Tiraspol, noaptea de Inviere, anul de gratie 2009. In curtea catedralei Nasterea Domnului oamenii asteapta, tacuti, Minunea. Asa cum au asteptat-o la fiecare Pasti, in toti anii care au trecut.
Pe strada sunt foarte multi militieni, care trebuie sa pastreze ordinea, ca in orice loc normal din lumea asta, unde au loc adunari publice. Militieni de aici nu sunt niste “fieare separatiste”, asa cum se spune de obicei depre ei. Se poarta frumos cu oamenii si sunt indatoritatori cu solicitantii. De vreo doua ori a trebuit si eu sa apelez la Militie si lucratorii in uniforma au raspuns promt cererilor mele, nu pentru ca sunt din alta tara, ci pentru ca asa se poarta ei de obicei. Zona e locuita de ucrainieni si, de fapt, asta este felul de a fi al etnicilor ucrainieni, indiferent daca poarte uniforma sau nu. Inca o amintire: cand am venit din Chisinaul framantat de demonstratii si represii, unde, in ultimele zile ajungeam in pragul infarctului atunci cand vedeam pe strada uniforme sau lucratori SIB, am ajuns in Bender, de unde am luat masina spre Tiraspol. Primul meu contact cu “organele de forta” ale Transnistriei a fost… ca un militian mi-a cedat locul pe scaun. Candva, dupa ce in regiune va fi mai multa liniste politica, voi dori sa fac un interviu cu mai-marele militienilor: ministrul de Interne al Guvernului de la Tiraspol.
“Acest sentiment ca nu se stie ce va fi maine cu noi, il simtim deja de 20 de ani”
In curtea catedralei, doua siruri de oameni stam, sub tanguirea de arama a clopotelor. Nmeni nu indrazneste sa vorbeasca tare toti soptesc. Cateva femei isi fac cruce. Aici se inchina putin diferit de noi: dupa ce inchipuie crucea, credincioasul lasa mana sa cada pe langa corp si se apleaca. E ceva intre cruce si metanie. Baietii de la altar alearga incoace si incolo, cu sutanele fluturand, sa faca ultimele pregatiri. Nadia isi tine aproape fetele ade la Scoala Crestina. Copilele au pe cap esarfe albe. Sporovaiesc fara incetare si din cand in cand pufnesc in ras. Nadia se uita la ele sever, dar inca nu le mustra. Nici ele nu depasesc masura. Vizavi e mama Nadiei, care se uita numai la fata ei – o privire care spune tot: dragoste, grija, speranta ca pentru Nadia va fi mai bine. Nadia nu observa sau poate doar se face ca nu vede. Ea a fost intotdeauna independenta, desi isi iubeste foarte mult mama.
Trec in partea cealalta, sa-mi cumpar lumanare. In timp ce-mi fac drum prin multime, imi aduc aminte ce mi-a spus IPS Iustinian, mai-marele Bisericii de aici: “Oamenii de aici sunt obisnuiti cu nelinistile. Acest sentiment ca nu se stie ce va fi maine cu noi, il simtim deja de 20 de ani. Si ieri si alaltaieri am simtit tot asta. Si cu asta trebuie sa traim. Deja a crescut o intreaga generatie de tineri care nu cunoaste o altfel de viata”.
Intram in biserica. Unii credinciosi au adus cosuri cu oua rosii si cozonac. Se sting luminile. Acest moment de dinaintea slujbei de Inviere, cand in biserica s-au stins luminile, iar credincioasii asteapta sa se deschisa portile imparatesti, are in el ceva ce nici un alt moment liturgic nu are: o speranta aproape tangibila; stii ca peste cateva clipe Minunea se va produce si, peste cateva clipe, iata, ea chiar se intampla.
Luam Lumina, apoi incepe slujba. Iata cum suna vestea despre Invierea lui Hristos in Tranistria:
Invierea in Transnistria
Asculta mai multe audio Evenimente »
Liturghia isi urmeaza cursul, cu toate ale ei, pana la trei dimineata. Indeosebi la Citirea din Evanghelii, m-am straduit sa fiu atenta, pentru ca aici Evanghelia se citeste in trei limbi, iar eu vreau sa invat a vorbi un pic ucraineana, si de aceea incerc sa fiu atenta la deosebirile dintre cuvintele in rusa si cele in ucraineana. De inteles inteles, dar cand trebuie sa raspund, deocamdata tot cuvintele rusesti imi vin.
La sfarsit s-au citit pastoralele. Pentru cine nu stie, Patorala este mesajul Intai-Statatorului Bisericii catre credinciosi, cu ocazia Pastelui. Pentru ca nu e clar cui se subordoneaza Transnistria, aici se citesc patru pastorale – a Patriarului Chiril, al Moscovei, a Patriarhului Ucrainei, a Patriarhului de Chisinau si, in final, a arhiepiscopului Iustinian. Preotii erau istoviti si aproape ca ramasesera fara glas, iar pe noi ne dureau picioarele si spatele. La sfarsit, dupa impartasanie, copii de la Scoala Crestina au cantat cantece si au recitat poezii. Apoi au fost binecuvantate bucatele aduse la biserica. Preotii si credinciosii erau bucurosi. Curtea bisericii era o mare de lumanari aprinse. Dumnezeu inviase si pentru cei din conflictul inghetat. Ca pentru toti crestinii de altfel.
Tags: conflict inghetat, IPS Iustinian, libertate religioasa, Paste, separatism, tensiuni interetnice, Tiraspol, Transnistria
La vreme de sarbatoare, intotdeauna imi sun prietenii. Care sunt raspanditi prin toata lumea. Ne uram unii altora de bine, povestim ce mai e prin locurile pe unde suntem si.. de obicei discutiile astea se lasa cu un reportaj. Sau mai multe. Asa s-a intamplat acum, cand i-m rugat sa-mi povesteasca, pentru radio cum isi petrec sarbatorile de iarna pe: