180 de companii din 17 tari au expus tehnica militara la Black Sea Defence and Aerospace, eveniment ce a avut loc la Romaero, in perioada 13 – 15 aprilie. La moment, am povestit la radio ce s-a putut vedea la expozitie. Si tot atunci, am luat, la cald, un interviu cu unul idntre pilotii de pe IAR – 99 Soim, imediat ce a coborat la sol, dupa zborul demonstrativ, care a incantat asistenta.
Roman Konoplev, politolog din Transnistria, imi spunea, acum niste luni de zile, ca „istoria relatiilor dintre Polonia si Rusia este o istorie a resentimentelor, ca, de altfel si istoria relatiilor dintre Ucraina şi Rusia”. El mai remarca si ca, „dat fiind ca Ucraina este o natiune tanara, nationalismul ucrainian este un nationalism ascendent”.
Afirmatiile lui Roman capata un alt sens dupa accidentul de acum o saptamana, de la Smolensk. Un eveniment tragic, a carui cauza a fost, de fapt, relatia tensionata dintre Polonia si Rusia. Este o intreaga discutie daca fostul presedinte a facut sau nu presiuni asupra pilotului sa aterizeze la Smolensk. in ciuda recomandarii facute de ofiterii turnului de control. Dar nimeni nu-si pune problema ca poate pilotul nici macar nu i-a crezut pe rusii din turnul de control. Doar pentru ca erau rusi. Consecinta: 96 de victime si o criza politica de cel mai inalt nivel in Polonia – tara de la granita NATO. Iar acesta este numai inceputul. Imediat ce se vor incheia funaraliile va incepe, la Varsovia, lupta pentru putere. Care este posibil sa arunce Polonia in instabilitate pentru multa vreme.
Vara trecuta am facut un proiect despre cum se vede relatia bilaterala polono-ucrainiana din perspectiva minoritatilor poloneza si ucrainana aflata, fiecare, pe teritoriul celeilalte tari. Am inteles atunci ca nu au fost uitate episoadele dureroase ale unui trecut istoric incarcat. Fantomele acestei istorii zbuciumate inca bantuie relatia dintre cele doua tari. Acelasi pattern tragic il urmeaza si raporturile ruso-poloneze. Este de asteptat ca acuzele referitoare la episodul Smolensk sa continue, la fel si rumorile in jurul cauzelor accidentului, oricat de clare vor fi concluziile anchetei. Asta in cazul in care vor fi clare. In contextul de acum, ceea ce-mi spuneau, cu cateva luni in urma, reprezentantii minoritatilor ucraineana din Polonia si poloneza din Ucraina, capata alte semnificatii.
Masacrul de la Katyn – un blestem al istoriei, care a lovit peste decenii
Petr Tema, liderul Uniunii Ucrainienilor din Polonia:
“Noi vorbim ucrainiana cu un puternic accent polonez”
Care este acum situatia minoritatii ucrainiene din Polonia, dle Petr Tema?
Trebuie sa spunem ca ucrainienii din Polonia sunt cu totul alt fel de minoritate decat ucrainienii din alte tari. In Europa sunt cateva tari in care se poate spune ca minoritatile sunt consecinta unor evenimente istorice si fac parte din aceeasi categorie ca si ucrainienii din Polonia. Cu toate acestea, noi nu suntem o diaspora tipica.
De ce?
Pentru ca parintii nostrii, stramosii, tatii si bunicii, au trait in apropierea granitei actuale a Ucrainei, care in preajma anului 1944 era si granita Uniunii Sovietice. Si atunci, cam 90 – 95% minoritatea ucrainiana din Polonia era o minoritate autohtona. Noi nu suntem emigranti din Ucraina. Dar, an de an, in primul rand in marile orase din Polonia, in Varsovia, Cracovia, In Raskow si in altele, numarul ucrainienilor care sunt cetateni ai Ucrainei a crescut. Noi, de asemenea, trebuie sa acordam atentie ucrainienilor din Ucraina. Dar noi suntem, ca sa spun asa, nu din Ucraina, ci din teritoriile de granita care, in perioda In care s-a trasat granita intre Polonia si Uniunea Sovietica, au fost trecute in partea poloneza. Au fost cam 750.000 – un milion de oameni. In perioada 1944 – 1946, cam 500.000 de oameni au fost deportati in Uniunea Sovietica, iar cei care au ramas, in 1947 au fost raspanditi in partea de vest a teritoriului statului polonez. Unii, dupa 1956 s-au intors pe teritoriile lor de bastina. De aceea, situatia noastra este, pe de o parte, rezultatul evenimentelor istorice de dupa cel de al doilea Razboi Mondial si al procesului de migratie care a avut loc in Polonia in anii ’60 – ’70 si acum. Aceasta este foarte important, pentru ca noi aven invatatori din Ucraina, sunt cativa oameni care influenteaza ceea ce inseamna formele noastre de activitate culturala. Noi avem specialisti de inalta calificare din Ucraina. Ei vin aici si raman permanent, unii chiar se si casatoresc aici, in Polonia. De aceea, situatia este dinamica, dar, in primul rand, noi, ca si ucrainienii din Slovacia, sau din Belarusia, suntem autohtoni – nu suntem diaspora, asa cum sunt ucrainienii din Ungaria, din Belgia, Franta, din Marea Britanie – ei sunt emigranti clasici. Noi, Insa, nu suntem emigranti, dar in acelasi timp noi, de exemplu cei din Varsovia, totusi nu traim pe teritoriul nostru. Noi pe jumatate, din punct de vedere istoric, nu suntem diaspora, dar, practic, acum suntem diaspora, pentru ca traim pe un teritoriu care nu este legat de Ucraina. Dar bunicii si tatii nostri au trait pe teritorii…
… Din apropierea Ucrainei…
Da…
Cati ucrainieni traiesc acum in Polonia?
Aceasta este o mare problema, pentru ca pana in anul 2002, in Polonia nu a mai fost nici un recensamant. Noi vorbim despre date diferite. In preioada deportarilor din ’47, au fost deportati aproximativ 150.000 de oameni. Ucrainienii au fost deportati in sudul si in vestul Poloniei. Potrivit rezultatelor recensamantului din anul 2002, ucrainieni au fost inregistrati in jur de 30.000. Intelegeti – este o diferenta intre numarul celor care au fost deportati si numarul celor care acum se considera ucrainieni. Este marea problema a asimilatiei, este problema faptului ca ucrainienii, in ’47 au fost raspanditi pe un teritoriu enorm din Polonia, conform principiului ca nicaieri ei nu trebuie sa reprezinte mai mult de 10% din populatie. Ca urmare a diferitelor procese sociale, noi am obtinut acest rezultat: 30.000 de ucrainieni.
Se simt Inca tensiunile politice, care au existat mai demult intre Polonia si Ucraina si cum influenteaza ele relatia dintre minoritatea ucrainiana si societatea poloneza?
