Serile trecute, pe la ora 22.00 ma gaseam in statia de tramvai, incercand sa ajung acasa. Viscolea. Pe refugiu – lume ca la manifestatie. Tramvaiul refuza sa vina, vantul spulbera zapada, iar eu ma transformasem intr-un mic cub de gheata de 90 de kilograme. Deasupra noastra, de pe copertina refugiului, o placa de policarbonat, din aceea transparenta, iesise din suruburi si se zbatea in vant nu ca o pasare ranita, ca ar fi prea romantic, dar ca un epileptic in criza.

La un moment dat, imi dau seama ca foaia de plastic are sa se desprinda de tot si, daca ajunge pe vreo masina in miscare, s-ar putea sa iasa rau.

Intr-un acces de incredere in institutiile statului, sun la 112.

• Buna seara, nu va suparati, sunt in statia de tramvai Gen. Vasile Milea. De pe copertina refugiului s-a desprins o placa de policarbonat si in curand o s-o ia vantul, o sa ajunga pe vreo masina si cine stie ce se intampla, zic.

Parca pentru a-mi confirma spusele, starnita de suflarea viscolului, placa se izbeste de vreo trei ori de scheletul metalic.

• Uitati ca se si aude, completez.

Repica operatoarei vine, implacabila, sub forma de intrebare:

• In ce sector sunteti?

Simt ca ma sufoc. Nu, nu de frig sau din cauza vantului, ci de uluire. Deasupra mea, placa se zvarcoleste in continuare.

• Nu stiu in ce sector sunt – e statia de tramvai Vasile Milea, raspund.

Vreo doi barbati, atenti la demersul meu cetatenesc, imi fac semn ca e sectorul 6.

• E sectorul 6, zic.

• Si nu puteti sa-mi spuneti pe ce strada e?

• Doamna, raspund, incercand sa raman rezonabila macar eu, nu stiu pe ce strada e – este statia de tramvai Vasile Milea. Ce poate fi mai fix decat o statie de tramvai?

• Am inteles. Cum va numiti?

• Mihaela Onofrei, dar asta n-are nici o importanta, chestia aia tot o sa cada, indiferent cum ma cheama pe mine.

• Asteptati un moment, sa va dau la pompieri, se indura in sfarsit operatoarea.

Raman la telefon. Dupa un timp, raspunde un nene de la pompieri, caruia-i turui povestea – s-a desprins o placa de policarbonat de pe copertina statiei de tramvai Vasile Milea, o sa cada peste o masina, o sa provoace un accident.

Pompierul imi cere sa repet unde anume se intampla ce spun eu. Ma conformez: statia Vasile Milea, sensul – spre Razoare.

• Si la ce inaltime e? ma chestioneaza in continuare barbatul.

Imi zic: “LOL, un moment, sa-mi iau ruleta”, dar inainte sa apuc sa deschid gura, omul se corecteaza:

• Doi metri, nu?

  Cam asa, confirm.

• Bine, trimitem o masina.

Dupa mai mult de 10 minute, tramvaiul oricum nu venise, toti eram bocna, dar a aparut o masina de pompieri. Mult timp, vehicolul a ramas in expectativa, inainte de intrarea in intersectie. Acolo nu era nici o statie de tramvai si, deci, nici o placa de policarbonat periculoasa. Toti cei din statie eram congelati, asa ca nimeni nu era in stare sa se duca pana la pompieri, sa le zica unde e, de fapt, beleaua.

La un moment dat, masina s-a pus in miscare. Pesemne, voiau sa plece. Deasupra noastra, placa se agita mai abitir decat inainte. Am inceput sa dau din maini ca un naufragiat, apoi am aratat in sus, spre copertina invalida, Sperantele mele s-au implinit: masina si-a schimbat directia si a venit spre refugiul de tramvai. Pompierii au mai zabovit putin, inainte de a debarca pe prozaicul carosabil inghetat. Era ca si cum ar fi asteptat ca povestea sa ajunga singura la un deznodamant, iar ei sa nu mai aiba de facut decat un lucru simplu, cum ar fi sa constate decesul cuiva. N-a fost sa fie; au trebuit sa coboare, pentru ca placa se incaptana sa reziste vantului.

Au venit pe refugiu. Cu pompierii erau si doi militieni – probabil ca aveau misiunea sa aresteze placa in cazul in care ar fi opus rezistenta la fixare. Impreuna cu pompierii si militienii a venit si tramvaiul, asa ca povestera mea nu are un sfarsit. M-am urcat in vagonul supraaglomerat, lasand in urma mea doi vajnici luptatori cu focul, urcati pe bancuta refugiului, si privind in sus, fata in fata cu insotitorii lor, cei doi destoinici aparatori ai legii, care pareau mai scunzi, pentru ca nu se urcasera pe bancuta, dar priveau oricum in aceeasi directie si la fel de tamp.

In timpul asta, placa de policarbonat continua sa se zvarcoleasca in bataia vantului.

“Vin acus la tine. N-ai sa stii ce te-a lovit”, parea sa spuna copertina masinilor care continuau sa treaca sfidator pe langa statia de tramvai, crezand ca infrunta o banala noapte geroasa de iarna.

Tags: 112, accident, iarna, Politie, Pompieri, Reporter Special

Mos Craciun, criza financiara

Azi dimineata, in troleibuz, m-am intalnit cu Mos Craciun. Cred ca l-o fi afectat criza financiara si a ramas fara combustibil la sanie, sau poate ca n-o fi putut sa plateasca ore suplimentare renilor. Statea cuminte, pe locul din fata, rezervat peroanelor in varsta, iar eu i-am dat buna ziua. Mi-a rasppuns si, ca o justificare a completat ca e obosit, a umblat toata noaptea, dar a intarziat la niste copii si trebuie sa treaca si pe la ei. Cateva statii mai incolo, eu am coborat, iar Mos Craciun mi-a facut cu mana.

Tags: Craciun, criza financiara, Mos Craciun, reni, Reporter Special

Un scandal a izbucnit miercuri in  centrul Bucurestiului, in fata unui fost magazin universal, alta data prosper, acum dezafectat. Magazinul a apartinut unui politician, apoi nu mai e clar ce s-a intamplat cu el. Sustinatorii unuia dintre candidatii la prezidentiale au arboraat un afis electoral urias pe magazin. Pe urma au venit ceilalti si au dat afisul jos. Ascultati corespondenta transmisa de la fata locului.

 Relatare - Scandal Magazinul Bucuresti: Play Now | Play in Popup | Download

Tags: Magazinul Bucuresti, Mircea Geoana, Reporter Special, Traina Basescu

Astazi, ministrii de externe din tarile NATO au hotarat ca alti 7.000 de militari vor fi trimisi in teatrul de operatii din Afganistan. Secretarul General al Aliantei Nord Atlantice, Anders Fogh Rasmussen a spus ca oricum, aceasta ecizie, nu va fi “un  glont de argint”, care sa lichideze insurgenta talibanilor.

Un interviu realizat acum ceva vreme cu jurnalisstul Zubair Babakarhail, din Kabul ofera cateva explicatii pentru ceea ce se intampla acolo.

“Când britanicii omoara civili, ei spun ca americanii ne omoara, daca germanii bombardeaza partea, de nord, ei spun caamericanii au bombardat”

- interviu cu Zubair Babakarhail, jurnalist la Pajhwok Afghan News, agentia nationala de stiri afgana -

- Zubair Babakarhail, ai putea, te rog, sa-mi spui, pentru început, cum se vede România de la Kabul? De fapt, se vede?

- Despre România… Doar în câteva orase mari populatia afgana este familiara cu numele de România, în zonele rurale ei spun ca trupele internationale sunt americani sau le numesc “trupele straine”, când britanicii omoara civili, ei spun ca americanii ne omoara, daca germanii bombardeaza partea, de nord, ei spun ca americanii au bombardat. În Kabul, însa, oamenii stiu ca România a trimis trupe în Afganistan, în cadrul NATO si ca ei se ocupa mai mult de reconstructie, decât cu lupta împotriva terorismului.

- Stiu ca ai fost în România, la Summitul NATO, în Aprilie 2008. Ce iti amintesti despre tara mea?

- Mi-a placut foarte mult în Bucuresti, am acoperit foarte multe lucruri în câteva zile, în legatura cu aceasta tara, mi-a placut foarte mult ospitalitatea acestui popor, oamenii sunt foarte prietenosi, foarte deschisi, în hotelul în care am stat, m-am împrietenit cu foarte multi dintre cei care lucrau acolo. Într-o zi am schimbat bani într-o mica banca, iar functionarii au fost foarte prietenosi cu mine, au vorbit cu mine, timp de câteva minute si m-au întrebat mai multe lucruri despre tara mea. Mi-a placut mâncarea si mi-a placut si centrul media din Palatul Parlamentului. Cea mai mare parte a orasului arsta foarte bine, îmi amintea de ceea ce am citit în cartile de istorie, cele mai multe cladiri aveau o arhitectura istorica si asta mi-a placut foarte mult.

