunat dupa cateva zile, cand deja ma aflam in Tiraspol. Eram la Proriv, ma pregateam sa merg cu ei la o actiune. Cumva, Ungreanu a inteles ca nu mai sunt la Chisinau, dar nu m-a intrebat unde sunt. Atunci cam toata lumea se ascundea. Comunistii incepusera represia. Se faceau arestari in masa. Noutati nu erau – situatia apasatoare de dupa repreimarea demonstratiilor persista, ca o poala de nor negru, atarnata deasupra Moldovei. In timpul discutiei, a trecut pe langa mine Aleksandr Sergheievici, care mi-a spus “Privet”. Eu pe omul acesta mare si ras in cap il respect foarte mult, pentru ca este foarte linistit, nu se pierde, este eficient si atent la detalii. Si stie sa fie un adevarat lider – sa impuna respect si sa inspire incredere. I-am raspuns “Zdrastviite”, fara sa tin seama ca sunt in mijlocul unei conversatii cu Ungureanu. De la celalalt capat al firului, insa avocatul mi-a raspuns calm: “Zdrastviite”, ca si cum l-as fi salutat pe el. Eu am replicat:
- Nu dumneavoastra…
- Da, eu inteleg. Acela trebuie sa fi fost Putin. Sau – Medvedev.
Ca tintesc sa fiu intr-o zi corespondent de presa acreditat la Moscova, asta este foarte clar. Dar ca as putea sa ma salut cu sefii Rusiei pe culoarele Kremlinului, asa ceva numai Ungureanu putea sa inventeze.
Am continuat sa sun la Chisinau si dupa ce am ajuns in Romania, sperand de fiecare data sa aud vesti bune, si de fiecare data dezamagita ca acestea nu veneau. Odata, Nantoi m-a intrebat:
- Unde sunteti, in stanga Nistrului?
- Nu, in dreapta Prutului, am raspuns, realizand ca, de mai bine de doi ani, eu traiesc in aceasta geografie foarte politica, in care malurile raurilor au acea importanta semnificata de apartenenta la o comunitate imaginata, care e chiar felul in care Benedict Anderson a definit natiunea: “comunitatea politica imaginata, care are capacitatea magica de a transforma sansa in destin”.<–>