De la Odessa, m-am intors acasa pe mare si poi prin Turcia. Este intr-un fel sa vii din Moldova prin Turcia, dar nu am avut incotro, ca viza de Moldova nu aveam. Nu avusesem timp sa-mi iau, ocupata fiind sa fug de ofiterii SIS care scotoceau hotelurile din Chisinau cautand romani. M-am imbarcat, din portul Odessa, pe feriboatul de Istambul, care se numeste Caledonia si, peste 36 de ore eram la Istambul. Pe Caledonia a fost prima ata cand m-am simtit in siguranta, dupa mult timp. Calatoria a fost superba. Mai jos sunt cateva poze.
Vasul Caledonia
Portul pe care l-am lasat in urma
Pierzandu-mi urma pe drumul inselator si tocmai de aceea sigur al apelor fara hotar
A doua zi a calatoriei, pe puntea vaporului. Noi si…
… si o pasare obosita de calatoria printr-o lume unde fara puncte de sprijin. Nu ca lumea noastra, a oamenilor ar avea mai multe…
Repetitie pentru un eventual naufragiu – altfel, destul de veridica – m-am simtit ca pe Titanic…
… drept pentru care am hotarat sa probez o vesta de salvare
…. nu de alta, dar oricum alti doritori n-au fost.
END OF THE LINE
#
In urmatoarea dimineata m-am trezit deja in portul Istambul. Adica intr-o alta lume decat cea pe care o lasasem in urma. Cu un altfel de zbucium decat zbuciumul incremenit al tensiunilor politice si propagandei. Spre deosebire de Odessa, unde in port nu se misca nimic, la tarmul Turciei, aproape ca nu ai loc sa arunci un ac – vapoarele practic isi freaca una de alta chilele.
… Marea mi-a certat gleznele cu o imbratisare de gheata si si-a lasat un sarut albicios de sare pe pantalonii mei suflecati. Suna asa marea la Odesa:
