Foto: www.tiras.ru
Astazi, locuitorii orasului Bender si oficialii din Transnistria au comemorat vicitmele operatiunii care, in urma cu 17 ani, a condus la declansarea de facto a razboiului civil de la Nistru. Cumse vad acum evenimentele care au condus la separarea Transnistriei de restul Republicii Moldova in urma cu aproape doua decenii - in corespondenta de la fata locului.
Pe Roman Konoplev l-am descoperit, la Tiraspol, candva, dupa evenimentele violente de la Chisinau. Si eu, care crezusem ca, odata cu Dima Soin, Evgheni Sevciuk, Aleksandru Caraman si Grigori Maracuta s-a terminat sirul transnistrenilor interesentai – al celor carora merita sa le iei interviu. Mai tarziu aveam sa-l cunosc pe Serghei Sirokov, politolog de la centrul Mediator, specializat in relatii internationale, pe ministrul de externe de aici, Vladimir Yastrebceak, un diplomat care pentru prima data m-a facut sa-mi doresc sa se rezolve naibii odata conflictul de la Nistru, astfel incat calitatile profesionale ale acestui om sa fie vazute si recunoscute de cat mai multa lume, si pe Vasilii Kaliko, insarcinatul pentru drepturile omului, un om bland, barbos si cu o incredere nestramutata in cunostintele mele de limba rusa, astfel incat imi spune bancuri, imi povesteste anecdote si foloseste expresii pe care dupa aia trebuie sa le caut in dictionar (dar la fel a facut si Oazu Nantoi din Chisinau, atunci cand i-am cerut sa facem un interviu in limba rusa – am cautat pe Google sa vad ce e cu “delirul calului cenusiu”, ca nici unul dintre prietenii mei nu auzise de asa ceva).
Bun (adica nu prea), eu eram la Tiraspol, iar la Chisinau organele de ordine se indeletniceau cu tabacirea manifestantilor din 7-9 aprilie si cu ascunderea cadavrelor celor care, intamplator, mureau in urma batailor. Asa ceva se intamplase mai demult si in Romania, la Revolutie, si pe 13 – 15 iunie 1990. Ma inchisesem in casa si plangeam. Cu Soin ma certasem, de furie pentru cele intamplate, desi el nu avea nici o vina si atunci am hotarat ca e mai bine sa nu mai vad pe nimeni. Ceva totusi trebuia sa lucrez, asa ca i-am trimis lui Roman un mail cu intrebari. El mi-a raspuns invitandu-ma acasa, unde am cunoscut-o pe sotia lui, Dina, si unde am facut unul dintre interviurile-reper ale carierei mele (poate la fel de bun ca si cel pe care i l-am luat, candva, regretatei Zoe Dumitrescu Busulenga si pe care, cei interesati, il pot citi aici). Am prelucrat fila audio si am urcat-o pe blog direct in rusa. O puteti asculta aici. Ceva mai tarziu, am terminat si traducerea interviului, pe care o puteti citi mai jos.
- Roman Evghenievici, este primul nostru interviu, sper ca vor mai fi si altele, chiar multe. Ddeocamdata, acesta este primul, asa ca am sa va rog sa-l descrieti pe Roman Konoplev. Cine este el?
- Roman Konoplev? In primul rand, desigur, sunt rus. In al doilea rand sunt transnistriean. In al treilea rand, sunt crestin. Pe langa asta, sunt jurnalist, un pic scriitor, un pic muzicant… Va rog…
- Dar casatorit? (Noi sedeam pe canapea, iar Dina se asezase in fata noastra, pe un scaun, fiind pur si simplu frumoasa si contempla cum tocmai incepusem sa-i torturez sotul cu intrebarile mele si cu microfonul, despre care ulterior, Roman a scris pe blog ca era urias: “A venit o jurnalista din Romania si mi-a luat 45 de minute interviu in rusa. Avea un microfon urias”).
- Da, fara discutie, sunt familist, imi iubesc sotia, imi iubesc patria si iubesc pamantul pe care traiesc…
- De ce cartea Dvs., Evanghelia Extremismului, a fost interzisa in Rusia?
- Partidul in care am activat la sfarsitul anilor ’90, Partidul National – Bolsevic, a fost interzis. A aparut un conflict in interiorul acestui partid, care a generat anumite evenimente, schimbarea cursului, apoi s-au luptate de cateva ori grupuri politice din interiorul organizatiei, eu am facut parte din unul dintre aceste grupuri, grupul meu a pierdut, a castigat o grupare ceva mai radicala, iar dupa asta puterea a interzis organizatia. Dat fiind ca in carte figura organizatia si erau multe lucruri care erau prezentate altfel decat se vedeau ele la nivel de oficiali regionali, directori de ziare, militieni regionali, acolo in provincie – din aceste motive cartea… nu a mai ajuns in reteaua de comercializare. Cam asa…
Foto: Roman Konoplev
- Care este ideea de baza a acestei carti si de ce se numeste Evanghelia extremismului? Va considerati extremist?
… M-am intors in Transnistria, de aceasta data prin Ucraina, ca prin Moldova nu se mai poate. Ucrainienii s-au speriat foarte tare de viza de Afganistan din pasaportul meu (da, plec in Afganistan peste doua luni!) si mi-au verificat actele si bagajele in fel si chip.
A doua zi dupa ce am ajuns la Tiraspol, am fost la Militie, la Katovskaya 2A, sa ma inregistrez. Nu aveau program si a trebuit sa revin mai tarziu. Dupa ce am plecat de acolo, nu stiu cum, am ratacit pe strazi si am nimerit pe malul Nistrului. Filmul pe care l-am facut mai departe este despre cum isi traiesc transnistrenii viata pe malul apei, la aceasta vreme a anului, cand toata lumea e in “otpusk” (concediu).
Foto:www.peoples.ru
Serghei Prihodiko, asistentul presedintelui Federatiei Ruse pentru probleme de politica externa, este un specialist ale carui opinii sunt intotdeauna de luat in serios. Biografia domniei lui este relevanta, iar aprecierile la adresa activitatii sale – unanime. Recent, dl. Prihodiko a acuzat Romania de implicare in evenimentele de la Chisinau, intr-o declaratie care parca ar fi fost calc dupa afirmatiile presedintelui Republicii Moldova. Mai exact, dl. Prihodiko a afirmat ca “Europa a privit in alta parte, in timp ce la Chisinau actionau agentii speciali ai Romaniei”.
Inainte de a comenta aceste declaratii, sa vedem cine este dl. Prihodiko. Potrivit biografiei publicate pe Internet, Serghei Eduardovici Prihodiko a fostnumit in postul pe care il ocupa in prezent, in martie 2004. Lucreaza la administratia prezidentiala din 1997. Este diplomat, are 52 de ani si a terminat Facultatea de relatii economice internationale. In timpul studiilor, a facut un stagiul la Inalta Scoala de Stiinte Economice din Praga, iar dupa absolvire a lucrat in cadrul ambasadei URSS in Cehoslovacia, cu o scurta intrerupere, intre anii 1985 – 1987, cand a fost transferat in Centrala. Dupa caderea Cortinei de Fier, Prihodiko a continuat sa activeze ca diplomat, in Cehia si Slovacia, iar mai apoi a fost din nou transferat in Ministerul de Externe al Federatiei Ruse, unde a fost mai intai seful departamentului care se ocupa de Tarile Baltice, pentru ca apoi sa devina loctiilorul directorului Departamentului Europa. “Potrivit unor date, Prihodiko a fost cadru de informatii, care si-a folosit drept acoperire statutul diplomatic“, noteaza site-ul rusesc “Liudi” (www.peoples.ru).
Serghei Prihodiko si-a inceput cariera la Kremlin, ca apropiat al unor inalti demnitari, in perioada mandatului Eltin, dar, incepand cu anul 2.000, s-a dovenit la fel de util si noului presedinte, Vladimir Putin, de asemenea, fost ofiter de informatii. Prihodiko s-a ocupat de pregatirea buletinelor de analiza privind problematica externa, iar noul presedinte a considerat ca aceste materialesunt chiar mai bune decat cele de la Ministerul de Externe. De asemenea, consilierul a sustinut, inaintea unor evenimente internationale importante, o serie de briefinguri pregatitoare cu jurnalistii apropiati Administratiei Prezidentiale. Serghei Prihodiko lucreaza, impreuna cu Dmitrii Kozak, la pregatirea Forumului Cooperarii Economice Asia – Oceanul Pacific. Mass-media din Federatia Rusa il considera unul dintre cei mai influenti oficiali ai Kremlinului. “Potrivit anumitor analisti, in sfera competentelor dlui Prihodiko s-ar afla si chestiunea implementarii programelor de inarmare rusesti in strainatate”, mai scrie site-ul “Liudi“. De altfel, dl. Prihodiko este secretarul Comisiei pentru cooperare tehnico-militara cu alte tari. Serghei Prihodiko este casatorit si are doua fiice.
Asadar, acesta este portretul oficialului care acuza Romania de implicare in evenimentele de la Chisinau. Kremlinul a tacut multa vreme, sau a facut declaratii prudente pe tema evenimentelor de dupa alegerile din Republica Moldova. Si atunci, de ce tocmai acum au rasunat aceste invinuiri?
Analistii au pareri diferite.
Oazu Nantoi: “Delirul calului cenusiu”
Foto: www.ong.md
“Eu vad in declaratia dlui Prihodiko dovada ca evenimentele de la Chisinau nu s-au produs fara participarea directa sau indirecta a Rusiei. Pentru ca un stat respectabil, cum este Rusia, nu face afirmatii fara o baza solida”. Oazu Nantoi, politolog din Chisinau si-a inceput evaluarea cu aceastsa gluma, dar a trecut rapid la abordarea serioasa a aspectelor delicate ale chestiunii: “Nimeni nu a vazut nimic, nimeni nu a dovedit nimic – sunt doar afirmatiile nefundamentate ale dlui Voronin la adresa Romaniei, preluate de Federatiei Ruse, care l-a presat pe Voronin la concesii in problema Transnistriei, la intalnirea din 17 martie, cu Dmitrii Medvedev, in conditiile in care Rusia sustine in mod deschis regimul anticonstitutional din Transnistria si prezenta ilegala a trupelor rusesti pe teritoriul Republicii Moldova”.
Referitor la potentialul invinuirilor la adresa Romaniei, de a tensiona relatiile interetnice, in conditiile in care in regiune se manifesta atat sentimente anti-romane, cat si rusofobie, Oazu Nantoi crede ca: “propaganda locala, care se afla sub controlul Partidului Comunist, aflat la putere si mass-media din Transnistria joaca in mod traditional pe cartea alimentarii isteriei anti-romanesti in scopuri politice. In ceea ce priveste malul drept (al Nistrului – n.n.), populatia este atat de satula de toata aceasta demagogie, incat deja nu mai reactioneaza la astfel de provocari. Altceva este ca evenimentele din 7 aprilie au speriat in asemenea masura populatia de perspectiva unor alegeri anticipate, incat Partidul Comunist poate doar sa se intareasca”.
Politologul din Chisinau a numit acuzatiile la adresa Romaniei “delirul calului cenusiu” – utilizand un idiom rusesc a carui semnificatie este “ceva fara nici o noima”. “Oamenii fug din tara, de saracie, de ccoruptie, de abuzuri, oamenii cauta cetatenia romaneasca pentru a scapa din cusca moldoveneasca. Pur si simplu, ca orice regim autoritar, Vladimir Voronin cauta dusmani in interior si in exterior. In rolul de dusman interior a fost desemnata opozitia, iar in rolul de dusman exteror, a fost desemnata Romania”, a mai spus politologul.
Despre posibilitatea unei intelegeri privind rezolvarea conflictului de la Nistru prin federalizarea Moldovei, asa cum prevedea Memorandumul Kozak, Oazu Nantoi a spus ca “acesta este punctul de vedere rusesc”, si ca Planul Kozak presupune formarea unui pseudo-stat, din trei bucatele (Gagauzia, Transnistria si restul Moldovei), fara nici o legatura una cu alta, care pot fi usor manipulate din afara”.
“In presa ruseasca, Voronin a afirmat ca pentru rezolvarea problemei transnistrene este nevoie de schimbarea Constitutiei. In acest fel, Voronin se cotrazice, pentru ca mai inainte a declarat ca rezolvarea trebuie sa se bazeze pe legea adoptata in 2005 (privind autonomia Transnistriei – n.n.)”, a atras atentia politologul, care a mai precizat ca o decizie de schimbare a Constitutiei ar insemna tradarea intereselor nationale ale Republicii Moldova.
Imagini din timpul evenimentelor de la Chisinau
Dupa parerea specialistului, evenimentele din 7 aprilie au fost generate de politica agresiva a Partidului Comunist. “Nu a organizat nimeni nici un fel de lovitura de stat, ori provocare. Cine vorbeste despre lovitura de stat, isi demonstreaza fie incompetenta, fie demagogia. Cititi in Internet cum se organizeaza o lovitura de stat, si veti vedea ca nu se face asa cum a fost pe 7 aprilie”, a adaugat Nantoi.
Expertul a facut si o evaluare a consecintelor tensionarii relatiilor dintre Republica Moldova si Romania: “Vladimir Voronin a coborat o Cortina de Fier pe Prut. In momentul de fata, cetatenii romani nu pot primi viza. Nu exista o procedura normala pentru a calatori in Republica Moldova. Firme mari, care au intrat mai intai in Romania si apoi au deschis filiale in Republica Moldova, acum isi inchid aceste filiale. Cresterea somajului, criza economica, toate acestea sunt rezultatul politicii duse de comunisti in ultimii opt ani si al demagogiei absolut agresive pe care a promovat-o Voronin dupa 5 aprilie”.
Oleg Cristal: “Serviciile speciale ruse lucreaza bine, atat in Moldova, cat si in Romania”
Foto: oleg-cristal.blogspot.com
“Relatiile romano-ruse sunt traditional proaste cel putin de doua secole (…) Sa vedem daca Moscova va prezenta si dovezi in sustinerea acestor acuzatii, luand in calcul ca serviciile speciale ruse lucreaza bine, atat in Moldova, cat si in Romania”. Aceasta este explicatia politologului Oleg Cristal, din Chisinau, pentru acuzatiile lansate impotriva Romaniei, de consilierul Kremlinului. Specialistul vede afirmatiile oficialului rus, ca pe o modalitate de a distrage atentia Bruxelles-ului de la alte subiecte importante aflate pe agenda Rusia – Uniunea Europeana. Acestea ar fi, in opinia lui Cristal: “respectarea drepturilor omului in Federatia Rusa, ori incercarea Moscovei de a schimba carta energetica europeana cu un alt document”, precum si reglementarea problemei transnistrene. “Este un joc de manipulare pe marginea subiectului care tine de integritatea si suveranitatea Republicii Moldova”, a mai spus politologul.
Aceeasi intrebare privind consecintele acuzatiilor la adresa Romaniei asupra “temperaturii interetnice in regiune i-am adresat-o si lui Oleg Cristal. Politologul nu crede ca declaratiile oficialului de la Kremlin vor avea un impact semnificativ in aceasta directie, dar atrage atentia asupra unei alte categorii de riscuri: “Societatea moldoveneasca este radicalizata de clasa politica interna si mai putin de factorii externi. Anume, actorii politici interni speculeaza pe sentimentele nationale ale cetatenilor din Republica Moldova, declaratii care sunt preluate masiv de catre presa din Republica Moldova”.
Si din nou despre acuzatiile aduse Romaniei: “Cu siguranta, orice acuzatie de acest fel trebuie sa fie bine probata si argumentata, deoarce, in sens contrar, inseamna doar a turna gaz pe foc in relatiile si asa tensionate dintre (…) parti. Trebuie sa luam in calcul si faptul ca serviciile speciale opereaza exclusiv cu probe si mai putin cu declaratii sau cu momente ce tin de simpla arborare a unui drapel al tarii straine pe o institutie de stat. (…) Declaratii de acest fel trebuie neaparat probate”.
In ceea ce priveste gradul de implicare al serviciilor speciale moldovenesti in evenimentele de la Chisinau, politologul arata ca e nevoie de o comisie care cerceteze toate aceste elemente. “Doar in baza unor concluzii bine intemeiate putem sa judecam despre adevaratii faptasi ai celor intamplate. Altfel, ar trebui sa evitam speculatii despre implicarea anumitor forte sau altora in aceste actiuni violente. Aceste afirmatii nu sunt altceva decat o declaratie neacoperita si nimic altceva”.
Serghei Shirokov: “Pozitia Romaniei in raport cu evenimentele de la Chisinau a fost suficient de echilibrata”
Pentru politologul Serghei Shirokov de la centrul “Mediator”, din Tiraspol, presedintele roman Traian Basescu este mult mai vizibil decat afirmatiile consilierului de la Kremlin. In acelasi timp, spune Shirokov (un specialist de pe malul stang al Nistrului), pozitia Romaniei in raport cu evenimentele de la Chisinau a fost echilibrata: “Cu privire la evenimentele din 7 aprilie nici pana acum nu exista o evaluare unitara, nici in interiorul societatii moldovenesti si nici in ce priveste partenerii internationali ai acesteia. (…) Factorul romanesc a jucat un rol semnificativ in ce priveste invinuirile puterii in exercitiu si in raport cu opozitia. In acelasi timp, pozitia Romaniei a fost suficient de calculata, in ciuda faptului ca simbolica statului roman a fost folosita de protestatarii care chemau la unire cu Romania”.
Referindu-se la evolutii de data mai recenta, Shirokov a aratat ca declaratia presedintelui Basescu, potrivit careia el refuza sa semneze tratatul de frontiera (cu Republica Modova – n.n.), pentru ca ar consfinti asa-numitul pact Ribentropp – Molotov, este de natura sa starneasca ingrijorari si sa atraga atentia asupra acestei probleme. Atunci cand a enumerat motivele pe care se bazeaza abordarea liderului de la Bucuresti, specialistul a vorbit despre “o anumita paradigma a politicii externe a Romaniei in raport cu aceasta regiune”, cat si despre “apropierea alegerilor prezidentiale, in contextul carora presedintele Basescu doreste sa faca declaratii spectaculoase”.
In ceea ce priveste acuzatiile aduse Romaniei, expertul s-a raportat la contextul in care au venit declaratiile oficialului de la Kremlin: “Rusia si Uniunea Europeana merg, in ultimii ani, pe ceea ce se poate numi <curs de intalnire>. Sunt foarte multe elemente valoroase, reciproc avantajoase in aceasta cooperare. Pe de alta parte, in ultima vreme, intre aceste doua mari constructe, a aparut problema delimitarii granitei, a zonelor de interes si sferelor de influenta”, iar aceasta disputa este de natura sa tensioneze relatia dintre Moscova si Bruxelles. “Din acest motiv, atentia asupra Romaniei, a Moldovei, a Transnistriei, problema granitei – unde va fi granita Uniunii Europene – pe Prut, pe Nistru sau mai departe, in Est va continua sa se afle in atentia tuturor partenerilor internationali”, a mai spus Shirokov.
Imagini din Tiraspol, centrul administrativ-teritorial al Transnistriei
In ceea ce priveste impactul acestor declaratii spectaculoase, venite din ambele directii, asupra relatiilor interetnice in Republica Moldova, Shirokov, crede ca problema este in alta parte: “evenimentele din 7 aprilie nu pot fi privite din unghiul conflictului interetnic. Divergentele au aparut in primul rand in interiorul societatii moldovenesti, vizavi de problema identitatii. Aceasta este cea mai importanta, cea mai dificila problema. De rezolvarea ei depinde, desigur, chestiunea relatiilor interetnice (…) dar cea mai importanta este alegerea societatii moldovenesti, a oamenilor, care se considera fie moldoveni, fie romani”.
Altfel, nimic nou la Nistru – nu au aparut alte propuneri privind rezolvarea chestiunii transnistrene: “Este nevoie ca relatiile dintre Federatia Rusa si Uniunea Europeana si interactiunea in regiunea noastra sa fie discutate. In ceea ce priveste propuneri concrete noi, referitor la regiunea noastra nu sunt. Moscova cheama la dialog, pe baza identificarii unui compromis intre Chisinau si Tiraspol si a implicarii active a celorlalti parteneri la procesul de negociere: Federatia Rusa, OSCE, Ucraina, Uniunea Europeana si SUA. De altfel, nu pot fi nici un fel de propuneri noi, pana la momentul formarii finale a mecanismelor si institutiilor puterii in Republica Moldova. In aceasta perioada trebuie doar ca expertii si diplomatii sa se gandeasca serios si constructiv la noi modalitati si la noi mecanisme. (…) Deocamdata, accente noi nu sunt – problema se pune din perspectiva pastrarii status quo-ului si pastrarii statalitatii Republicii Moldova”, a incheiat Serghei Shirokov.
Maxim Miscenko: “Vioara intai in provocarea evenimentelor de la Chisinau au fost americanii”
Foto: www.gpclub.ru
La randul sau, Maxim Miscenko, deputat in Duma de Stat a Federatiei Ruse, din partea partidului Edinaaya Rosssia a formulat cateva comentarii pe aceasta tema:
“Cea mai mare parte a cetatenilor Romaniei se raporteaza in mod sincer la ceea ce s-a intamplat la Chsinau, pentru ca este vorba de un stat vecin. Dar in Romania sunt si radicali care au pus gaz pe foc. Asemenea oameni sunt, ei au actionat si cand a fost conflictul transnistrean; asemenea oameni sunt peste tot, in orice tara, chiar si in Rusia exista persoane agresive, radicale, care in vremuri de instabilitate ies la suprafata (…) Sunt sigur ca vioara intai in aceste evenimente au fost nu romanii, ci Statele Unite ale Americii. Un fost coleg de grupa este din Chisinau, are afaceri acolo si m-a contactat pe site-ul “Odnoclasnikii”, si mi-a povestit cate ceva din ce a vazut atunci. Au fost si romani, dar nu asa multi cum se spune, iar sa spui ca e vinovata Romania, sigur ca nu e corect. Evenimentele au fost dirijate prin aceleasi tehnologii ca si Revolutia Oranj, din Ucraina, ori ca si cea din Gruzia – sunt acesti activisti pentru drepturile omului, din Belarus, din Ucraina, care primesc sustinere de la fondurile americane si, la randul lor, sustin politica externa americana; este spiritul teoriei lui Brzezinski, pe care el o expune in lucrarea sa <Marea tabla de sah>”.
Politicianul rus a atras atentia cu privire la riscurile aplicarii unor asemenea tehnologii: “Astazi, ca rezultat al punerii in practica a acelui scenariu, avem, intre Europa si Rusia, o zona-tampon, de instabilitate politica. Tarile din aceasta zona sunt afectate si acolo se produc astfel de evenimente. Pentru americani este avantajos sa agite situatia si sa experimenteze noi tehnologii de acest fel. In Ucraina, chiar si la festivaluri si la concerte sunt oameni care incearca sa puna in practica astfel de scenarii. Avem de-a face cu o crestere a agresivitatii, alimentata de politca externa americana si de oameni care sunt cumparati si mintiti”.
