Un interviu realizat in primavara cu analistul Serghei Shirokov am avut timp sa-l traduc abia acum. Materialul in limba rusa a fost deja postat, cateva luni in urma, impreuna cu un rezumatt in romana al discutiei. Puteti vedea subiectul aici. Atunci un cititor mi-a reprosat ca nu postez si traducerile si, pe masura ce am avut posibilitatea, am tradus si postez si materialele pe care le-am urcat doar in limba rusa. Asadar, mai jos – traducerea interviului realizat cu Serghei Shirokov imediat dupa evenimentele din aprilie, cu precizarea ca tot ce mi-a spus atunci analistul ramane in continuare dde actualitate

“Republica Moldova nu si-a definit obiectivele strategice si directiile de dezvoltare”

Serghei Şirokov, aveţi o explicaţie pentru ceea ce s-a întâmplat la Chişinău? Vă rog să nu-mi spuneţi că ar fi trebuit să ne aşteptăm la asta, pentru că nimeni nu s-a aşteptat la o astfel de evoluţie.

Ştiţi, eu voi vorbi din punctul de vedere al Transnistriei. De la început, ceea ce s-a întâmplat la Chişinău, însuşi procesul electoral, apoi situaţia de după alegeri – noi la acestea ne raportăm în mod exclusiv ca fiind o problemă internă a Republicii Moldova. Motivele care au provocat aceste evenimente, de pe 7 aprilie, desigur că pot fi puse în discuţie, dar noi pentru noi este clar următorul lucru: acţiunile opoziţiei, pogromurile, actele de vandalism, acţiunile puterii, toate aceste fenomene negative, sunt un anumit rezultat firesc al dezvoltării Republicii Moldova, în ultimii 19 ani. Iată de ce: atât statul, cât şi politicienii din R. Moldova, până în momentul de faţă nu şi-au definit obiectivele strategice şi direcţiile de dezvoltare: cine sunt cetăţenii R. Moldova, în ce limbă vorbesc, ce fel de stat construiesc, ce fel de istorie studiază. Oamenii, societatea moldovenească, până în momentul de faţă, se află în cursul discuţiei între concepţia de românism, adică între partizanii ideii că sunt mai apropiaţi de România şi partizanii moldovenismului, partizanii ideii că moldovenii şi R. Moldova sunt o naţiune separată, un popor separat, cu propria istorie şi propriul curs de dezvoltare. Faptul că nu s-a acordat atenţie acestei probleme, care este în acelaşi timp o problemă de cultură politică şi o problemă de democraţie, între putere şi opoziţie, a provocat acele consecinţe negative care, din păcate, începând cu 9 aprilie, au putut fi observate de toată lumea.

Ce curs va urma procesul de negociere pentru rezolvarea conflictului de la Nistru după aceste evenimente?

Cred că să aşteptăm o activizare, manifestarea unei dinamici, a unui impuls în procesul de negociere între Moldova şi Transnistria, să aşteptăm aceasta nu este cazul. Iată de ce: deocamdată, procesele politice din Republica Moldova încă nu s-au stabilizat. Atunci când se vor stabiliza, este nevoie de o anumită vreme, de o perioada obiectivă pentru a se construi noua configuraţie a puterii de la Chişinău. Cred că în cazul de faţă, şi opoziţia şi puterea în exerciţiu vor trebui să gasească anumite puncte comune. De ce? Pentru că susţinerea populară, susţinerea alegătorilor relativ la opoziţia liberală şi susţinerea care s-a păstrat pentru Partidul Comunist din Moldova demonstrază că Moldova se află într-o etapă de tranziţie – în etapa schimbării elitei politice, în etapa schimbului de generaţii. Ceea ce am putea numi schimbare abruptă, ca rezultat al demonstraţiilor, şi al falsificării alegerilor provoacă destabilizarea construcţiei statale. De aceea, desigur, cred eu, elita politică din Moldova trebuie să facă treptat trecerea spre modalităţi de exprimare mai puţin dure, către o etapă de tranziţie. Să sperăm că actualul curs se va menţine. În cazul de faţă, problemele politicii interne şi să nu uităm şi de problemele economice ale R. Moldova, necesită concentrarea conducerii în interior. Din acest motiv, desigur că în procesul de negociere nu vor surveni activizări notabile. Pe de altă parte, nici un fel de concepţii noi, nici din partea puterii comuniste, nici din partea opozitiei liberale, relativ la Transnistria şi la procesul de negociere nu au fost exprimate. Discuţia se rezumă la formatul 5+2, la legea pe care Moldova a adoptat-o în 2005, cu privire la statul Transnistriei şi la referendumul din Transnistria, deci nici un fel de puncte comune, nici un fel de abordări noi nu au apărut. De aceea, este evident că mediatorii şi observatorii vor susţine o dinamică oarecare a negocierilor până ce puterea din Moldova se instalează şi se stabilizează. Eu cred că, deocamdată, cea mai indicată direcţie în procesul de negocieri rămâne cea a măsurilor de încredere. Pentru că încrederea între Chişinău şi Tiraspol se află undeva foarte jos – la nivelul anului 1992. Aceasta este o tendinţă foarte periculoasă şi este nevoie mai întâi să instaurăm climatul de încredere şi să încercăm să rezolvăm acele probleme economice şi sociale, care pot fi rezolvate în cadrul dialogului între Chişinău şi Tiraspol şi care pot favoriza dezvoltarea socială şi economică a Transnistriei şi Moldovei, în condiţiile crizei economice.

“Pauza in negocierea conflictului de la Nistru va dura atat cat este necesar pentru reconfigurarea puterii de la Chisinau”

S-a vorbit foarte mult despre aceste măsuri de încredere între cele două maluri ale Nistrului. Care ar trebui să fie acestea?

Există un întreg mecanism, un grup de lucru comun, format din experţi din Chişinău şi Tiraspol, care lucrează în câteva direcţii: impozite, transport, cooperare economică, toate aceste puncte, legate de problemele comune, pe care le putem rezolva prin acţiuni comune. Ecologia: noi avem un singur râu Nistru – el pe noi ne uneşte; avem calea ferata şi coridorul de transport, a căror exploatare ar fi avantajoasă, atât pentru Chişinău, cât şi pentru Tiraspol. Este această practică a paşilor mici, care sunt utili ambelor părţi şi care nu sunt politizate, dar care pot aduce avantaje reale. Când părţile colaborează, au avantaje şi văd rezultate reale ale acestei colaborări, desigur că se îmbunătăţeşte şi nivelul de încredere. Dar, nu trebuie să uităm că factorul politic este aici hotărâtor. Şi, până în momentul de faţă, în cursul activităţii în cadrul grupului de experţi, vedem că discuţiile cu privire la statusul politic încă nu sunt clarificate. Aici factorul voinţă politică, responsabilitate politică rămâne dominant, din păcate, şi acest proces fragil de relaţionare poate fi compromis din motive politice.

Aţi vorbit despre o perioadă lungă până la reactivizarea procesului de negocieri. Puteţi să faceţi precizări suplimentare – despre ce perioadă ar putea fi vorba: ani, luni, cât?

Pauza va dura atât cât este necesar pentru reconfigurarea puterii de la Chişinău. Dacă, de exemplu, se confirmă rezultatele alegerilor, aşa cum s-au făcut deja publice, dacă opoziţia este de acord cu aceste rezultate, dacă în Moldova decurge normal procesul de alegere a şefului statului, preşedintelui Parlamentului şi primului ministru, atunci pauza ar putea dura numai două – trei luni. În acest caz, probabil că la mijlocul verii – începututul toamnei e posibil să reînceapă procesul de negociere. Dacă, însă situaţia se dezvoltă după un alt scenariu, dacă Moldova merge pe calea alegerilor anticipate, atunci această pauză se va întinde pe o perioadă mai lungă, şi, în acest caz, negocierile ar putea fi reluate aproape de sfârşitul anului. După rezolvarea chestiunii puterii la Chişinău s-ar putea relua procesul de negociere. Până când Chişinăul nu-şi defineşte un centru clar de putere, până când mediatorii, observatorii şi Tiraspolul nu văd o figură responsabilă cu care să discute, negocierile nu au sens.

