Roman Konoplev, politolog din Transnistria, imi spunea, acum niste luni de zile, ca „istoria relatiilor dintre Polonia si Rusia este o istorie a resentimentelor, ca, de altfel si istoria relatiilor dintre Ucraina şi Rusia”. El mai remarca si ca, „dat fiind ca Ucraina este o natiune tanara, nationalismul ucrainian este un nationalism ascendent”.

Afirmatiile lui Roman capata un alt sens dupa accidentul de acum o saptamana, de la Smolensk. Un eveniment tragic, a carui cauza a fost, de fapt, relatia tensionata dintre Polonia si Rusia. Este o intreaga discutie daca fostul presedinte a facut sau nu presiuni asupra pilotului sa aterizeze la Smolensk. in ciuda recomandarii facute de ofiterii turnului de control. Dar nimeni nu-si pune problema ca poate pilotul nici macar nu i-a crezut pe rusii din turnul de control. Doar pentru ca erau rusi. Consecinta: 96 de victime si o criza politica de cel mai inalt nivel in Polonia – tara de la granita NATO. Iar acesta este numai inceputul. Imediat ce se vor incheia funaraliile va incepe, la Varsovia, lupta pentru putere. Care este posibil sa arunce Polonia in instabilitate pentru multa vreme.

Vara trecuta am facut un proiect despre cum se vede relatia bilaterala polono-ucrainiana din perspectiva minoritatilor poloneza si ucrainana aflata, fiecare, pe teritoriul celeilalte tari. Am inteles atunci ca nu au fost uitate episoadele dureroase ale unui trecut istoric incarcat. Fantomele acestei istorii zbuciumate inca bantuie relatia dintre cele doua tari. Acelasi pattern tragic il urmeaza si raporturile ruso-poloneze. Este de asteptat ca acuzele referitoare la episodul Smolensk sa continue, la fel si rumorile in jurul cauzelor accidentului, oricat de clare vor fi concluziile anchetei. Asta in cazul in care vor fi clare. In contextul de acum, ceea ce-mi spuneau, cu cateva luni in urma,  reprezentantii minoritatilor ucraineana din Polonia si poloneza din Ucraina, capata alte semnificatii.

Masacrul de la Katyn – un blestem al istoriei, care a lovit peste decenii

Petr Tema, liderul Uniunii Ucrainienilor din Polonia:

“Noi vorbim ucrainiana cu un puternic accent polonez”

Care este acum situatia minoritatii ucrainiene din Polonia, dle Petr Tema?

Trebuie sa spunem ca ucrainienii din Polonia sunt cu totul alt fel de minoritate decat ucrainienii din alte tari. In Europa sunt cateva tari in care se poate spune ca minoritatile sunt consecinta unor evenimente istorice si fac parte din aceeasi categorie ca si ucrainienii din Polonia. Cu toate acestea, noi nu suntem o diaspora tipica.

De ce?

Pentru ca parintii nostrii, stramosii, tatii si bunicii, au trait in apropierea granitei actuale a Ucrainei, care in preajma anului 1944 era si granita Uniunii Sovietice. Si atunci, cam 90 – 95% minoritatea ucrainiana din Polonia era o minoritate autohtona. Noi nu suntem emigranti din Ucraina. Dar, an de an, in primul rand in marile orase din Polonia, in Varsovia, Cracovia, In Raskow si in altele, numarul ucrainienilor care sunt cetateni ai Ucrainei a crescut. Noi, de asemenea, trebuie sa acordam atentie ucrainienilor din Ucraina. Dar noi suntem, ca sa spun asa, nu din Ucraina, ci din teritoriile de granita care, in perioda In care s-a trasat granita intre Polonia si Uniunea Sovietica, au fost trecute in partea poloneza. Au fost cam 750.000 – un milion de oameni. In perioada 1944 – 1946, cam 500.000 de oameni au fost deportati in Uniunea Sovietica, iar cei care au ramas, in 1947 au fost raspanditi in partea de vest a teritoriului statului polonez. Unii, dupa 1956 s-au intors pe teritoriile lor de bastina. De aceea, situatia noastra este, pe de o parte, rezultatul evenimentelor istorice de dupa cel de al doilea Razboi Mondial si al procesului de migratie care a avut loc in Polonia in anii ’60 – ’70 si acum. Aceasta este foarte important, pentru ca noi aven invatatori din Ucraina, sunt cativa oameni care influenteaza ceea ce inseamna formele noastre de activitate culturala. Noi avem specialisti de inalta calificare din Ucraina. Ei vin aici si raman permanent, unii chiar se si casatoresc aici, in Polonia. De aceea, situatia este dinamica, dar, in primul rand, noi, ca si ucrainienii din Slovacia, sau din Belarusia, suntem autohtoni – nu suntem diaspora, asa cum sunt ucrainienii din Ungaria, din Belgia, Franta, din Marea Britanie – ei sunt emigranti clasici. Noi, Insa, nu suntem emigranti, dar in acelasi timp noi, de exemplu cei din Varsovia, totusi nu traim pe teritoriul nostru. Noi pe jumatate, din punct de vedere istoric, nu suntem diaspora, dar, practic, acum suntem diaspora, pentru ca traim pe un teritoriu care nu este legat de Ucraina. Dar bunicii si tatii nostri au trait pe teritorii…

… Din apropierea Ucrainei…

Da…

Cati ucrainieni traiesc acum in Polonia?

Aceasta este o mare problema, pentru ca pana in anul 2002, in Polonia nu a mai fost nici un recensamant. Noi vorbim despre date diferite. In preioada deportarilor din ’47, au fost deportati aproximativ 150.000 de oameni. Ucrainienii au fost deportati in sudul si in vestul Poloniei. Potrivit rezultatelor recensamantului din anul 2002, ucrainieni au fost inregistrati in jur de 30.000. Intelegeti – este o diferenta intre numarul celor care au fost deportati si numarul celor care acum se considera ucrainieni. Este marea problema a asimilatiei, este problema faptului ca ucrainienii, in ’47 au fost raspanditi pe un teritoriu enorm din Polonia, conform principiului ca nicaieri ei nu trebuie sa reprezinte mai mult de 10% din populatie. Ca urmare a diferitelor procese sociale, noi am obtinut acest rezultat: 30.000 de ucrainieni.

Se simt Inca tensiunile politice, care au existat mai demult intre Polonia si Ucraina si cum influenteaza ele relatia dintre minoritatea ucrainiana si societatea poloneza?

In primul rand, in Polonia, dupa ’89, abordarea vizavi de minoritatile nationale s-a schimbat foarte mult. In perioada comunisumului, incepand cu anii ’70, conducerea statului si chiar oamenii obisnuiti au trait conform principului ca Polonia este un stat mononational. Ei nu au recunoscut, la nivel oficial, ca exista minoritati nationale. Dar, dupa Solidarnosti, dupa anii ’80, dupa procese democratice, este o intelegere si la nivelulul mediului politic, si la nivelul mediului oamenilor obisnuiti, o intelegere a faptului ca in Polonia exista minoritati nationale. Putem spune ca minoritatile au iesit din umbra si au posibilitatea sa-si desfasoare, la diferite nivele, si activitatea culturala si cea de invatamant. Statul, organele de autoconducere repartizeaza fonduri, exista posibilitatea de a desfasura diferite proiecte. Problemele mai delicate sunt la nivelul catorva partide politice si aceste probleme au legatura in primul rand cu conflictele istorice: cel de al doilea Razboi Mondial si perioada de dupa razboi. In Polonia sunt partide politice si politicieni care speculeaza aceasta tema si, in unele momente, ei ridica problema necesitatii ca organele puterii de stat sa-si creasca influenta asupra minoritatii ucrainiene din Polonia, cum ar fi sa fie repartizati mai putini bani si sa existe mai mult control, lucruri de felul acesta. Dar aceasta nu este o abordare politica semnificativa – sunt cativa politicieni, cateva partide politice. La nivel de stat exista Legea minoritatilor nationale, din anul 2005 si sunt institutii care trebuie sa se ocupe de apararea drepturilor minoritatilor nationale. In aceste institutii se afla reprezentanti ai minoritatilor nationale – este Comisia pentru minoritati nationale si etnice din Parlament, este Comisia de Stat pentru Minoritati Nationale, la nivel guvernamental. Putem spune ca exista dialog intre minoritati si administratia de stat. De asemenea, la nivel regional este Comisia pentru minoritati nationale Intr-o regiune unde traiesc ucrainieni, Voievodatul Varmiinsk – Farmazovski. Putem spune ca este cu totul alta situatie decat in perioada comunista.

Desigur. Dar tensiuni sunt – cel putin uneori.

Uneori da, dar acest lucru se Intampla mai ales in acele teritorii din care ucrainienii au plecat, din care au fost deportati. Pentru ca este problema bunurilor pe care statul le-a luat ucrainienilor. Este, de pilda un exemplu foarte clar, in orasul Psemist, in ucrainiana Preamisk, unde, de mai mult de 10 ani ne luptam sa ne recuperam cladirea in care a functionat administratia culturala ucrainiana in perioada interbelica si nu reusim sa obtinem acest lucru. Noi spunem despre asta, ne inteleg, ne spun: da, trebuie sa primiti inapoi aceasta cladire, dar abordarea acestei chestiuni se face pe principiul reciprocitatii cu problema comunitatii poloneze din Ucraina. Ne spun: nici ei nu au primit cladirea din Lvov. Cand administratia oralsului Lvov va retroceda cladirea comunitatii poloneze, si noi va vom retroceda cladirea din orasul Preamisk. Nu este numai problema unui bun material, este o problema simbolica, pentru ca, dupa razboi, puterea comunista a conficat foarte multe bunuri de la oamenii obisnuiti, si de la organizatii particulare, nu doar de la biserici. Bisericilor le-au fost retrocedate bunurile, dar organizatiilor si persoanelor particulare aceste bunuri nu le-au fost retrocedate. In Polonia nu este o lege a retrocedarii si aici este marea problema. Putem spune ca In cateva orasele, autoritatile regionale ne-au retrocedat bunurile – ne-au spus: daca vreti, puteti sa lucrati aici; asta a fost in orasul Scetin, dar In est, pe teritoriile noastre de bastina, acolo abordarea vizavi de ucrainieni este foarte dificila - uneori. Nu putem vorbi despre asta In alb si negru, dar sunt probleme.

Blestemul de la Katyn a lovit peste decenii

Cu ce-i poate ajuta comunitatea ucrainienilor din Polonia pe ucrainienii care vin In Polonia la munca?

Prima problema este daca putem sa-i ajutam, pentru ca se pune problema celor care vin sa munceasca la negru aici. In ceea ce-i priveste pe cetatenii Ucrainei, ei vin la noi sa munceasca in scoli, ca profesori de limba ucraineana, ca instructori de arta populara, sunt astfel de exemple, pentru care nu a existat precedent, faptul ca ni se trimit astfel de specialisti, vreau sa spun. Dar, pot spune ca este vorba despre un numar foarte mic de oameni. in cateva dintre scolile noastre sunt invatatori din Ucraina, instructori si asa mai departe. Dar, inainte de toate, activitatea noastra ii vizeaza pe ucrainienii care sunt cetateni polonezi.

Sa spunem ca in aceasta directie este loc pentru imbunatatirea activitatii…

Da, sunt multe probleme, pentru ca, potrivit datelor oficiale, pe teritoriul Voievodatului Mozoviedskii locuiesc legal, deja 20.000 de cetateni ucrainieni. Este un potential urias, dupa o vreme ei vor dori sa faca ceva, sa vorbeasca in limba materna. La momentul actual, in ce ne priveste este un pic de deficit de intelegere, pentru ca ei vin aici ca si cetateni ai unui alt stat, iar noi suntem cetateni ai Poloniei. Noi vorbim in ucraineana, dar cu un puternic accent polonez, avem alte probleme, ne ocupam mai mult de chestiuni culturale si istorice. Ei, in primul rand se ocupa de problemele lor materiale – sa-si legalizeze statutul in Polonia, sa gaseasca de munca, o locuinta si alte lucruri de felul acesta.

Printre cei 96 de morti ai catastrofei aviatice de la Smolensk s-au aflat presedintele Lech Kaczynski si sotia sa, Maria

Cum a influentat semnarea Declaratiei privind bazele si directiile de dezvoltare ale relatiilor polono-ucrainiene situatia ucrainienilor din Polonia?

Da, eu cred ca acea Declaratie este foarte importanta, pentru ca atunci partile au convenit ca minoritatile nationale au dreptul la legaturi cu alte state – in cazul acesta, minoritatea ucrainiana cu Ucraina. Declaratia mai prevede mecanismele prin care minoritatea se poate ingriji de locurile care au valoare simbolica din punctul de vedere al istoriei proprii, de asemena, se creaza posibilitatea existentei unui radio si a unor emisiuni de televiziune in limba materna, si altele. Dar ceea ce este foarte important in aceasta declaratie, cel mai important lucru, este acela ca, pana in 1991, ucrainienii nu au avut legaturi semnificative cu Ucraina ca stat – atunci nu era stat, era o republica din Uniunea Sovietica. Comunistii ucrainieni au acordat foarte putina atentie ucrainienilor din Polornia – ei nu au avut nici posibilitati, nici intelegere, nici alte mijloace pentru a-i ajuta pe ucrainienii din Polonia. Ei se ocupau de batalia in plan ideologic cu ucrainienii din America, din Canada si din alte tari capitaliste. Dar de ucrainienii din Polonia nu s-au Ingrijit. Totodata, in Uniunea Sovietica avea loc un cu totul alt proces – acela de a construi un singur popor sovietic si nicidecum de a sustine interesele nationale ale Ucrainei. De aceea, pentru noi a fost un moment foarte important acela cand s-a pus problema independentei Ucrainei. Atunci a aparut si pentru noi posibilitatea ca statul ucrainean sa se ocupe de minoritatile sale. Pentru ca, In tarile vecine, aceasta problema exista, iar aceasta declaratie demonstreaza ca este o problema foarte importanta, pentru ca In Ucraina traiesc inca si mai multi polonezi, cetateni ucrainieni. Problema minoritatilor nationale a fost foarte importanta In Europa ultimilor 20 – 100 de ani. De asemenea, este foarte important ca foarte multi polonezi, dupa razboi au plecat din Ucraina. Relatia lor emotionala cu orasul Lvov, cu orasul Ivano-Frankivsk este alta. Problema minoritatilor apare nu odata in relatia dintre state. Sa dau un exemplu. Palatul Parlamentului din Polonia, Senatul, in anii ’90 a luat decizia de a condamna Operatia Vistula, deportarea, ei au spus ca acesta este un exemplu foarte prost in care un stat poate sa abordeze chestiunea minoritatilor nationale. Atunci cand noi am comemorat deportarea ucrainienilor, cea din 1947, a avut loc o intalnire intre presedintii Poloniei si Ucrainei. Motivul principal a fost cea de 60-a aniversare a deportarii ucrainienilor din Polonia – in anul 2006, In Varsovia s-au Intalnit cu noi, ca reprezentanti ai minoritatii ucrainiene, ca reprezentanti ai bisericii greco-catolice, presedintii celor doua tari. Ei au aoptat o declaratie comuna In care condamna deportarea din 1947 si alte astfel de lucruri. Ei au condamnat aceste politici din perioada razboiului si din perioada de dupa razboi.

Au fost perioade cand teritoriile ucrainiene unde traiesc polonezi, ca si teritoriile poloneze unde traiesc ucrainieni au avut autonomie. Mai doriti acum autonomie? De exemplu, in Romania, pe teritoriile unde traiesc maghiari, se vorbeste despre autonomie. La noi, situatia minoritatii maghiare este buna…

In procesul istoric, aceste probleme au fost In perioada dintre primul si al doilea razboi mondial. Politicienii ucrainieni faceau aceste declaratii – ca este nevoie de autonomie teritoriala. Acum, din punctul de vedere al ucrainienilor acest lucru nu este posibil, pentru ca cea mai mare parte dintre ucrainieni traiesc nu pe teritoriile pe care s-au nascut, ci sunt raspanditi. La noi nu este nici o regiune unde ucrainienii sa reprezinte majoritatatea sau macar 50 %. Deportarea din anul 1947 a distrus cu totul aceasta proportie a nationalitatii, iar ucrainienii din regiunile estice au nimerit In regiuni unde In 1940 au fost trimisi nemtii, conform unui principu foarte concret: nicaieri sa nu fie mai mult de 10 procente, In nici un centru administrativ. Undeva, In 1956 aceasta politca s-a schimbat, dar asta nu a schimbat situatia. Cativa s-au Intors acasa, dar nu a mai fost niciodata procentul care sa dea posibilitatea sa fie ridicata aceasta problema (a autonomiei). Acum la noi este un alt proces. Potrivit legii minoritatilor nationale, exista posibilitatea ca pe teritoriile, in regiuniile unde minoritatea nationala reprezinta 20 % din populatie, ei sa poata cere ca denumirea locurilor sa fie scrisa in doua limbi.

La noi asa si este…

Dar la noi, sunt cam doua sau trei regiuni – mici, unde acest lucru este posibil, pentru ca sunt foarte putine aceste regiuni unde ucrainienii reprezinta 20% din populatia locala. De aceea, aceasta problema, a autonomiei, este deja istorie – aceste constuctii, cum este autonomia sau altceva. La noi se pune problema de a avea propriii reprezentanti In organele puterii regionale sau de a pune aceste denumiri ale localitatilor si In limba ucrainiana.

Care este relatia dvs. cu polonezii din Ucraina?

Avem foarte multe contacte, dupa 1989, cu polonezii din Ucraina, in primul rand cu Federatia Organizatiilor Poloneze din Ucraina, am facut cu ei cateva proiecte, care i-au avut in vedere pe tineri, unde s-au intalnit tinerii ucrainieni din Polonia cu polonezi din Ucraina, am facut seminarii, in care au discutat problemele reciproce, pentru ca intre problemele noastre sunt foarte multe similaritati – este problema asimilatiei, o alta problema este faptul ca foarte des tinerii nu stiu limba, ca nu-si cunosc cultura. De asemenea, le-am propus sa organizam cat mai multe evenimente culturale – festivaluri, zilele culturii ucrainiene, la care sa invitam si colective de polonezi din Ucraina. Chiar si In Varsovia am facut, undeva In 1998, festivalul tineretului polono-ucrainian. Atunci noi am invitat un colectiv de tineri polonezi din Jitoga. De asemenea, la festivalul nostru central, Festivalul culturii ucrainiene, am invitat colective de polonezi din alte orase al Ucrainei. Ei, de asemenea, ne invita la cateva dintre evenimentele lor. Chiar si In 2007, cand am organizat comemorarea deportarii ucrainienilor, la noi a fost reprezentantul Federatiei Organizatiilor poloneze din Ucraina. De asemenea, oamenii nostri au mers la diferite seminarii, care au fost organizate de alte asociatii, dar unde participantii au fost tot polonezii din Ucraina. Putem sa spunem ca avem o relatie foarte buna cu polonezii, in ultimii ani ceva mai putin decat inainte, dar aceste relatii sunt. De asemenea, de cateva ori noi am adoptat declaratii comune, cu privire la problemele pe care le au minoritatile noastre. De aceea, se poate spune ca noi avem o Intelegere reciproca si sunt diferite contacte, si la nivel central, si la nivelul structurilor regionale.

Premierul rus, Vladimir Putin, conduce ancheta referitoare la cauzele prabusirii avionului

Cum poate sustine minoritatea ucrainiana din Polonia relatia bilaterala dintre Ucraina si Polonia si aspiratiile Ucrainei de a se integra In Uniunea Europeana?

Mai intai, noi, chiar de la infiintarea noii organizatii, pentru ca inainte aici a fost o cu totul alta organizatie ucrainiana, din 1956, pana in anii ’90 – a fost Asociatia Ucrainiana pentru Cultura si Comert, iar undeva in ianuarie – februarie 1990 am infiintat Uniunea Ucrainienilor din Polonia. Si, chiar de la infiintarea Uniunii Ucrainenilor din Polonia am avut acest principiu – de a face tot ce este posibil, la orice nivel, pentru ca relatiile dintre Polonia si Ucraina sa fie cat mai bune si sa fie contacte pe cat mai multe planuri. Practic, noi facem foarte mult pentru ca la nivelul regiunilor unde traiesc ucrainieni sa fie contacte bune intre orase, intre regiuni, cu regiuni din Ucraina. Aceasta nu se intampla doar pentru ca exista o intelegere, privind schimbul de oameni, de elevi, de colective al puterii locale, ci pentru ca aceasta inseamna o influenta practica asupra oamenilor nostri, pentru ca ei se intalnesc cu ucrainieni din Ucraina, si ei actioneaza uneori ca mijlocitori pentru contactele intre parti. Sunt multe astfel de exemple, unde, din intiativa oamenilor nostri, orasele poloneze au semnat conventii de colaborare cu orase din Ucraina. Cand in Ucraina merg organizatii oficiale, ei de asemenea iau si ucrainieni din Polonia – sunt foarte multe astfel de exemple. Un alt exemplu practic: membrii comunitatii noastre lucreaza in structuri diplomatice poloneze din Ucraina. Dat fiind ca ei au posibilitatea sa vorbeasca In ucrainiana, ca ei inteleg mai bine ucrainiana, ei sunt considerati foarte buni specialisti in aceasta problema. Sunt si cativa jurnalisti de la noi, care au lucrat in medii de informare In masa poloneze, pentru ca ei cunosc Ucraina, limba, ei nu se tem sa calatoreasca in Ucraina si sa lucreze acolo. Un alt fel de contacte: noi organizam multe festivaluri la nivel regional si, de asemenea, invitam si colective de polonezi, si ucrainieni din Ucraina si, de asemenea, insititutii culturale. De exemplu, este teatrul din orasul Elglock, care ne-a ajutat sa organizam un festival cu colective de copii. Iar acum, acest teatru a semnat o Intelegere de colaborare cu un teatru din orasul ucrainian Tirnopol – si aceste teatre au colaborat intre ele: actori din Polonia calatoresc in Ucraina, iar din Ucraina vin actori la noi. De asemenea, ei ne ajuta sa punem in practica initiativele noastre culturale. La acest nivel se desfasoara lucrurile. La noi sunt si oameni de afaceri. Acestia, de asemena, au transmis informatii ca este posibila o colaborare cu o firma poloneza sau alta, sau cum Isi pot dezvolta interesele in aceste regiuni. La noi sunt 10 sectii regionale, si unul dintre presedintii nostri la nivel regional a devenit consul onorific al Ucrainei – el poate reprezenta Ucraina in regiunea sa. El, la nivel regional isi desfasoara activitatea astfel incat contactele la nivel regional Intre Ucraina si Polonia sa fie cat mai bune – contactele intre regiuni, intre administratiile oraselor din cele doua tari si Intre administratiile regiunilor dintre cele doua tari, ca si intre proiectele de afaceri din cele doua tari. Si, pe acest curs, lucreaza intreaga noastra comunitate din aceasta regiune. Putem spune ca modalitatile noastre de actiune in acest plan sunt diverse. De asemenea, noi, ca organizatie, avem un proiect – un grant – cu o organizatie ucrainiana, pe bani luati de la Ministerul polonez al Afacerilor Externe, proiectul vizeaza sustinerea procesului de integrare la nivelul conducerii locale. Specialisti din Polonia merg In Ucraina si discuta cu reprezentantii puterii locale de acolo, cum functioneaza In Polonia autonomia locala, ce posibilitati au aparut odata cu intrarea Poloniei In Uniunea Europeana, si altele. Apoi vin delegatii din Ucraina, care au posibilitatea de a discuta cu pecialisti de aici, din Varsovia si din alte orase. Noi derulam aceste proiecte deja de zece ani. De asemenea, noi lucram foarte mult cu mijloacele de informare In masa din Ucraina. Ii ajutam pe jurnalistii care vin In Polonia, le facilitam contacte cu specialisti polonezi din domeniile de care sunt interesati: economie, turism, relatii in domeniul politicilor ecologice si altele. Foarte des vin aici jurnalisti ucrainieni, in special din regiuni, si ei nu au posibilitatea, singuri, sa intre la un ministru sau sa calatoreasca intr-o regiune foarte interesanta si sa discute despre probleme care sunt similare si Poloniei, si Ucrainei.

Putem spune ca minoritatea ucrainiana din Polonia este o resursa pentru relatia bilaterala?

La unele nivele, da, dar trebuie avut in vedere si faptul ca ucrainienii din Polonia traiesc in diferite regiuni

Aceasta este cea mai mare problema a Dvs…

Da, in unele regiuni, asa este. Asa se intampla, ca ucrainienii sunt o parte a acestui proces – la acel nivel la care ei traiesc. Dar sunt regiuni foarte slabe, unde sunt putini oameni, cei care sunt, sunt batrani, si nu au aceste posibilitati si nu inteleg si catre ei, de asemenea, puterea locala nu se adreseaza. Sunt astfel de regiuni unde relatia noastra cu organele puterii locale este la un nivel foarte jos. Atunic nu sunt acolo nici un fel de relatii cu Ucraina – ei chiar uneori nici nu stiu ca in regiunile lor traiesc ucrainieni. Sunt si astfel de cazuri – nu se poate spune ca peste tot este totul bine si ca sunt contacte bune si ca ucrainienii din Polonia sunt mijlocitori ai acestor contacte – dar sunt regiuni unde noi avem foarte multe astfel de exemple bune.

Iata ca am ajuns si la sfarsitu interviului, iar Dvs. inca sunteti viu. Ultima mea intrebare: Ce inseamna Ucraina pentru dvs.?

Mai intai, trebuie sa spun ca pentru ucrainienii din Polonia, Ucraina nu este numai un fenomen politic. Stiti, in perioada deportatiei, 1944 – 1946, pe cei dragi i-au despartit, dupa principii diferite. Eu am rude in Lvov, in Sambor si in Tirnopol. Pentru noi Ucraina nu este numai un stat, sunt cei dragi, care in urma evenimentelor istorice au devenit cetateni ai Ucrainei. Pentru ca pe tatal meu nu l-au deportat, noi am ramas cetateni ai Poloniei, dar legaturi cu ei noi am avut tot timpul. Chiar si in perioada sovietica noi am mers in Ucraina Sovietica, ei ne-au invitat pe noi si noi i-am invitat pe ei. La noi astfel de oameni sunt foarte multi. Legaturile nu sunt doar la nivel abstract, legat de faptul ca acolo este patria noastra, noi avem contacte concrete cu oameni, cu rude, care traiesc in Ucraina. In acelasi timp, este intelegerea ca situatia noastra s-a imbunatatit ca urmare a faptului ca a luat nastre statul ucrainian si ca noi avem contacte la nivelul puterii regionale, al puterii din Kiev, noi sustinem si acordam ajutor statului ucrainian, atunci cand facem diferite proiecte culturale. Situatia noastra este cu totul alta. Sunt probleme in care de noi se ocupa statul ucrainian – este aceasta problema a ucrainienilor si trebuie sa facem ceva pentru ei. Inainte nu era asa, pentru ca diplomatii sovietici nu se ocupau de ucrainienii din Polonia. Acum, in ambadasa Ucraineii in Polonia, este un om care are ca atributii contactul cu minoritatea ucrainiana. El trebuie sa stie ce se intampla cu aceasta minoritate, trebuie sa rezolve repede problema, atunci cand noua ne trebuiesc carti din Ucraina, cand avem anumite probleme, oameni de la noi merg la studii in universitati din Ucraina – intelegeti, este o intraga birocratie, trebuiesc facute foarte multe lucruri. Si sunt aceste posibilitati, aceste contacte. De aceea, se poate spune ca Ucraina la unele nivele inseamna un simbol – este patria noastra si, de asemenea, sunt aceste contacte, faptul ca noi avem prieteni, rude, oameni apropiati in Ucraina – acesti oameni sunt cetateni ai Ucrainei.

Petr Tema, acestea au fost intrebarile mele – multumesc foarte mult.

“Cand toti cei din generatia mea vor muri, cine va mai ramane?”

Interviu cu Zbigniew Jarmilko, vicepresedintele Asociatiei Culturale a Polonezilor din Lvov

Domnule, Jarmilko voi incepe prin a va intreba ce inseamna Polonia pentru Dvs. si ce inseamna Ucraina pentru Dvs.?

Este o intrebare foarte grea, pentru ca noi, polonezii din Lvov, ne-am nascut aici, traim aici toata viata si, cine s-a nascut inainte de razboi, inainte de 1939, a fost cetatean polonez. Pe urma, noi am ramas pe loc, granita s-a mutat cu 100 km si, practic, acum este greu sa spunem – noi tara noastra o consideram, desigur, Polonia, din punctul de vedere al nationalitatii, al steagului, al imnului, si asa mai departe. Dar, pe de alta parte, totusi, acesta (Ucraina) este patria in care omul s-a nascut. De aceea, ca nimoritate nationala, noi aici, in Lvov avem o dubla identiate – jumatate aici, jumatate acolo.

Care este situatia minoritatii poloneze din Ucraina? Se mai simt tensionarile politice care au afectat mai demult relatia dintre Polonia si Ucraina?

Stiti, imediat ce Ucraina a devenit independenta, imediat ce a devenit stat, primii doi – trei ani au fost foarte dificili, relatia era foarte tensionata, pentru ca inca pana in contemportaneitate, pana la al doilea Razboi Mondial, cand au fost luptele polono – ucrainiene, au fost oameni ucisi, si dintr-o parte si din alta, lucrurile astea se tin minte si astazi, eu am fost la deschiderea unor monumente, la mormintele unde ucrainienii au ucis polonezi, in acea padure… Dupa asta, dupa razboi, a fost in Polonia asa-numita operatiune Vistula. Ei au trimis incoace 150.000 de ucrainieni, pe cei care i-au ajutat pe banderisti, care au ucis, au jefuit s.a.m.d. Polonia i-a aruncat incoace. Si, ei au venit incoace si tot asa se uitau la noi: “duceti-va in Polonia, de ce stati aici?”, ne dadeau la o parte: “Duceti-va incolo” si multi au plecat. Au fost doua repatrieri – prima in 1946 si a doua in 1957. Cei care s-au temut de URSS, sa nu fie trimisi in Siberia, in Kazahstan, toti au plecat in Polonia. Noi am rams aici, traim, pana in zilele de astazi.

Cuplul prezidential a fost inmormantat astazi, la Cracovia

Cum influenteaza amintirea acestui trecut dificil situatia de acum?

Acum, practic totul s-a linistit. Noi ne aflam intr-o astfel de situatie, cumva de neutralitate diplomatica. In fata noastra, la 50 de metri, este Consiliul Orasenesc, Primaria orasului, ei, ca sa zic asa, au o relatie normala cu noi, noi, de asemenea, avem o raportare normala la ei. Ne salutam, “buna ziua – buna ziua”, ne inclinam si cu asta se termina. Problema este ca Ucraina nu ne da nici o copeica. Nici una. Aici noi platim chirie, gaz, apa. Fie ca ne da bani Polonia, ne ajuta de acolo, fie consulatul Poloniei ne ajuta, dar de la Ucraina nu primim absolut nimic. Nimic.

Cum a influentat semnarea Declaratiei privind bazele si principalele directii de dezvoltare a relatiilor polono – ucrainiene situatia minoritatii poloneze din Ucraina?

Intelegeti, de fapt nu a influentat cu nimic. In URSS, atunci cand Gorbaciov si-a incheiat mandatul de presedinte, nu stiu daca la nivel inalt s-a semnat sau nu ceva, cert este ca minoritatile nationale au primit dreptul de a infiinta organizatii. Prima orgnizatie a fost “Mana ucrainiana” apoi a fost organizatia evreiasca, a noastra a fost a treia, apoi au fost si altele, iar astazi noi avem 22 de minoritati nationale in Lvov: tatari, evrei, azeri, letoni, bielorusi, rusi polonezi, nemti, cehi, pe scurt, douazeci si ceva de minoritati nationale. Cum se spune, fiecare fierbe in sucul propriu. Va pot spune chiar ca avem un comitet comun, organizam concerte la care participa toate minoritatile nationale, ei ne invita. Alaltarieri au fost 210 ani de la nasterea lui Puskin, comunitatea rusa a organizat o ceremonie; ei de asemenea vin la noi, de 3 mai, Ziua Constitutiei Poloneze, pe 11 noiembrie, de Ziua Independentiei Poloniei. Ei vin la noi, noi ne ducem la ei, la evrei, la greci. La nivelul minoritatilor nationale totul este in regula.

Cum poate minoritatea poloneza sa sustina aspriatiile Ucrainei de integrare in Uniunea Europeana si, totodata, cum poate sa imbunatateasca relatia bilaterala polono – ucraineana. Totusi, Polonia este membru al Uniunii Europene…

Intelegeti cum stau lucrurile, cand vine presedintele Poloniei, sau premierul la Kiev, sau la noi, in Lvov, sau cand ai nostrii se duc acolo, totul este bine. Sunt mese intinse, protocol, totul este bine, toti sunt multumiti. Iar aici, la nivelul nostru mic, relatiile sunt cu totul altele. Multi ani, noi am avut probleme cu deschiderea cimitirului nostru, polonez, al celor care, in 1918, au luptat cu ucrainienii. Problema a ramas nerezolvata aproape 10 ani. Apoi a fost o alta problema. Autoritatile se straduiau sa schimbe denumirea strazilor. Au schimbat denumirea strazii Mickiewitscz, au schimbat si denumirile altor strazi, au pus denumiri noi. Acolo unde am putut, am protestat, dar uneori nu ne ajuta nimeni cu nimic. Acum ne luptam pentru biserica, ne luptam de 15 ani, ca ei sa ne dea biserica. 32 de biserici sunt ale noastre, pentru ca, pana in Razboi, biserici ucrainiene erau doua sau trei in Lvov. Acum ucrainienii au luat toate aceste biserici, le-au transformat in biserici greco-catolice, ortodoxe sau in orice altceva, si, atunci cand le cerem inapoi, nu ni le dau. Au construit undeva o sala cu orga si, duminica dimineata oficiaza serviciul divin in limba poloneza. Cum va spuneam, la nivelul de jos, relatiile sunt cu totul altele decat la varf. Dar, in Uniunea Europeana, toti vor, toti cei care traiesc aici. Sunt probleme cu vizele. Fiecare polonez din Lvov, sau aproape fiecare are rude in Polonia si sa mergi acolo, fie la morminte, fie pur si simplu sa-ti vizitezi rudele, trebuie sa stai la o coada foarte mare, ca sa iei viza Schengen. Viza costa 35 de euro – asta este o problema pentru oameni. La Consulatul polonez este tot timpul coada foarte mare, pentru ca sunt ucrainieni care pleaca la munca in Polonia. Pe scurt, consulatul da in jur de 2.000 de vize in fiecare zi.