Imagini din timpul intalnirii Medvedev – Voronin – Smirnov, care a avut loc la Moscova, la sfarsitul lui martie. Foto: www.kremlin.ru
La Moscova, spune Miscenko, “cei mai multi politicieni inteleg ce s-a intamplat (la Chisinau – n.n.). Cand Natalia Morari este majoreta echipei de fotbal a lui Barack Obama, cand anumite persoane, implicate in Revolutia Oranj, din Ucraina sustin miscarea disidenta din Belarus, ei (politicienii rusi – n.n.) inteleg ce este de fapt in spatele acestor forte. Dar cativa politicieni vad steagul Romaniei si tineri care spun in fata camerelor de luat vederi: <Noi suntem romani!> si se iau dupa aceste aparente. Iar razboiul informational impotriva Romaniei nu-l poarta Rusia, ci sunt forte externe, din SUA, care spun aceste lucruri. Ei au sarcina de a compromite”.
Politicianul rus crede ca, odata ce a simtit, pe propria piele, cum actioneaza tehnologiile politice americane, liderul de la Chisinau se va invata minte si, de acum incolo, se va tine de cuvant si va fi mult mai sincer: “Dl. Voronin nu se afla intr-o situatie usoara. El a avut foarte mult de pierdut – s-a ciocnit de acele tehnologii, pe care inainte le-a vazut (actionand) doar la granita teritoriului sau. De aceea, el intelege ca poate deveni pur si simplu moneda de schimb intre gigantii geopolitici. El intelege ca abordarea sincera si dorinta efectiva de a dezvolta Moldova le are doar Rusia, pentru ca pe noi ne leaga foarte multe – avem o istorie comuna. Rusia ii considera pe oamenii care traiesc in Moldova ca pe propriul popor, pentru ca vorbesc aceeasi limba. De aceea, cred ca dl. Voronin si-a schimbat abordarea, el s-a adresat cu mai multa sinceritate Moscovei, mai ales ca a fost foarte ingrijorat de aceste evenimente”.
Maxim Miscenko nu crede ca declaratiile consilierului de la Kremlin vor influenta relatia bilaterala romano-rusa, mai ales ca toata lumea intelege ca la Chisinau a fost vorba despre folosirea unor tehnologii americane, de tipul “Soft Power”.
Asculta interviurile cu expertii care s-au pronuntat asupra acuzatiilor lansate de consilierul pentru politica externa de la Kremlin, impotriva Romaniei:
Tiraspol, noaptea de Inviere, anul de gratie 2009. In curtea catedralei Nasterea Domnului oamenii asteapta, tacuti, Minunea. Asa cum au asteptat-o la fiecare Pasti, in toti anii care au trecut.
Pe strada sunt foarte multi militieni, care trebuie sa pastreze ordinea, ca in orice loc normal din lumea asta, unde au loc adunari publice. Militieni de aici nu sunt niste “fieare separatiste”, asa cum se spune de obicei depre ei. Se poarta frumos cu oamenii si sunt indatoritatori cu solicitantii. De vreo doua ori a trebuit si eu sa apelez la Militie si lucratorii in uniforma au raspuns promt cererilor mele, nu pentru ca sunt din alta tara, ci pentru ca asa se poarta ei de obicei. Zona e locuita de ucrainieni si, de fapt, asta este felul de a fi al etnicilor ucrainieni, indiferent daca poarte uniforma sau nu. Inca o amintire: cand am venit din Chisinaul framantat de demonstratii si represii, unde, in ultimele zile ajungeam in pragul infarctului atunci cand vedeam pe strada uniforme sau lucratori SIB, am ajuns in Bender, de unde am luat masina spre Tiraspol. Primul meu contact cu “organele de forta” ale Transnistriei a fost… ca un militian mi-a cedat locul pe scaun. Candva, dupa ce in regiune va fi mai multa liniste politica, voi dori sa fac un interviu cu mai-marele militienilor: ministrul de Interne al Guvernului de la Tiraspol.
“Acest sentiment ca nu se stie ce va fi maine cu noi, il simtim deja de 20 de ani”
In curtea catedralei, doua siruri de oameni stam, sub tanguirea de arama a clopotelor. Nmeni nu indrazneste sa vorbeasca tare toti soptesc. Cateva femei isi fac cruce. Aici se inchina putin diferit de noi: dupa ce inchipuie crucea, credincioasul lasa mana sa cada pe langa corp si se apleaca. E ceva intre cruce si metanie. Baietii de la altar alearga incoace si incolo, cu sutanele fluturand, sa faca ultimele pregatiri. Nadia isi tine aproape fetele ade la Scoala Crestina. Copilele au pe cap esarfe albe. Sporovaiesc fara incetare si din cand in cand pufnesc in ras. Nadia se uita la ele sever, dar inca nu le mustra. Nici ele nu depasesc masura. Vizavi e mama Nadiei, care se uita numai la fata ei – o privire care spune tot: dragoste, grija, speranta ca pentru Nadia va fi mai bine. Nadia nu observa sau poate doar se face ca nu vede. Ea a fost intotdeauna independenta, desi isi iubeste foarte mult mama.
Trec in partea cealalta, sa-mi cumpar lumanare. In timp ce-mi fac drum prin multime, imi aduc aminte ce mi-a spus IPS Iustinian, mai-marele Bisericii de aici: “Oamenii de aici sunt obisnuiti cu nelinistile. Acest sentiment ca nu se stie ce va fi maine cu noi, il simtim deja de 20 de ani. Si ieri si alaltaieri am simtit tot asta. Si cu asta trebuie sa traim. Deja a crescut o intreaga generatie de tineri care nu cunoaste o altfel de viata”.
Intram in biserica. Unii credinciosi au adus cosuri cu oua rosii si cozonac. Se sting luminile. Acest moment de dinaintea slujbei de Inviere, cand in biserica s-au stins luminile, iar credincioasii asteapta sa se deschisa portile imparatesti, are in el ceva ce nici un alt moment liturgic nu are: o speranta aproape tangibila; stii ca peste cateva clipe Minunea se va produce si, peste cateva clipe, iata, ea chiar se intampla.
Luam Lumina, apoi incepe slujba. Iata cum suna vestea despre Invierea lui Hristos in Tranistria:
Invierea in Transnistria
Asculta mai multe audio Evenimente »
Liturghia isi urmeaza cursul, cu toate ale ei, pana la trei dimineata. Indeosebi la Citirea din Evanghelii, m-am straduit sa fiu atenta, pentru ca aici Evanghelia se citeste in trei limbi, iar eu vreau sa invat a vorbi un pic ucraineana, si de aceea incerc sa fiu atenta la deosebirile dintre cuvintele in rusa si cele in ucraineana. De inteles inteles, dar cand trebuie sa raspund, deocamdata tot cuvintele rusesti imi vin.
La sfarsit s-au citit pastoralele. Pentru cine nu stie, Patorala este mesajul Intai-Statatorului Bisericii catre credinciosi, cu ocazia Pastelui. Pentru ca nu e clar cui se subordoneaza Transnistria, aici se citesc patru pastorale – a Patriarului Chiril, al Moscovei, a Patriarhului Ucrainei, a Patriarhului de Chisinau si, in final, a arhiepiscopului Iustinian. Preotii erau istoviti si aproape ca ramasesera fara glas, iar pe noi ne dureau picioarele si spatele. La sfarsit, dupa impartasanie, copii de la Scoala Crestina au cantat cantece si au recitat poezii. Apoi au fost binecuvantate bucatele aduse la biserica. Preotii si credinciosii erau bucurosi. Curtea bisericii era o mare de lumanari aprinse. Dumnezeu inviase si pentru cei din conflictul inghetat. Ca pentru toti crestinii de altfel.