“Creativitatea in materie de masuri dure impotriva Transnistriei a fost deja epuizata de dl. Voronin”

S-au exprimat temeri în legatură cu o posibilă abordare dură a părţii moldovene în ce priveşte rezolvarea conflictului de la Nistru. S-a vorbit despre asta mai ales după evenimentele de la Chişinău. Consideraţi că o astfel de abordare dură este posibilă?

Nu cred că este posibil să vorbim despre o înrăutăţire a abordărilor, în condiţiile unui transfer de putere la Chişinău, dinspre comunişti, către liberal – democraţi. Iată de ce. În primul rand, regimul comunist în exerciţiu a folosit, împotriva Transnistiriei, practic toate metodele de presiune pe care le-a putut ordona. Eu nu cred că opoziţia liberală poate concepe măsuri mai dure decât a conceput dl. Voronin. Ultima măsură dură, care încă nu a fost încercată şi care sper şi cred că nu va fi folosită este numai o provocare armată şi un conflict armat. Dar pentru asta este forţa de menţinere a păcii, pentru asta sunt mediatorii şi garanţii – şi Rusia, şi Uniunea Europeană; desigur că nimeni nu va permite o altă baie de sânge la Nistru. Creativitatea în materie de măsuri dure împotriva Transnistriei s-a terminat deja, iar noua putere, presupunând că ar interveni o schimbare şi la putere ar veni coaliţia liberală, ar putea aduce o cu totul altă realitate, ar putea crea alte condiţii şi va fi obligată să adopte întrucâtva altă poziţie – cea care este scris în programele electoarele, care, oricum, acordă foarte puţină atenţie Transnistriei – în orice caz, dacă privim programele partidelor, acolo este o suma de fraze standard şi şabolane; nimic concret, nici un fel de puncte clare, în afară de cuvintele reintegrare, democratizare. Aceste sunt cuvinte în care nu este prezent un conţinut. Munca adevarată, practica vin dintr-o nouă înţelegere a eficienţei şi din pasi către noi metode.

Ar putea Transnistria să-şi asigure independenţa? Am în vedere: componentele economică şi de securitate.

În ceea ce priveşte chestiunea securităţii, noi trebuie, desigur, să asigurăm resurse, dar principala resurse de securitate este operaţiunea de menţinere a păcii a Federaţiei Ruse şi înţelegerea situaţiei de către actorii internaţionali – anume că nici un fel de soluţie de forţă, armată nu este acceptabilă.

Nu, eu ma refer la altceva: dacă, de exemplu, mâine se ia o decizie şi Transnistria devine un stat independent, recunoscut, aţi putea să vă asiguraţi ca puteti sustine aceasta independenta? Aveti suficiente resurse pentru a vă asiura securitatea – aveţi, de pildă, o graniţă foarte lungă… Trebuie sa fiţi cumva capabili să o apăraţi..

Vedeţi, Transnistria, nici după dimensiunile ei teritoriale, nici după scara ei nu este centrul unor acţiuni agresive în raport cu vecinii, Aceasta în primul rând. În al doilea rând, ca să clarific, într-o astfel de situaţie eu văd dezvoltarea evenimentelor de maniera următoare: în acest caz, înţelegerea independenţei în lumea noastră globalizată este relativă; nu există stat independent la modul absolut, economia a demonstrat că noi toţi suntem legaţi din punct de vedere economic, din punct de vedere politic – diferite state şi diferite regiuni. Transnistria nu este o excepţie. Trebuie să precizăm chiar că Transnistria a fost afectată de criza economică mondială mai devreme decât Moldova. Aceasta demonstrează că Transnistria este mai integrată în sistemul mondial de întreprinderi decât R. Moldova. În acest caz, pentru Transnistria este desigur avantajos ca interesele noastre economice să fie conectate cu Uniunea Europeana şi cu Federaţia Rusă. Tradiţia noastră culturală şi istorică, civilizaţia noastră sunt conectate şi cu Ucraina, şi cu Rusia şi, aici, Transnistria se află în situaţia în care relaţia cu Federaţia Rusă şi cu Uniunea Europeană şi consensul Uniunii Europene cu Rusia reprezintă formula-cheie a unei posibile independenţe a Transnistriei.

“Transnistria are dreptul la autonomie culturala si spirituala”

În discursul susţinut în faţa Parlamentului, preşedintele Băsescu a vorbit despre „pericolul pe care îl reprezintă conflictele înghetaţe, şi mai ales conflictul transnistrean”. Este real acest pericol şi, dacă da, în ce constă el?

Eu cred că pericolul, în sensul posibilităţii de a izbucni un conflict, pericolul pentru vecini, pericolul pentru securitatea şi sănătatea cetăţenilor nu există. Pericolul este legat de instabilitatea politică şi de incertitudinile privind viitorul acestei regiuni. Şi Moldova, şi Transnistria, din cauza conflictului, pierd vremea pentru dezvoltarea propriilor societăţi, pierd vremea în ce priveşte instaurarea bunăstării propriilor cetăţeni. Acesta este problema – un vecin sărac este un pericol pentru el şi este un pericol şi pentru Ucraina, şi Rusia. Un stat stabil, un vecin stabil şi bogat este cel mai bun vecin – şi o regiune stabilă, în care nu sunt conflicte, care se dezvoltă într-un sens clar, predictibil este cea mai avantajoasă construcţie pentru orice stat, în acest caz – şi pentru România.

Care va fi viitorul regiunii, după părerea Dvs.?

Aceasta este cea mai dificilă întrebare, pentru că mie mi se pare că ne aflăm la intersecţia, sau măcar am intrat, pentru o perioadă în zona unor mişcări tectonice. Lumea se schimbă – lumea înconjurătoare, nu numai regiunea noastră – şi Europa, şi continentul american, şi Rusia. De aceea, eu cred că ne aşteaptă mari schimbări, ele se vor referi şi la apariţia unor noi jocuri, economice şi politice, posibila rezolvare a problemelor geopolitice difcile. Eu nu cred că vom rămâne în afara acestor procese, regiunea noastră se află în zona Mării Negre, un factor-cheie – în cazul de faţă datorită nerezolvării conlictului, cât şi datorită avantajelor poziţiei geografice, desigur că atenţie i se va acorda, dar foarte mult va deâpinde de felul în care actorii globali ajung la o înţelegere comună, la un numitor comun, de situaţia din Moldova şi Transnistria, de politica internă, de situaţia economică şi de felul în care acestea vor evolua, de cat de stabilă şi predictibilă va fi această situaţie, de felul în care actorii regionali – România, Ucraina –se vor raporta la problematica rezolvării conflictului, la intersecţia tuturor acestor interese, tuturor acestor probleme, se va defini viitorul regiunii. Cel mai important este că, totuşi, prin rezolvarea acestui conflict atenţia dominantă trebuie să fie acordată intereselor cetăţenilor, intereselor omului simplu, care este preocupat în primul rând de bunăstarea sa şi a familiei sale, de interesul societăţii, care are dreptul de a-şi exprima punctul de vedere, de a-şi dezvolta identitatea, de a-şi dezvota propria autonomie culturală şi spirituală.< >< ><–>

Tags: centrul Mediator, Nistru, partidele liberale, Republica Moldova, Serghei Shirokov, Tiraspol, Transnistria