In primul rand, in Polonia, dupa ’89, abordarea vizavi de minoritatile nationale s-a schimbat foarte mult. In perioada comunisumului, incepand cu anii ’70, conducerea statului si chiar oamenii obisnuiti au trait conform principului ca Polonia este un stat mononational. Ei nu au recunoscut, la nivel oficial, ca exista minoritati nationale. Dar, dupa Solidarnosti, dupa anii ’80, dupa procese democratice, este o intelegere si la nivelulul mediului politic, si la nivelul mediului oamenilor obisnuiti, o intelegere a faptului ca in Polonia exista minoritati nationale. Putem spune ca minoritatile au iesit din umbra si au posibilitatea sa-si desfasoare, la diferite nivele, si activitatea culturala si cea de invatamant. Statul, organele de autoconducere repartizeaza fonduri, exista posibilitatea de a desfasura diferite proiecte. Problemele mai delicate sunt la nivelul catorva partide politice si aceste probleme au legatura in primul rand cu conflictele istorice: cel de al doilea Razboi Mondial si perioada de dupa razboi. In Polonia sunt partide politice si politicieni care speculeaza aceasta tema si, in unele momente, ei ridica problema necesitatii ca organele puterii de stat sa-si creasca influenta asupra minoritatii ucrainiene din Polonia, cum ar fi sa fie repartizati mai putini bani si sa existe mai mult control, lucruri de felul acesta. Dar aceasta nu este o abordare politica semnificativa – sunt cativa politicieni, cateva partide politice. La nivel de stat exista Legea minoritatilor nationale, din anul 2005 si sunt institutii care trebuie sa se ocupe de apararea drepturilor minoritatilor nationale. In aceste institutii se afla reprezentanti ai minoritatilor nationale – este Comisia pentru minoritati nationale si etnice din Parlament, este Comisia de Stat pentru Minoritati Nationale, la nivel guvernamental. Putem spune ca exista dialog intre minoritati si administratia de stat. De asemenea, la nivel regional este Comisia pentru minoritati nationale Intr-o regiune unde traiesc ucrainieni, Voievodatul Varmiinsk – Farmazovski. Putem spune ca este cu totul alta situatie decat in perioada comunista.
Desigur. Dar tensiuni sunt – cel putin uneori.
Uneori da, dar acest lucru se Intampla mai ales in acele teritorii din care ucrainienii au plecat, din care au fost deportati. Pentru ca este problema bunurilor pe care statul le-a luat ucrainienilor. Este, de pilda un exemplu foarte clar, in orasul Psemist, in ucrainiana Preamisk, unde, de mai mult de 10 ani ne luptam sa ne recuperam cladirea in care a functionat administratia culturala ucrainiana in perioada interbelica si nu reusim sa obtinem acest lucru. Noi spunem despre asta, ne inteleg, ne spun: da, trebuie sa primiti inapoi aceasta cladire, dar abordarea acestei chestiuni se face pe principiul reciprocitatii cu problema comunitatii poloneze din Ucraina. Ne spun: nici ei nu au primit cladirea din Lvov. Cand administratia oralsului Lvov va retroceda cladirea comunitatii poloneze, si noi va vom retroceda cladirea din orasul Preamisk. Nu este numai problema unui bun material, este o problema simbolica, pentru ca, dupa razboi, puterea comunista a conficat foarte multe bunuri de la oamenii obisnuiti, si de la organizatii particulare, nu doar de la biserici. Bisericilor le-au fost retrocedate bunurile, dar organizatiilor si persoanelor particulare aceste bunuri nu le-au fost retrocedate. In Polonia nu este o lege a retrocedarii si aici este marea problema. Putem spune ca In cateva orasele, autoritatile regionale ne-au retrocedat bunurile – ne-au spus: daca vreti, puteti sa lucrati aici; asta a fost in orasul Scetin, dar In est, pe teritoriile noastre de bastina, acolo abordarea vizavi de ucrainieni este foarte dificila - uneori. Nu putem vorbi despre asta In alb si negru, dar sunt probleme.
Blestemul de la Katyn a lovit peste decenii
Cu ce-i poate ajuta comunitatea ucrainienilor din Polonia pe ucrainienii care vin In Polonia la munca?
Prima problema este daca putem sa-i ajutam, pentru ca se pune problema celor care vin sa munceasca la negru aici. In ceea ce-i priveste pe cetatenii Ucrainei, ei vin la noi sa munceasca in scoli, ca profesori de limba ucraineana, ca instructori de arta populara, sunt astfel de exemple, pentru care nu a existat precedent, faptul ca ni se trimit astfel de specialisti, vreau sa spun. Dar, pot spune ca este vorba despre un numar foarte mic de oameni. in cateva dintre scolile noastre sunt invatatori din Ucraina, instructori si asa mai departe. Dar, inainte de toate, activitatea noastra ii vizeaza pe ucrainienii care sunt cetateni polonezi.
Sa spunem ca in aceasta directie este loc pentru imbunatatirea activitatii…
Da, sunt multe probleme, pentru ca, potrivit datelor oficiale, pe teritoriul Voievodatului Mozoviedskii locuiesc legal, deja 20.000 de cetateni ucrainieni. Este un potential urias, dupa o vreme ei vor dori sa faca ceva, sa vorbeasca in limba materna. La momentul actual, in ce ne priveste este un pic de deficit de intelegere, pentru ca ei vin aici ca si cetateni ai unui alt stat, iar noi suntem cetateni ai Poloniei. Noi vorbim in ucraineana, dar cu un puternic accent polonez, avem alte probleme, ne ocupam mai mult de chestiuni culturale si istorice. Ei, in primul rand se ocupa de problemele lor materiale – sa-si legalizeze statutul in Polonia, sa gaseasca de munca, o locuinta si alte lucruri de felul acesta.
Printre cei 96 de morti ai catastrofei aviatice de la Smolensk s-au aflat presedintele Lech Kaczynski si sotia sa, Maria
Cum a influentat semnarea Declaratiei privind bazele si directiile de dezvoltare ale relatiilor polono-ucrainiene situatia ucrainienilor din Polonia?
Da, eu cred ca acea Declaratie este foarte importanta, pentru ca atunci partile au convenit ca minoritatile nationale au dreptul la legaturi cu alte state – in cazul acesta, minoritatea ucrainiana cu Ucraina. Declaratia mai prevede mecanismele prin care minoritatea se poate ingriji de locurile care au valoare simbolica din punctul de vedere al istoriei proprii, de asemena, se creaza posibilitatea existentei unui radio si a unor emisiuni de televiziune in limba materna, si altele. Dar ceea ce este foarte important in aceasta declaratie, cel mai important lucru, este acela ca, pana in 1991, ucrainienii nu au avut legaturi semnificative cu Ucraina ca stat – atunci nu era stat, era o republica din Uniunea Sovietica. Comunistii ucrainieni au acordat foarte putina atentie ucrainienilor din Polornia – ei nu au avut nici posibilitati, nici intelegere, nici alte mijloace pentru a-i ajuta pe ucrainienii din Polonia. Ei se ocupau de batalia in plan ideologic cu ucrainienii din America, din Canada si din alte tari capitaliste. Dar de ucrainienii din Polonia nu s-au Ingrijit. Totodata, in Uniunea Sovietica avea loc un cu totul alt proces – acela de a construi un singur popor sovietic si nicidecum de a sustine interesele nationale ale Ucrainei. De aceea, pentru noi a fost un moment foarte important acela cand s-a pus problema independentei Ucrainei. Atunci a aparut si pentru noi posibilitatea ca statul ucrainean sa se ocupe de minoritatile sale. Pentru ca, In tarile vecine, aceasta problema exista, iar aceasta declaratie demonstreaza ca este o problema foarte importanta, pentru ca In Ucraina traiesc inca si mai multi polonezi, cetateni ucrainieni. Problema minoritatilor nationale a fost foarte importanta In Europa ultimilor 20 – 100 de ani. De asemenea, este foarte important ca foarte multi polonezi, dupa razboi au plecat din Ucraina. Relatia lor emotionala cu orasul Lvov, cu orasul Ivano-Frankivsk este alta. Problema minoritatilor apare nu odata in relatia dintre state. Sa dau un exemplu. Palatul Parlamentului din Polonia, Senatul, in anii ’90 a luat decizia de a condamna Operatia Vistula, deportarea, ei au spus ca acesta este un exemplu foarte prost in care un stat poate sa abordeze chestiunea minoritatilor nationale. Atunci cand noi am comemorat deportarea ucrainienilor, cea din 1947, a avut loc o intalnire intre presedintii Poloniei si Ucrainei. Motivul principal a fost cea de 60-a aniversare a deportarii ucrainienilor din Polonia – in anul 2006, In Varsovia s-au Intalnit cu noi, ca reprezentanti ai minoritatii ucrainiene, ca reprezentanti ai bisericii greco-catolice, presedintii celor doua tari. Ei au aoptat o declaratie comuna In care condamna deportarea din 1947 si alte astfel de lucruri. Ei au condamnat aceste politici din perioada razboiului si din perioada de dupa razboi.
Au fost perioade cand teritoriile ucrainiene unde traiesc polonezi, ca si teritoriile poloneze unde traiesc ucrainieni au avut autonomie. Mai doriti acum autonomie? De exemplu, in Romania, pe teritoriile unde traiesc maghiari, se vorbeste despre autonomie. La noi, situatia minoritatii maghiare este buna…
In procesul istoric, aceste probleme au fost In perioada dintre primul si al doilea razboi mondial. Politicienii ucrainieni faceau aceste declaratii – ca este nevoie de autonomie teritoriala. Acum, din punctul de vedere al ucrainienilor acest lucru nu este posibil, pentru ca cea mai mare parte dintre ucrainieni traiesc nu pe teritoriile pe care s-au nascut, ci sunt raspanditi. La noi nu este nici o regiune unde ucrainienii sa reprezinte majoritatatea sau macar 50 %. Deportarea din anul 1947 a distrus cu totul aceasta proportie a nationalitatii, iar ucrainienii din regiunile estice au nimerit In regiuni unde In 1940 au fost trimisi nemtii, conform unui principu foarte concret: nicaieri sa nu fie mai mult de 10 procente, In nici un centru administrativ. Undeva, In 1956 aceasta politca s-a schimbat, dar asta nu a schimbat situatia. Cativa s-au Intors acasa, dar nu a mai fost niciodata procentul care sa dea posibilitatea sa fie ridicata aceasta problema (a autonomiei). Acum la noi este un alt proces. Potrivit legii minoritatilor nationale, exista posibilitatea ca pe teritoriile, in regiuniile unde minoritatea nationala reprezinta 20 % din populatie, ei sa poata cere ca denumirea locurilor sa fie scrisa in doua limbi.
La noi asa si este…
Dar la noi, sunt cam doua sau trei regiuni – mici, unde acest lucru este posibil, pentru ca sunt foarte putine aceste regiuni unde ucrainienii reprezinta 20% din populatia locala. De aceea, aceasta problema, a autonomiei, este deja istorie – aceste constuctii, cum este autonomia sau altceva. La noi se pune problema de a avea propriii reprezentanti In organele puterii regionale sau de a pune aceste denumiri ale localitatilor si In limba ucrainiana.
Care este relatia dvs. cu polonezii din Ucraina?
Avem foarte multe contacte, dupa 1989, cu polonezii din Ucraina, in primul rand cu Federatia Organizatiilor Poloneze din Ucraina, am facut cu ei cateva proiecte, care i-au avut in vedere pe tineri, unde s-au intalnit tinerii ucrainieni din Polonia cu polonezi din Ucraina, am facut seminarii, in care au discutat problemele reciproce, pentru ca intre problemele noastre sunt foarte multe similaritati – este problema asimilatiei, o alta problema este faptul ca foarte des tinerii nu stiu limba, ca nu-si cunosc cultura. De asemenea, le-am propus sa organizam cat mai multe evenimente culturale – festivaluri, zilele culturii ucrainiene, la care sa invitam si colective de polonezi din Ucraina. Chiar si In Varsovia am facut, undeva In 1998, festivalul tineretului polono-ucrainian. Atunci noi am invitat un colectiv de tineri polonezi din Jitoga. De asemenea, la festivalul nostru central, Festivalul culturii ucrainiene, am invitat colective de polonezi din alte orase al Ucrainei. Ei, de asemenea, ne invita la cateva dintre evenimentele lor. Chiar si In 2007, cand am organizat comemorarea deportarii ucrainienilor, la noi a fost reprezentantul Federatiei Organizatiilor poloneze din Ucraina. De asemenea, oamenii nostri au mers la diferite seminarii, care au fost organizate de alte asociatii, dar unde participantii au fost tot polonezii din Ucraina. Putem sa spunem ca avem o relatie foarte buna cu polonezii, in ultimii ani ceva mai putin decat inainte, dar aceste relatii sunt. De asemenea, de cateva ori noi am adoptat declaratii comune, cu privire la problemele pe care le au minoritatile noastre. De aceea, se poate spune ca noi avem o Intelegere reciproca si sunt diferite contacte, si la nivel central, si la nivelul structurilor regionale.
Premierul rus, Vladimir Putin, conduce ancheta referitoare la cauzele prabusirii avionului
Cum poate sustine minoritatea ucrainiana din Polonia relatia bilaterala dintre Ucraina si Polonia si aspiratiile Ucrainei de a se integra In Uniunea Europeana?
Mai intai, noi, chiar de la infiintarea noii organizatii, pentru ca inainte aici a fost o cu totul alta organizatie ucrainiana, din 1956, pana in anii ’90 – a fost Asociatia Ucrainiana pentru Cultura si Comert, iar undeva in ianuarie – februarie 1990 am infiintat Uniunea Ucrainienilor din Polonia. Si, chiar de la infiintarea Uniunii Ucrainenilor din Polonia am avut acest principiu – de a face tot ce este posibil, la orice nivel, pentru ca relatiile dintre Polonia si Ucraina sa fie cat mai bune si sa fie contacte pe cat mai multe planuri. Practic, noi facem foarte mult pentru ca la nivelul regiunilor unde traiesc ucrainieni sa fie contacte bune intre orase, intre regiuni, cu regiuni din Ucraina. Aceasta nu se intampla doar pentru ca exista o intelegere, privind schimbul de oameni, de elevi, de colective al puterii locale, ci pentru ca aceasta inseamna o influenta practica asupra oamenilor nostri, pentru ca ei se intalnesc cu ucrainieni din Ucraina, si ei actioneaza uneori ca mijlocitori pentru contactele intre parti. Sunt multe astfel de exemple, unde, din intiativa oamenilor nostri, orasele poloneze au semnat conventii de colaborare cu orase din Ucraina. Cand in Ucraina merg organizatii oficiale, ei de asemenea iau si ucrainieni din Polonia – sunt foarte multe astfel de exemple. Un alt exemplu practic: membrii comunitatii noastre lucreaza in structuri diplomatice poloneze din Ucraina. Dat fiind ca ei au posibilitatea sa vorbeasca In ucrainiana, ca ei inteleg mai bine ucrainiana, ei sunt considerati foarte buni specialisti in aceasta problema. Sunt si cativa jurnalisti de la noi, care au lucrat in medii de informare In masa poloneze, pentru ca ei cunosc Ucraina, limba, ei nu se tem sa calatoreasca in Ucraina si sa lucreze acolo. Un alt fel de contacte: noi organizam multe festivaluri la nivel regional si, de asemenea, invitam si colective de polonezi, si ucrainieni din Ucraina si, de asemenea, insititutii culturale. De exemplu, este teatrul din orasul Elglock, care ne-a ajutat sa organizam un festival cu colective de copii. Iar acum, acest teatru a semnat o Intelegere de colaborare cu un teatru din orasul ucrainian Tirnopol – si aceste teatre au colaborat intre ele: actori din Polonia calatoresc in Ucraina, iar din Ucraina vin actori la noi. De asemenea, ei ne ajuta sa punem in practica initiativele noastre culturale. La acest nivel se desfasoara lucrurile. La noi sunt si oameni de afaceri. Acestia, de asemena, au transmis informatii ca este posibila o colaborare cu o firma poloneza sau alta, sau cum Isi pot dezvolta interesele in aceste regiuni. La noi sunt 10 sectii regionale, si unul dintre presedintii nostri la nivel regional a devenit consul onorific al Ucrainei – el poate reprezenta Ucraina in regiunea sa. El, la nivel regional isi desfasoara activitatea astfel incat contactele la nivel regional Intre Ucraina si Polonia sa fie cat mai bune – contactele intre regiuni, intre administratiile oraselor din cele doua tari si Intre administratiile regiunilor dintre cele doua tari, ca si intre proiectele de afaceri din cele doua tari. Si, pe acest curs, lucreaza intreaga noastra comunitate din aceasta regiune. Putem spune ca modalitatile noastre de actiune in acest plan sunt diverse. De asemenea, noi, ca organizatie, avem un proiect – un grant – cu o organizatie ucrainiana, pe bani luati de la Ministerul polonez al Afacerilor Externe, proiectul vizeaza sustinerea procesului de integrare la nivelul conducerii locale. Specialisti din Polonia merg In Ucraina si discuta cu reprezentantii puterii locale de acolo, cum functioneaza In Polonia autonomia locala, ce posibilitati au aparut odata cu intrarea Poloniei In Uniunea Europeana, si altele. Apoi vin delegatii din Ucraina, care au posibilitatea de a discuta cu pecialisti de aici, din Varsovia si din alte orase. Noi derulam aceste proiecte deja de zece ani. De asemenea, noi lucram foarte mult cu mijloacele de informare In masa din Ucraina. Ii ajutam pe jurnalistii care vin In Polonia, le facilitam contacte cu specialisti polonezi din domeniile de care sunt interesati: economie, turism, relatii in domeniul politicilor ecologice si altele. Foarte des vin aici jurnalisti ucrainieni, in special din regiuni, si ei nu au posibilitatea, singuri, sa intre la un ministru sau sa calatoreasca intr-o regiune foarte interesanta si sa discute despre probleme care sunt similare si Poloniei, si Ucrainei.
Putem spune ca minoritatea ucrainiana din Polonia este o resursa pentru relatia bilaterala?
La unele nivele, da, dar trebuie avut in vedere si faptul ca ucrainienii din Polonia traiesc in diferite regiuni
Aceasta este cea mai mare problema a Dvs…
Da, in unele regiuni, asa este. Asa se intampla, ca ucrainienii sunt o parte a acestui proces – la acel nivel la care ei traiesc. Dar sunt regiuni foarte slabe, unde sunt putini oameni, cei care sunt, sunt batrani, si nu au aceste posibilitati si nu inteleg si catre ei, de asemenea, puterea locala nu se adreseaza. Sunt astfel de regiuni unde relatia noastra cu organele puterii locale este la un nivel foarte jos. Atunic nu sunt acolo nici un fel de relatii cu Ucraina – ei chiar uneori nici nu stiu ca in regiunile lor traiesc ucrainieni. Sunt si astfel de cazuri – nu se poate spune ca peste tot este totul bine si ca sunt contacte bune si ca ucrainienii din Polonia sunt mijlocitori ai acestor contacte – dar sunt regiuni unde noi avem foarte multe astfel de exemple bune.
Iata ca am ajuns si la sfarsitu interviului, iar Dvs. inca sunteti viu. Ultima mea intrebare: Ce inseamna Ucraina pentru dvs.?
Mai intai, trebuie sa spun ca pentru ucrainienii din Polonia, Ucraina nu este numai un fenomen politic. Stiti, in perioada deportatiei, 1944 – 1946, pe cei dragi i-au despartit, dupa principii diferite. Eu am rude in Lvov, in Sambor si in Tirnopol. Pentru noi Ucraina nu este numai un stat, sunt cei dragi, care in urma evenimentelor istorice au devenit cetateni ai Ucrainei. Pentru ca pe tatal meu nu l-au deportat, noi am ramas cetateni ai Poloniei, dar legaturi cu ei noi am avut tot timpul. Chiar si in perioada sovietica noi am mers in Ucraina Sovietica, ei ne-au invitat pe noi si noi i-am invitat pe ei. La noi astfel de oameni sunt foarte multi. Legaturile nu sunt doar la nivel abstract, legat de faptul ca acolo este patria noastra, noi avem contacte concrete cu oameni, cu rude, care traiesc in Ucraina. In acelasi timp, este intelegerea ca situatia noastra s-a imbunatatit ca urmare a faptului ca a luat nastre statul ucrainian si ca noi avem contacte la nivelul puterii regionale, al puterii din Kiev, noi sustinem si acordam ajutor statului ucrainian, atunci cand facem diferite proiecte culturale. Situatia noastra este cu totul alta. Sunt probleme in care de noi se ocupa statul ucrainian – este aceasta problema a ucrainienilor si trebuie sa facem ceva pentru ei. Inainte nu era asa, pentru ca diplomatii sovietici nu se ocupau de ucrainienii din Polonia. Acum, in ambadasa Ucraineii in Polonia, este un om care are ca atributii contactul cu minoritatea ucrainiana. El trebuie sa stie ce se intampla cu aceasta minoritate, trebuie sa rezolve repede problema, atunci cand noua ne trebuiesc carti din Ucraina, cand avem anumite probleme, oameni de la noi merg la studii in universitati din Ucraina – intelegeti, este o intraga birocratie, trebuiesc facute foarte multe lucruri. Si sunt aceste posibilitati, aceste contacte. De aceea, se poate spune ca Ucraina la unele nivele inseamna un simbol – este patria noastra si, de asemenea, sunt aceste contacte, faptul ca noi avem prieteni, rude, oameni apropiati in Ucraina – acesti oameni sunt cetateni ai Ucrainei.