Am ajuns din nou in Tiraspol, venind din Comrat, dupa ce trecusem prin Chisinau. Vorbisem la Ministerul Informatiilor sa ma anunte la granita si, pentru orice eventualitate, ii scrisesem si lui Dima Soin. Dmitrii nu mi-a raspuns, pentru ca, din pacate, prin partea asta de lume, oamenii se tem sa comunice, pentru ca cine stie, careva dintre ei poate avea necazuri daca a vorbit cu cine nu trebuie. Fetele de la Ministerul Informatiilor, in schimb m-au asigurat ca anunta granicerii si ca n-o sa fie probleme. Data trecuta, cand fusesem sa depun cererea de acreditare, le povestisem cum ma tinusera militienii si cum s-au uitat la mine ca la Jack Spintecatorul calatorii din microbuzul care asteptase un sfert de ora dupa mine. Ne amuzaseram copios, dar de asta imi vine sa rad numai cand sunt in Tiraspol. La granita, incep sa am emotii numai cat vad punctul de control.
In sfarsit, am ajuns, pe inserat si cu toate oasele amortite. Cum spuneam, doar am vazut punctul de frontiera si am si inceput sa am emotii. Mai ales ca nici nu era punctul cu care sunt eu obisnuita – cel dinspre Chisinau. Granicerii mi-au luat pasaportul la control si au inceput sa ma intrebe ce caut acolo. Mi s-a ridicat parul in cap. Mi se pare asa de normal sa fiu in Transnistria, incat nu inteleg nicicum de ce altora li se pare anormal. Le-am spus ca sunt jurnalist si ca ma duc sa-mi iau acreditarea. I-am intrebat la ce punct de frontiera sunt si mi-au spus ca la Bender. Am deschis imediat telefonul de Transnistria, sa anunt la Ministerul Informatiilor, uitand complet ca e duminica. Ei n-au inteles ce vreau sa fac si m-au asigurat ca n-o sa ma aresteze nimeni. “Nu de arestat e vorba – sa nu ma trimiteti inapoi, ca mi s-a mai intamplat”. Au ramas interzisi. In timp ce-mi treceau pasaportul prin scaner, m-au intrebat ce vreau sa fac la Tiraspol, cui ii iau interviu. Eu am tinut-o pe-a mea: “Nu se poate sa faceti asa ceva. De fiecare data patesc acelasi lucru!… Nu mai pot, am obosit!…”. Granicerul, care era mult mai tanar decat mine – si calm, ca orice militar, a replicat flegmatic si usor amuzat: “Doamna, asta e meseria mea – si eu n-am obosit sa mi-o fac. Deci, ce vreti sa faceti la TIraspol, cui vreti sa-i luati interviu?” La moment, nici macar nu am inteles ce-mi spune, asa ca am replicat la intamplare: “Intai sa ma vad cu acreditarea in mana si dupa aia vad eu ce fac”. Daca tot n-au scos-o la capat cu mine, granicerii mi-au dat pasaportul si m-au lasat sa ma duc. La “Migrationaya Slujba” aveau faxul cu acreditarea mea, asa ca probleme nu au fost. Mi-a facut intrarea o militanca frumusica si foarte tanara, care de prima data m-a intrebat ca pe un copil retardat: “Mihaela, razgavarivaem pa russkii?” (Mihaela, vorbim un pic in rusa?) si dupa ce a vazut ca stiu mai mult decat un pic de rusa (e adevarat ca nu foarte corect, dar oricum, deja stiu) si ca sunt venita chiar cu treaba, mi-a urat “sceastlivo vam” si mi-a dat pasaportul, fara sa ma mai tina pe loc.
In Tiraspol am ajuns dupa sase seara si am reusit performanta sa ma cazez in trei sferturi de ora. Nu, nu la hotel – nu mai trag demult la hotel. Am sunat-o pe Nadia si am lasat bagajele la mama ei. Nadia mi-a desenat o schema, ca sa stiu unde sa ma intorc, atunci cand vina sa-mi iau lucrurile, mi-a dat hartia si mi-a spus pe un ton autoritar s-o pastrez cu grija. Am schimbat bani, am alergat la Sheriff sa cumpar un Mackler (acesta este un ziar cu anunturi de toate felurile, inclusiv imobiliare) si am sunat. La primul numar de telefon pe care l-am format, a raspuns Ludmila Aleksandrovna, o mai veche cunostinta, de la care inchiriasem in vara. Am stabilit sa ma astepte in 20 de minute in statia din apropierea locuintei (undeva in raionul Balka), am alergat la mama Nadiei, mi-am luat lucrurile, m-am urcat in marsrutka si, la o ora dupa ce ajunsesem in Tiraspol aveam si un acoperis deasupra capului. L-am sunat pe Vanya Kilcik ca sunt bine, ca sa stea linistiti si cei din Comrat si pe urma am adormit bustean, pe canapea, fara macar sa ma mai dezbrac.
A doua zi, la Ministerul Informatiilor, prima intrebare pe care mi-au pus-o fetele de la Olvia (Olvia Press este agentia de presa oficiala si de acolo imi si iau acreditarea) a fost daca am avut probleme la granita. Le-am raspuns ca nu, cum de fapt si fusese cazul.
Ziua de luni a fost un cosmar: Am avut de facut stirile despre Burgudji. Stiind ca cei de la “Proriv” sunt foarte ocupati lunea – este ziua in care ei scot gazeta – nu m-am dus la calculatoarele lor, ci am lucrat de la Internet. A trebuit sa alerg intre un club si altul, pentru ca nu aveau programele care trebuie si nici posibilitate de instalare. Ce mai, a fost cumplit. Oricum, materialele au iesit bine. Le puteti asculta pe Reporter Special.
Marti am decis sa iau o pauza, dar m-am intalnit cu MGB-ul. Intai sa explic ce e MGB-ul si dupa aia spun si cum s-a intamplat. MGB-ul este serviciul de informatii interne al Transnistriei. Denumirea este de fapt o abreviatie de la “Ministerstvo Gasudarstvenno Bezopasnosti” – Ministerul Securitatii Nationale. Acolo lucreaza, evident, ofiteri de informatii. Care arata exact la fel ca si cei din Romania, sau de oriunde altundeva. Cred ca undeva, in lumea asta foarte mare si complicata, exista un incubator care-i produce si dupa aia ii distribuie in diferite tari. Ii recunosti imediat – dupa pantalonii bine calcati, pantofii perfect lustruiti, geaca demisport si borseta, aproape intotdeauna neagra.
Ramasesem, deci, la ziua de marti – cand, spuneam eu, am decis sa iau o pauza. Am dormit pana tarziu, apoi am cumparat o sticla de coniac si o cutie de bomboane si m-am dus la Adevarul Nistrean, unde am cativa prieteni. M-am dus spre sfarsitul programului, ca sa nu-i tin din treaba. Si, stateam eu linistita in biroul lui Vladimir Koval, si negociam, pentru ca el intentiona sa ma puna sa-mi beau cadoul, iar eu voiam sa plec totusi treaza de la ei din redactie. Nu de alta dar aveam de gand sa-mi petrec seara in parc, cu prietenele, si ultima data se lasase cu dureri mari de cap. Cum negociam, zic, implorand practic indurare, din senin au aparut in birou doi domni care corespund descrierii de mai sus si care au vrut mai intai sa stea de vorba cu Volodea, dar oricum s-au interesat si de mine. Eu am devenit instantaneu ostila: “A vi, kto?” (Si cine sunteti, ma rog?). Unul dintre ei a eschivat in gluma, spunand ca sunt de la o agentie de presa concurenta. Ma, rog, domnii respectivi au intrebat ce-au avut de intrebat si s-au dat dusi destul de repede, iar noi ne-am vazut linistiti de ale noastre.
