Sobolaniada

Dupa ce Guvernul a anuntat ca e obligat sa ia masuri de austeritate, de parca romanii ar fi trait vreodata in opulenta si acum e cazul sa li se taie macaroana, perspectiva disponibilizarilor din sectorul bugetar planeaza incert peste Romania, ca o aripa neagra si in acelasi timp transparenta. Nimic nu se vede si totusi parca e mai putina lumina, iar tu te intrebi, ce grozavie urmeaza si in acelasi timp iti imaginezi ca poate totusi n-o sa fie nimic.

E o stare de expectativa generala in toate structurile de stat – nu ca birocratia romaneasca ar fi facut vreodata ceva util. Toti stau ascunsi prin birouri, rugandu-se sa nu-i pocneasca pe ei. Poate pe colegul. Sau poate pe colega, care oricum are prea multe idei. Dar in nici un caz pe ei. Ca ei sunt functionari model – uite saptamana asta n-au intarziat niciodata la serviciu si nici nu s-au mai dus sa-si faca piata in orele de program. Apoi, mai au trei ani pana la pensie si, daca sunt atenti, pot sa si-i petreaca la caldurica, iar dupa aia gata – nu-i mai deranjeaza nimeni. Toti spera ca poate trece si valul asta, cum au trecut si altele. Toti zambesc cordial-dulceag sefilor, atunci cand le dau “buna ziua” si toti isi iau un aer competent si ocupat daca ies cumva din birou ca sa plimbe trei hartii pe culoarul institutiei. Dar in general incearca sa nu prea iasa, sa nu fie vazuti, ca sa nu intre in vizorul cuiva cumva.

13

23Este o vreme cand membrii clasei functionaresti din Romania stau ascunsi in spatele maldarelor de dosare nerezolvate de ani de zile, asa cum sobolanii stau ascunsi in fundul vizuinelor atinci cand simt deratizarea pe aproape. In acelasi timp, toata lumea stie ca disponibilizarile nu-i vor lovi pe ei, pentru ca ei stiu sa se ascunda. Disponibilizati vor fi cei care fac ceva. Cei care au proiecte – pentru ca, nu-i asa, proiectele presupun costuri, iar Romania nu are bani, si ca atare costurile trebuiesc reduse. Taiate chiar. Concluzia e logica: cine face ceva – afara! Cine are idei iar e candidat sigur la un loc pe lista de disponibilizari, pentru ca sa pui in practica o idee inseamna sa cheltui bani si, asa cum am spus mai devreme, Romania nu are bani de cheltuit. In vremea asta, in spatele maldarelor de dosare, sobolaniada continua.

Toti stau linistiti, numai ochii li se misca in cap, atat cat sa constate ca uite, colega aia care radea tot timpul, vorbea perfect doua limbi straine si luna trecuta a primit prima de merit deja nu mai lucreaza aici, dar e mai bine, pentru ca oricum ea facea prea multa galagie. Pe urma, uite, tanarul acela care avea master si planuia sa dea examan la scoala doctorala in toamna, a fost si el dat afara, iar asta e si mai bine, pentru ca din cauza unei propuneri a lui tot biroul a fost obligat sa faca, acum doua luni, ore suplimentare. Au mai plecat unii, a mai trecut un hop, isi zic sobolanii, Domane-ajuta, sa vedem ce urmeaza. Pana la urma totul se incheie cu bine, sobolaniada se termina si ea si toata lumea poate in sfarsit sa iasa pe culoar la o tigara, sa faca glume de birou si sa-i barfeasca pe sefi si pe colegii care nu sunt de fata. Toti vor gandi ca or sa mai vina si alte vremuri grele, dar pana atunci noi vom fi iesit la pensie, asa ca cine ramane sa se spele pe cap cu toata situatia.

Nu demult, un coleg imi spunea, dupa ce vorbisem la telefon o jumatate de ora si ne auzeam cu un ecou ca la manele: “stii, acuma cu masurile astea de austeritate, ar trebui sa vorbim si noi cu 25% mai putin”. Nu i-am dat dreptate inca de atunci. 25% inseamna reducerea cheltuielilor si poate porocentul reducerilor de personal, dar in structurile statului roman competenta si deci capacitatea institutiilor de a-si indeplini cat de cat functiile se va reduce cu 50% sau poate si mai mult. Iar in serviciile de informatii, a caror activitate are, prin specificul ei, un caracter inchis, situatia e si mai albastra. Nimeni n-a dovedit vreodata ca e nevoie sa dai o mare spaga ca sa devii politist sau ofiter de in formatii in Romania, ca sa aperi, adica, legea statului roman. Dar toata lumea spune ca e asa. Nimeni n-a dovedit vreodata ca sunt ofiteri care mint, fura sau inventeaza informatii, dar foarte multi dintre cei care cunosc situatia din interior spun ca e asa. Si, daca ar fi asa, cine ar mai ramane, sa apere statul roman de minciuna si de hotie? Cu atat mai mult cu cat cei care trebuiau sa faca asta nici macar nu mai sunt platiti bine.

Dedic acest material domnului care, dupa ce am mers sa vizitez expozitia de tehnica militara ce a avut loc in primavara la Romaero, s-a strecurat in spatele meu sa-mi caute in geanta, sa vada ce notite si ce carti de vizita am pe acolo. Dar i s-a lipit de mana si bancnota de o suta de euro, bani imprumutati ca sa-i pot cumpara haine noi fetitei mele. Dedic acest material coordonatorilor care i-au cerut sa faca asta si dedic acest material politistului care a incercat sa ma convinga ca de fapt nu a avut loc nici un furt.

Mai dedic acest material presedintelui Basescu, pentru ca a decis sa impoziteze drepturile de autor cu un asemena procent, incat n-or sa-mi mai ramana bani destui sa-mi platesc chiria. Pentru ca, nu-i asa, statul roman a fost mereu vulnerabil si niciodata nu si-a permis sa asigure cetatenilor sai dreptul de a locui decent sau macar de a locui undeva.

Oricum, tuturor celor pe care i-am mentionat si altora ca ei le urez: Sobolaniada Placuta!


Mihaela Onofrei

Bucuresti,

7 iulie 2010

Foto: sfinx777.wordpress.com, gov.ro

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Lumanarile au ars in zadar la Anina. Si poate si la Petrila…

pb180071

Tragedia de la Petrila a repetat-o pe cea de la Anina. Cate altele vor mai urma?

Cautand prin documente electronice mai vechi, am gasit un articol pe care l-am scris despre accidentul minier de la Anina, in ianuarie 2006. La momentul exploziei, accidentul s-a soldat cu sapte morti. Alti cinci mineri au fost spitalizati. La momentul la care se produce un accident in mina, toata presa este acolo. Apoi, toata lumea uita, nimeni nu mai tine socoteala ce se intampla cu cei care au fost internati in spital si de fapt nu se afla niciodata cati au murit intr-un accident de mina.
In articolul de atunci spuneam ca, daca nu vom avea curajul sa spunem adevarul despre mineritul romanesc, cele sapte lumanari care au ars la gura minei anina si-au plans degeaba lacrimile de ceara. Doi ani m-ai tarziu, nenorocirea s-a repetat la Petrila. Au fost exploziile, apoi galagia multa pe care a facut-o presa si pe urma… nimic. 12 mineri au murit, apoi inca unul dintre cei 13 spitalizati, s-a dus si el dupa mai multe zile de chin. Cu ceilalti nu se stie ce s-a mai intamplat. despre inca cinci dintre ei se spunea ca nu au sanse de supravietuire. Iar nu stim cati au murit de fapt la Petrila.
Si pentru ca tot am gasit acel articol mai vechi, despre accidentul de la Anina, il public, cu regretul ca cele ce le-am spus atunci si-au dovedit adevarul. Probabil ca de foarte multe ori in cariera un ziarist isi doreste sa fi evaluat gresit. Iata, asadar, cum scriam atunci…

Lumanarile au terminat de ars la Anina

S-au spus vorbe multe despre nenorocirea de la Anina. Vorbele descriu frumos durerea a sapte despartiri fara drept de ramas bun si uimirea ca totul s-a petrecut prea repede. Lumanarile au terminat de ars pe mormintele proaspete. Le-au aratat in fiecre jurnal – sapte, una langa alta, cu flacarile palmuite de vant. Au mai fost si bocetele vaduvelor, expuse cu sfasietoare obscenitate. Si justificarile sefilor, prea bogati sa priceapa ce s-a intamplat. Noaptea de dupa inmormantare a ingropat in somn orasul si femeile, obosite de cat au urlat si de cat le-a durut, de zbuciumul din ultimele zile si de alergatura pentru inmormantare. Se spune ca pentru morti prima noapte in cimitir e cea mai grea. Probabil ca atunci realizeaza ca totul s-a terminat si nu mai e cale de intoarcere. Pentru cei ingropati la Anina se poate sa fi fost mai simpla prima noapte, pentru ca ei au coborat toata viata sub pamant – cum ar fi exersat, de mii de ori, aceasta ultima coborare.

S-a asternut noaptea si peste paturile moi si ingrijorarile surde ale directorilor minei. Se simt amenintati de ancheta care tocmai a inceput, dar nu foarte tare – au bani si, daca ai bani, se poate rezolva orice, atata ca o sa fie o plictiseala in plus pentru ei. Odata cu lumanarile care au terminat de ars peste cripta proaspat inchisa, s-a asternut noaptea si peste secretul mortii celor sapte mineri, care poate ca n-o sa fie aflat niciodata. Si mania celor inca vii, care stiu cum e sa cobori dupa carbune s-a ingropat in tacerea odihnei din noaptea de dupa inmormantare.

