In Transnistria s-a aflat zilele acestea o delegatie a mamelor care si-au pierdut copii in atacul terorist de la Beslan. Femeile au venit sa-si planga durerea la Soiuz Zascitnikov Prednistrovie (Uniunea Luptatorilor pentru Independenta Transnistriei). Caci cine sa le inteleaga durerea mai bine decat cei ce si-au pierdut fiii, fratii ori sotii in luptele fratricide, care s-au purtat, la inceputul anilor, ’90, pe Nistru. Vladimir Alexandrovici Buciko mi-a povestit despre una din acele mame – si-a pierdut toti cei patru copii in acel septembrie incercat de sange si nu mai are pe nimeni altcineva pe lume decat un nepot. Tot Buciko mi-a prezentat un membru al organizatiei din Transnistria, care si-a pierdut fiul in razboi, iar dupa asta, sotia lui s-a imbolnavit si a
murit de inima rea. Batranul nu mai are chiar pe nimeni pe lume. Pe masa lui Buciko erau aceste doua lucruri care se vad in fotografie: steagul Rusiei, adus probabil de mamele de la Beslan si o carte despre cei ucisi atunci. Cartea se numea “A plans ploaia cu lacrimi reci”. Le-am pus impreuna si le-am fotografiat
Cartea scrisa in memoria victimelor din septembrie 2004, ucise in atentatul de la scoala din Beslan