Asa cum peste tot in lume ofiterii de securitate arata la fel, tot asa oriunde ei starnesc aceeasi reactie: teama, amestecata cu ostilitate si neincredere. Desi fac o munca absolut necesara, ofiterii de informatii nu sunt iubiti sau macar priviti cu bunavointa niciunde – nici in Romania, nici in Statele Unite, nici in Transnistria. Reprezentarea comuna despre ei este aceea de organ de represiune, desi de obicei, in meseria lor chiar nu este vorba despre asta.
Cu unul din cei doi care au venit la Adevarul Nistrean aveam sa ma intalnesc, intamplator sau nu, cateva zile mai tarziu, in statia de microbuz. M-a ajutat sa trec strada, pentru ca eu nu prea vad si era alunecus, mi-a oferit o cafea si am discutat putin. L-a apucat rasul cand a vazut in ce hal (inca!) stalcesc cuvintele rusesti (desi acum inteleg practic tot ce mi se spune). Tot ca si oricare dintre colegii lui care lucreaza in domeniu, si acesta era inteligent si stia sa puna intrebari. Eu oricum nu am ce ascunde, asa ca i-am raspuns la toate intrebarile si i-am dat numarul de telefon pentru eventualitatea ca mai are si altele.
O zi sau doua mai tarziu, am nimerit cu telefonul la Igor Smirnov. Igor Smirnov este, reamintesc, presedintele Transnistriei. Voiam sa-l sun pe consilierul lui pe probleme de economie si industrie. Am gresit o cifra si, cel care mi-a raspuns a spus mai intai ca nu este Anatoli Ivanovici (acesta este numele consilierului), apoi mi-a dat numarul corect (pe care oricum il aveam – repet: formasem gresit), apoi m-a intrebat cine sunt si ce treaba am cu Anatoli Ivanovici. Am spus cine sunt si ce treaba am cu Anatoli Ivanovici. Celalalt a vrut sa stie ce e ala Radio Lynx. I-am explicat. Pe urma m-a intrebat daca stiu cine e el. Nu – de unde sa stiu? Mi-a spus ca e reprezentantul Osetiei de Sud in Transnistria. Eu m-am bucurat (pentru ca intotdeauna ma bucur cand intalnesc osetini) si i-am propus sa ne intalnim. I-am spus ca am fost acolo in august, imediat dupa razboi. El m-a intrebat care a fost impresia mea si eu i-am mai spus odata ca vreau sa ne intalnim. Pur si simplu, despre Osetia nu pot sa vorbesc in cateva propozitii – am vazut acolo tot: si durere, si caldura omeneasca, si sperante, si lacrimi, si moarte, si frica, si din nou foarte multe sperante. Deci, pentru ca nu pot sa-i spun toate astea unui necunoscut, la telefon, i-am cerut sa ne intalnim. El a schimbat insa vorba. M-a intrebat de ce vreau sa vorbesc cu consilierul lui Smirnov si nu merg la cineva din Guvern. Asta m-a enervat. L-am intrebat, la urma urmelor, cine e. Un osetin n-ar fi reactionat asa. Cel de la celalalt capat al firului m-a intrebat: chiar nu stiu cine e? Am repetat ca nu. A spus ca e Igor Nicolaevici Smirnov. Deja ma pacalise odata si intr-un mod in care nu ar fi trebuit s-o faca, asa ca nu eram dispusa sa-l mai cred. I-am spus ca nu cred si m-a intrebat de ce. “Pentru ca nu aveti glasul la fel cu al lui Smirnov”, am replicat. Omul a mai vrut sa spuna ceva, dar eu m-am enervat de-a binelea: “Uitati ce e: la revedere!”. Interlocutorul meu a replicat calm: “La revedere”, apoi eu am inchis. Dupa cinci minute, mi-am dat seama de gresala, pentru ca am comparat telefonul pe care mi-l daduse (cel a consilierului) cu telefonul pe care il aveam eu notat in carnetel si am vazut ca erau la fel. Pe urma m-am uitat in telefon si am vazut ca gresisem o cifra. M-am gandit ca este foarte posibil sa fi vorbit chiar cu Smirnov si am sunat din nou, sa-mi cer, oricum, scuze, dar nu mi-a mai raspuns nimeni. Probabil ca dl. Smirnov isi regreta gresala de a fi raspuns la telefon. Sau poate ca regreta gresala mea de a fi format alt numar.
Daca la Smirnov n-am avut succes, le-am sunat pe Alisa si pe Nadia si ne-am intalnit catestrele in parcul din centru. Am stat pana seara tarziu, iar cand am ajuns acasa, am constatat ca usa de la intrarea in bloc era inchisa cu un zavor electronic, iar eu nu aveam nici cartela, nici chei. M-am invartit ce m-am invartit in jur, am batut cu o moneda in usa, dar nu a iesit nimeni. Era trecut de 11 noaptea. Nestiind ce altceva sa fac, am plecat sa caut niste militieni. Ca un facut, nu erau de gasit. Cineva mi-a dat numarul de telefon de la sectia de Militie din apropiere si am sunat. Le-am explicat ce s-a intamplat si mi-au spus sa ma urc intr-un taxi si sa vin la ei. Eu ma tem sa iau taxi, mai ales noaptea. In Bucuresti, cel putin, e periculos. La inceput n-am vrut, le-am cerut sa dea prin statie la patrula, iar eu sa-i astept in fata centrului de convorbiri telefonice. Militianul a insistat sa vin cu taxiul pana la sectie. “Slishaite, mne strashna”, i-am spus (Uitati ce e, deja mi-e frica). Dar m-am conformat. In timp ce inca vorbeam la telefon, am urcat intr-un taxi si am dat adresa sectiei de militie, balbaindu-ma copios. Militianul cu care vorbisem la telefon, ma astepta in fata sediului, sa ma recupereze, pentru orice eventualitate. Mi-au verificat actele, mi-au cerut numarul de telefon al gazdei, au sunat-o – la 11 si jumatate noaptea! – si au aflat codul zavorului de la intrare. Pe urma m-au dus acasa cu masina de interventii – un OAZ vechi. Toata situatia cu militienii din Tiraspol, inclusiv plimbarea cu masina veche a echipei operative, a semanat foarte bine cu reportajele cu politisti pe care le faceam prin anii ’96 – ’98, cnad lucram la Tinerama. Si acolo era vorba despre acelasi lucru: oameni cu salarii mici, care incercau sa apere legea si sa-si faca datoria fata de concetateni cu resurse mai mult decat limitate si, in plus sa salveze cumva aparentele. Si acesti militieni din Tiraspol, ca si politistii “mei” de atunci, inainte sa ma conduca acasa cu masina – ca sa nu mi se intample, totusi, ceva -s-au intrebat mai intai daca masina are destula benzina. M-a durut sufletul vazand repetata si aici experienta dureroasa prin care a trecut tara mea.