Adevarurile despre Anina, nu s-au spus. Povestea de la mina mortii e povestea unor oameni care se lupta zi de zi cu bezna si cu goraza si, de aceea, nu prea au frica. Nu merge sa-i sperii sau sa-i pacalesti, pentru ca nu se lasa dusi cu una cu doua. Se aprind repede, cum repede se aprinde si grizu, si atunci e vai si amar. Inginerul-sef ii ameninta cu sabia, ca sa-i tina in frau. Pe director se pare ca nu prea-l interesa decat sa-si dea prime mari. Pentru el, minerii nici nu existau. Erau sub nivelul lui intelectual, niste brute, sortite sa munceasca, pentru ca el sa aiba vila, si masina si celular mic, polifonic, cu camera de luat vederi. S-a auzit sunand, pe cand dadea interviu la televizor. O melodie de bun gust, relaxanta, nu manele, cum ascultau, probabil, subalternii lui. Ce poate sa spuna un om cu celular polifonic unuia care asculta manele, face multi copii si n-are nici dupa ce bea apa? Cei care au murit in explozie, trebuie sa fi murit aproape dezbracati. In pantecele de carbune al pamantului e cald ca-n cuptor. Sunt peste 50 de grade Celsius si aproape ca nu se poate respira. Aerul, putin care este, refuza sa intre in plamani. Gatul e lesios, din cauza prafului de carbune. Cand iesi de acolo, nu mai conteaza nimic. Cand esti acolo, nu mai conteaza, probabil, decat sa se termine. Oricum. Si s-a terminat.

Dincolo de asta a ramas, lipicioasa ca praful de carbune, ura, simpla, a unuia care, pana una-alta, a iesit viu din galerie. “Nu vreau decat sa-l vad legat”, spune minerul, despre directorul care-i forteaza sa intre sub pamant. E ura dintotdeauna a celor ce muncesc peste puteri, pentru domnii care-i fura si-i dispretuiesc, pentru ca-i considera sub nivelul lor intelectual. Pana la urma, povestea ortacilor nu e cu nimic diferita de fiecare dintree povestile noastre. In Romania asa a fost mereu – domnii si-au batut joc de prostime pentru ca au avut mai mult decat prostimea. Cine sa tina seama de unii care asculta manele, faca multi copii si sunt prea saraci ca sa-i creasca? Incrancenarea lor, iscata de dispretul noastru i-a adus pa mineri la Bucuresti in anii ’90. Cele sapte morti de la Anina au picurat iertare peste amintirile de atunci. Dar daca nu vor aduce lumina adevarului si curajul de a-l rosti intreg, degeaba au mai ars cele sapte lumini de la Anina.

Tags: , , , , , , ,

Tacerea murdara a Vaii Jiului

pb180060 … Linistea care s-a cobort peste Vale este insa aparenta. Pentru ca ascunde multe secrete murdare – murdare de sange, nu de praf de carbune. Toti cei care au habar despre ce e vorba acolo stiu si ca linistea aceasta va fi candva, nu peste foarte mult timp, spulberata de bubuitura unei alte explozii in subteran.

Ascultati mateiralele si emisiunea despre tacerea murdara a Vaiii Jiului. A fost una dintre ultimele editii “3 in 1″ realizata de Marinela Mihai.

Tags: , , , , ,

Valea Jiului, acoperita cu un lintoliu de tacere

… Nu numai in Caucaz sau in Gaza se moare inutil, ci si in Romania. Un accident produs in mina de la Petrila a luat pentru totdeauna de langa familii mai intai 12 mineri, apoi inca unul, dupa cateva zile de suferinta. Presa i-a plans la comanda, apoi i-a uitat. Isi va aminti de ei la urmatorul accident. Pentru ca atunci cand au murit minerii era campanie electorala, cortegiile funerare au trebuit sa treaca pe sub zambetele nerusinat de prospere ale politicienilor. La doua luni dupa accidentul care a mobilizat practic intreaga presa din Romania, totul a fost dat uitarii.

Sa ne amintim, mi intai in imagini, apoi in cuvinte rostite, povestea de atunci.

pb180059

pb180064

pb180068

Cortegiul funerar al minerilor morti in accident, marsaluind pe sub bannerele electorale. Primul este al Monicai Iacob Ridzi, de la PDL. Ceva mai in spate este si alin Simota, de la PNL.

… Intre timp au fost alegeri, iar unul dintre acei politicieni, care zambeau frumos din afise, a devenit ministru al Tineretului si Sportului si patineaza ca sa incurajeze sportul de msa. Si sa apara, odata in plus, in lumina reflectoarelor. asa cum odata in plus pentru Monica Iacob-Ridzi, politician PDL, Valea Jiului a fost trambulina care a propulsat-o in inaltele (?) cercuri politice de la Bucuresti.

pb180081

Lumanarile arse pe trotuarul de la gura minei.

pb180084

Numele minerilor morti in accident, scrise pe steagul de doliu, arborat la intrarea in mina.

pb190089

Intrarea in sediul Regiei Autonome a Huilei, pazita strasnic, mai ales de ziaristi

pb200092

Un cal pascand aproape de Bibliotea Universitatii de Mine din Petrosani

pb190085 pb190088

O mina dezafectata, transformata in complex turistic

Tags: , , , , , , ,

© 2009 Reporter Special. All Rights Reserved.

This blog is powered by Wordpress and Magatheme by Bryan Helmig.