- Atunci când vorbim despre Afganistan, de obicei vorbim despre talibani si terorism. Cine sunt talibanii si cine sunt teroristii? Cine sunt, de fapt, dusmanii Afganistanului?

- Talibanii sunt din Afganistan si Pakistan, cei mai multi dintre ei sunt de fapt studenti ai scolilor religioase; ei merg acolo sa învete, iar profesori antrenati de Al-Quaeda îi încurajeaza sa se alature Jihadului (Razboiul Sfânt) si li se spala creierele de catre membrii Al-Quaeda. Când miscarea Talibanilor a fost fondata, în anii ’90, ei erau doar afgani. Mai târziu, li s-au alaturat talibanii pakistanezi si, când Al-Quaeda a aflat ca talibanii fac acelasi lucru ca si ei, au venit în Afganistan si au format o alianta puternica, devenind un grup puternic, foarte greu de învins. De asemenea, tarile vecine, în special Iranul si Pakistanul sunt printre inamicii Afganistanului. Am întâlnit de curând niste talibani, care mi-au spus ca, daca în Pakistan este arestat un taliban, ei îl întreaba unde poarta Jihadul si daca acela raspunde: “Vreau sa fac Jihad în Afganistan, împotriva trupelor straine, ei îl elibereaza si îl încurajeaza. Guvernul pakistanez îi închide doar pe cei care lupta în Pakistan – nu înteleg ce fel de reguli au??? Daca Pakistanul este angajat, împreuna cu restul lumii în lupta împotriva terorii, ei ar trebui sa aresteze orice taliban sau membru Al-Quaida, indiferent unde lupta el. De fapt, Iranul si Pakistanul nu doresc sa fie pace în Afganistan.

- Cine si ce ar trebui sa faca, pentru ca razboiul din Afganistan sa se termine?

- Cred ca doar Afganistanul isi poate rezolva problemele, nu cred ca pacea poate veni luptând. Singura modalitate sunt discuaiile si negocierile cu talibanii afgani. Ei trebuie sa fie adusi înapoi, pentru a începe o viata pasnica, apoi urmeaza securizarea frontierelor, cu ajutorul comunitatii internationale. Aceasta se poate întâmpla prin cresterea propriului personal de securitate, antrenat si echipat, apoi Afganistnaul ar trebui sa ceara strainilor sa plece, dupa care sa cheme talibanii la negocieri, pentru ca talibanii au spus ca vor veni la discuaii, dupa ce strainii pleaca din Afganistan. Atunci când noi vom avea o armata puternica si politie, îi putem chema la discutii, iar daca ei fac vreo problema, fortele noaste îi pot elimina.

- Ultima mea întrebare, Zubair Babakarhail: Stiu ca ai un fiu, în vârsta de 19 luni. În ce fel de tara ti-ai dori sa traiasca?

- Îmi doresc doar o viata pasnica pentru fiul meu. Chiar ieri am fost în nordul tarii, cu comandantul NATO, generalul McCrystal. Împreuna cu el am vizitat un spital. Când am intrat în camera de garda, am vazut un copil de noua ani, care zacea acolo, fara cunostinta. Doctorul spunea ca baiatul urmeaza sa moara, avea foarte putine sanse de supravietuire. Tatal baiatului spunea ca este singurul lui copil si ca a fost ranit în timpul unei lupte, ca l-a lovit un mortier venit dinspre aeroportul Kunduz. Mi s-a sfâsiat sufletul si, deodata, mi-a aparut în fata ochilor chipul fiului meu si m-am gândit: cum ar fi daca el s-ar afla în aceasta situatie? Îmi amintesc ca m-ai întrebat mai demult daca vreau sa plec din tara pentru a supravietui – dar eu doar ma rog pentru siguranta fiului meu si a familiei mele si nu ma gândesc sa plec, pentru ca vreau ca pacea sa vina în tara mea. Uneori însa, îmi este foarte teama pentru familia mea si îmi doresc ca ei sa poata trai într-un mediu pasnic si sa simta adevaratul gust al vietii.

Tags: Afganistan, talibani, Zubair Babakarhail

Zbuciumul din Bucuresti a lasat in urma vara petrecuta in Transnistria. Uneori imi amintesc de saptamanile care au curs linistite pe malul Nistrului, intr-o vreme cand toti erau in concediu si toti erau negri, pentru ca mergeau la plaja. Seara ma intalneam cu fetele, cu Nadia si cu Alisa pe chei. Jucam “Crocodilul” – regula era una singura: sa ghicesti ce mimeaza celalalt. Asta ma ajuta sa-mi imbogatesc bagajul de cuvinte rusesti, chiar daca eu nu ghiceam niciodata. Ar fi fost si foarte, greu, chiar in romana, pentru ca se mimau cuvinte gen “gaura imputita” sau “dreptatea omulteului verzui”. La un moment dat, trebuia mimat cuvantul “Tirotex” – este numele combinatului textil din Tiraspol. Cel care a ghicit a fost Denis. Straluminat de o idee, el a racnit: “Tiranozaur, aaaa, Tirotex”. Toata lumea a izbucnit, evident in ras.

La vremea amiezii, strazile din Tiraspol erau pustii, chiar si in centru. Un laisse fair domnea in tot orasul – in fata Ministerului Informatiilor doi duzi incarcati cu fructe, faceau pe toti trecatorii sa se opreasca, sa culeaga doua- trei fructe dulci. Legat de asta – flash-ul unei alte amintiri: o masina opreste in fata Ministerului. Claxoneaza. Strada picoteste in soare. Mai claxoneaza odata. Dintre crengile plecate iese o fata, care face cu mana soferului, si se urca pe locul din dreapta.

Roman, sub acoperire, in piata de carti

Eu venisem fara nici un fel de dictionar, si nici nu voiam sa ies din casa tot timpul, asa ca o mare parte din timp eram offline. Imi trebuia, asadar, un dictionar rus – roman clasic, pe hartie. Am incercat sa cumpar unul de la piata, dar vanzatorul s-a prins ca sunt straina, asa ca mi-a cerut un pret exorbitant. L-am sunat pe Konoplev si i-am spus, iar a doua zi el s-a intalnit cu mine si a incercat sa-mi caute un dictionar din piata. N-am mai gasit, asa ca Roman a ratat ocazia de a face mistery shopping in piata de carti vechi.

Domnul care si-a uitat ouale, sa vina inapoi, sa si le ia

Piata din Tiraspol se inchide devreme. A doua parte a zilei, tiraspolceanii si-o dedica aproape in exclusivitate familiilor si prietenilor. Din aceasta cauza, toata lumea isi face cumparaturile de la piata in cursul dimineatii si la pranz. Stati de radioamplificare a pietiei transmite permanent anunturi, destul de multe destinate cumparatorilor distrati: batrana care si-a uitat ochelarii la taraba de cirese sa vina sa si-i recupereze. Doamna care a uitat la taraba de rosii un portofel maron de piele, este rugata sa se intaorca dupa el. Ori chiar: domnul care a cumparat oua de gaina (neaparat se specifica asta) este rugat sa vina sa si le ia.

Romania scoate cele mai frecvente 99 de pete ale Transnistriei

Uneori imi faceam aprovizionarea si pe seara, de la supermarket. La un moment dat, am cumparat o punga de Dero, ca aveam haine de spalat. Era din Romania. Pe eticheta am citit, socata: “Dero scoate cele mai frecvente 99 de pete” – intr-o limba romana cat se poate de corecta, cu diacritice. M-am intrebat cum a ajuns acolo, dar mi-a facut placere sa vad ca regiunea, care in mod comun are reputatie de fief al romanofobiei are relatii comerciale cu tara mea.

Dincolo de apa Nistrului, pe ceea ce localnicii numesc “malul drept”, era o pantecaraie politica ingrozitoare, alegeri anticipate, campanie electorala, acuzatii si servicii secretice care fosgaiau. Cam cum e acum in Romania acum. In Transnistria am facut cateva materiale remarcabile si mult plaja, pentru ca in Tiraspol, Nistrul trece chiar prin centrul orasului. M-am intors in tara pe la mijocul lui august, ciocolatie si fac pariu ca eram singura din Bucuresti posesoare a unui frumos bronz de Pridnestrovia.

Tags: Armata ruseasca, conflict inghetat, Nistru, separatism, Tiraspol, Tirotex, Transnistria