Cândva, după evenimentele din aprilie, i-am luat un interviu lui Vladimir Yastrebceak, ministrul de externe al Transnistriei. M-a interesat să ştiu ce face toată ziua ministrul de externe al unui stat nerecunoscut, cum se descurcă Transnistria între o Ucraină instabilă şi o Moldovă instabilă şi care este sursa conflictului dintre preşedintele Smirnov şi spikerul Parlamentului, Evghenii Şevciuk. Atunci, Vladimir Yastrebceak îmi răspundea că disputa dintre cei doi lideri este “teoretică” şi că se va găsi cu siguranţă un compromis între cele două forţe. Între timp, dl. Şevciuk, aşa cum ştim, şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al Parlamentului. Varianta în limba rusă o puteţi asculta aici, iar mai jos este traducerea în limba română, pe care atunci nu am avut timp să o postez.
“O muncă dificilă, dar foarte interesanta şi de mare răspundere”
În primul rând, Vladimir Valerievici, sunt foarte curioasă să ştiu în ce constă munca ministrului de externe al unui stat nercunoscut. Deci, ce faceţi toată ziua?
Vreau să vă spun că să fii ministrul de externe al unui stat nerecunoscut este o muncă dificilă, dar foarte interesanta şi de mare răspundere, dat fiind că statul poate să fie nerecunoscut, dar Ministerul de Externe este totuşi recunoscut, în orice caz ca structură care reprezintă Transnistria şi în procesul de negociere, şi în relaţiile bilaterale cu partenerii şi colegii noştri. Sfera noastră de activitate este destul de largă, în primul rând cooperam cu Federaţia Rusă, cu Ucraina, sunt chestiunile legate de reglementarea relaţiilor moldo-transnistrene, în ultima vreme dezvoltăm contacte active cu Uniunea Europeană, cu instituţii europene, sunt anumite probleme legate de cooperarea cu Statele Unite ale Americii, deci, cum vă spuneam, sfera noastră de acivitate este destul de largă şi timp liber ne rămâne puţin. Evident, sunt şi chestiuni legate de coordonarea acţiunilor de politică externă, rapoartele către conducerea noastră, evaluări cu privire la ce avem de făcut, care ar trebui să fie paşii următori, evaluări privind ce se întâmpla în jurul Transnistriei. De aceea, muncă este destulă – ne ajunge.
Care este relaţia Dvs. cu republicile din Caucaz – Osetia de Sud şi Abhazia, după ce aceastea au fost recunoscute de Federaţia Rusă, în vreme ce Transnistria nu a fost recunoscută?
Abordarea noastră, colaborarea cu republicile caucaziene nu a început după recunoaşterea independenţei lor şi nu s-a terminat cu recunoaşterea independenţei acestora. Noi avem tratate de bază de prietenie şi colaborare şi cu Abhazia, şi cu Osetia de Sud. Aceste tratate sunt semnate încă din 1993 - 1994, adică încă înainte de recunoaşterea acestor state de către Rusia şi relaţia noastră, colaborarea noastră continuă. Nu demult, în Transnistria a fost o delegaţie oficială din Abhazia, în componenţa căreia au fost reprezentanţi ai Ministerului de Externe şi ai Ministerului Apărarii, partea abhază a semnat nişte înţelegeri asupra cărora s-a convenit anterior, iar acum noi avem tratate de cooperare bilaterală între ministerele Apărării şi de Externe. Putem deci să spunem că relaţia dintre partea abhază şi Transnistria nu s-a schimbat după recunoaşterea independenţei. De asemenea, acum câteva zile s-a întors delegaţia Transnistriei din Osetia de Sud, care a avut consultări destul de active şi de succes în ce priveşte dezvoltarea colaborării noastre viitoare în domeniile comunitar, cultură, economic. Noi dezvoltăm aceste relaţii, care nu au început şi nu s-au terminat odată cu momentul recunoaşterii independenţei celor două republici. Noi continuăm să colaborăm în aceste direcţii şi în cadru tri-instituţional.
“Suntem interesaţi ca la vecini să nu fie incendiu”
Cum se raportează Transnistria la situaţia din Chişinău – alegerile, violenţele de stradă, represia şi aşa mai departe? Cum priviţi Dvs. toate astea?