Cateva zile mai tarziu, aveam sa vad pentru prima data Tiraspolul sub zapada. Dar nu orice fel de zapada. In acea zi, peste Transnistria a nins cu fulgi mari, pufosi, usori si cumva calzi, care mangaiau privirea si sufletul. A fost atat de frumos, ca mi-a venit sa plang. In aceasi zi in care a nins in Tiraspol, am avut interviu cu Mihail Burla, deputat din Verhovnovo Soveta. Am facut interviul in rusa – despre asta am povestit deja. Ce nu am spus este ca, din cauza nestiintei mele in materie de limba rusa, era cat pe ce sa-i fac omului avansuri. Incantata ca interviul mi-a iesit, dar mai ales ca Serviciul de Presa al Verhovnovo Seveta, la anuntul despre despre intalnirea lui Burla cu mine a pus sigla raldioului meu pe site, m-am hotarat sa fac subiectul in rusa. Asa – m-am dus la Internet si, timp de doua ore, m-am chinuit sa scriu articolul, compus, in total din 12 fraze. L-am scris. Pusesem titlul “Burla a fost un dulce”, ceea ce in romana e normal – se poate spune, daca vrei sa te adresezi la modul foarte prietenos si informal. Tradus in rusa, titlul avea insa contoatie sexuala. Norocul a fost ca l-am rugat pe Radik (Rodion Kalinkin – secretarul general de redactie de la agentia de presa Lenta PMR – URL: www.tiras.ru) sa-mi corecteze subiectul. Radik mi-a dat explicatia despre ce inseamna “sladkii” – dulce in auzul intregii redactii, de mi-a venit sa intru in pamant de rusine, dar oricum mi-a corectat cu grija subiectul.
Cateva zile dupa, colegii si prietenele, carora, bineinteles ca le-am povestit, inca mai radeau de mine. Intr-o seara, m-am intalnit cu Alisa, am stat ce am stat de vorba, si pe urma le-am spus ca eu ma duc acasa, dar sa nu ma conduca – eu noaptea vad destul de prost, de fapt corect ar fi sa spun ca nu vad deloc si, de aceea, cel mai adesea prietenii ma conduc cel putin pana la masina. Alisa a vrut sa stie sigur:
- Te descurci?
- Da, am sigurat-o.
- N-ai sa mai sperii militienii nevinovati?
- Nu
- Nici pe Smirnov n-ai sa-l suni? (Alisa a presupus ca, dupa ce i-am inchis telefonul, Smirnov a plans, singur, in cabinetul lui: “De ce nu vrea sa stea de vorba cu mineeee??!!!”)
- Nu, am curmat sirul intrebarilor. Si nici macar lui Burla n-am sa-i spun ca a fost un dulce.
A doua zi plecam spre Ucraina – inca unul din drumurile mele foarte lungi si incarcate de spaime.
Cumva, atunci sau mai tarziu, am inteles ca Transnistria mi-a devenit deja draga – nu peste noapte, ci, cum se spune pe aici, “pa-tihonicico”. Cel mai probabil – pentru ca este atat de mica incat poti sa te intalnesti in statie cu “organul de represiune”, care sa te ajute sa treci pe trotuarul celalalt, printre masini si baltoace, apoi sa-ti dea o cafea la barul din colt. Iar daca gresesti o cifra atunci cand formezi la mobil, poti sa dai peste mai-marele locului, pe care sa nu-l crezi ca e el si sa-i trantesti telefonul in nas.
… Cum spuneam. Am ajuns in Kiev. Unde ma asteptam sa vina si Basescu. Voiam sa fac reportajul despre vizita lui, vazuta din strada. Data trecuta am inteles ca i-au facut ceva desene pe pereti ministrului nostru de externe si voiam sa vad daca se manifesta si de data asta acelasi impuls artistic. Basescu n-a venit, poate si pentru ca marti, cand ar fi trebuit sa-l intalneasca pe Iuscenko, acesta s-a dres dupa betia de cu o zi inainte, cand a sarbatorit implinirea a 53 de ani. Pe aici a doua zi dupa betie se numeste pahmelie si la fel se numeste si starea respectiva, careia noi ii spunem mahmureala. Despre asta e o anecdota – cica un american nimereste undeva in spatiul slav si scrie in jurnal: “Ieri am baut cu rusii. Aproape am murit. Azi am pahmelit cu rusii. Mai bine muream ieri”.
Kiev – in piata Maidan Nezalejnosti, unde s-a petrecut, uin 2004, Revolutia Orange, continua protestele. De aceasta data impotriva coruptiei si a crizei
„Sa-l f… in gura pe ala care umbla“
In sfarsit, lasata cu buza umflata de prezidentele meu, m-am gandit sa fac un material despre vizita la Chisinau a lui Serghei Lavrov, ministrul rus de externe.
Ieri seara m-am dus la Internet, in Maidan Nezalejnosti, unde au compuere destul de bune si m-am apucat sa caut ce-a iesit in presa in legatura cu subiectul. La un moment dat imi suna telefonul. Pe ecran – un numar de Romania. De obicei ma sperii cand vad numar din tara, pentru ca cei dragi ma suna numai in situatii exceptionnale, ca sa nu consum roamingul. Raspund. Era un prieten, care m-a intrebat, netam-nesam, daca sunt suparata pe el. I-am raspuns ca nu, iar sentimentul ca nu e de bine s-a acutizat. “Atunci de ce tot intri si iesi de pe Messenger? Si de ce nu-mi raspunzi, cand iti scriu?“. Am raspuns ca n-am mai intrat demult pe Yahoo Messenger. „Acum, de exemplu, esti on-line“, mi-a replicat el. Am simtit ca mi se taie picioarele si respiratia si am mai spus odata ca nu am intrat eu pe Messenger. Apoi legatura telefonica s-a intrerupt. Linistitor. Am instalat Messengerul pe calculator (pe aici, acest program nu se foloseste, asa ca trebuie instalat) si am deschis contul meu. Era in mod evident un atac. Fusesera sterse toate contactele cu care luasem legatura in ultima vreme. Fusese sters si folderul “Transnisria”. M-am speriat de-a binelea si l-am sunat pe directorul meu, care mi-a spus sa schimb parola. Ceea ce am si facut. Acum parola este “sa-l f… in gura pe ala care umbla” si contul nu se mai deschide deloc. De exceptie.
Peste noapte m-am trezit de trei ori, scaldata in propria transpiratie, din pricina aceluiasi cosmar care se tot repeta de ceva vreme: un om fara fata voia sa ma omoare pentru ca vazusem ceva ce nu trebuia sa vad. Uneori viesez asta chiar si cand sunt acasa si de aceea ma gandesc ca, poate, este mai mult decat propria mea spaima – poate este o premonitie.
Dimineata, am iesit ca din pusca pe usa, fara sa fi mancat ceva, pentru ca nu avusesem timp sa-mi cumpar si nu mai aveam nici bani schimbati. Cu ultimele grivine, am cumparat cartela de telefon, pentru ca voiam sa sun la Chisinau si Tiraspol, sa-i pun pe Nantoi si Soin sa comenteze vizita lui Lavrov. Era ger si batea si vantul. Am gasit, cartela, am gasit si “taxofon” (asa se numeste pe aici telefonul cu cartela; telefonul fix se numeste “stationarinii”) si… am constatat ca nu reusesc sa formez. Am incercat odata, de doua, de zece ori. Nimic. Pana la urma am intrebat pe cineva. Pe urma pe inca cineva. Minutele treceau fara sa reusesc sa fac legatura cu Chisinaul. In plus, imi era din ce in ce mai frig. In sfarsit, am aflat ca trebuie sa formez codul 8-10 inaintea numarului si am nimerit.
Tiraspol: un loc de care o sa-mi pese intotdeauna
“Medlenna i pa-russki”
Nantoi era undeva la tara. Mi-a spus ca Lavrov a venit la Chisinau sa-i faca reclama electorala lui Voronin si de aceea a participat la deschiderea Centrului Cultural Rus, “unde vodka se da gratis”. Un moment de destindere a fost atunci cand am spus ca eu obisnuiesc coniac, iar Nantoi a raspuns, asa cum ma si asteptam, ca e normal, din moment ce am prieteni in stanga Nistrului. Intotdeauna imi face placere cand cineva imi aminteste despre relatia mea buna cu nistrenii, lucru pe care, din cate stiu, nu l-a reusit nici un alt jurnalist din afara spatiului post-sovietic. N-am apucat sa-mi iau rams bun de la Nantoi, ca s-a terminat cartela. Am alergat sa cumpar alta si a durat ceva pana am gasit.