Petr Tema, acestea au fost intrebarile mele – multumesc foarte mult.
“Cand toti cei din generatia mea vor muri, cine va mai ramane?”
Interviu cu Zbigniew Jarmilko, vicepresedintele Asociatiei Culturale a Polonezilor din Lvov
Domnule, Jarmilko voi incepe prin a va intreba ce inseamna Polonia pentru Dvs. si ce inseamna Ucraina pentru Dvs.?
Este o intrebare foarte grea, pentru ca noi, polonezii din Lvov, ne-am nascut aici, traim aici toata viata si, cine s-a nascut inainte de razboi, inainte de 1939, a fost cetatean polonez. Pe urma, noi am ramas pe loc, granita s-a mutat cu 100 km si, practic, acum este greu sa spunem – noi tara noastra o consideram, desigur, Polonia, din punctul de vedere al nationalitatii, al steagului, al imnului, si asa mai departe. Dar, pe de alta parte, totusi, acesta (Ucraina) este patria in care omul s-a nascut. De aceea, ca nimoritate nationala, noi aici, in Lvov avem o dubla identiate – jumatate aici, jumatate acolo.
Care este situatia minoritatii poloneze din Ucraina? Se mai simt tensionarile politice care au afectat mai demult relatia dintre Polonia si Ucraina?
Stiti, imediat ce Ucraina a devenit independenta, imediat ce a devenit stat, primii doi – trei ani au fost foarte dificili, relatia era foarte tensionata, pentru ca inca pana in contemportaneitate, pana la al doilea Razboi Mondial, cand au fost luptele polono – ucrainiene, au fost oameni ucisi, si dintr-o parte si din alta, lucrurile astea se tin minte si astazi, eu am fost la deschiderea unor monumente, la mormintele unde ucrainienii au ucis polonezi, in acea padure… Dupa asta, dupa razboi, a fost in Polonia asa-numita operatiune Vistula. Ei au trimis incoace 150.000 de ucrainieni, pe cei care i-au ajutat pe banderisti, care au ucis, au jefuit s.a.m.d. Polonia i-a aruncat incoace. Si, ei au venit incoace si tot asa se uitau la noi: “duceti-va in Polonia, de ce stati aici?”, ne dadeau la o parte: “Duceti-va incolo” si multi au plecat. Au fost doua repatrieri – prima in 1946 si a doua in 1957. Cei care s-au temut de URSS, sa nu fie trimisi in Siberia, in Kazahstan, toti au plecat in Polonia. Noi am rams aici, traim, pana in zilele de astazi.
Cuplul prezidential a fost inmormantat astazi, la Cracovia
Cum influenteaza amintirea acestui trecut dificil situatia de acum?
Acum, practic totul s-a linistit. Noi ne aflam intr-o astfel de situatie, cumva de neutralitate diplomatica. In fata noastra, la 50 de metri, este Consiliul Orasenesc, Primaria orasului, ei, ca sa zic asa, au o relatie normala cu noi, noi, de asemenea, avem o raportare normala la ei. Ne salutam, “buna ziua – buna ziua”, ne inclinam si cu asta se termina. Problema este ca Ucraina nu ne da nici o copeica. Nici una. Aici noi platim chirie, gaz, apa. Fie ca ne da bani Polonia, ne ajuta de acolo, fie consulatul Poloniei ne ajuta, dar de la Ucraina nu primim absolut nimic. Nimic.
Cum a influentat semnarea Declaratiei privind bazele si principalele directii de dezvoltare a relatiilor polono – ucrainiene situatia minoritatii poloneze din Ucraina?
Intelegeti, de fapt nu a influentat cu nimic. In URSS, atunci cand Gorbaciov si-a incheiat mandatul de presedinte, nu stiu daca la nivel inalt s-a semnat sau nu ceva, cert este ca minoritatile nationale au primit dreptul de a infiinta organizatii. Prima orgnizatie a fost “Mana ucrainiana” apoi a fost organizatia evreiasca, a noastra a fost a treia, apoi au fost si altele, iar astazi noi avem 22 de minoritati nationale in Lvov: tatari, evrei, azeri, letoni, bielorusi, rusi polonezi, nemti, cehi, pe scurt, douazeci si ceva de minoritati nationale. Cum se spune, fiecare fierbe in sucul propriu. Va pot spune chiar ca avem un comitet comun, organizam concerte la care participa toate minoritatile nationale, ei ne invita. Alaltarieri au fost 210 ani de la nasterea lui Puskin, comunitatea rusa a organizat o ceremonie; ei de asemenea vin la noi, de 3 mai, Ziua Constitutiei Poloneze, pe 11 noiembrie, de Ziua Independentiei Poloniei. Ei vin la noi, noi ne ducem la ei, la evrei, la greci. La nivelul minoritatilor nationale totul este in regula.
Cum poate minoritatea poloneza sa sustina aspriatiile Ucrainei de integrare in Uniunea Europeana si, totodata, cum poate sa imbunatateasca relatia bilaterala polono – ucraineana. Totusi, Polonia este membru al Uniunii Europene…
Intelegeti cum stau lucrurile, cand vine presedintele Poloniei, sau premierul la Kiev, sau la noi, in Lvov, sau cand ai nostrii se duc acolo, totul este bine. Sunt mese intinse, protocol, totul este bine, toti sunt multumiti. Iar aici, la nivelul nostru mic, relatiile sunt cu totul altele. Multi ani, noi am avut probleme cu deschiderea cimitirului nostru, polonez, al celor care, in 1918, au luptat cu ucrainienii. Problema a ramas nerezolvata aproape 10 ani. Apoi a fost o alta problema. Autoritatile se straduiau sa schimbe denumirea strazilor. Au schimbat denumirea strazii Mickiewitscz, au schimbat si denumirile altor strazi, au pus denumiri noi. Acolo unde am putut, am protestat, dar uneori nu ne ajuta nimeni cu nimic. Acum ne luptam pentru biserica, ne luptam de 15 ani, ca ei sa ne dea biserica. 32 de biserici sunt ale noastre, pentru ca, pana in Razboi, biserici ucrainiene erau doua sau trei in Lvov. Acum ucrainienii au luat toate aceste biserici, le-au transformat in biserici greco-catolice, ortodoxe sau in orice altceva, si, atunci cand le cerem inapoi, nu ni le dau. Au construit undeva o sala cu orga si, duminica dimineata oficiaza serviciul divin in limba poloneza. Cum va spuneam, la nivelul de jos, relatiile sunt cu totul altele decat la varf. Dar, in Uniunea Europeana, toti vor, toti cei care traiesc aici. Sunt probleme cu vizele. Fiecare polonez din Lvov, sau aproape fiecare are rude in Polonia si sa mergi acolo, fie la morminte, fie pur si simplu sa-ti vizitezi rudele, trebuie sa stai la o coada foarte mare, ca sa iei viza Schengen. Viza costa 35 de euro – asta este o problema pentru oameni. La Consulatul polonez este tot timpul coada foarte mare, pentru ca sunt ucrainieni care pleaca la munca in Polonia. Pe scurt, consulatul da in jur de 2.000 de vize in fiecare zi.