În orice caz, le privim ca orice vecini normali. Suntem interesaţi ca la vecini să nu fie incendiu, pentru că incendiul de la vecini se poate întinde la orice casă sau curte vecină. De aceea, noi suntem interesaţi ca în Republica Moldova să fie stabilitate, predictibilitate, suntem interesaţi să fie o situaţie normală. În ceea ce priveşte ce s-a întâmplat acolo, ce se întâmplă acum şi ce se va întâmpla mai departe, considerăm că acesta este rezultatul firesc a ceea ce s-a întâmplat în Moldova în decursul ultimilor 20 de ani. Atunci când tânăra generaţie învaţă în româneşte, şi este crescută în spiritul valorilor europene, trebuie să se definească aceste lucruri. După mine era firesc să se întâmple aşa. Nu vreau să dau acum o evaluare cui îi este util acest curs al evenimentelor, cine şi cum le-a provocat. Nu este treaba noastră, este treaba organelor de ordine, poate că şi a structurilor internaţionale, cred că organele responsabile, misiunea de constatare a Uniunii Europene vor găsi neapărat răspunsurile necesare în privinţa celor petrecute şi vor pune toate punctele pe I. Totodată, suntem interesaţi ca toate aceste procese de infiinţare şi dezvoltare a organelor puterii de stat în Moldova să decurgă în conformitate cu regulile statului de drept şi ale democraţiei – în cadrul tuturor obligaţiilor pe care Republica Moldova le are în faţa comunităţii internaţionale, pentru a nu periclita activitatea opoziţiei. Să vedem ce va urma. În acelaşi timp, înţelegem că puterea din Moldova are nişte obligaţii în faţa propriei populaţii, de a apăra propriul popor, de a apăra ordinea de drept în propriul stat.
Există pericolul de a se repeta la Tiraspol ceea ce s-a întâmplat la Chişinău?
După părerea mea, nu, pentru că la Chişinău am văzut ciocniri directe chiar şi la nivel de valori, între ceea ce încearcă să facă puterea – la momentul actual puterea Republicii Moldova nu acţionează pe o linie clară, încearcă să interacţioneze când cu Vestul, când cu Rusia; la momentul actual, când consideră că le este util, cer ajutor de la Rusia, apoi într-o altă etapă din nou devine important ajutorul din Vest şi atunci din nou se schimbă cursul. E de înţeles că tineretul s-a săturat de toate astea. Tineretul vrea o situaţie definită, tinerii văd că viitorul lor este în cu totul altă directie şi de aceea în această etapă tânăra generaţie a intrat în conflict cu puterea. Eu nu cred că aşa ceva este posibil în Transnistria dintr-o serie întreagă de motive. În primul rând, atât conducerea noastră, cât şi populţia noastră au o poziţie clară, consolidată, direcţia noastră prioritară, de bază, este dezvoltarea cooperarii cu Federaţia Rusă, aşa cum au demonstrat şi rezultatele referendumului din 2006. Totuşi, eu nu cred că la noi ar putea să apară o situaţie în care, în pofida culturii civice şi a valorilor democratice, să se tensioneze într-atât relaţia dintre societate şi putere. Nu cred acest lucru.
“În ceea ce priveşte Republica Moldova, avem acelaşi probleme ca şi România”
Cum priviţi declaraţia pe care preşedintele român, Traian Basescu, a făcut-o după evenimentele de la Chişinău? Ce consideraţi necesar să spuneţi vizavi de această declaraţie?
Pot să vă spun că, sub aspectul deosebirilor de abordare şi de evaluare în ce priveşte situaţia de la Chişinău, noi am acordat mult interes acestei declaraţii şi am constatat, cu interes, că foarte multe evaluări din această declaraţie coincid cu evaluările noastre. O parte importantă din declaraţie se referă la capacitatea Republicii Moldova de a îndeplini înţelegeri anterioare şi obligaţii asumate – în acel caz în relaţia bilaterală cu România. La noi situaţia este similară – exact la fel, noi, în cursul procesului de negociere, am semnat câteva zeci de documente pe care Chişinăul refuză, în actuala etapă, să le respecte. Este vorba despre cooperarea între organele de ordine, recunoaşterea reciprocă a documentelor – noi ne lovim de aceleaşi probleme ca şi România, atunci cănd se semnează documente, se ajunge la anumite înţelegeri, dar în final, dintr-un motiv sau altul, vecinii noştri, partenerii noştri de negociere, refuză să le respecte. De aceea, noi cu mult interes am constatat că această problemă nu este numai a noastră. Eu cred că dacă şi alţi parteneri europeni ai Republicii Moldova – şi nu doar europeni, ci şi ruşi – s-ar opri la această problemă, de asemenea ar avea ce să spună în legătură cu felul în care partea moldoveana îşi respectă angajamentele asumate. Nu trebuie să mergem cu exemplele prea departe: pe 17 martie, când s-au întâlnit la Moscova Medvedev, Voronin şi Smirnov, s-a stabilit că, pe 25 martie va avea loc o întâlnire la Tiraspol. În final, pe 24 martie seara noi am aflat că puterea din Moldova a decis să ia apărarea celor trei diplomaţi occidentali (pe care Tiraspolul i-a declarat persona non grata, ca urmare a neridicării interdicţiei de a călători în Europa pentru oficialii transnistreni – n.n.) şi de aceea ei nu pot veni la Tiraspol. Care este legătura? În mod evident, a fost un moment în care nu s-a dorit respectarea unei înţelegeri. Explicaţii raţionale pentru asta nu sunt. Bun – s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Noi înţelegem şi faptul că România se va strădui să facă tot ceea ce este necesar pentru a apăra, ceea ce consideră preşedintele Băsescu a fi conaţionali. Acesta este în totalitate un proces normal, este dreptul oricărui stat civilizat să vorbească despre apărarea conaţionalilor care trăiesc în afara graniţelor – în cazul de faţă, în afara graniţelor României. Considerăm că acesta este un drept al României şi cred că este acel mecanism pe care România va continua să-l folosească pentru a-şi păstra prezenţa şi influenţa în Republica Moldova.