Pe Dmitrii Soin, din Tiraspol, a trebuit sa-l sun de doua ori, pentru ca avea nu stiu ce sedinta. Deja nu ma mai puteam misca de frig si era zece si jumatate. In sfarsit am dat de Soin, caruia i-am spus ce vreau si i-am cerut sa-mi spuna “medlenna i pa-russki” (incet si in rusa”) ce comentarii are de facut. “Harasho, medlenna i pa-russki”, a repetat el, jumatate amuzat, jumatate nervos, pe mine, sau poate din cu totul alte motive.
De obicei, Soin, cand spune ceva, foloseste locutiuni si sinonime rare – ese un adevarat cosmar sa-l traduci. Chiar si cand am ceva normal de vorbit cu el, fata in fata, in cabinetul lui Soin nu am curajul sa intru decat cu dictionarul dupa mine, cum n-as avea curajul sa patrund intr-un cuib de vampiri, fara cel putin un catel de usturoi in buzunar. Acum insa nu aveam nici o posibilitate tehnica sa fac, fie si o inregistrare de lucru, fie si in conditii tehnice proaste, pentru ca vorbeam de la “taxofon”, deci nu aveam cum sa dau pe Speak On. In orice caz, Soin a inceput sa-si spuna comentariul. Cu mana amortita de frig, scriam in carnetel traducerea. Mi-a spus ca Lavrov a abordat chestiunea conflictului de la Nistru si a subliniat necesitatea ca el sa se rezolve la masa negocierilor, in conditii satisfacatoare, atat pentru Chisinau, cat si pentru Tiraspol. Mi-a mai spus inca ceva, dar n-am inteles un cuvant si mi-a fost rusine sa intreb. Oricum, in timp ce eu scriam, Soin mai vorbea cu inca cineva, cu un sictir total in glas, si am simtit, cumva, ca sictirul mi se adreseaza mie, poate pentru ca-l sunasem pe nepusa masa din Kiev, poate din cine stie ce alt motiv.
Am mai vrut sa stiu daca vizita lui Lavrov a schimbat ceva. Cumva, am construit propozitia aiurea, dar oricum inerlocutorul meu a inteles si mi-a raspuns ca “schimbari semnificative nu au survenit, asa ca mult-asteptata, sau neasptata (n-am inteles bine) revolutie nu se va produce”. Taxofonul m-a lasat cu replica la jumatate, pentru ca din nou s-a terminat cartela. Uneori, atunci cand simte ca draga lui Transnistrie este vulnerabila, mai vulnerabila decat in mod obisnuit, Soin este rautacios cu mine. Il stiu de destula vreme ca sa-mi dau seama cum gandeste – i se pare ca ma invart prin preajma, ca un corb, deasupra unui animal pe moarte. El nu intelege ca si mie imi pasa, iar eu nu am cum sa-i explic si atunci las lucrurile asa cum sunt. Si oricum, Transnistria nu e pe moarte. O sa fie totul bine pana la urma, eu stiu asta. Doar ca, atunci cand situatia politica de la Nistru se va dezgheta (anume situatia politica, nu conflictul trebuie sa se dezghete) si sloiurile vor incepe sa alunece unul peste altul, e important ca nimeni sa nu fie strivit intre ele – si eu de asta incerc sa ma ocup, pentru ca sunt ziarist si fac asta de 18 ani. De asta merg atat de des acolo (nu atat de des pe cat as dori), mai ales in momentele delicate.
Am alergat sa cumpar alta cartela, destul de departe de locul de unde telefonam, m-am intors si m-am apucat s-o sun pe Catalina. Care nu raspundea, pentru ca pe ecran ii aparea “numar privat”, iar ea nu raspunde la astfel de apeluri. Am incercat jos, in studioul de productie. Nici acolo nu raspundea nimeni. Minutele continuau sa treaca. Era deja 11 fara un sfert. Intr-un final mi-am amintit numarul de la secretariat si am sunat acolo. Flori, secretara a chemat-o pe Catalina. Eu plangeam in hohote, pentru ca-mi era frig (dar nu frig, degerasem) si credeam ca n-am sa mai apuc sa dau stirea pentru jurnalul de 12 (care este jurnalul principal). I-am spus ca am stire si sa ma sune productia. Ea nu m-a lasat sa inchid pana nu i-am spus de ce plang, desi oricum nu mai avea nici o importanta, si asa s-a mai terminat o cartela. In sarsit, la 11, a aparut Icsu, care a binevoit sa ma sune pe la si 20. Mi-a explicat ca a tot incercat, dar la un alt numar, pe care nu-l mai am in funciune de doua saptamani – si nu e prima data cand imi face figura asta. Telefonul s-a interupt de cateva ori, eu am avut cateva interesante izbucniri de temperament, din cele care il sperie de moarte pe Icsu (care e rapper si stie sa injure cu foarte mare arta, dar nu mai bine decat mine). Pana la urma materialul s-a auzit bine, fara sa se simta tot zbuciumul din spatele lui. Asta n-am aflat-o insa dacat la 10 seara, cand am reusit sa gasesc un calculator cu sunet. Pana atunci am stat cu emotii.
“Tipati dumneavoastra, ca eu nu stiu rusa”
Tot restul zilei mi-a fost rau, m-a durut inima si mi-a venit sa plang. Seara m-am intalnit cu Evgheni Ihelzon, de la Sevodnya, cu care m-am cunoscut in Bucuresti, la Summitul NATO. Am intarziat. Cand a trebuit sa cobor din masina, ceilalti calatori mi-au spus ca trebuie sa strig la sofer, pentru ca altfel nu opreste. Eram in spatele masinii si am simtit ca am sa mor de rusine daca-mi expun in auzul unui microbuz arhiplin accentul ne-rus si declinarile care au ramas fabuloase. Asa ca am rugat un barbat: “tipati dumneavoastra, ca eu nu stiu rusa si mi-e rusine”. L-am rugat asta in rusa. Omul s-a conformat si a racnit la sofer: „Pad mostam“ (sub pod), iar eu am coborat.
Jenia a ramas surprins, cum am reusit sa gasesc redactia ziarului, ca pana si kievenii se incurca, iar eu i-am explicat ca de 18 ani gasesc lucruri. Colegul meu a fost de curand in Kenya, unde a facut un interviu cu bunica lui Barack Obama.
M-am mutat in hotelul garii, care e cel mai ieftin din oras (am ajuns la aceasta concluzie dupa un minutios studiu de piata, efectuat ieri). In camera, pe care o impart cu mai multe femei, miroase pregnant a parfum, folosit insistent, ca sa acopere lipsa celor 20 de grivine – pretul unui dus. Mai am cam doua saptamani din proiect si deja simt ca nu mai pot. Astazi sintagma „la capatul puterilor“ a capatat sensuri pe care nu le-as fi banuit vreodata. Insa, dat fiind ca dupa asta, vreau sa plec in Afganistan si, nu as putea sa le spun sefilor mei ca pot sa ma descurc acolo, daca cedez in Kiev, rabd.
Mihaela Onofrei,
Kiev, 25.02.2009
Interviu cu Mihail Burla – prima parte
Asculta mai multe audio Politica »
«Где хотите мучать меня?» - спросил он, щурясь глазами.
Interviul cu Mihail Burla – partea a 2-a
Asculta mai multe audio Politica »
Interviu cu Mihail Burla – partea a 3-a
Asculta mai multe audio Politica »
© 2009 Reporter Special. All Rights Reserved.
This blog is powered by Wordpress and Magatheme by Bryan Helmig.