2.000???!!!
Da, da! Dar oricum, este o coada foarte mare. Toti vor in Vest…
Inainte, teritoriile poloneze din apropierea Ucrainei, unde traiesc ucrainieni, ca si teritoriile ucraineine unde traiesc polonezi au avut autonomie. Acum, dupa cum am inteles, in Polonia nu poate fi vorba despre autonomie pentru ca ucrainienii sunt raspanditi…
In Polonia traiesc 30.000 de ucrainieni. Acestea sunt datele oficiale. Ei au propriul ziar, organizeaza festivaluri, concerte, au propria casa – Casa Ucrainiana. Noi, polonezii, nu avem. Noi, si pentru asta ne luptam, deja de mai mult de 15 ani, ne luptam cu administratia, pentru ca ei sa ne dea noua macar o casa. Sa facem Casa Poloneza. Noi avem 4.500 de membrii si numai patru camere. In Polonia sunt banii pentru constructia unui astfel de edificiu, iar ucrainienii trebuie sa dea numai o casa ucrainiana in schimb, aproape de granita. Iar acum, se intalnesc comisiile, discuta, loc unde sa se poata construi nu este, si pana la urma noi nu avem nici o casa. Cam asa… Incet – incet, va spun despre toate problemele.
Asa si trebuie… Dar, in legatura cu teritoriile ucrainiene unde traiesc polonezi, se mai doreste autonomia?
Nu. Pur si simplu, noi am incercat ca, la alegeri, la cele orasenesti, locale sau republicane – undeva, am incercat sa trimitem un candidat. Nu am reusit.
De ce?
De exepmplu, in Lvov locuiesc aproximativ 20.000 de polonezi, raspanditi prin tot orasul. Si se fac sectiile de votare. Daca acolo sunt 3 – 5.000 de ucrainieni si, sa zicem, 100 – 200 de polonezi, e clar ca poonezii nu vor castiga. Fiecare si-i voteaza pe ai lui.
Ultima mea intrebare: cum vedeti viitorul minoritatii poloneze in Ucraina?
E greu de spus. Si stiti din ce cauza?
Eu stiu ca in cazul fiecarei minoritati se pune problema asimilatiei.
Nu e vorba de asta. La noi tanara generatie, copiii nostri – ii trimitem in Polonia, sa invete. In fiecare an trimitem – vine o comisie – si aproape nimeni nu se intoarce. Se casatoresc acolo si raman. Aici nu au de ce sa se intoarca. Locuri de munca nu sunt, uzinele nu lucreaza. Dimpotriva, toti se duc in Polonia la munca, sa stranga fructe, legume, sa munceasca in constructii, tot asa cum se duc si in Portugalia, in Italia, in Grecia, tot asa se duc si in Polonia. In momentul de fata mii de oameni se duc acolo. Si din cei care au plecat sa invete, nimeni nu se intoarce. Aici au ramas cei din generatia mea. Sunt si cativa tineri, sunt doua scoli poloneze, dar ce va fi peste 20 – 30 de ani e greu de spus. Cand toti cei din generatia mea vor muri, cine va mai ramane? E greu de spus.
Exista, de fapt, pericolul, ca sa dispara minoritatea Dvs…
Orice se poate intampla. Orice.
Multumesc mult.
Asculta interviurile, realizate in limba rusa
Foto: Itar Tass
In Rusia, inceputul Saptamanii Patimilor a fost marcat de atentatele de la metroul din Moscova. Pastele a fost si el “sarbatorit” de extremistii din Daghestan cu o explozie pe calea ferata Moscova – Baku, in raionul Kaiakentskii. Din fericire, nu au fost morti, nici raniti. Dar nelininistile spatiului post-sovietic continua sa produca victime, nu numai in Rusia, dar pe tot teritoriul fostei Uniuni Sovietice. Aceste victime inseamna nu numai vieti curmate in explozii, asasinate, ori schimburi de focuri (desi si acestea sunt in numar considerabil), ci si oameni condamnati sa traiasca si sa moara in saracie, fara nici o speranta de mai bine, intr-un spatiu unde nelinistile politice descompun dezvoltarea economica.
Un material despre consecintele tensiunilor dintre Est si Vest, care potenteaza instabilitatea in Caucaz, realizat inainte de razboiul din Osetia de Sud, prefigura evenimentele tragice ce aveau sa urmeze, fara sa le poata anticipa cu totul. Spuneam atunci, mai aes, ca situatia este o eterna remiza, practic fara rezolvare, desi o spuneam indirect, pentru ca totusi speram sa existe o iesire.
Intr-un alt insert, povestesc cum a murit jurnalistul Ilias Surpaiev, fost corespondent la Mahacikala, capitala Daghestanului, subiect al Federatiei Ruse, cu tendinte separatiste. Stirea despre asasinarea jurnalistului, in primavara lui 2008, nu a fost urmata de o alta, privind identificarea unui suspect de aceasta crima.
Inante de investirea lui Dmitrii Medvedev, opinia publica exprimase nelinisti referitoare la numarul mare de fosti angajati ai structurilor de forta, silaviki, in limba rusa, plantati in posturi ale administratiei de la Moscova, ori in administratiile republicilor federative.
Un fragment dintr-un interviu realizat cu politicianul moldovean Nicolae Andronic, inaintea alegerilor din 5 aprilie 2009, demonta, la vremea respectiva, o serie de dezinformari ale puterii politice comuniste de la Chisinau. Atunci, Andronic identifica drept principal pericol pentru Romania aceasi guvernare comunista a Republicii Moldova, fapt ce avea sa se adevereasca peste numai cateva saptamani de la realizarea interviului, in timpul tragicelor evenimente din aprilie.
In fine, un reportaj (vocea ii apartine minunatului meu coleg Andy Tutescu) despre alegerile care au avut loc in Ucraina, la inceputul acestui an, prognoza victoria lui Viktor Ianukovici, dar si faptul ca triumful fostului invins la scrutinul din 2004, de protestele din piata Maidan Nezalejnosti nu va rezolva nimic.
Va reusi spatiul post-sovietic sa gasasca o cale de a iesi din vartejul propriilor nelisnisti? Cheia acestui cifru scris adesea cu sange sta in aplanarea relatiilor dntre Est si Vest, ca si in intelegerea faptului ca intr-o lume globalzata pur si simplu nu poti sa-ti iei tara si sa te dai mai incolo.
Inchisorile secrete ale CIA continua sa fie un subiect actual in presa din Romania si de aiurea. Piatra aruncata cativa ani in urma de un ONG american in cautare de popularitate aducatoare de surse de finantare, continua sa faca valuri in opinia publica de pretutindeni. Setoasa de senzatie, si ea aducatoare de finantari uneori substantiale, media ajuta la amplificarea si continua propagare a acestor unde de neliniste, care se lovesc de tarmurile prejudecatilor noastre, pentru a se intoarce, odata si inca odata, mereu cu alta poveste, mai fantastica. Precum poarta secreta catre taramul de dincolo sau tainita Sfantului Graal, inchisorile CIA au fost purtate de zvonuri cam peste tot prin lume – cel mai recent, o asftel de facilitate s-ar afla intr-un sat din Lituania. Dar povesti despre ele au implicat, fundamentat sau nu, si tara noastra. La un moment dat se soptea chiar ca una dintre aceste fabrici de smuls adevaruri cu tot cu parti din prezumtivii teroristi s-ar fi aflat pe o strada aglomerata din Bucuresti, ceea ce, desigur, ar explica partial traficul imposibil din capitala noastra mult-iubita. In urma cu aproximativ doi ani, Senatul a investigat posibilitatea participarii Romaniei la reteaua de generare de stiri cu circulatie limitata, pe subiecte legate de sanatatea terorismului global. Senatorii romani n-au gasit, desigur, nimic, ei fiind de altfel in general incapabili sa-si gaseasca fie si paltoanele in plina vara. Oricum, raportul Senatului n-a schimbat nimic, iar fabulatii pe tema mai sus-enuntata continua sa circule, adevarul despre inchisorile conspirate ale CIA fiind el insusi mai bine ascuns chiar decat inchisorile in sine, in caz ca ele exista sau au existat.
Foto: Ovidiu Micsik – gandul.info
Este vremea pranzului, iar troleibuzul este supraaglomerat, sufocat de pensionari. Inca altii vor sa urce din statii; vehiculul asteapta indelung ca ei sa-si sprijine, cu maini tremurande carjele de scara, sa se opinteasca la urcare, apoi sa tarasca putin mai incolo, pe culoarul dintre scaune. Ma grabesc sa ajung la munca si ma enerveaza cumplit ca drumul dureaza atat. Bani de bilet n-am avut, abonamentul e expirat, asa ca ma uit si de controlori. Oricum n-as cobori, sunt in intarziere, si apoi nici n-au unde sa-mi trimita amenda – nu am casa. Adresa din buletin e un loc de care nu ma mai leaga nici amintirile.
Langa fiecare usa este o gramada ca de rugby de batrani invalizi. Povestesc ce boli au si ce analize le mai fac doctorii.
Ma surprind gandindu-ma ca sunt prea multi. Nu sunt cinica, sunt realista – chiar sunt prea multi. Prea batrani, prea bolnavi si complet inutili. Sunt bunicii si parintii nostrii care o viata intreaga s-au prefacut ca ne construiesc o tara mai buna, si de fapt au inventat proverbul “noi ne facem ca muncim, ei se fac ca ne platesc”, iar acum vor pensii mai mari, “decente”. Unii dintre ei inca “mai sunt in activitate”, se agata de posturi – diabetici, mancati de cancer, chinuiti de colici biliare, prostata si hemoroizi. Uneori incercand, fara succes, alteori nici macar incercand sa-si reprime o flatulenta neintrerupta. Injurand politicienii, tara, istoria, “romanul, ca nu vrea, dom’le, sa munceasca” – pe oricine in afara de ei, gasind vini in tot si in toate pentru situatia nenorocita in care a ajuns tara asta si noi odata cu ea.
Noi, fiii acestor personaje decrepite si patetice, am invatat ca “nu te angajeaza nimeni nicaieri daca nu ai o pila” si ca “la servici trebuie sa vii ca sa ai de unde pleca”. Din acest motiv, eu cred ca pensionarilor romani, fosti tovarasi de nadejde care scriau anonime la Milite si Securitate, nu le trebuiesc pensii mai mari. Daca le-ar primi, n-ar mai avea de ce se plange si asta le-ar destrama fizicul tarat mult mai repede decat o fac bolile. Si mai cred ca e o mare gogorita cantecul acela care spune ca “nu ne-am nascut in locul potrivit”. Ne-am nascut exact in locul pe care-l meritam – noi il facem sa fie asa: o tara de unde toti si-au laut lumea in cap, la cules de capsuni in Spania ori la spalat strazi in Danemarca; o tara in care n-au mai ramas decat smecherii si securistii, sa se fure si sa se raporteaze intre ei, dar si astia or sa plece foarte curand; aici n-a mai ramas nimic, nici de furat si nici de raportat.
Mihaela Onofrei,
Bucuresti, 26 martie 2010
Despre Transnistra – mai stiti, conflictul inghetat din Europa de Est? – se discuta numai la vreme de campanie electorala. Altfel, problema este lasata balta de toata lumea, si acelasi lucru se intampla si cu soarta oamenilor de acolo. In afara momentelor electorale, factori de influenta din Republica Moldova se indeletnicesc cu afaceri, intre care si activitati de contrabanda, cum ar fi trimiterea unor transporturi de tigari catre Romania. Mai nou, Vladimir Voroninl-a acuzat pe premierul Filat ca ar fi implicat in aceasta afacere, drept pentru care a fost chemat la Parchet, sa dea explicatii, pentru moment in calitate de martor, dar mare minune daca nu se va descoperi ca macar persoane din aturajul foarte apropiat al fostului presedinte moldovean si lider comunist sunt implicate direct in toata povestea, in calitate de faptuitori (ca sa fim cat se poate de expliciti). Nu de alta, dar filierele dateaza din vremea mandatului dlui Voronin. In vrme ce se fac ca nu vad tirurile de mahoarca din propria ograda, politicienii “autoritatilor constitutionale” de la Chisinau acuza permanent Transnistria de contrabanda, fara sa si reuseasca sa produca vreodata dovezi in sensul acesta.
Dincolo de politica multa si degeaba care se face pe acolo, in Transnistria se vorbeste rusa, iar pe malul drept al Nistrului politicienii vorbesc o limba despre care nu le e clar daca e romana sau moldoveneasca, dar “in tot cazul nu ruseste”. Iar pe subiectul Transnistria, atunci cand nu discuta de “separatisti” si “contrabanda”, vorbesc de “reunificare”. Despre ce reunificare poate fi vorba aici?
Propun cititorilor acestui post sa asculte si un material pe care l-am realizat exact in urma cu un an, cand Vladimir Voronin, pe atunci presedinte la Chisinau, a fost in vizita electorala la Moscova, iar Igor Smirnov, inca presedinte la Tiraspol, a venit si dumnealui, tot la Moscova, pentru ca e obisnuit sa calatoreasca acolo, si amandoi au consumat de pomana timpul presedintelui Medvedev, facandu-se ca discuta despre rzolvarea conflctului de la Nistru.
Asculta mai multe audio Politica
Malul drept al Nistrului
… Si malul stang
Doua teritorii unite de acelasi conflict, dar care vorbesc limbi diferite.
Serile trecute, pe la ora 22.00 ma gaseam in statia de tramvai, incercand sa ajung acasa. Viscolea. Pe refugiu – lume ca la manifestatie. Tramvaiul refuza sa vina, vantul spulbera zapada, iar eu ma transformasem intr-un mic cub de gheata de 90 de kilograme. Deasupra noastra, de pe copertina refugiului, o placa de policarbonat, din aceea transparenta, iesise din suruburi si se zbatea in vant nu ca o pasare ranita, ca ar fi prea romantic, dar ca un epileptic in criza.
La un moment dat, imi dau seama ca foaia de plastic are sa se desprinda de tot si, daca ajunge pe vreo masina in miscare, s-ar putea sa iasa rau.
Intr-un acces de incredere in institutiile statului, sun la 112.
Buna seara, nu va suparati, sunt in statia de tramvai Gen. Vasile Milea. De pe copertina refugiului s-a desprins o placa de policarbonat si in curand o s-o ia vantul, o sa ajunga pe vreo masina si cine stie ce se intampla, zic.
Parca pentru a-mi confirma spusele, starnita de suflarea viscolului, placa se izbeste de vreo trei ori de scheletul metalic.
Uitati ca se si aude, completez.
Repica operatoarei vine, implacabila, sub forma de intrebare:
In ce sector sunteti?
Simt ca ma sufoc. Nu, nu de frig sau din cauza vantului, ci de uluire. Deasupra mea, placa se zvarcoleste in continuare.
Nu stiu in ce sector sunt – e statia de tramvai Vasile Milea, raspund.
Vreo doi barbati, atenti la demersul meu cetatenesc, imi fac semn ca e sectorul 6.
E sectorul 6, zic.
Si nu puteti sa-mi spuneti pe ce strada e?
Doamna, raspund, incercand sa raman rezonabila macar eu, nu stiu pe ce strada e – este statia de tramvai Vasile Milea. Ce poate fi mai fix decat o statie de tramvai?
Am inteles. Cum va numiti?
Mihaela Onofrei, dar asta n-are nici o importanta, chestia aia tot o sa cada, indiferent cum ma cheama pe mine.
Asteptati un moment, sa va dau la pompieri, se indura in sfarsit operatoarea.
Raman la telefon. Dupa un timp, raspunde un nene de la pompieri, caruia-i turui povestea – s-a desprins o placa de policarbonat de pe copertina statiei de tramvai Vasile Milea, o sa cada peste o masina, o sa provoace un accident.
Pompierul imi cere sa repet unde anume se intampla ce spun eu. Ma conformez: statia Vasile Milea, sensul – spre Razoare.
Si la ce inaltime e? ma chestioneaza in continuare barbatul.
Imi zic: “LOL, un moment, sa-mi iau ruleta”, dar inainte sa apuc sa deschid gura, omul se corecteaza:
Doi metri, nu?
Cam asa, confirm.
Bine, trimitem o masina.
Dupa mai mult de 10 minute, tramvaiul oricum nu venise, toti eram bocna, dar a aparut o masina de pompieri. Mult timp, vehicolul a ramas in expectativa, inainte de intrarea in intersectie. Acolo nu era nici o statie de tramvai si, deci, nici o placa de policarbonat periculoasa. Toti cei din statie eram congelati, asa ca nimeni nu era in stare sa se duca pana la pompieri, sa le zica unde e, de fapt, beleaua.
La un moment dat, masina s-a pus in miscare. Pesemne, voiau sa plece. Deasupra noastra, placa se agita mai abitir decat inainte. Am inceput sa dau din maini ca un naufragiat, apoi am aratat in sus, spre copertina invalida, Sperantele mele s-au implinit: masina si-a schimbat directia si a venit spre refugiul de tramvai. Pompierii au mai zabovit putin, inainte de a debarca pe prozaicul carosabil inghetat. Era ca si cum ar fi asteptat ca povestea sa ajunga singura la un deznodamant, iar ei sa nu mai aiba de facut decat un lucru simplu, cum ar fi sa constate decesul cuiva. N-a fost sa fie; au trebuit sa coboare, pentru ca placa se incaptana sa reziste vantului.
Au venit pe refugiu. Cu pompierii erau si doi militieni – probabil ca aveau misiunea sa aresteze placa in cazul in care ar fi opus rezistenta la fixare. Impreuna cu pompierii si militienii a venit si tramvaiul, asa ca povestera mea nu are un sfarsit. M-am urcat in vagonul supraaglomerat, lasand in urma mea doi vajnici luptatori cu focul, urcati pe bancuta refugiului, si privind in sus, fata in fata cu insotitorii lor, cei doi destoinici aparatori ai legii, care pareau mai scunzi, pentru ca nu se urcasera pe bancuta, dar priveau oricum in aceeasi directie si la fel de tamp.
In timpul asta, placa de policarbonat continua sa se zvarcoleasca in bataia vantului.
“Vin acus la tine. N-ai sa stii ce te-a lovit”, parea sa spuna copertina masinilor care continuau sa treaca sfidator pe langa statia de tramvai, crezand ca infrunta o banala noapte geroasa de iarna.
Mos Craciun, criza financiara
Azi dimineata, in troleibuz, m-am intalnit cu Mos Craciun. Cred ca l-o fi afectat criza financiara si a ramas fara combustibil la sanie, sau poate ca n-o fi putut sa plateasca ore suplimentare renilor. Statea cuminte, pe locul din fata, rezervat peroanelor in varsta, iar eu i-am dat buna ziua. Mi-a rasppuns si, ca o justificare a completat ca e obosit, a umblat toata noaptea, dar a intarziat la niste copii si trebuie sa treaca si pe la ei. Cateva statii mai incolo, eu am coborat, iar Mos Craciun mi-a facut cu mana.
Un scandal a izbucnit miercuri in centrul Bucurestiului, in fata unui fost magazin universal, alta data prosper, acum dezafectat. Magazinul a apartinut unui politician, apoi nu mai e clar ce s-a intamplat cu el. Sustinatorii unuia dintre candidatii la prezidentiale au arboraat un afis electoral urias pe magazin. Pe urma au venit ceilalti si au dat afisul jos. Ascultati corespondenta transmisa de la fata locului.
© 2009 Reporter Special. All Rights Reserved.
This blog is powered by Wordpress and Magatheme by Bryan Helmig.