2.000???!!!

Da, da! Dar oricum, este o coada foarte mare. Toti vor in Vest…

Inainte, teritoriile poloneze din apropierea Ucrainei, unde traiesc ucrainieni, ca si teritoriile ucraineine unde traiesc polonezi au avut autonomie. Acum, dupa cum am inteles, in Polonia nu poate fi vorba despre autonomie pentru ca ucrainienii sunt raspanditi…

In Polonia traiesc 30.000 de ucrainieni. Acestea sunt datele oficiale. Ei au propriul ziar, organizeaza festivaluri, concerte, au propria casa – Casa Ucrainiana. Noi, polonezii, nu avem. Noi, si pentru asta ne luptam, deja de mai mult de 15 ani, ne luptam cu administratia, pentru ca ei sa ne dea noua macar o casa. Sa facem Casa Poloneza. Noi avem 4.500 de membrii si numai patru camere. In Polonia sunt banii pentru constructia unui astfel de edificiu, iar ucrainienii trebuie sa dea numai o casa ucrainiana in schimb, aproape de granita. Iar acum, se intalnesc comisiile, discuta, loc unde sa se poata construi nu este, si pana la urma noi nu avem nici o casa. Cam asa… Incet – incet, va spun despre toate problemele.

Asa si trebuie… Dar, in legatura cu teritoriile ucrainiene unde traiesc polonezi, se mai doreste autonomia?

Nu. Pur si simplu, noi am incercat ca, la alegeri, la cele orasenesti, locale sau republicane – undeva, am incercat sa trimitem un candidat. Nu am reusit.

De ce?

De exepmplu, in Lvov locuiesc aproximativ 20.000 de polonezi, raspanditi prin tot orasul. Si se fac sectiile de votare. Daca acolo sunt 3 – 5.000 de ucrainieni si, sa zicem, 100 – 200 de polonezi, e clar ca poonezii nu vor castiga. Fiecare si-i voteaza pe ai lui.

Ultima mea intrebare: cum vedeti viitorul minoritatii poloneze in Ucraina?

E greu de spus. Si stiti din ce cauza?

Eu stiu ca in cazul fiecarei minoritati se pune problema asimilatiei.

Nu e vorba de asta. La noi tanara generatie, copiii nostri – ii trimitem in Polonia, sa invete. In fiecare an trimitem – vine o comisie – si aproape nimeni nu se intoarce. Se casatoresc acolo si raman. Aici nu au de ce sa se intoarca. Locuri de munca nu sunt, uzinele nu lucreaza. Dimpotriva, toti se duc in Polonia la munca, sa stranga fructe, legume, sa munceasca in constructii, tot asa cum se duc si in Portugalia, in Italia, in Grecia, tot asa se duc si in Polonia. In momentul de fata mii de oameni se duc acolo. Si din cei care au plecat sa invete, nimeni nu se intoarce. Aici au ramas cei din generatia mea. Sunt si cativa tineri, sunt doua scoli poloneze, dar ce va fi peste 20 – 30 de ani e greu de spus. Cand toti cei din generatia mea vor muri, cine va mai ramane? E greu de spus.

Exista, de fapt, pericolul, ca sa dispara minoritatea Dvs…

Orice se poate intampla. Orice.

Multumesc mult.

Asculta interviurile, realizate in limba rusa

 Jarmilko - interviu: Play Now | Play in Popup | Download

 Interviu - Petr Tema: Play Now | Play in Popup | Download

Tags: Al Doilea Razboi Mondial, Comisia de Stat pentru Minoritati Nationale, Cracovia, deportari, epurari etnice, Federatia Rusa, instabilitate politica in Polonia, Katyn, Lech Katzynski, Lvov, masacrul de la Katyn, minoritati, Petr Tema, polonezi, Polonia, relatia ruso-poloneza, Reporter Special, revizionism, Roman Konoplev, rusi, Rusia, Smolensk, tensiuni interetnice, Transnistria, ucrainieni, Ucriana, URSS, Varsovia, Vladimir Putin, Zbigniew Jarmilko

Demisia dlui Evghenii Sevciuk din functia de presedinte a Parlamentului de la Tiraspol si alegerea unui alt presedinte au trecut aproape neobservate pe fondul zbuciumului provocat de tensiunile de pe malul drept al Nistrului, unde curand vor avea loc alegeri anticipate. Am scris cu ceva vreme in urma despre cum se vede demisia dlui Sevciuk de la Chisinau. Apoi, am intrebat si un analist din Tiraspol ce parere are despre aceasta evolutie. Daca de pe maul drept “jertfa” a fost politologul Oazu Nantoi, la Tiraspol mi-a cazut victima Roman Konoplev, care a trebuit sa-mi povesteasca de la incepuit, conflictul dintre Evghenii Sevciuk si Igor Smirnov.

Conflictul dureaza de ceva vreme (ani), dar a atins un punct de maxim in aprilie, cand deputatii Sovietului Suprem de la Tiraspol au adoptat in prima citire un proiect de modificare a constitutiei din Transnistria, care prevedea, pe langa desfiintarea functiei de vicepresedinte (adjunctul dlui Smirnov), si reducerea drastica a atributiilor presedintelui. La acea sedinta, Igor Smirnov si ministrii care erau prezenti, au parasit, in semn de protest, sala. Ulterior, o serie de ONG-uri apropiate presedintelui Smirnov au cerut dizolvarea Parlamentului din Transnistria si chiar au fost demarate actiuni de strangere de semnaturi. Pana la urma, proiectul de lege privind modificarea Constitutiei (denumit “initiativa celor 16″, pentru ca fusese initiat de 16 deputati apropiati partidului “Obnovlenie”, majoritar in Parlamentul de la Tiraspol, si din care provine si dl. Sevciuk) a fost retras. Se parea ca se ajunsese la un oarecare consens, atunci cand a fost infiintata Comisia prezidentiala de modificare a Constitutiei, care urma sa discute mai multe propuneri. Ulterior, presedintele Parlamentului si-a depus, asa cum stim, mandatul, exprimandu-si extrem de abrupt nemultumirea pentru modul in care se lucreaza la proiectul de modificare a Constitutiei. In discursul in care a anuntat ca renunta la functie, Evghenii Sevciuk a denuntat, de asemenea coruptia din Transnistria.

La putina vreme dupa asta, un oficial rus, aflat in vizita de lucru la Tiraspol califica drept ingrijoratoare aceste evenimente. La sfarsitul saptamanii trecute, Parlamentul de la Tiraspol a ales un nou presedinte, in persoana lui Anatolii Kamninsky, fost luptator in razboiul de la Nistru, o persoana a carei biografie peste de natura sa linisteasca temerile conservatorilor, privind schimbarea cursului politic al Transnistriei.

Sa ascultam, asadar, evaluarea lui Roman Konoplev cu privire la aceasta evolutie. Mai jos este traducerea interviului.

Roman Konoplev – Interviu
Asculta mai multe audio Politica

- Roman Konoplev, ce prevedea asa-numita initiativa a celor 16 deputati, referitoare la revizuirea Constitutiei?

- Intiativa celor 16, care, asa cum se stie a fost retrasa, prevedea, in esenta, schimbarea raportului de forte de pe scena politica a Transnistriei, aceasta schimbare urmand sa favorizeze Parlamentul. Aceste schimbari ar fi fost semnificative si, dupa parerea multor experti, ele ar fi scazut componenta democratica a vietii politice din Transnistria. Pot sa dau un exemplu: fiecare exemplar al publicatiilor care urmau sa iasa de sub tipar, trebuiau, inainte de a fi difuzate, sa fie trimise la Procuratura.

- Da, chiar cu trei numere inainte…

- Da, este unul dintre exemple, dar au fost mai multe lucruri de acest fel. Nu au urmat nici un fel de rumori in aceasta privinta din partea societatii civile. Lucrurile si-au urmat cursul in liniste si situatia se poate compara cu o furtuna in paharul cu apa. Cu exceptia celor din preajma administratiei, societatea nu a reactionat nicicum la aceasta situatie creata intre Sovietul Suprem si putrea executiva. La randul sau, puterea executiva a dat de inteles ca o continuare a acestui curs nu este bine-venita, si, cum situatia a capatat caractrului unui conflict, puterea executiva a decis sa mearga pana la capat si, drept raspuns la aceasta propunere de amendare a Constitutiei din partea deputatilor, Executivul a facut propria propunere de revizuire, potrivit careia relatiile pe scena politica, vor urma modelul rus.

- Care erau cele mai importante puncte din propunerea de revizuire, formulata de cei 16 deputati?

- Ceea ce era cel mai important, era intarirea Parlamentului, astfel incat deputatii puteau, daca ar fi dorit, sa scoata din adunare un deputat, daca majoritatea ar fi dorit acest lucru. Aparea posibilitatea de a santaja micile fractii. Parlamentul devenea astfel o unitate intreaga, nu ar mai fi fost structurat pe diferite fractii – devenea o comunitate unitara: un singur grup puternic. Si, in aceasta calitate, de grup unic si  puternic, el incerca sa aiba influenta asupra restului, asupra tuturor celorlalte institutii de stat – judecatori, si asa mai departe. Toti cei care erau numiti trebuiau sa treaca prin Parlament. In esenta, Parlamentul primea drepturi nelimitate. La noiб oricum era acest sistem – in noile conditii ar fi fost intr-o masura mai mare republica parlamentara decat prezidentiala. Aceasta este in mare. Au fost si detalii, legate de procedurile de luare a deciziilor, de adoptarea legilor, si de organizarea alegerilor. Potrivit propunerii parlamentarilor, pentru a lua parte  la alegeri, pe langa cetatenia transnistrieana, trebuia sa ai si cinci ani de rezidenta pe teritoriul Transnistriei – trebuia sa fii inregistrat aici. Cam asta. Dat fiind ca neintelegerile s-au accentuat, propunerea de revizuire a fost retrasa, si acum presedintele a propus versiunea sa. Desigur, din partea presedintelui a fost formata acea comisie (Comisia Constitutionala – n.n.), care a prelucrat propunerile de revizuire a Contitutiei, formulate, in mare masura, dupa modelul rusesc.

- Ce prevede aceasta noua varianta a Comisiei Constitutionale?

- Comisia Constitutionala compara acum doua Constitutii: vechea Constitutie a Transnistriei si cea a Federatiei Ruse. Se verifica fiecare capitol, fiecare articol, astfel incat Constitutia Transnistriei sa fie similara celei a Federatiei Ruse – in mare: in ce priveste functiile, guvernarea, institutile guvernarii, apare o noua persoana, seful guvernului (eu asa am inteles, ca in viitor, totusi aceasta functie nu va mai fi indeplinita de presedinte). Puterea executiva va fi intarita, s-ar putea sa fie un Parlament bicameral, unul din care se va alege puterea executiva si camera inferioara, care va fi aleasa, fie in sistem proportional, fie in sistem majoritar – aici vor fi discutii suplimentare, in ce priveste Codul Electoral. Acum inca nu e clar cum va fi, vor participa la alegeri partidele, sau vor fi candidati in circumscriptii. O decizie finala in acesta privinta deocamdata nu este. Constitutia va fi similara celei rusesti, iar constructia statului va fi similara modelului rusesc.

- Ce anume a provocat acest pas al fostului presedinte al Parlamentului, de a-si depune mandatul? Care au fost nemultumirile dlui Sevciuk in ce priveste acest proces de amendare a Constitutiei?

- Sunt mai multe versiuni. Poate ca el si-a evaluat viitorul, posibilitatea de a-si continua cariera politica in calitate de candidat la prezidentiale, dat fiind ca la alegerile viitoare, Parlamentul va avea o semnificatie consistent mai mica decat presedintele, va fi ca in Rusia – Parlamentul se va afla pe o pozitie mult mai joasa, din punctul de vedere al influentei. Politica de baza a statului, controlul asupra situatiei se afla in totalitate in mainile presedintelui. Acesta este principiul republicii prezidentiale. De aceea, poate ca Evgheni Sevciuk a decis, sa zic asa, sa se tina de-o parte, sa-si pastreze imaginea. Poate ca are si niste prognoze negative in privinta economiei, oricum acum sunt dificultati si aceste dificultati se vor agrava. De aceea, dat fiind ca echipa presedintelui a decis sa micsoreze statusul Parlamentului, Evghenii Sevciuk, ca persoana, nu doreste sa-si asume raspunderea pentru anumite dficultati economice, pentru consecintele crizei financiare asupra Transnistriei. De aceea, probabil ca el a decis sa-si pastreze ratingul, pentru a participa la alegeri in calitate de critic al puterii. Dar, inca odata, aceasta este doar una dintre variante, nu e sigur ca lucrurile stau exact asa. Este si posibilitatea ca dl. Sevciuk sa plece pur si simplu din politica mare, pentru ca sa nu se mai intoarca niciodata, poate ca a primit pur si simplu o lovitura de la tavalugul masinii prezidentiale, toti simt puterea acestui tavalug, si poate ca dl. Sevciuk pur si simplu se straduieste sa-si salveze situatia, activele, ceea ce are el.

- Demult, cu cativa ani in urma au fost speculatii referitoare la o intelegere secreta, intre Rusia si Moldova, pentru a dizolva amblele Parlamente si de a se organiza alegeri pe amble maluri ale Nistrului, pentru rezolvarea conflictului. Sunt zvonuri acum referitoare la o asemenea intelegere?

- O versiune de felul acesta nu exista. Situatia din Transnistria si situatia din Moldova se dezvolta fiecare, intr-o totala independenta una fata de cealalta. Ceea ce este important este ca astazi, elita transnistreana in nici un caz nu ia in calcul sa intre intr-o noua schema cu Moldova, pentru ca, vrem sau nu, Transnistria ar fi, intr-o astfel de situatie, pe o pozitie inferioara si ai nostiri ar avea un status inferior, ar fi dependenti si exista riscul ca ei sa devina victimele represiei din partea organelor de ordine moldovenesti. La moment, in Basarabia exista aceasta atitudine, nu numai in zona politica, dar si vizavi de o posibila urmarire penala a activistilor transnistreni. Din acest motiv, in Transnistria astazi nu exista nici o forta politica, care sa sustina masuri decise pentru unire si care sa fie pregatita sa indeplineasca ascultatoare orice comanda a statelor mari – in cazul in care aceasta comanda ar fi si facuta. Dar eu sunt sigur ca la Moscova sunt oameni cu capul pe umeri si care nu ar putea sa dea o astfel de comanda, care s-ar termina cu o sinucidere a elitei transnistrene. Astazi, nimeni nu poate da nici un fel de garantii, nimeni nu poate crede pe nimeni de pe malul celalalt. In estenta, trec anii, dar relatiile nu se schimba. Sentimentele sunt bune la nivelul oamenilor obisnuiti, cand oamenii merg unul la celalalt, cand au rude, intre politicienii, care discuta unii cu ceilalati, pe culoar, dar referitor la unirea celor doua state, pozitia societatii transnistrene si pozitia elitei transnistrene este dura si aceasta pozitie nu o poate schimba nimeni.

- Roman Evghenievici,  multumesc mult pentru raspunsuri.

Tags: Evghenii Sevciuk, Igor Smirnov, modificarea Constitutiei, Roman Konoplev, Sovietul Suprem, Transnistria

Ieri, adică duminică, pe la 10 şi jumătate dimineaţă, l-am sunat pe Roman, într-o panică totală.

- Roman, spune-mi, te rog, ce trebuie să fac, dacă am un şoarece în casă? Ce să fac, altceva decât să ţip? Asta am încercat deja şi n-a funcţionat.

Confruntat cu perspectiva de a se îmbrăca (cred că l-am trezit din somn), de a lua marşrutka până în celălalt capăt al oraşului şi de a se apuca să mute mobile, în căutarea unui şoarece capabil să se ascundă oriunde, numai să-şi salveze viaţa, Roman a ales o altă soluţie, care i s-a părut convenabilă pentru toate părţile.

- Ascultă, Mihaela, de ce nu-i pui ceva de mâncare pe o farfurie?