Evident, ceea ce eu am definit a fi probleme similare cu cele ale României nu înseamnă că ne înţelegem să le rezolvăm. Atât România, cât şi Transnistria au, fiecare probleme proprii şi în nici un caz, cel puţin noi, partea transnistreană, nu ne străduim să afectăm dezvoltarea şi statalitatea Republicii Moldova. Este alegerea poporul moldovean cum se va dezvolta statalitatea Republicii Moldova, noi nu ne străduim în vreun fel să înrăutăţim lucrurile. În ce priveşte metodele de influenţa asupra situaţiei, e puţin probabil să avem ceva în comun cu partenerii nostrii din Bucureşti – în sfârşit, nu sunt partenerii noştrii, sunt colegi noştri din Bucureşti; putem să spunem aşa. În afară de asta, totuşi ar trebui spus că în Transnistria stăruie amintirea acelei participări diferite la evenimentele din 1992, şi a ajutorului pentru Republica Moldova, de aceea, să spunem aşa, metodele noastre de influenţă asupra statalităţii Republcii Moldova vor fi diferite. Însă, problema relaţiilor noastre cu Chişinăul este efectiv dificilă.
De curând au fost informaţii despre neînţelegeri în interiorul puterii de la Tiraspol. Este vorba despre neînţelegerile dintre preşedintele Smirnov şi preşedintele Parlamentului, Evgheni Şevciuk. Aţi putea, vă rog, să-mi explicaţi care este situaţia şi cum vor evolua lucrurile în continuare?
Eu nu le-aş numi neînţelegeri, le-aş numi elemente efective ale dezvoltării Transnistriei ca stat democratic. Într-o anumită etapa a construcţiei statului, când se ajunge la o anumită stabilitate, la un anumit nivel de dezvoltare, intervine dorinţa întrutotul firească a Parlamentului, în acest caz, Sovietul Suprem al Transnistriei, de a-şi întări influenţa asupra a ceea ce se întâmpla în republică şi de a-şi întări poziţia, importanţa ca instituţie a statului şi ca putere legislativă. Este un proces întrutotul firesc, din punctul de vedere al dezvoltării statului. Este însă evident că, într-o etapă de tranziţie, în care, după părerea mea personală, încă ne mai aflăm, modelul prezidenţial apare mai adecvat. Eu cred că până şi cei ce pot considerea acestea ca fiind divergenţe, ajung la această concluzie pentru că o serie de deputaţi au iniţiat un proiect de modificare a Constituţiei, referitor la redistribuirea atribuţiilor preşedintelui în folosul Sovietului Suprem, pentru a întări funcţia de control a Parlamentului şi pentru a întări alte câteva atribuţii ale Sovietului Suprem. De a semenea, s-a dorit să fie aduse anumite corecţii mecanismului de stat, respectiv desfiinţarea funcţiei de vicepreşedinte. Este dreptul Parlamentului, este dreptul Legislativului de a iniţia modificări, şi, în mod evident, aceste modificări vor trebui totuşi să întrunească un larg consens şi să aibă acordul tuturor celor de la conducere, în primul rând este nevoie de consensul puterilor legislativă şi executivă. Aceasta a fost şi poziţia preşedintelui – că nu este cazul să fie făcute aceste schimbări fără o discuţie lărgită asupra lor. Dar, oricum, aceste chestiuni vor fi rezolvate în conformitate cu procedura noastră constituţională, cu legile noastre, în cadrul creat de Constituţia Transnistriei. Eu cred că autorităţile vor reuşi să depăşească aceste neînţelegeri. Dincolo de faptul că aceste modificări au fost deja adoptate în primă citire, cred că diferenţele de opinii sunt atât de principiale încât nu se poate să nu fie depăştie. Cred că în cadrul dialogului, în interiorul puterii, aceste neînţelegeri vor fi depăşite.
“Să sperăm că, în cadrul dialogului civilizat, constituţional în cadrul puterii, aceste disensiuni vor dispare”
Acest tip de neînţelegeri eu l-am văzut şi la Bucureşti. Acolo sunt neînţelegeri între preşedinte şi primul-ministru. Întotdeauna sunt diferenţe de opinii şi ceea ce am putea numi luptă pentru putere. Câteodata lucrurile decurg normal, câteodata însă se crează un nivel semnificativ de instabilitate politică. Există pericolul creşterii nivelui de instabilitate politcă în Transnistria, ca urmare a diferenţelor de opinii între preşedinte şi liderul Parlametului?
Mai întâi – doar ca să lămurim lucrurile: în Transnistria, în toată această perioadă a independenţei de facto noi niciodată nu am avut prim-ministru. Am avut guvern, care era organul puterii executive, iar începând din anul 2.000, nu mai avem Guvern, avem Cabinet de Miniştri care are doar rol consultativ, iar puterea executivă este condusă de preşedinte. De aceea, la noi nu sunt disensiuni în interiorul puterii executive, la noi disensiunile sunt între preşedinte şi Parlament, adică între puterile executivă şi legislativă. În ce priveşte comentariul, în esenţă, schimbarea bazei construcţiei statale, dacă acest lucru se va întâmpla, în orice caz, crează, într-o anumită etapă instabilitate, având în vedere că este nevoie de un anumit timp pentru a crea condiţiile acestei schimbări – o nouă bază legislativă, un nou mecanism de construcţie statală. Dacă, de exemplu, va fi desfiinţată funcţia de vicepreşedinte, atunci este nevoie de a crea nişte alternative. De exemplu, acum nu este clar cine va conduce statul, atunci când preşedintele este în delegaţie şi aşa mai departe. Sunt momente, când în mod efectiv se poate ajunge la anumite disensiuni şi la o anumită instabilitate. Să sperăm că, în cadrul dialogului civilizat, constituţional în cadrul puterii, aceste disensiuni vor dispare. Şi chiar dacă va fi luată decizia unor schimbări constituţionale, aceste decizii se vor lua de comun acord, fără să se ajungă la instabilitate. În orice caz, însă, schimbarea bazei statalităţii presupune un sens bun al instabilităţii, pentru că se structurează noi instituţii sau sunt modernizate cele care deja există.
Cum vedeţi viitorul Transnistriei care, deocamdată, este ostatica între Republica Moldova şi Ucraina, ambele cu un nivel foarte ridicat al instabilităţii politice?
Voi reveni la ceea ce v-am răspuns mai înainte: într-o astfel de situaţie este interesant să munceşti şi să trăieşti. Vorbind însă serios, cred că instabilitatea nu poate dura veşnic, orice conflict se încheie până la urmă în mod paşnic. Eu cred că, în scurtă vreme, şi în Moldova se va instaura, mai mult sau mai puţin, stabilitatea, iar alegerile din Ucraina, care vor avea loc în toamnă, deci nu mai e chiar aşa mult de aşteptat, vor aduce o anumită stabilizare, în orice caz va fi clar cu cine lucrăm, şi cu cine purtăm dialogul. În ce priveşte viitorul Transnistriei, mă raportez la evenimentele recente şi din Caucaz, şi din Iugoslavia. Aceste evenimente au arătat că sistemul de relaţii internaţionale nu rămâne încremenit, nu stă pe loc, ci se schimbă. Şi, dacă în 1975, atunci când a fost semnat Actul Final de la Helsinki, de către statele de pe continentul european şi SUA, şi când piatra unghiulară era considerată integritatea teritorială a statului, acum vedem că acest principu mai curând trece în planul doi şi intervin alte opţiuni, în funcţie de evoluţiile de acum. Aceasta nu este mai comod, sau mai mult decât ceea ce era înainte – sistemul încremenit şi de neatins. Relaţiile internaţionale se schimbă şi cred că în noul sistem de relaţii internaţionale, care se formează acum, Transnistria işi va găsi un loc potrivit.
Mulţumesc.
Şi eu vă mulţumesc şi mă scuzaţi că a trebuit să aşteptaţi…
Tags: conflict inghetat, conflictul de la Nistru, Tiraspol, Transnistria, Vladimir Yastrebceak
Roman Konoplev, un politolog care, oricum s-ar îmbrăca o să fie mereu în pantaloni scurţi
La începutul acestui an, Masleniţa şi Mărţişorul s-au sărbătorit împreună la Tiraspol
… În vreme ce pe malul drept al Nistrului, chestiunea identităţii provoacă demonstraţii în masă şi pogromuri
