Konoplevii sunt o pereche frumoasa. Se iubesc si le sta bine impreuna. Doar ca nu le place sa se dea in spectacol. Vor sa-si pastreze iubirea pentru ei, ca pe o taina pretioasa. Din acest motiv, a fost foarte greu sa prind cu ei un instantaneu. A fost ca si cum as urmari niste salbaticiuni foarte rare cu aparatul de fotografiat, undeva pe un varf de munte. Asta s-a potrivit cu lucrurile pe care mi le-a spus Roman Konoplev despre Transnistria, in primul interviu pe care l-am facut cu el:
“Noi aici ne deosebim mult de cei care traiesc in Rusia. Aici este sudul, este alt mediu, este tara cazacilor, este campia salbatica. Noi avem alte valori, a trebuit sa facem fata unui alt fel de pericole, care ne-au format aceste valori si au format tin aceeasi masura si lumea dinauntrul fiecaruia dintre noi (…) Suntem putin altfel decat media statistica a rusilor sau decat media statistica a ucrainienilor (…) Aici potentialul este mai mare decat in alte regiuni ale Uniunii Sovietice”.
Interviul, in varianta integrala, il puteti asculta pe reporter-special.radiolynx.ro
Dar sa revin la pozele cu familia Konoplev. Prima a iesit asa:
Respectiv, Roman, pus in situatia de a se expune occhiului impresonal al camerei foto s-a crispat si rezultatul este ca, din fotografie, se stramba la mine si la noi toti intr-un fel care ma face sa ma tem ca stie sa faca asta chiar mai ingrozitor decat mine. Si eu stiu sa ma stramb!
Mai departe:
Asa… In a doua fotografie i-am asezat pur si simplu cu mana, in speranta ca poate imi iese si mie un cadru ca lumea. Rezultatul: Roman se uita la mine de parca mi-ar spune: <auzi, da’ cred ca asta e ultima>.
Daca tot am vazut ca nu scot nimic de la el, l-am lasat in pace si am facut interviul. Care a iesti intr-un mare fel – pot sa spun ca este taticul tuturor interviurilor pe care le-am facut de cand sunt eu ziarist. Ei, si pana la urma, cumva am reusit, printr-un truc, pe nesimtitie, si fara miscari bruste, sa-mi aduc aparatul foto mai aproape si, cand Roman era atent la discutie, sa prind un instantaneu cu ei. Care, oricum, e contre jur, dar macar arata natural:
Una peste alta, va trebui sa fac o intelegere cu Konoplevii – de cate ori vin la ei in vizita, ii fotografiez cand am chef, iar ei se prefac ca nu observa. Pana cand reusesc sa prind cadrele Acelea. Adica unele cel putin la fel de bune ca interviul pe care l-am facut cu Roman.
Roman Konoplev s-a imbracat frumos pentru interviu. Sotia lui, Dina, a pregatit ceai si bomboane. Eu am adus o vodca si o floare. Ambele pentru Dina. Doar nu eram sa-i fac cadouri lui Roman! Sunt o pereche frumoasa Konoplevii. Desi nu se dau in spectacol, ghicesti ca se iubesc. Nu stiu cum, atunci cand se apropie unul de altul, incep sa lumineze parca din interior. Amandoi. Ea este linistita, dulce si felina, dar fara sa fie siropoasa. Pe el il suspectez ca e emotiv. I-am auzit emotiile – o vibratie speciala a vocii – atunci cand am taiat fila audio in Cubase. Dupa ce am povestit despre toata politica regionala posibila – si Rusia, si Ucraina, si Moldova, si Romania, si Uniunea Europeana, ba chiar si Statele Unite, l-am rugat pe Roman sa-si ia chitara si sa cante ceva la sfarsitul interviului, ca sa mai risipim din ostilitatea si fobiile care ne-au bantuit pe toti in ultimele saptamani. El a dat curs dorintei mele, desi ar fi vrut sa nu, pentru ca nu-i place sa se dea in spectacol. Si, la primele acorduri, cand imi spnea ce piesa urmeaza sa interpreteze, i-am auzit din nou emotia vibrand in voce, iar asta mi s-a parut foarte frumos. De aceea, va rog sa ascultati unul dintre cele mai bune interviuri pe care le-am realizat vreodata.
De ziua de astazi, Alena Arsinova (sau pur si simplu Alena) isi va aminti cu siguranta. Nu numai ca a fost ziua ei de nastere, dar colegii de la Proriv i-au organizat o sarbatorire pe cinste. I-au compus un cantec, pe care i l-au cantat in plina strada, in fata sediului organizatiei, i-au scris o uriasa felicitare, format A3, pe care s-au semnat cu totii, si, evident, cu totii am petrecut un pic. Alena a primit multe cadouri si flori si toate urarile de bine posibile. La care, evident se adauga si gandurile bune ale editorului acestui blog. 
Unul dintre protestele organizate de “Proriv” impotriva blocadei impuse de Ministerul Informatiilor.
Ieri a fost ziua onomastica a unuia dintre colaboratorii mei apropiati – Dmitri Iurevici Soin, seful agentiei de presa tiras.ru si liderul miscarii de tineret “Proriv“, din Tiraspol. Cu prilejul sarbatorii de Sf. Dumitru ii doresc multa sanatate, fericire, si fie ca Dumnezeu sa-i implineasca dorintele cele de folos. As fi postat urarea de ieri, dar eram in drum spre Transnistria si nu am avut acces la Internet. Inca odata “La multi ani!”, Dmitri Iurevici.
Momentul semnarii declaratiei comune
Gagauzul Ivan Burgudji, unul dintre artizanii proiectului, intre doua fete frumoase si vegheat de poza lui Che Guevara, intr-unTiraspol covarsit de atata soare. Ce poate fi mai frumos de atat?
Multumesc organizatiei de tineret “Proriv” din Tiraspol, pentru sustinerea logistica acordata pe parcursul sederii mele in Transnistria.