- Nu vreau să-l otrăvesc…

- Păi nu-l otrăveşti. Dă-i ceva să mănânce, şi atunci el o să fie micul tău animal de companie. Ştii, el acum se teme de tine nu mai puţin decât te temi tu de el. Împrieteniţi-vă…

N-am apucat să pun în practică soluţia lui Roman sau oricare altă soluţie, pentru că şoarcele a murit pur şi simplu. Se vede treaba că a făcut ori un şoc, ori infarct, când am ţipat pentru că m-am speriat de el. Am chemat pe cineva din stradă să-l ia şi să-l ducă afară şi cu asta istoria interacţiunii mele cu micul rozător de Tiraspol s-a încheiat. Dar soluţia lui Roman – să te împrieteneşti cu lucrurile de care ţi-e fircă, mi se pare interesantă, deşi nu ştiu dacă funcţionează. Poate că, dacă totuşi ne-am fi împrietenit, şoarecelui i-ar fi plăcut de mine, într-atât, încât şi-ar fi adus şi prietenii să mă cunoască.

Tags: Roman Konoplev, Tiraspol, Transnistria

Roman Konoplev, un politolog care, oricum s-ar îmbrăca o să fie mereu în pantaloni scurţi

Într-un comentariu postat cu ceva vreme în urmă pe blogul meu, Roman Konoplev îmi atrăgea atenţia că România are parte de acelaşi tip de comportament al Republicii Moldova ca şi Rusia în anii ’90, când cântecul la modă era “Afară cu ruşii ocupanţi”. Roman îmi scria asta î nainte de tulburările de la Chişinău. În aprilie deja, Voronin acuza România de agresiune şi de a fi conspirat împotriva statalităţii moldoveneşti. Într-o altă discuţie, Konoplev îmi vorbea, referindu-se tot la cazul Moldova, despre “complexul valorilor incomplete”, ceea ce noi, în România, numim “zelul neofitului”, pentru a descrie atitudinea cuiva care, de exemplu, după ce se converteşte la Islam respectă tradiţiile musulmane cu mai multă stricteţe decât islamicii din naştere. “Ei au devenit mai nationalişti chiar decât românii”, îşi încheia Roman argumentaţia, revenind la cazul Moldova.

La o discuţie despre războaiele din trecut şi viitorul nesigur al regiunii, deputatul transnistrean Grigori Mărăcuţă îmi explica de ce sunt transnistrenii românofobi: “În ’41 – ’45 pământul acesta a fost sub protectoratul României. Şi atunci (…) multe nebunii au fost făcute, mulţi oameni au fost omorâţi. Oamenii fugeau de la români şi se duceau la fascişti (…) să se jeluie (…) Mulţi, sute şi mii de oameni au fost omorâţi, împuşcaţi, înecaţi în Nistru pentru nimic, numai (pentru că) noi nu am trăit la un loc, din ’18 până-n ’40 cu România, aşa cum a trăit Basarabia, dar am fost (…) comunişti – trăiam în Uniunea Sovietică”. Ceva mai de curând, politologul Oleg Cristal, din Chişinău, îmi vorbea despre faptul că memoria colectivă din Republica Moldova păstrează imaginea jandarmului român din perioada interbelică – “o persoană brutală, care pedepesea pe nedrept moldovenii”.

La începutul acestui an, Masleniţa şi Mărţişorul s-au sărbătorit împreună la Tiraspol

Pe de altă parte, basarabenii refugiaţi în 1945 peste Prut, devenit graniţa a României în urma pactului Ribentropp – Molotov, au ca stereotip de reprezentare imaginea soldatului rus, care le confiscă abuziv bunurile (davai ceas, davai palton), violează femeile şi împuşcă bărbaţii, de obicei făptuind toate acestea în stare de ebrietate. Nu ştiu dacă acelaşi stereotip există şi la populaţia din stânga Prutului, el ar putea fi prezent la populaţia de vârstă foarte înaintată şi probabil este mult atenuat la populaţia de vârstă mijlocie, ca urmare a convieţurii cu etnicii ruşi în condiţii de normalitate şi chiar de bunăstare în perioada Uniunii Sovietice. Stereotipul acesta de reprezentare l-am întâlnit, în orice caz, în Caucaz, la un grup de muncitorii azeri, care se întorceau din Turcia. Era în perioada agresiunii militare a Gruziei în Osetia de Sud, interveniseră forţele ruse de menţinere a păcii şi situaţia era stabilă din punct de vedere militar. Pe fondul propagandei care s-a făcut în jurul acestei nenorociri, însă, constructorii azeri despre care vorbesc erau speriaţi că ar putea fi opriţi de ruşi, “buzunăriţi” şi ar putea pierde burma de agoniseală pe care o aduceau acasă. Ajunsă la Tskinval, unul dintre primele contacte l-am avut cu forţa rusă de menţinere a păcii din oraş, prilej cu care am constatat că militarii ruşi nu se deosebesc cu nimic de cei români, nici prin comportament, nici prin proceduri şi nici prin raportarea la ordine şi superiori. Cu alte cuvinte, sunt membrii unei forţe armate regulate moderne, nu o bandă de tâlhari.

… În vreme ce pe malul drept al Nistrului, chestiunea identităţii provoacă demonstraţii în masă şi pogromuri

Revenind la cazul Republicii Moldova, este evident că istoria complicată a acestei regiuni, sărăcia generatoare de radicalism a populaţiei, lipsa de experienţă în ce priveşte democraţia şi instituţiile insuficient consolidate o recomandă ca un mediu propice pentru propagandă şi discurs politic dezechilibrat. Ceea ce se şi întâmplă la moment.

În această regiune, aflată sute de ani la graniţa Imperiului Rus, trăiesc atât etnici slavi (ruşi, ucrainieni), cât şi etnici români. Administraţiile s-au succedat, dar fie că au fost de partea românească, fie de partea rusească, ele au făptuit în mod egal abuzuri împotriva populaţiei din ambele etnii. În Transnistria au o vorbă: “Beliie idut, krasnie budut sideti; krasniie idut, beliie budut sideti” (Vin albii, roşii vor sta în închisoare; vin roşii, albii vor fi închişi). Ca urmare al acestui comportament perfect similar al autorităţilor care au administrat de-a lungul timpului regiunea, de pe teritoriul actualei Republici Moldova, s-au refugiat, de-a lungul istoriei valuri de locuitori, persecutaţi aparent din motive etnice, dar de fapt, pentru că statul care deţinea această regiune să poată controla teritoriul aflat la graniţa sa. Aceşti refugiati au migrat atat spre vest (România), cât şi spre est (actuala Ucraină, fostă Uniunea Sovietică, fost Imperiul Ţarist). După marea represiune stalinistă, Uniunea Sovietică, statul în componenţa căruia se afla la moment actuala Republică Moldova, a înţeles că reprimarea populaţiei nu este eficientă şi a permis locuitorilor să-şi desfăşoare existenţa cât de cât normal (în condiţiile care erau posibile atunci). Îmi amintesc că bunicii mei aveau rude în Chişinău şi uneori primeau de la aceste rude “chemare” şi călătoreau acolo – ei spuneau despre asta: “Plecăm la ruşi”, deşi discuţiile cu aceste rude se purtau întotdeauna în limba română. Bunicii mei, care s-au refugiat peste Prut în 1945) nu au ştiut niciodată limba rusă.

Această linişte oarecum impusă, dar în mod cert benefică pentru regiune, care a cunoscut o perioadă de dezvoltare în vremea Uniunii Sovietice, a fost spulberată de valul de nelinişti de la începutul anilor ’90. Administraţia statului nou-apărut, Republica Moldova, nu a ştiut să gestioneze profilul multi-etnic al populaţiei şi a înlocuit propaganda comunistă cu propaganda naţionalistă. A urmat războiul de la Nistru, apoi îngheţarea conflictului, iar împreună cu acest îngheţ, a fost lăsată neclarificată problema identitiăţii naţionale a moldovenilor. Sunt români, sunt ruşi sau ce altceva sunt moldovenii? În legătură cu recensământul din 2004, s-a vorbit despre presiuni făcute asupra populaţiei, ca să se declare moldoveni. Presiunile s-ar fi făcut atât asupra vorbitorilor de limbă română, cât şi a locuitorilor de etnie slavă, ruşi şi ucrainieni. Este trecută într-un plan cu totul îndepărtat chestiunea găgăuzilor, locuitori din sudul Moldovei, vorbitori ai unei limbi turcice, cu toate că şi în această regiune au existat tendinţe separatiste. Din toate aceste motive, sunt mai puţin de acord cu ce îmi spunea Roman Konoplev despre complexul valorilor incomplete de care ar suferi societatea din Republica Moldova. Mai curând, această naţiune este incapabilă să-şi accepte destinul de spaţiu spiritual de tranzit între popoarele slav şi român şi, ca orice naţiune tânără, se teme de viitorul pe care i-l rezervă destinul. Profesorul Dan Dungaciu spunea că Republica Moldova nu poate fi stabilă decât conjunctural, pentru că se află într-o regiune de tensiuni geopolitce. Nici cu asta nu sunt de acord. Republica Moldova va deveni stabila ea însăşi (sama po sebe) atunci când va reuşi să-şi accepte identitatea dublă, în egală măsură română şi slavă. Până atunci, statul moldovean va balansa haotic, îndreptându-se când împotriva unui imaginar ocupant rus, când împotriva unui fals agresor român, reprimând propria populaţie şi generând el însuşi instabilitatea căreia este în pericol să-i cadă victimă.

