Andrei

Din Andrei o sa-mi amintesc tot timpul, in primul rand ochelarii de soare. Mari si negri. Din acest motiv, inspaimantatori. Multa vreme, m-a intimidat. Mi se parea serios, sever, gata sa certe pe oricine, pentru cel mai mic motiv. Andrei lucreaza la Proriv. Dmitrii Soin, seful organizatiei, mi-a spus sa vin mereu pe la ei, pentru ca acolo am Internet, o vorba buna si un ceai gratis oricand doresc Din acest motiv, eu ma duc foarte des in vizita la Proriv si, daca am nevoie de Internet o zi intreaga, raman toata ziua la ei (ma gandesc cat or sa-mi lipseasca toate astea in Afganistan, unde nu cunosc decat un singur jurnalist, in toata tara aia – de alfel, Kabulul e mai mare decat toata Transnistria).

Asa, sa ma intorc la Andrei. Spuneam ca mi se parea inspaimantator si serios, si ca ma intimida. Pana intr-o zi, cand i-am cerut ajutorul. Aveam nevoie de a doua voce pentru unul din reportajele mele radio. Nu era mult de vorbit – doar o fraza, dar trebuia spusa in romana.

Fraza era:

“In acelasi timp, Nicolae Andronic, presedintele Partidului Popular Republican, explica in ce mod organele de ordine au intimidat elevii, studentii si profesorii, dupa evenimentele din 7 aprilie”.

La moment, Andrei era singurul care nu avea treaba a ca am picat pe capul lui. Andrei nu stie dacat rusa, asa ca a trebuit sa-i scriu cu litere chirilice ce are de spus. Cand a vazut cate cuvinte sunt, s-a ingrozit: “Eu am crezut ca sunt doua vorbe, dar vad ca aici e un vers intreg. A repetat, constiincios, de mai multe ori, apoi a conchis: “Pot s-o spun, dar fara expresie”.

- Fara expresie, am confirmat eu.

Am dat drumul la inregistrare. Ca prin farmec, toti terminasera ce aveau de facut si asteptau “momentul artistic” cu Andrei in rolul principal. Sasa se stramba de ras numai imaginandu-si cum o sa fie. Eu stiind ca vor fi multe cereri de bis, am inregistrat si salvat constiincioasa toate rateurile. Cea mai mare problema a avut-o Andrei cu “organele”. Cuvantul nu voia sa-i iasa sub nici o forma cum trebuie – spunea de fiecare data “arganele”. Dar mai bine ascultati:

Andriuha 1
Asculta mai multe audio Haioase

Andriuha 2
Asculta mai multe audio Haioase

Oricum, pana la urma, din taieturi, din repetitii, fraza a iesit, iar eu am avut a doua voce pe reportaj. Si ce voce! Dincolo de glume, Andrei chiar are o voce frumoasa pentru radio. Per total, materialul s-a auzit asa:

Tortura si intimidare in Republica Moldova
Asculta mai multe audio Politica

Sasa a vrut neaparat filele audio cu repetitiile lui Andrei pe mail, le are in calculator si din cand in cand le mai ascultam si ne distram pe seama bietului om, care dupa ce ca a fost constiincios si a facut treaba bine, nici macar nu se supara cand radem de el.

La un timp dupa asta, mi-am amintit ca, doar ce venisem in Tiraspol si, tot asa, eram la Proriv, cu laptopul infipt in Internetul lor si a venit Soin la mine sa ma salute si mi-a spus in gluma:

- Mihaela, tu ai sa ne inveti romaneste pe toti…

Nu era prima oara cand imi spunea asta, mie mi-a sunat prost, asa ca i-am raspuns taios. Dar se pare ca un pic de dreptate a avut.

O incercare mai putin reusita, dar la fel de hazlie de a comunica in limba mea materna a facut-o Burgudji. El este foarte departe. Din cand in cand il sun si, ca sa-mi ascund emotia, pregatesc intotdeauna inceputul convorbirii – un ton anume, sau poate un cuvant special. Uneori ii spun pur si simplu in romaneste, pe un ton “dur”: “Buna ziua” sau “Ce faceti?”, ca sa-l iau prin surprindere. Pe vremuri, Vanya Burgudji a lucrat in Spetsnaz si are un fel anume de a ramane linistit, in asteptare, cand e pus in situatii neobisnuite. Oricum, stie ca la “Buna ziua” trebuie sa raspunda cu “Buna ziua”, iar la “Ce faceti?” – cu “Bine”, sau, cum se spune pe aici, “Normal”. Asadar, l-am sunat si i-am spus, sec, “Buna ziua”. El pregatise ceva, dar intre timp a uitat o parte din lectie, asa ca eu am auzit in telefon:

- Buna ziua… femeie.

De fapt intentia era sa-mi spuna “Buna ziua, doamna”, asta am aflat dupa cateva replici lamuritoare.

Lui Soin insa o surpriza de acelasi gen i-a iesit. Intr-o seara cand a plecat mai devreme acasa, a venit la mine, am dat mana, el s-a gandit putin, apoi mi-a spus, aproape fara accent:

- La revedere.

Un alt moment interesant a fost cand, dupa ca am aflat ca Declaratia de Independenta a Republicii Moldova a ars in timpul violentelor din aprilie, l-am sunat pe Soin sa fixez un interviu cu el. Precizez: voiam interviul nu pentru ca Soin e “separatist” si mie imi trebuia un punct de vedere “dur”, ca sa lovesc in liderii de la Chisinau. Pur si simplu, stam de niste abordari ale lui Soin, care mi se pareau relevante si voiam sa le aduc in discutie in acest context. Oricum, l-am sunat si i-am spus in rusa ceva ce s-ar traduce asa:

- Dmitrii Iurevici, s-a bronzat cererea de independenta a Moldovei si as vrea neaparat sa-mi dati un comentariu pe aceasta tema.

Afara era intr-adevar un soare ucigator si probabil Soin si-o fi imaginat ca am facut insolatie. Radik ne-a ajutat, oricum, sa ne clarificam.

Mai postez prima inregistrare pe care am facut-o vreodata cu Burgudji, in urma cu doi ani. Atunci ne-am si cunoscut. A venit in biroul Lenta PMR si avea, nu stiu de ce, nevoie de reportofon. I l-am imprumutat pe al meu. Si, in timp ce-i explicam cum functioneaza, s-a inregistrat o bucatica din acel moment. Nu m-am indurat sa sterg inregistrareaa si o urc acum pe blog, chiar daca este foarte scurta.

Burgudji voce
Asculta mai multe audio Politica

… Si iata cum se aude o seara, petrecuta cu Nadia si Alisa pe malul Nistrului, cand Sasa, prietenul Alisei canta la chitara.

Poslednii gheroi
Asculta mai multe audio Divertisment

Cu Nadia si Alisa…

…. la un concert rock

Cantec pe malul Nistrului
Asculta mai multe audio Divertisment

Voci pe malul Nistrului
Asculta mai multe audio Divertisment

Poteryanii rai
Asculta mai multe audio Divertisment

Toate aceste bucatele de voci sunt pentru mine amintiri dragi. Despre prieteni pe care mi i+am facut in “conflictul inghetat de la Nistru”.

Tags: conflict inghetat, Ivan Burgudji, Nistru, Tiraspol, Transnistria

Candva, in perioada demonstratiilor de la Chisinau, ma dadeam disperata telefon dupa telefon, incercand sa gasesc un interlocutor care sa-mi arate iesirea din aceasta situatie. Asa, am nimerit peste avocatul Ion Ungurean, de la Partidul Popular Republican. Il cunoscusem in perioada cand m-am ocupat de cazul Burgudji – e un om cu un simt al umorului calm si in acelasi timp taios. Glumele lui, spuse cu morga, pe cel mai serios ton, sunt de natura sa satmulga hohote de ras ascultatorilor.

L-am sunat, asadar, pe Ungureanu, imediat dupa demonstratii si l-am intrebat ce se intampla.

- Ce sa se intample? Ieri am luat Parlamentul si Guvernul si astazi o sa luam Presedintia, ca asa nu se mai poate…

Avocatul, altfel un specialist de exceptie, e molcom la vorba si are un accent specific moldovenilor.

- Domnul Ungureanu, nu e bine, m-am jeluit eu. Aveam sufletul frant si putinele momente de singuratate, dinainte de a adormi, mi le petreceam plangand.

- Nu e bine, cum sa fie bine? Nici mie nu mi-e bine. Am gripa. Mi se pare ca-i aviara.

- ….

- Nici la voi nu e bine, a continuat Ungureanu. Si la voi a iesit lumea-n strada. L-au arestat si pe Becali… Scrieti numarul meu de mobil, ca sa-l aveti in caz de ceva.

Cu asta disctia s-a terminat. Am scris numarul de mobil (atunci sunasem pe stationar) si l-am sunat dupa cateva zile, cand deja ma aflam in Tiraspol. Eram la Proriv, ma pregateam sa merg cu ei la o actiune. Cumva, Ungreanu a inteles ca nu mai sunt la Chisinau, dar nu m-a intrebat unde sunt. Atunci cam toata lumea se ascundea. Comunistii incepusera represia. Se faceau arestari in masa. Noutati nu erau – situatia apasatoare de dupa repreimarea demonstratiilor persista, ca o poala de nor negru, atarnata deasupra Moldovei. In timpul discutiei, a trecut pe langa mine Aleksandr Sergheievici, care mi-a spus “Privet”. Eu pe omul acesta mare si ras in cap il respect foarte mult, pentru ca este foarte linistit, nu se pierde, este eficient si atent la detalii. Si stie sa fie un adevarat lider – sa impuna respect si sa inspire incredere. I-am raspuns “Zdrastviite”, fara sa tin seama ca sunt in mijlocul unei conversatii cu Ungureanu. De la celalalt capat al firului, insa avocatul mi-a raspuns calm: “Zdrastviite”, ca si cum l-as fi salutat pe el. Eu am replicat:

- Nu dumneavoastra…

- Da, eu inteleg. Acela trebuie sa fi fost Putin. Sau – Medvedev.

Ca tintesc sa fiu intr-o zi corespondent de presa acreditat la Moscova, asta este foarte clar. Dar ca as putea sa ma salut cu sefii Rusiei pe culoarele Kremlinului, asa ceva numai Ungureanu putea sa inventeze.

Am continuat sa sun la Chisinau si dupa ce am ajuns in Romania, sperand de fiecare data sa aud vesti bune, si de fiecare data dezamagita ca acestea nu veneau. Odata, Nantoi m-a intrebat:

- Unde sunteti, in stanga Nistrului?

- Nu, in dreapta Prutului, am raspuns, realizand ca, de mai bine de doi ani, eu traiesc in aceasta geografie foarte politica, in care malurile raurilor au acea importanta semnificata de apartenenta la o comunitate imaginata, care e chiar felul in care Benedict Anderson a definit natiunea: “comunitatea politica imaginata, care are capacitatea magica de a transforma sansa in destin”.<–>

Tags: Chisinau, Ion Ungureanu, Ivan Burgudji, Nistru, Oazu Nantoi, Prut, Republica Moldova, Tiraspol, Transnistria

In cei 40 de ani cat am trait pana acum, m-au durut tot felul de lucruri – inima, picioarele, capul, pe care foarte des l-am legat si atunci cand nu ma durea, in fine, stomacul si cel mai adesea sufletul.

Pe 7 aprilie insa, pentru prima data in viata mea m-a durut… Romania. Si de atunci ma doare mereu. Nu-mi trece si asta e rau. M-a durut cand, in Piata Marii Adunari Nationale, i-am auzit pe protestatari chemandu-ne in ajutor. Mi-am dat seama ca acest ajutor nu are cum sa fie acordat – cel putin nu in sensul de salavare imediata, acum neintarziat, asa cum cereau ei. Mi-am dat seama ca are sa se termine rau. De atunci. Si asa a si fost. Pe urma au inceput sa invinuiasca tara mea. Sa spuna minciuni, sa-i urmareasca pe romani. Am fugit din Chisinau, si din Moldova, cerand practic ajutorul cuiva care nu face parte din poporul meu. I-am cerut ajutorul, i-am cerut sa ma scape de ai mei, si asta s-a si intamplat. Durerea insa nu mi-a trecut, chiar daca am ajuns undeva, unde as putea spune ca sunt in siguranta – in masura in care poate exista siguranta intr-o zona framantata de nelinisti. Am auzit in continuare acuzatii la adresa tarii mele si a celor ce-mi vorbesc limba. Mi-am petrecut zilele din urma plangand fara limite, pentru ca mi se parea ca asta e tot ce mai pot sa fac.

Candva am gasit  vreme sa-i scriu unui prieten vechi si foarte drag, care si el este in exil. I-am scris in romaneste, numai cateva cuvinte, pentru ca el intelege greu aceasta limba, asa cum (inca) eu nu inteleg usor rusa. I-am scris deci lui Ivan Burgudji ca, de cand au inceput demonstratiile la Chisinau, eu plang intr-una si nu ma pot linisti cu nici un chip. Si ca mi-as dori ca el sa fie langa mine in aceste clipe. Nu mi-a raspuns nimic, nici o vorba de alinare, nici un cuvant bun. Dar in urmatoarele zile, pe adresea mea de mail au venit, insotite de un salut sec si stereotip, trei subiecte scrise de el. In care spunea ca Romania nu are nici un amestec in evenimentele de la Chisinau, si explica de fapt ce s-a intamplat – cum au instrumentat comunistii provocarea si asa mai departe. Burgudji m-a sustinut intotdeauna si m-a salvat de cate ori a putut. Acum, m-a salvat chinuindu-ma strasnic. Pentru ca a fost ingrozitor de greu, istovitor de-a dreptul, sa traduc articolele domniei sale. Oricum, am invatat cateva cuvinte noi, printre care si unul foarte urat, pe care el l-a folosit la adresa dlui Voronin. Candva, dupa ce am inteles textele dificile de tradus din rusa, am inteles si mai mult decat atat, am inteles gestul de prietenie calda al gagauzului Ivan Burgudji, care a ales sa faca altceva dcat sa-mi spuna “lasa, Mihaela, o sa treaca”. A ales sa ia o pozitie publica in apararea tarii mele, invinuita pe nedrept, pentru ca a inteles ca pe mine anume tara ma durea. Si atunci lacrimile mele de durere stupefiata, care nu s-au oprit de cand am fugit din Chisinau, s-au preschimbat in lacrimi calde, de recunostinta pentru prietenul meu, gagauz, care si el a trebuit sa-si paraseasca pamantul natal si care, mai ales, stie ca inseamna sa te doara tara. Cat de rau poate sa fie.

Doua bucati din sufletul meu

In urma cu o vreme, am ajuns in Gagauzia, incercand sa apar repoutatia lui Burgudji, invinuit pe nedrept de autoritatile din republica Moldova. Mi-a placut acolo, desi a fost o alta calatorie dureroasa, pentru ca, de cand l-am cunoscut pe Burgudji, mi-am dorit sa merg acolo impreuna cu el, sa-mi povesteasca despre oameni si locuri, sa ne plimbam prin lumina foarte speciala care aureste cladirile din Comrat, asa cum ne-am plimbat candva pe Ulita 25 Octmbrie, in Tiraspol. Dar, desi Ivan Gheorghevici nu a fost cu mine, mi-a placut la Comrat – mi-au placut oamenii si locurile.

Imi iubesc tara si niciodata nu ma voi considera altceva decat roman, dar pentru ca prietenul meu gagauz m-a sustinut intr-un fel care vorbeste atat de profund despre onoare si onestitate, totdeauna, simtind ca un roman, voi simti un pic si ca… un gagauz.

Ivan Gheorghevici, prietenul meu drag, Dumnezeu sa te binecuvanteze! Astept atat de mult clipa revederii si, mai ales, astept o vreme blanda, in care nimeni sa nu mai fie amenintat!

P.S. Am mai inteles inca ceva, in aceste zile incercate de lacrimi si durere – am inteles ce trebuie sa fi simtit rusii, in august, cand toata lumea i-a acuzat de a fi pornit un razboi, cand ei nu au facut decat sa-i apere pe ai lor. Nici o tara si nici un popor nu ar trebui sa fie acuzate pe nedrept sau sa indure umilinte.

Tags: Chisinau, Comrat, Gagauzia, Ivan Burgudji, Reporter Special, Republica Moldova, Romania, Tiraspol

Uneori viaţa este într-un fel pe care nu-l înţeleg. Cei pe care ar trebui să-i consider duşmani mă protejează, iar loviturile vin de unde nu mă aştept. Şi când nu mă aştept.

În vinerea în care i-am luat interviu deputatului Burla, eram fericită. În Tiraspol ninsese, iar eu fotografiasem practic tot oraşul, care era o splendoare.

O pată de noroi pe ecranul calculatorului

Am intrat la Internet Cafe, ca să mă mai încălzesc şi să stau jos, pentru că eram ruptă de picioare. O răceală cu febră îmi dădea târcoale, dar mă făceam că nu bag de seamă. Am luat un calculator (maşinka se numeşte pe acolo) şi am deschis poşta electronică. Aveam un mail nou. La început am crezut că e comentariu pe blog. Dar nu, cineva îmi scria: „am fost rugat să vă trimit asta”. Urma link-ul unui articol. Când am deschis, am îngheţat. Era, în rusă, nu puteam citi, dar acolo erau puse una lângă alta poza mea şi poza lui Burgudji, cu un comentariu scurt şi foarte sugestiv. Am priceput oricum despre ce e vorba. Am sunat în redacţie la Lenta şi i-am spus lui Radik că au scris unii din Moldova despre mine şi că n-are cum să fie bine. El mi-a zis să vin la ei să-mi traducă şi asta am şi făcut. Era cum mă aşteptasem: în articol scria că sunt amanta lui Vanya Burgudji şi că de aia îi iau apărarea. Cu o răutate mocirloasă, autorul nu uita să precizeze că soţia lui Vanya munceşte la Moscova „la negru”. Probabil că cel care îmi trimisese mesajul prin poşta electronică era chiar autorul. Materialul era oricum, nesemnat.

O poza din Comrat, un oras care mi-a amintit la fiecare pas de Ivan Gheorghevici

Lui Rodion i-a fost foarte greu să-mi traducă, pentru că aveam aveam emoţii mari şi nici nu aveam în vocabular cuvintele care se referă la problematica respectivă. Până la urmă, a trebuit să rezume aburpt. „Mihaela tam pişet şto tî zanimaeşisea sex” (Mihaela, acolo scrie că te ocupi cu sexul). Oamenii aceia susţineau că au luat informaţii despre mine de la „Ziua” şi mai apărea şi o pretinsă discuţie a mea cu Radik şi cu Dima Soin, care nu avusese niciodată loc în forma aceea. De altfel, noi extrem de rar discutăm toţi trei, pentru că nu este timp. Fiecare are câte ceva de făcut, altceva decât ceilalţi şi, oricum, altceva decât să stea de vorbă.

În ziua aceea am plâns şi am dat telefoane. L-am anunţat pe directorul meu ce se întâmplă, pentru că era vorba şi despre numele radioului, apoi am sunat la „Ziua”, unde lucrasem mai înainte, să văd dacă au dat vreun fel de informaţii despre mine. Aveam o bănuailă că nu, dar trebuia, totuşi să verific. Directorul de la „Ziua” era plecat, dar mi-a transmis să-i zic pe mail ce şi cum, iar mai târziu, cum mă şi aşteptasem, a infirmat categoric că cineva de la ei ar fi spus ceva despre mine.

Perchezitia din locuinta lui Burgudji

I-am scris şi lui Burgudji, ca să-i cer scuze pentru ce s-a întâmplat. N-aş putea să explic de ce, dar mă simţeam vinovată, faţă de el şi mai ales faţă de soţia lui pentru toată mizeria asta. Seara, Dmitrii Soin a găsit timp să stea de vorbă cu mine, deşi era foarte ocupat (se pregătea să plece la Moscova). Aflase despre articol şi mi-a spus să nu-mi fac sânge rău, că asta e reclamă. N-am fost de acord cu el, iar Dima a tăcut, într-un fel pe care am învăţat să i-l recunosc – aşa tace când crede că greşesc. De cele mai multe ori are dreptate el, dar, în acest caz, cu părerea lui nu pot fi de acord nici acum: dacă cineva te murdăreşte de noroi, înseamnă că a făcut o ticăloşie, nu că-ţi face reclamă, chiar dacă după aia se uită toată lumea la tine. Pentru că, un timp, oricât te-ai spăla, în ochii oamenilor care te-au văzut prima dată mânjit de glod, tot murdar apari.

Două zile după această întâmplare n-am mai dat pe la Lenta. Mi se părea că toţi colegii se vor uita la mine întrebându-se dacă sunt adevărate acuzaţiile din articolul acela. Când în sfârşit mi-am făcut curaj şi m-am întors în redacţie, n-au fost nici un fel de întebări. Andrei s-a dat simplu la o parte de la calculator, ca să am unde lucra, iar Olea mi-a făcut un ceai. Pe oamenii care au scris despre mine nu i-am găsit în Google, ceea ce înseamnă că fie nu au trafic mare, fie nu sunt intexaţi ca lumea, aşa că am decis să nu le răspund.

Captivă în Ucraina

La puţină vreme după asta, am plecat în Ucraina. Am stat puţin în Odesa, apoi am plecat la Kiev. În Ucraina, Internetul merge prost şi, de fapt, singurul loc de unde se poate lucra în condiţii cât de cât acceptabile este Internet cafe-ul din Piaţa Maidan Nezalejnosti. Intr-una din dăţile când m-am dus acolo, am găsit o ameninţare pe blog. Cineva îmi spunea că au să mă găsească în Chişinău şi atunci voi vedea eu. Decisă să nu mă las intimidată, i-am răspuns aşa celui care îmi postase comentariul:

Buna ziua.
Sunt editorul blogului www.transnistria.imagine-romania.ro
Aparent, Dvs. ati postat, pe blogul meu, urmatorul comentariu: la minut o sa dam de dvs. i-ati supt pushcociu lu smirnov cu sex oral si-acu aveti oarce putere da? basarabeni din romania si chisinau, daca intalniti asta tiriturra numita onofrei, scuipatio! eo insulta pentru mortii razboiului cea fost.o javra alimentata de puteri straine. distreazate scumpo!

Tags: drepturile omului, Ivan Burgudji, Trandnistria, Ucraina

To whom it may concern:

Mrs. Miahela Onofrei, the publisher of the blog www.transnistria.imagine-romania.ro

The undersigned, Burgudji, Ivan Gheorghievich, born at January 13th, 1953, with residency in Moldavian Republic, Autonomous Region of Gagauzia, Comrat city, Gogol Street, 41, flat 33, wish to inform you on the followings:

At 27.11.2008, the Ministry of the Internal Affair in Republic Moldavia, state that Police found out a huge number of various weapons in a garage that is supposed to be owned by me. Accorded to other details stated by the police officers I was alleged to be the leader of a criminal group, having some terrorist activities”. The information was widespread in mass media from Republic Moldavia, and this feigns my dignity and brings me an offence. More than that, when they suppose to search my garage, the police officers broke my flat and, under color of searching, destroyed everything – the furniture, plumbing, even the wall paper.

Please note that at the moment of sighing, as well as at the moment of spreading the information that I mentioned before, I was in Moscow, in a hospital, in order to recover my health, after the last staying in prison, between December 17th 2006 and January 31th 2008, as my health was affected after ill-treatment in prison. Please also note that after the announcement of the Police I suffered a shock which significantly affected my health. Regarding to the accusations against me, I fully plead not guilty.

I defend myself with the followings:

- in the last 13 years I did not used the garage, in that the Moldavian Police is alleged to finding out the weapons. As a matter of fact, in this period I was practically deported from the Autonomous region of Gagauzia, where is located Comrat city, after permanent pressures exerted by the Moldavian authorities.

In the same garage, in which the Police officers pretend to found out that weapons were four else searching before these one. These searching occurred at my former arresting

- the Police officers, namely the chief of the Operative Department, Ghenadie Cosovan, at this time the deputy of the Minister of Internal Affairs, asserted that the weapons were brought in 2005. There also was statement about the existence, in the same place with the weapons, as in my garage, of a significant bulk of exposable which was brought from Moldavia. Asserting these, the Police officers did not take in account that in 2005 I was in prison, so I was unable to deal this.

- even if all these are not took in account, it is obviously that the garage in which the Police officers are supposing to found out the weapons, cannot be used for any secret activities. The garage is located behind a block of flats, between a house and a row of other garages, so every time someone is around.

- The fact that the garage was not used long time, is visible, as the bolt is rusted off. Obviously, the Police officers opened the door with key, not by force.

- that was supposed to be a search of the Moldavian Police, devolved under a completely luck of procedure: the Governor of Gagauzia was not informed, as a matter of fact anyone from the administration of the Autonomous region of Gagauzia was not informed, the search devolved without witnesses, and is improbable that the Policemen had a warrant. The policemen that performed searching were also from other jurisdiction (from Chisinau, the capital of the Moldoavian Republic), not from Autonomous Region of Gagauzia.

- After this completely secret searching, the Administration of the Autonomous Region of Gagauzia, was still not informed on the results. There wasn’t, for instance, shared information on the number of weapon found out by the Police. Even the Governor of the Autonomous Region of Gagauzia express some doubt on this matter, and stated that if he received the information about the series of the weapons, he can addressed to the plant that is supposed to produced the weapons in order to clarify this case.

- in the pictures, showed on TV after searching, are presented light bulletproof vest, produced in 2000 – 2005, that could be found in the region just at the beginning of 2008 so they cannot be found in some kind of “weapon store”, made in 2005, in which the most part of weapons has been produced at the beginning of ’90. Near that weapons, has also been found some electoral matter owned by the Peasant Moldavian Party with the purpose to make a connection between what was suppose to be my criminal activities and the political activity of Mr. Andronic, with apparent goal to compromise one of the political leaders of opposition in Republic of Moldavia.

- The Governor of the Autonomous Region of Gagauzia, Mr. Mihail Makarovich Formuzal asserted on the case: “I think that the same bag with weapons walk around Gagauzia”, as in the case were not provided definite information.

- That should to be a “special operation” was developed completely atypical and inefficient, in a full disparity with de aims of such an action. You shouldn’t be expert in the national security in order to know that, when one of the internal security agencies has some suspicions connected with possible terrorist activity, the officers have to settled up surveillance equipment and 24 hours a day stakeout of the location where are supposed to take place that terrorist activities. Sometimes is also possible to stakeout even the individuals that are supposed to be involved in that activities, in order to collect information on their activities and, when is possible, to obtain some evidences in the case. But the main purposes are to neutralize the terrorist cell and to arrest all members of the group. In this case, some information of “a list with members of the terrorist group” were provided by the law-enforcement agencies, but nor a single suspect was arrested. Further, I was the single person that has seriously charged and insulted in fully violation of human right, presumption of innocence and even the most elementary rules of law.

On the context in which has come the announcement of the Ministry of Internal Affairs about that special operation in my garage and the tracking down of weapons there, I state:

- In the last 15 years I was ceaselessly the target of the pressure of Moldavian authorities, because of my political opinions that I openly expressed. In these years I was nine times arrested and I stayed in prison 10 years.

- Standing, the authorities from Republic of Moldavia had tried to show my political activity and my activity as defender of human rights as some actions against the law.

- The announcement of the Ministry of Internal Affairs about the tracking down of weapons in my garage has been preceded by an address of the Moldavian MAI to the Governor of the Autonomous Region of Gagauzia; the Governor was asked to provide some details on my duties in ’90ths, in order to set-up a file against me. In that case I was charged by the crimes on the person; the complainant in that file was Mr. Cazangiu Ion. On this facts I can base the assmuption that the representatives of the law-enforcement agencies have tried hard “to find something”, in order to charge me, close to election.

- The announcement of the Ministry of Internal Affairs about the tracking down of weapons in my garage has coincided with exposing of the other case connected with the national security. This was alleged to be a conspiracy for the vice-president of the Moldavian Parliament’s assassination. Many analysts and experts in the national security expressed serious doubts on that case; some of them asserted that it might be a frame-up. It is enough to mention in that case the Moldavian intelligence services provided to press information on the phone number of the alleged killer. The fully exposing of a telephone tape recording is unprecedented practice of any intelligence agency. The analysts are asserting that this case is also connected with election campaign in Republic of Moldavia. On these facts I do base the assumption that it is a modus operandi of the law-enforcement agencies form Republic of Moldavia setting-up of criminal cases to the leaders of the opposition. I also assume that this happens in order to some representatives of these intelligence agencies judgment less fulfill the orders of some politicians, such as wisdom less as their military subordinates.

On my own case, I have seriously reasons to be frightened by setting-up of a criminal case against me, with the purpose to be putted behind bars.

I also have serious reason to be frightened by the violation of my constitutional rights, other similar violations have occurred every time at my precedent arresting. For this reason I have not any information on the judicial course of my case. Moreover, I don’t know if the authorities officially charged me and what are this charged, in case they exist.

Still, I have strong reason to be frightened for my own security. As the Moldavian intelligence agencies, such roughly settled-up a terrorist case against me, it might significant that in the Republic of Moldavia the rule of law are not effective and I am afraid that any kind of action against me is possible, including elimination. Anyway, on my past periods of detention I was the subject of ill-treatments an threatened with dead.

On these all reasons:

I ask you to proceed on the monitoring of my case, in connection with human right violation by the Moldavian authorities.

Please, provide me all possible support for clarifying of my legal situation, for my exoneration and for my own protection, as well as, for the protection of my family.

Thank you for paying attention on this case.

Ivan Burgudji

Tags: Comrat, Gagauzia, human rights, Ivan Burgudji, minority activist

Уважаемая госпожа Михаела Онофрей! 

Обращаюсь к Вам, как к инстанции, способной  объективно, справедливо и непредвзято  рассмотреть возникшую в отношении меня проблему и очень надеюсь, что Вы вникнете в суть творимых властями Молдовы по отношению ко мне беззаконий и не справедливости, доведя все это до сведения мировой общественности.

Я, нижеподписавшийся, Бургуджи Иван Георгиевич, 30 января 1953 года рождения, проживающий в г. Комрат, ул. Гоголя, 41, кв. 33  АТО Гагаузия (Гагауз Ери) Республики Молдова. 

Вынужден обратиться к Вам за помощью и содействием в связи с ниже следующим: 

27 ноября 2008 года Министерство внутренних дел Республики Молдова сообщило через СМИ республики, что следственные органы в результате спецоперации, проведенной 25.11.2008, обнаружили в гараже, принадлежащем мне, впечатляющий арсенал боеприпасов. Согласно другим сведениям, преданным огласке сотрудниками МВД, я руководил “многочисленной криминальной группой террористического характера”, а также сетью агентов влияния на территории Молдовы и за ее пределами. Данная информация была широко растиражирована в СМИ Молдовы, что нанесло ущерб моей чести, достоинству и деловой репутации. 

Хочу добавить, что помимо предпринятого обыска в гараже, сотрудники молдавского МВД проникли в мою квартиру, где, под поводом обыска разрушили в ней все – мебель, санузел, даже содрали обои со стен. 

Хочу уточнить, что на момент опубликования информации о нахождении целого арсенала в принадлежащем мне гараже, я находился в Москве, на реабилитации в одной из больниц вследствие моего содержания в тюрьме в период с 17 декабря 2006 по 31 января 2008 года, и из-за жестокого обращение в тюрьме, в результате чего было подорвано мое здоровье. Также уточняю, что в результате информации правоохранительных органов я перенес шок, что значительно ухудшило состояние моего здоровья. В связи с обвинениями, высказанными в мой адрес правоохранительными органами Молдовы относительно существования целого арсенала в принадлежащем мне гараже и касаемо факта моего руководства “криминально-террористической группой”, настаиваю на своей полной невиновности. 

Данное утверждение основывается на следующих фактах: 

- последние 13 лет я не пользовался гаражом, упоминавшимся молдавскими правоохранительными органами, по причине практической высылки из Гагаузской Автономии, вследствие постоянного давления, которым я подвергался со стороны властей Республики Молдова; 

- в том самом гараже, в котором сотрудники МВД якобы нашли “арсенал с оружием” ранее было проведено четыре обыска в связи с моими арестами репрессивными органами Молдовы; 

- сотрудники Министерства Внутренних Дел, в частности руководитель Оперативного Управления, ныне замминистра Министра внутренних дел Геннадий Косован заявил, что злополучный арсенал оружия был создан еще в 2005 году, а “взрывные вещества были доставлены в Республику Молдова автомобильным, железнодорожным и авиатранспортом. Делая подобные заявления, сотрудники МВД совсем забыли о такой “мелочи” – в 2005 году я находился в тюрьме, а значит, никак не мог совершить соответствующее правонарушение; 

- даже не обращая внимание на подобные несоответствия, необходимо уточнить, что гараж, в котором молдавские полицейские якобы нашли оружие и планы некоторых террористических актов, находится в неблагоприятном месте для секретных операций. Гараж находится за жилым четырехэтажным домом и находится между домом и другими гаражами, таким образом, минимум в течение дня постоянно в районе гаража проходит множество людей; 

- то, что гаражом давно не пользовались видно невооруженным взглядом, замок заржавел; сотрудники органов открыли дверь гаража без взлома, а подбором ключей; 

- злополучный обыск был проведен правоохранительными органами без соблюдения самых элементарных процессуальных норм:                                                                                                                      о производящемся обыске не были поставлены в известность ни Башкан Гагаузии и ни один сотрудник Гагаузской Автономии, в том числе и из числа  сотрудников правоохранительных органов; обыск провели без свидетелей и непонятно, существовал ли какой-нибудь ордер или другой соответствующий документ; 

- после проведения обыска, о котором никто не знал, администрация Гагаузской Автономии не была проинформирована об обнаруженном складе в гараже. Не была обнародована информация относительно номеров и серии найденного оружия. Даже Башкан Гагаузии, господин Формузал отметил, что если бы были бы названы номера обнаруженного оружия, он бы обратился на заводы-изготовители для уточнения информации об этом оружии для прояснения ситуации; 

- также в телевизионных сюжетах о найденном вооружении были показаны, например, легкие бронежилеты, произведенные в 2000-2005 годах, которые в нашем регионе появились только начиная с 2008 года, а значит не могли находиться на так называемом складе боеприпасов, созданном еще в 2005 году и в котором хранилось оружие датируемое началом 90-х годов. Также помимо оружия в том же гараже якобы были найдены предвыборные материалы Крестьянской партии Молдовы, что повлекло проведения параллелей между моей предполагаемой криминальной деятельностью и политической деятельностью господина Андроника, с целью нейтрализации одного из оппозиционеров нынешнего руководства республики; 

- в связи с данным случаем, даже Башкан Гагаузии Михаил Формузал заявил, что “складывается впечатление, что один и тот же мешочек с оружием гуляет по всей Гагаузии из одного конца в другой”; 

- предполагаемая “спецоперация” молдавских правоохранительных органов была организована и проведена совершенно неквалифицированно с точки зрения условий и обстоятельств, в которых она прошла. Не надо быть большим специалистом национальной безопасности, чтобы знать, когда у органов правопорядка есть сведения о том, что где-то готовится нарушение закона, в данном месте необходимо установить спецтехнику, а за объектом ведется секретное наблюдение в течение 24 часов для последующего задержания и ареста злодеев. Из этого следует, что спецслужбы Молдовы с самого начала сфабриковали данное дело. В этом случае, было сказано “о списках членов террористической группы”, однако, не было проведено ни одного ареста, и я был единственным, кому было предъявлены тяжелые обвинения, которые грубо попирают мою честь и достоинство, нарушают мое право презумпции невиновности, а также других элементарных прав гражданина; 

