Asa, cum spuneam, in Ucraina am stat la hotelul garii feroviare, care este cel mai ieftin posibil din Kiev. Am luat un loc intr-o camera de sase paturi. Camera semana cu un salon de spital – aceleasi gemete si sforaituri peste noapte, acelasi plimbat in capod si papuci pe coridor, doar ca cele care stateam acolo nu vorbeam intre noi despre boli, ci despre… calatorii. De unde am venit, incotro plecam, pe unde am mai fost, si tot asa.

In patul de langa mine a dormit o femeie subtirica si blonda. Nu i-ai fi dat mai mult de 18 ani. Avea un copil cu trasaturi de chinez, foarte destept si vioi, de care se ocupa tot timpul. Vorbea foarte putina rusa, cu noi, tovarasele de camera, iar cu copilul – o limba despre care am crezut ca e chineza.

Smecherasul, sa tot fi avut vreo trei ani, a venit de cateva ori la mine, cand l-am chemat, pe urma a venit singur si mi-a dat un ambalaj de bomboana sa-l duc eu la gunoi si, asa ne-am imprietenit. Sotul femeii statea si el in hotel. A venit de cateva ori in camera, dar nu i-am retinut trasaturile. Am remarcat doar ca pare mult mai in varsta decat ea – avea parul aproape de tot alb – si atat.

In ultima seara, toate celealte locatare ale camerei am plecat si am ramas numai eu si femeia cu copilul.

Cand am iesit pe hol, un barbat m-a abordat si a incercat sa-mi spuna ceva. Mi-a zambit si asta nu mi-a placut. De obicei cand un strain imi zambeste, asta inseamna belele. Asa ca m-am uitat cat mai urat la el si am trecut mai departe. Era destul de tarziu. Pe hol era o canapea. Cand m-am intors spre camera (fusesem la toaleta), el era lungit pe canapea si din nou a incercat sa-mi spuna ceva zambindu-mi. Eu m-am uitat cu dispret si am trecut mai departe. Urasc sa fiu agatata – si unul din avantajele faptului ca imbatranesc este ca acest lucru se intampla din ce in ce mai rar.

Gara de sud din Kiev

Ajunsa in camera, am adormit imediat, pentru ca eram rupta de oboseala. A doua zi, cand m-am trezit, tovarasii mei de camera, femeia si copilul erau si ei treji, dar inca im pat. Vorbeau in limba lor ciudata, ca si cum ar fi fost doua parti ale aceeasi fiinte. Cateva zeci de minute mai tarziu, cand ne-am desteptati de-a binelea toti trei si ne-am spus “dobroe utro”, am schimbat cateva vorbe cu mama micutului pus pe toate poznele din lume (a incercat sa umble la calorifer, sa traga noptiera, a plans ca vrea kalbas – salam si tot asa). Erau ceceni – ea, sotul si copilul. Locuiau in Franta. Iar limba pe care o vorbeau nu era chineza, ci cecena. Putin mai tarziu, in camera a intrat si barbatul femeii. Eu nici nu mi-am dat seama ca era tipul cu care interactionasem conflictual pe hol cu o seara inainte. Mi-a spus el: stiti, ma intinsesem pe canapea, pentru ca vecinul de camera sforaia si nu puteam sa dorm. La randul meu, m-am explicat: stiti, nu stau de vorba cu oamenii straini, ca nu poti sa stii niciodata ce se intampla dupa aceea. El a dat din cap ca da, si mi-a zambit din nou. Asa sunt cei din Caucaz: deschisi. Acolo nu se intampla ca o femeie sa fie agatata – pur si simplu acest lucru nu exista. In Tbilisi, pentru ca nu prea sunt treceri de pietoni, iar eu nu vad bine si nu pot sa apreciez la ce distanta este un obiect, am rugat niste barbati sa ma treaca strada. Iar ei m-au luat de mana si m-au trecut strada. Pe urma le-am multumit si asta a fost tot. Asta s-a intamplat in martie anul trecut, inainte de razboiul acela oribil.

Barbatul din Cecenia cu care am discutat acum era constructor. M-a intrebat si pe mine ce lucrez si i-am spus ca sunt reporter special. Am povestit ca am fost in Osetia de Sud si ca acum ma duc la Tiraspol. Stia de Prednistrovia. I-am spus ca acolo imi place cel mai mult. Stia si de Moldova si ca, mai demult, Moldova a facut parte din Romania, tara mea. Mi-a mai spus ca, sincer vorbind, ar vrea sa mearga in locurile unde ma duc eu. I-am explicat ca, la un moment dat, oricat ar fi de interesant, iti ajunge, pentru ca tot timpuil vezi foarte multa durere.

Le statea bine impreuna – femeia maruntica, barbatul trecut de prima tinerete, nici el foarte inalt si copilul gata tot timpul sa faca nazdravanii, dar care de cuvantul lui tata-su asculta imediat. Pe parcursul zilei m-am mai intalnit de cateva ori cu ei prin gara. Vorbeau in limba lor cu o sonoritate foarte speciala, iar eu m-am bucurat ca i-am cunoscut si ca, timp de trei nopti, in patul de langa mine dormise o bucatica de Cecenie – un alt loc din Caucazul cu oameni calzi si deschisi, din ale caror vieti, nemilos, musca razboiul.