Относительно контекста заявления МВД о том, что следственные органы в результате проведенной спецоперации обнаружили в гараже, принадлежащем мне большой арсенал боеприпасов, желаю внести следующие уточнения: 

- последние 15 лет, в результате моих политических взглядов, которые  мною выражались открыто, я постоянно подвергался репрессиям со стороны молдавского руководства, будучи           9  раз приговоренным к заключению под стражу, срок которых, в общем, составил  около               10 лет; 

- постоянно со стороны руководства Республики Молдова делались попытки представить мою политическую и правозащитную деятельность в области защиты прав человека  и коллективных прав гагаузского народа, как криминальную и незаконную; 

- информации правоохранительных органов Республики Молдова относительно обнаружения в гараже, принадлежащем мне боеприпасов, предшествовало обращение МВД РМ к Башкану Гагаузии с просьбой информировать о моей деятельности на протяжении 90-х годов для подготовки нового уголовного дела против меня по причине якобы противоправных действий против личности, заявителем в соответствующем деле выступал Ион Казанжиу. На основании этих данных могу предположить, что соответствующие органы РМ пробовали “найти что-то”, некий инкриминируемый мне факт, особенно сейчас – в период предвыборной кампании; 

- заявление относительно нахождения боеприпасов в гараже, принадлежащем мне, совпало с раскрытием некоторых будущих планов покушения на вице-председателя Парламента РМ Юрие Рошка. В связи с этим случаем, многие аналитики и специалисты в области национальной безопасности высказались, утверждая об ее инсценировке. Необходимо напомнить, что в том случае, спецслужбы обнародовали номер телефона предполагаемого киллера. Факт чрезвычайный в практике спецслужб – ни в одной стране мира ни одна спецслужба никогда не обнародует номер телефона, который был получен в результате следственных действий. Многие аналитики высказали мнение о том, что раскрытие информации планов покушения на вице-председателя Парламента РМ Юрия Рошку находится в прямой связи с приближением и началом предвыборной кампании в Республике Молдова. Основываясь на этих выводах, предполагаю, что подготовка некоторых инсценировок по отношению к оппозиции в период предвыборной борьбы составляет некий “modus operandi” молдавских органов правопорядка исполняемых без разбора и возможно незаконных, подчиненных политической ситуации в Кишиневе; 

Что касается моего частного случая, хочу подчеркнуть: 

- имею достаточные основания бояться возможных провокаций с целью заключения меня под стражу; 

- имею достаточно оснований бояться, что в случае моего обращения к властям Республики Молдова для изучения и разъяснения данного случая, мои конституционные права не будут соблюдены, подобные нарушения уже имели место в связи с моими предыдущими арестами. В связи с этим, не имею возможности знать, в каком направлении движется следствие относительно нахождения оружия и боеприпасов в моем гараже. Не знаю также о том, было ли предъявлено властями Республики Молдова мне официального обвинения и было ли заведено на меня уголовное дело; 

- у меня есть самые серьезные опасения относительно моей личной безопасности. Если молдавские власти так грубо инсценировали обвинение в отношении меня по статье государственный терроризм, значит, в Республике Молдова принципы правового государства более не действуют, и я боюсь, что могут быть предприняты любые действия по моему физическому устранению. Тем более что на протяжении всех эпизодов моего задержания и содержания в тюрьме я подвергался давлению и пыткам; а один из конвоиров даже заявил, что меня легче убить, чем сломить. 

Исходя из вышеуказанного: 

Прошу Вас изучить и исследовать мой случай в плане нарушения прав человека молдавскими властями. 

Прошу Вас оказать мне возможную поддержку для соответствующей квалификации создавшейся ситуации, для моей реабилитации перед общественным мнением и для моей физической защиты, а также защиты моей семьи. 

Благодарю за оказанное внимание и содействие. 

С уважением,                                 

                                                                                       Иван Георгиевич Бургуджи

21 февраля 2009 года.

Tags: Comrat, drepturile omului, gagauz, Gagauzia, Ivan Burgudji, minoritati nationale, separatism

Stimate Doamna  Mihaela Onofrei,

Subsemnatul, Burgudji, Ivan Gheorghevici, nascut la data de 13 ianuarie, 1953, cu adresa de domiciliu in R. Moldova, or. Comrat, str. Gogol, nr. 41, ap nr. 33 

Doresc sa va aduc la cunostinta urmatoarele: 

In data de 27.11.2008, Ministerul Afacerilor Interne din Republica Moldova comunica presei ca organele de ordine au descoperit, ca urmare a unei operatiuni speciale desfasurate pe 25.11.2008. un arsenal impunator intr-un garaj care mi-ar fi apartinut. Potrivit altor amanunte date publicitatii de lucratorii MAI, eu as fi comandat “o grupare crminală cu caracter terorist, care avea mai multe persoane şi o reţea de influenţă în Moldova şi peste hotarele ţării. Stirea a fost ulterior pe larg comentata in mass media din Republica Moldova, ceea ce a adus antingere demnitatii si onoarei mele. 

Adaug ca, in afara de pretinsa perchezitie din garaj, lucratorii MAI moldovean au patruns in apartamentul meu, unde, sub pretextul unei perchezitii, au distrus totul – mobila, instalatii sanitare, chiar si tapetul de pe pereti. 

Precizez ca, la momentul la care Ministerul Afacerilor Interne a dat publicitatii informatiile privind depistarea unui depozit de arme intr-un garaj ce mi-ar fi apartinut, eu ma aflam la Moscova, fiind internat in spital pentru reabilitare dupa ultima detentie, survenita in perioada 17 decembrie 2006 – 31 ianuarie 2008, dat fiind ca sanatatea mea a avut de suferit ca urmare a relelor tratamente suferite in inchisoare. De asemenea, precizez ca, in urma anuntului facut de organele de ordine, am suferit un soc, starea mea de sanatate fiind afectata semnificativ. 

Cu privire la acuzatiile ce mi-au fost aduse de organele de ordine privind existenta unui arsenal intr-un garaj ce mi-ar fi apartinut si privind fatul ca as fi comandat “o grupare criminala, cu caracter terorist”, intentionez sa-mi sustin totala nevinovatie. 

Imi intemeiez afirmatia pe urmatoarele fapte: 

- in ultimii 13 ani eu nu am folosit garajul la care fac referire organele de ordine moldovenesti, fiind practic exilat din Autonomia Gagauza, ca urmare a presiunilor permanente la care am fost supus de catre autoritatile din Republica Moldova; 

- in acelasi garaj in care lucratorii Ministerului de Interne pretind ca ar fi gasit “arsenalul de arme” avusesera loc anterior patru perchezitii, cu ocazia arestarilor mele de catre organele de represiune moldovenesti; 

- lucratorii Ministerului de Interne, anume fostul sef al Departamentului Operativ, actualmente loctiitor al Ministrului de Interne, Ghenadie Cosovan, au afirmat ca pretinsul depozit de arme din garaj ar fi fost infiintat in anul 2005, “iar substantele explozive au fost aduse in Republica Moldova pe cale rutiera, feroviara si aeriana”. Facand aceste afirmatii, lucratorii Ministerului de Interne nu au tinut seama de amanuntul esential ca in anul 2005 eu ma aflam in inchisoare, deci nu as fi avut cum sa comit infractiunea respectiva; 

- chiar neluand in seama toate aceste amanunte, trebuie precizat ca acel garaj, in care politistii moldoveni pretind ca ar fi gasit arme si planuri ale unor atentate teroriste este situat intr-un loc total nepropice unor activitati secrete. Garajul se gaseste in spatele unul bloc de locuinte cu patru nivele si se afla intre o casa si un sir de alte garaje, astfel ca, cel putin in timpul zilei, tot timpul pe acolo trece cineva; 

- faptul ca garajul nu a mai fost folosit demult este vizibil: incuietoarea este ruginita; in mod evident, organele de ordine au deschis usa garajului nu prin fortare, ci cu chei potrivite; 

- pretinsa perchezitie a organelor de ordine din Republica Moldova a decurs fara respectarea celor mai elementare norme procedurale: baskanul Gagauziei nu a fost anuntat si, de asemenea, nimeni altcineva din administratia Autonomiei Gagauze nu a fost informat; perchezitia a decurs fara martori si nu este clar daca a existat sau nu mandat”; 

- dupa efectuarea perchezitei, despre care nu a stiut nimeni, administratia Autonomiei Gagauze nu a fost informata cu privire la ceea ce s-a descoperit. Nu au fost, de pilda, impartasite informatii cu privire la seriile armelor descoperite de organele de ordine. Chair baskanul Gagauziei, dl. Mihail Formuzal, a precizat ca, daca i-ar fi transmise seriile armelor descoperite, s-ar adresa la uzina producatoare, pentru a cere amanunte despre arme si a clarifica situatia; 

- de asemena, in imaginile prezentate la televizor cu pretinsa captura de armament sunt prezentate, de pilda veste antiglont usoare, fabricate in anii 2000 – 2005, care nu s-au gasit in regiune decat incepand cu anul 2008, deci nu aveau cum sa se afle intr-un depozit care se presupune ca a fost constituit in anul 2005 si in care cea mai mare parte a armamentului era specifica inceputului anilor ’90. De asemenea, pe langa arme in acelasi garaj au fost gasite si materiale electorale ele Partidului Taranesc din Moldova, incercandu-se sa se faca o conexiune intre presupusa mea activitate criminala si activitatea politica a dlui Andronic, in scopul evident de a neutraliza un opozant al actualei guvernari; 

- de altfel, in legatura cu acest caz, chiar baskanul Gagauziei, Mihail Makarovici Formuzal a afirmat ca “are impresia ca unul si acelasi saculett de arme se plimba prin toata Gagauzia, de la un colt la altul”; 

- presupusa “operatiune speciala” a organelor de ordine moldovensti a fost derulata complet atipic si ineficient din punctul de vedere al obiectivelor pe care trebuie sa le aiba o astfel de actiune. Nu trebuie sa fii specialist in securitate nationala ca sa cunosti faptul ca, atunci cand organele de ordine au suspiciuni ca undeva se desfasoara activitati ilicite, in acel loc trebuie plantata tehnica specifica, iar obiectivul se pune sub filaj 24 de ore din 24, pentru a putea caputra toti faptasii. In acest caz, s-a vorbit “dspre liste de membri ai unei grupari teroriste”, dar nu s-a operat nici o arestare, iar eu am fost singurul caruia i s-au adus acuzatii grave, care contituie incalcari ale deminitatii, onoarei, ale prezumtiei de nevinovatie si ale celor mai elementare norme de drept; 

Cu privire la contextul in care a survenit anuntul Ministerului de Interne privind desfasurarea unei operatiuni speciale, intr-un garaj care mi-ar fi apartinut si in urma careia a fost depistata o mare cantitate de armament, doresc sa fac urmatoarele precizari: 

- in ultimii 15 ani, datorita convingerilor mele politice, pe care le-am exprimat in mod deschis, am fost in permanenta supus presiunilor din partea autoritatilor moldovene, fiind condamnat de noua ori la pedepse privative de libertate care au totalizat 10 ani; 

- in permanenta, autoritatile din Republica Moldova au cautat sa transforme activitatea mea politica si de aparator al drepturilor omului intr-o actiune incriminabila; 

- anuntul organelor de ordine din Republica Moldova privind depistarea armamentului intr-un garaj care mi-ar fi apartinut, a fost precedat de o adresare a MAI din Republica Moldova catre baskanul Gagauziei, in care-i cereau amanunte despre functiile indeplinite de mine pe parcursul anilor ’90, pentru fundamentarea unei actiuni penale sub aspectul savarsirii unei infractiuni asupra persoanei, reclamant in dosarul respectiv fiind Cazangiu Ion. Pe aceste elemente pot deci sa-mi intemeiez suspiciunea ca organele de ordine ale R. Moldova incercau sa “gaseasca ceva”, o fapta pentru care sa ma incrimineze, acum, in preajma campaniei electorale; 

- anuntul privind decoperirea armamentului intr-un garaj ce mi-ar fi apartinut, a coincis cu dezvaluirile unor pretinse planuri de asasinare ale vicepresedintelui Parlamentului de la Chisinau, Iurie Rosca. In legatura cu acel caz, mai multi analisti si specialisti in securitate nationala s-au pronuntat, afirmand ca ar fi o inscenare. Este suficient sa amintim ca, in acel caz, serviciile speciale au dat publicitatii numarul de telefon complet al presupusului kiler – si este un fapt nemaintalnit in practica serviciilor de informatii din nicio tara din lume expunerea completa a unui numar de telefon care a fost interceptat. O serie de analisti au afirmat ca dezvaluirea privind pretinse planuri de asasinare ale vicepresedintelui Parlamentului de la Chisinau, Iurie Rosca, are legatura directa cu apropierea campaniei electorale din Republica Moldova. Pe aceste elemente imi intemeiez presupunerea ca instrumentarea unor inscenari la adresa opozantilor in perioada preelectorala constituie un modus operandi al organelor de ordine moldovenesti, executante fara discernamant ale unor comenzi, posibil ilegale, ale factorului politic de la Chisinau; 

- cu privire la situatia mea particulara, doresc sa mentionez ca am motive temeinice sa ma tem de construirea unei inscenari, in scopul de a fi aruncat in inchisoare; 

- am, de asemenea, motive temeinice sa ma tem ca, daca m-as adresa autoritatilor din R. Moldova pentru clarificarea acestui caz, nu mi-ar fi respectate drepturile constitutionale, incalcari similare petrecandu-se si cu ocazia arestarilor mele anterioare. Din acest motiv, nu am cunostinta ce curs a luat dosarul privind descoperirea armamentului in garajul meu. Nu stiu nici macar daca autoritatile din Republica Moldova mi-au adus sau nu, in mod oficial, vreo acuzatie sau daca a fost deschis un dosar pe numele meu; 

- am motive temeinice sa ma tem pentru siguranta mea personala. Daca autoritatile moldovene mi-au inscenat in mod atat de grosolan un caz de terorism, inseamna ca in Republica Moldova principiile statului de drept nu mai sunt in vigoare,iar eu ma tem ca s-ar putea incerca orice, inclusiv lichidarea mea fizica. De altfel si cu alte ocazii, pe parcursul perioadelor de detentii am fost supus in mod constant relelor tratamente; unul dintre gardienii a afirmat chiar ca pe mine este mai usor sa ma ucida cineva decat sa ma franga. 

Pentru aceste motive: 

Va rog sa aveti in vedere monitorizarea cazului meu sub aspectul incalcarii drepturilor omului de catre autoritatile moldovenesti. 

Va rog sa-mi acordati sprijinul pe care il considerati de cuviinta pentru clarificare acestei situatii, pentru reabilitarea mea in fata opiniei publice si pentru protectia fizica a mea si a familiei mele. 

Va multumesc pentru atentia acordata. 

Ivan Gheorghevici Burgudji

Tags: Comrat, drepturile omului, Gagauzia, Ivan Burgudji, Republica Moldova, separatism

Printre urarile pe care Ivan Burgudji mi le-a facut de Anul Nou a fost aceea de a avea prieteni adevarati si devotati care niciodata sa nu ma vanda si sa nu ma tradeze. Sa nu simt gustul amar al deziluziei. Stiam inca de atunci ca povestea lui este povestea unei tradari – in momentul in care statul pe al carui teritoriu traiesti iti insceneaza un caz de terorism,  asa cum i s-a intamplat lui, asta nu se poate numi decat tradare.

“Nu se poate ca impotriva propriilor cetateni sa inscenezi asemenea lucruri. Gagauzii sunt un popor iubitor de pace”, mi-a spus si baskanul Formuzal, atunci cand am fost la Comrat.

Ivan Burgudji a fost acuzat de autoritatile moldovene de a fi detinut, in garajul propriu “un arsenal urias” de arme si munitii si de a fi comandat o grupare terorista. Povestea acestui caz, relatat de la fata locului, pentru Radio Lynx, o puteti asculta in materialele urmatoare.

 Cazul Ivan Burgudji: Play Now | Play in Popup | Download

 Explicatii - Baskanul Gagauziei: Play Now | Play in Popup | Download

 De ce a trebuit Burgudji sa fie acuzat de autoritatile moldobene: Play Now | Play in Popup | Download

 Persecutii impotriva familiei Burgudji: Play Now | Play in Popup | Download

Ceea ce nu vad cei care au facut asta – este omul. Si omul, oricare ar fi acela (“daca n-ar fi fost Burgudji, ar fi fost altul, ei trebuiau sa-si arate puterea impotriva cuiva”, mi-a spus baskanul Formuzal) ei n-or sa-l vada niciodata. Pentru ca “ei”, cei care i-au facut asta lui Burgudji, nu au ochi sa vada oamenii – nu au decat interese politice. “Astfel de cazuri vor exista atata timp cat vor exista oameni, state si politica”, mi-a spus insarcinatul pentru drepturile omului din Tiraspol, pe care ieri l-am tras de maneca sa faca ceva in privinta lui Burgudji. Mie nu mi se parte ca trebuie sa fie asa.

Tags: Comrat, Gagauzia, inscenare, Ivan Burgudji, Reporter Special, separatism

De cand l-am cunoscut de Burgudji mi-am dorit sa merg la Comrat prima oara cu el. Sa-mi explice ce e Gagauzia, ce fel sunt gagauzii si sa-mi povesteasca. “Po-tihoniciko”, asa cum stie el. Sa facem impreuna un proiect, in care sa vindem publicului Gagauzia ca pe un tinut exotic, depozitar al unei culturi stravechi. “Nu s-a primit”, cum se spune pe aici. A fost sa merg acolo singura, cu inima apasata de o teama nedefinita — pentru mine si pentru prietenul meu care fusese acuzat pe nedrept. Iata-ma in marsrutka plina de oameni ce vorbeau o limba din care nu intelegeam decat rarerele cuvinte rusesti strecurate, indreptandu-ma spre Comrat. Se insera cu repeziciune, iar pe mine ma durea foarte tare un picior. Nu puteam sa misc nici in stanga, nici in dreapta, inghesuita pe scaunul stramt, intre bagajele mele si bagajele altora. Dupa cateva ore de chin, am ajuns in starsit in capitala Autonomiei Gagauze. Un taxist care mi-a luat o multime de bani si nu mi-a dat nici bon, m-a dus la cel mai ieftin hotel din oras: Medelean. M-am cazat intr-o camera fara apa calda, dar mi-am aranjat ca de a doua zi sa stau in gazda, mai ieftin un pic si mai confortabil decat la hotel.Receptionera vorbea intr-un fel care aveam sa descopar ca este caracteristic tuturor gagauzilor: cald si pronuntand cu grija fiecare cuvant. O girja care este de fapt nu pentru cuvinte, ci pentru cel caruia i se adreseaza aceste cuvinte. Asta mi-a amintit de Burgudji – pe el l-am auzit prima data vorbind asa. Mi s-a facut asa de dor de prietenul meu lovit de nenorocire, ca-mi venea sa arunc cat colo, intr-o parte si-n alta tot ce este pe pamantul acesta, ca sa-l gasesc. Asa cum arunci pe jos lucrurile dintr-un dulap sau birou in care este dezordine. Nu mai aveam nici o veste de la el de mai bine de o luna – nici macar pe mail.A doua zi dimineata m-am trezit foarte devreme si a trebuit sa astept sa se faca ora sa cobor la receptie. Spre fereastra care se lumina treptat veneau mereu stoluri de pasari negre, ca niste presimtiri intunecate. Am baut o cafea slaba in barul hotelului, mi-am lasat lucrurile la noua gazda si am plecat sa descopar orasul. De fapt sa caut urmele povestii cu garajul in care moldovenii spun ca ar fi descoperit arme. Cautand strada Gogol, am trecut pe langa cimitir – am vazut pietrele funerare cu fotografii de barbati foarte tineri, unii in uniforme. Si aici, ca si la Nistru, la inceputul anilor ’90 a muscat razboiul. Asta e semnul — pietre funerare cu fotografii de barbati tineri pe ele. Am vazut asta si in Osetia.

Baskanul instant

Am gasit, in sfarsit, strada Gogol si am vorbit cu unul dintre vecinii locatiei in care politistii spun ca ar fi “depistat un arsenal impunator de arme”. Omul mi-a spus, cu indoiala, ca a vazut politistii venind cu “doua masini usoare” in ziua in care s-ar fi desfasurat pretinsa “operatiune speciala”. Atat si nimic mai mult, pentru ca cei de pe aici nu au cine stie ce incredere in straini. E bine si atat. M-am intors in centru, la baskanat. Am mers la serviciul de presa, am spus cine sunt si ca vreau un interviu cu dl. Mihail Formuzal, baskanul. Domnia lui a reusit sa ma inspaimante teribil, pentru ca m-a primit imediat. Eu nu eram pregatita deloc – nici cu intrebari formulate in rusa si nici cu problematica stapanita ca lumea. Ceea ce i-am si spus, asa ca am fost programata pentru sambata, la ora 9 dimineata. Baskanul mi-a cerut sa-i trimit si intrebarile pe mail, ca sa se poata pregati – cei de prin partea asta sunt foarte temeinici; nu au obiceiul sa duca jurnalistii cu vorba, dar vor sa stie dinainte cu ce carti joaca adversarul. Eu nu am nimic impotriva acestei practici, pentru ca stiu ca asa interviurile ies bine. Dupa ce am scapat de baskanul instant, m-am dus la Internet sa fac intrebarile.

Mihail Formozal, baskanul Gagauziei 

In ciuda stradaniilor mele de a ajunge acasa pe lumina, am terminat undeva dupa ora noua seara si am ajuns acasa catre ora 10. Gazda mea isi pierduse orice speranta sa ma mai revada, dar pentru orice eventualitate lasase lumina aprinsa in curte. S-a bucurat de parca ar fi regasit pe cineva pierdut in pustietatea Polului Nord. Mie imi canta sufletul de bucurie pentru un motiv mult mai intemeiat decat acela ca reusisem sa gasesc adresa la care locuiesc: dupa atata timp de tacere, Burgudji imi scrisese in sfarsit. Stia ca fusesem la Chisinau si voia sa afle ce facusem pe acolo. Si, ca de obicei, daca sunt bine sau am nevoie de ceva? Eu, la Chisinau, incercasem sa ma misc cat mai incet, sa nu fac valuri, dar se vede treaba ca nu-mi prea iesise, dat fiind ca valurile ajunsesera pana la Moscova, unde este el acum. Mi-a venit sa rad si sa plang in acealsi timp, cand am vazut mailul. Mult mai tarziu, m-am intrebat ce ar trebui sa simt eu, super-jurnalistul obiectiv, fata de un om pe care toti cei din lumea mea il condamna apriori, dar care, indiferent unde si in ce situatie se afla, atunci cand am nevoie de el se iveste si-mi acorda ajutorul. Inca n-am gasit un raspuns la aceasta intrebare.In orice caz, lui Vanya i-am scris ca sunt in Comrat si ca ma bucur tare sa am vesti de la el – ceea ce era cum nu se poate mai adevarat. Burgudji imi scria ca pot sa iau legatura cu sora lui si cu un prieten, Vanya Kilcik, dar nu-mi dadea nici un numar de telefon la care sa-i pot gasi. Despre Kilcik aveam un indiciu vag, ca-l pot gasi “pe langa autogara”. Ma si vedeam dand ture de jur imprejur, ca sa-l gasesc pe Ivan Feodorovici. Mai tarziu am inteles ca Burgudji nu ar fi vrut sa-mi dea numerele lor de telefon stiind ca sunt ascultate de SIS si nu ar fi vrut sa intru si eu pe listele lor. El a contat pe faptul ca o sa ma duc, normal, in singurul bar de langa autogara si o sa intreb de Kilcik. Ideea nu mi-a venit, asa ca Ivan Gheorghevici a trebuit sa-mi dea numerele de telefon. Am simtit dupa vocea lui ca era tare multumit, dar n-am avut ce sa-i fac. La moment nici nu mi-am dat seama ce l-a suparat in halul ala. In orice caz, tot in aceeasi zi am mai facut una oabla. Serviciile de informatii din Moldova o tot tin una si pe aceea – ca a incercat cineva sa-l asasineze pe Iurie Rosca, vicepresedintele Parlamentului de la Chisinau. Ideea e ca in apropierea campaniei electorale omul trebuie sa-si faca imagine cumva si, cum realizari politice nu prea are, s-a gadint sa apeleze la sectia imagini clandestine dar eficiente, din SIS. Cei de la Partidul Popular Crestin si Democrat au mai facut asta odata, atunci cand dl. Cubreacov s-a rapit singur si a spus ca a fost sechestrat in Transnistria. Pe dl. Cubreacov, la cum arata la momentul respectiv, l-as fi rapit si eu, oricum – cel putin odata, dar preferabil de mai multe ori. Acum nu mai stiu cum arata. In tot cazul, acum e scandal mare, ca au incercat sa-l omoare pe Rosca. A fost publicat chiar si numarul de telefon al kilerului, ceea ce este total fara precedent – niciodata serviciile speciale nu dau publicitatii un numar de telefon pe care l-au interceptat. Si, daca, am vazut eu, intins pe toate paginile ziarelor numarul de telefon al presupusului asasin, ce m-am gandit: m-am dus la punctul de convorbiri telefonice si am sunat, sa vad cine-mi raspunde. Nu mi-a raspuns nimeni – ucigasul nu era, momentan disponibil.In aceeasi seara m-am intalnitcu Kilcik, care a fost de la bun inceput foarte prietenos – doar ma recomandase Vanya, prietenul lui. Eu ma tem de oameni straini. Poate sa para paradoxal, dar asa e. In trecut m-am ocupat de subiecte legata de crima organizata, si am mai patit una-alta, asa ca atunci cand ma intalnesc cu cineva strain, instinctiv sunt pregtita pentru ce e mai rau. Kilcik e un tip deschis, si cu un fizic ingrijorator. Mi-a potentat temerile atunci cand mi-a spus ca meseria mea e periculoasa si cand nu m-a lasat sa-l fotografiez. A doua zi urma sa ma duc cu el, sa-mi arate garajul unde politistii spuneau ca au gasit arme si ce mai ramasese din apartamentul lui Burgudji, dupa ce facusera perchezitie politistii in el.Si daca nu e Kilcik?
    

Vanya Kilcik, pe care l-am suspectat degeaba ca… nu e Kilcik. Era.

Peste noapte, am fost singura in toata casa – gazda mea lucra in schimbul trei. Inainte de culcare, probabil neavand ce face, mi-am facut ganduri negre. Dupa atatea povesti cu ucigasi si teroristi – ma gandeam: daca, totusi, Kilcik are intentii rele? Dar daca nu e Kilcik? Daca i-a luat locul, cine stie cum, cineva din SIS si maine o sa patesc ceva – o sa fiu arestata, sau chiar batuta? Stiam de la bun inceput ca de omorat, moldovenii n-au cum sa ma omoare – costurile politice ar fi prea mari si obiectivul nu de ajuns de important. La Moldova lucrurile merg asa: s-a descoperit ca a fost o inscenare in cazul Burgudji – da, ladna (bine). Cam asta. Deci, mi-am facut eu socoteala, maximum ce puteam pati era sa mananc o mama de bataie si sa trag o spaima ca lumea, alaturi de multe altele pe care le-am tras intr-o viata intreaga in care de felul meu am tot incercat sa ma duc unde e mai rau. Cu aceste ganduri frumoase am adormit, dar macar a doua zi dimineata m-am trezit cu o dispozitie mai buna. Kilcik m-a sunat, m-a recuperat de la Internet, am luat-o si pe Sofia, sora lui Burgudji si am mers la “locul operatiunii speciale”. Prezenta Sofiei m-a linistit. Oricum, ma linistise si faptul ca, dupa ce m-a intrebat cum am dormit si i-am raspuns ca mi-a fost frica, pentru ca peste noapte am fost singura, Kilcik a rectionat previzibil: “trebuia sa ma chemi pe mine”. Pentru mine a fost semnul ca omul are reactii normale, deci nu ascunde nimic.

Cheile de la garaj, Sofia nu le avea, asa ca n-am putut sa ne uitam decat pe dinafara. In mod evident, garajul nu mai fusese folosit demult – broasca era ruginita. Usa fusese deschisa cu chei potrivite, nu prezenta urme de fortare. M-am apucat sa fotografiez, dar am ramas fara baterii. Kilcik s-a dus sa-mi cumpere altele, abandonandu-ma la fata locului, pentru ca nu puteam sa merg repede – schiopatam de un picior. S-a intors cu bateriile, iar eu l-am intrebat cat trebuie sa-i dau. “A gde vasi mesok?” (Sacul cu bani unde e?), m-a intrebat in gluma.

 

Perchezitie facuta cu salbaticie

Mi-am continuat munca, apoi am urcat la apartament. Burgudji, care a fost nu stiu ce fel de sef mare in timpul regimului separatist, avea o casa foarte simpla, la fel cum simplu e si el. Mobila nu era scumpa, dar se vedea ca totul fusese ales cu grija si decenta, pentru ca toate lucrurile acelea sa insemne un camin. Acum nu mai insemnau nimic. Politistii care facusera perchezitia se comportasera salbatic, de parca ar fi vrut sa ucida sufletul lui Burgudji care salasuia in toate lucrurile acelea alese cu drag. Stricasera de dragul de a strica, intr-un loc smulsesera tapetul de pe pereti, in bucatarie scosesera chiuveta din tevi si sparsesera zidul, peste tot erau haine si hartii aruncate unele peste altele. Usa de la intrare fuse sparta, dar pe dinauntru — politistii intrasera pe fereastra. Cu o seara inainte, femeia la care trasesem in gazda mi-a spus, despre sotii Burgudji: «Oni bili oceni pastradavsii» (Au suferit foarte mult). Tot orasul si-i aminteste cu respect si cu caldura pe Ivan Gheorghevici si pe sotia lui, Ivanka. Sofia, sora lui Ivan Gheorghevici avea sa-mi povesteasca mai tarziu, ca nevasta lui Burgudji, intr-una din multele perioade cand el a fost arestat, a fost nevoita sa se mute la Tiraspol si sa coasa lenjerii de pat, pentru ca sa aiba din ce trai, iar lui sa-i poata trimite mancare si medicamente la inchisoare.

Apartamentul lui Ivan Gheorghevici, ravasit, dupa perchezitia facuta cu salbaticie de politistii moldoveni

Doar ce am coborat din scara blocului unde se afla casa lui Ivan Gheorghevici, ca el l-a si sunat pe Kilcik. Dimineata fusesem la Internet si scrisesem un post pe Reporter Special, din care, cumva, razbateau spaimele mele de peste noapte. Cum Ivan Gheorghevici nu are nevoie de multe cuvinte ca sa ma inteleaga, a priceput despre ce e vorba si a sunat, sa vada daca totul e in regula. M-a cerut la telefon si m-a intrebat cum imi e. I-am spus ca sunt bine. A mai vrut sa stie daca apartamentul a fost distrus foarte rau de perchezitie si i-am raspuns, scurt, ca da, apoi m-am grabit sa adaug ca totul o sa fie bine. De la celalalalt capat al firului (si al pamanatului) am auzit un oftat care mi-a frant inima. «Ya nadeiusi» (Sper), a adaugat el dupa o pauza. Am mai spus odata ca totul va fi bine, apoi i-am dat telefonul lui Kilcik.

 

Trei pentru Siberia

De la apartamentul lui Burgudji, Kilcik m-a dus la barul de la gara, unde mi-a dat sa mananc niste kestii calde, gustoase, facute din coca. Si nici macar nu a vrut sa stea de vorba cu mine, pana nu am terminat de mancat. Eu, care de obicei nu prea ascult ordine, a trebuit sa ma conformez, pentru ca Vanya a fost total necooperant: s-a facut ca nu aude intrebarea pe care i-am pus-o, in rusa mea sovaielnica, intre doua inghitituri.

Ceva mai tarziu, le-am cunoscut pe Maia si pe Oxana, doua jurnaliste de la televiziunea locala, care au facut un film despre Burgudji si despre cat a indurat el de pe urma presiunilor politice. Fetele se tem sa arate filmul inainte de alegerile din Moldova, iar o alta prietena a lor le-a prezis in gluma: «O sa planga Siberia dupa voi, dupa ce prezentati filmul». Doamna respectiva nu a fost prea optimista nici cu privire la viitorul meu, dar eu i-am reamintit ca in Siberia nu avem cum sa fim trimise, pentru ca Moldova a pierdut Siberia dupa dezintegrarea Uniunii Sovietice. «Da, a pierdut o bucata mare de pamant», a fost ea de acord, ganditoare. Discutia se producea in garsoniera cat o casa de papusi a Maiei, in fata unui pahar de vin si a unor neterminate cani de ceai.

In alta seara, am luat cina la Hotelul Medelean, intr-un separeu, in compania lui Simion, seful uneia dintre televiziunile locale, care a vrut neaparat sa ma cunoasca. Simion e jovial si curtenitor si cred ca e un bun profesionist. Urma sa ne intalnim a doua zi, dar nu am mai apucat. In alta seara, Kilcik a incercat, habar nu am de ce sa-mi dedice niste melodii romanesti, iar eu, drept multumire, m-am strambat. Adevarul e ca nu stiu sa flirtez – mi se pare fals si asta ma crispeaza. M-a intrebat de ce ma stramb si i-am raspuns: pentru ca nu stiu cum altfel sa reactionez. Asa ca alte dedicatii n-am mai primit.

 

Cafea ca la Istambul

Sambata, baskanul a intarziat la propriul lui interviu, pentru ca s-a dus sa-i spuna «la multi ani» Zinaidei Greceanii, premierul Moldovei, dar in schimb m-a servit cu o cafea cum nu am baut decat la Istambul — tare si aromata. Baskanul zambeste mereu, are trei copii si o sotie tare frumoasa. Vreau sa fac candva un reportaj despre cum e el acasa, cu copii, despre cum mananca impreuna, despre cum ii cearta, despre cum se sfatuieste cu sotia. La sfarsitul interviului l-am intreat ce-si doreste pentru poporul lui: «Pace, vremuri bune, fericire şi să crească numeric. Aceasta doresc eu cel mai mult poporului meu», mi-a raspuns.

Duminica am plecat spre Tiraspol, dupa ce am promis gazdei mele ca, atunci cand o sa ma intorc, o sa trag tot la ea. Lasam in urma Gagauzia, cu oamenii ei calzi si veseli, cu strugurii care inchid in ei toata caldura soarelui de peste vara si cu vinurile in care soarele canta la orice vreme a anului. Lasam in urma un tinut care ar fi putut sa fie binecuvantat si o patrie a minunilor, dar care, in loc de asta, fusese, un ultima perioada istorica, pustiit de toate presiunile politice posibile. Comratul mi s-a parut trist si gol, pentru ca din el a lipsit gagauzul care pentru mine este cel mai important – Ivan Gheorghevici Burgudji. Seara, aveam sa fiu deja in Transnistria.

Tags: Autonomia Gagauza, baskan, Comrat, Gagauzia, Ivan Burgudji, Mihail Formuzal, separatism

In Republica Moldova politica o executa ofiterii de informatii. Respectiv cine nu e cuminte, si-l supara pe taica Voronin, este executat promt de catre ofiterii de informatii. La comanda politica, evident. Nicolae Andronic si Anatolie Bugai au demontat in fata reporterului special al Radio Lynx mecanismele masinaiei infernale de executii penale la comanda politica. Sa-i ascultam.

 Interviu cu Nicolae Andronic, presedintele Partidului Popular Republican din Moldova : Play Now | Play in Popup | Download

 Interviul cu Anatolie Bugai, fost politist Republica Moldova: Play Now | Play in Popup | Download

Tags: Anatolie Bugai, Chisinau, Ivan Burgudji, Nicolae Andronic, organe de ordine, Partidul Popular Republican, Reporter Special, Republica Moldova