Tags: alegeri, Chisinau, conflict inghetat, democratie, demonstratii, identitate, nationalism, Republica Moldova, Roman Konoplev, Transnistria

Pe Roman Konoplev l-am descoperit, la Tiraspol, candva, dupa evenimentele violente de la Chisinau. Si eu, care crezusem ca, odata cu Dima Soin, Evgheni Sevciuk, Aleksandru Caraman si Grigori Maracuta s-a terminat sirul transnistrenilor interesentai – al celor carora merita sa le iei interviu. Mai tarziu aveam sa-l cunosc pe Serghei Sirokov, politolog de la centrul Mediator, specializat in relatii internationale, pe ministrul de externe de aici, Vladimir Yastrebceak, un diplomat care pentru prima data m-a facut sa-mi doresc sa se rezolve naibii odata conflictul de la Nistru, astfel incat calitatile profesionale ale acestui om sa fie vazute si recunoscute de cat mai multa lume, si pe Vasilii Kaliko, insarcinatul pentru drepturile omului, un om bland, barbos si cu o incredere nestramutata in cunostintele mele de limba rusa, astfel incat imi spune bancuri, imi povesteste anecdote si foloseste expresii pe care dupa aia trebuie sa le caut in dictionar (dar la fel a facut si Oazu Nantoi din Chisinau, atunci cand i-am cerut sa facem un interviu in limba rusa – am cautat pe Google sa vad ce e cu “delirul calului cenusiu”, ca nici unul dintre prietenii mei nu auzise de asa ceva).

Bun (adica nu prea), eu eram la Tiraspol, iar la Chisinau organele de ordine se indeletniceau cu tabacirea manifestantilor din 7-9 aprilie si cu ascunderea cadavrelor celor care, intamplator, mureau in urma batailor. Asa ceva se intamplase mai demult si in Romania, la Revolutie, si pe 13 – 15 iunie 1990. Ma inchisesem in casa si plangeam. Cu Soin ma certasem, de furie pentru cele intamplate, desi el nu avea nici o vina si atunci am hotarat ca e mai bine sa nu mai vad pe nimeni. Ceva totusi trebuia sa lucrez, asa ca i-am trimis lui Roman un mail cu intrebari. El mi-a raspuns invitandu-ma acasa, unde am cunoscut-o pe sotia lui, Dina, si unde am facut unul dintre interviurile-reper ale carierei mele (poate la fel de bun ca si cel pe care i l-am luat, candva, regretatei Zoe Dumitrescu Busulenga si pe care, cei interesati, il pot citi aici). Am prelucrat fila audio si am urcat-o pe blog direct in rusa. O puteti asculta aici. Ceva mai tarziu, am terminat si traducerea interviului, pe care o puteti citi mai jos.

Foto: www.tiras.ru

-  Roman Evghenievici, este primul nostru interviu, sper ca vor mai fi si altele, chiar multe. Ddeocamdata, acesta este primul, asa ca am sa va rog sa-l descrieti pe Roman Konoplev. Cine este el?

-  Roman Konoplev? In primul rand, desigur, sunt rus. In al doilea rand sunt transnistriean. In al treilea rand, sunt crestin. Pe langa asta, sunt jurnalist, un pic scriitor, un pic muzicant… Va rog…

-  Dar casatorit? (Noi sedeam pe canapea, iar Dina se asezase in fata noastra, pe un scaun, fiind pur si simplu frumoasa si contempla cum tocmai incepusem sa-i torturez sotul cu intrebarile mele si cu microfonul, despre care ulterior, Roman a scris pe blog ca era urias: “A venit o jurnalista din Romania si mi-a luat 45 de minute interviu in rusa. Avea un microfon urias”).

-  Da, fara discutie, sunt familist, imi iubesc sotia, imi iubesc patria si iubesc pamantul pe care traiesc…

- De ce cartea Dvs., Evanghelia Extremismului, a fost interzisa in Rusia?

- Partidul in care am activat la sfarsitul anilor ’90, Partidul National – Bolsevic, a fost interzis. A aparut un conflict in interiorul acestui partid, care a generat anumite evenimente, schimbarea cursului, apoi s-au luptate de cateva ori grupuri politice din interiorul organizatiei, eu am facut parte din unul dintre aceste grupuri, grupul meu a pierdut, a castigat o grupare ceva mai radicala, iar dupa asta puterea a interzis organizatia. Dat fiind ca in carte figura organizatia si erau multe lucruri care erau prezentate altfel decat se vedeau ele la nivel de oficiali regionali, directori de ziare, militieni regionali, acolo in provincie – din aceste motive cartea… nu a mai ajuns in reteaua de comercializare. Cam asa…

“Extremismul – ca un obiect al artei”

Foto: Roman Konoplev

-  Care este ideea de baza a acestei carti si de ce se numeste Evanghelia extremismului? Va considerati extremist?

Read the rest of this entry »

 Insula Comorii - Rusa: Play Now | Play in Popup | Download

 Insula Comorii - Romana: Play Now | Play in Popup | Download

Tags: alegeri democratie, Aleksandru Caraman, Chisinau, conflict inghetat, Dmitrii Soin, drepturile omului, Evghenii Sevciuk, Grigorii Maracuta, Nistru, Oazu Nantoi, Reporter Special, Republica Moldova, Roman Konoplev, Serghei Shirokov, Tiraspol, Transnistria, Vasilii Kalko, violente de masa

Konoplevii sunt o pereche frumoasa. Se iubesc si le sta bine impreuna. Doar ca nu le place sa se dea in spectacol. Vor sa-si pastreze iubirea pentru ei, ca pe o taina pretioasa. Din acest motiv, a fost foarte greu sa prind cu ei un instantaneu. A fost ca si cum as urmari niste salbaticiuni foarte rare cu aparatul de fotografiat, undeva pe un varf de munte. Asta s-a potrivit cu lucrurile pe care mi le-a spus Roman Konoplev despre Transnistria, in primul interviu pe care l-am facut cu el:

“Noi aici ne deosebim mult de cei care traiesc in Rusia. Aici este sudul, este alt mediu, este tara cazacilor, este campia salbatica. Noi avem alte valori, a trebuit sa facem fata unui alt fel de pericole, care ne-au format aceste valori si au format tin aceeasi masura si lumea dinauntrul fiecaruia dintre noi (…) Suntem putin altfel decat media statistica a rusilor sau decat media statistica a ucrainienilor (…) Aici potentialul este mai mare decat in alte regiuni ale Uniunii Sovietice”.

Interviul, in varianta integrala, il puteti asculta pe reporter-special.radiolynx.ro

Dar sa revin la pozele cu familia Konoplev. Prima a iesit asa:

Respectiv, Roman, pus in situatia de a se expune occhiului impresonal al camerei foto s-a crispat si rezultatul este ca, din fotografie, se stramba la mine si la noi toti intr-un fel care ma face sa ma tem ca stie sa faca asta chiar mai ingrozitor decat mine. Si eu stiu sa ma stramb!

Mai departe:

Asa… In a doua fotografie i-am asezat pur si simplu cu mana, in speranta ca poate imi iese si mie un cadru ca lumea. Rezultatul: Roman se uita la mine de parca mi-ar spune: <auzi, da’ cred ca asta e ultima>.

Daca tot am vazut ca nu scot nimic de la el, l-am lasat in pace si am facut interviul. Care a iesti intr-un mare fel – pot sa spun ca este taticul tuturor interviurilor pe care le-am facut de cand sunt eu ziarist. Ei, si pana la urma, cumva am reusit, printr-un truc, pe nesimtitie, si fara miscari bruste, sa-mi aduc aparatul foto mai aproape si, cand Roman era atent la discutie, sa prind un instantaneu cu ei. Care, oricum, e contre jur, dar macar arata natural:

Una peste alta, va trebui sa fac o intelegere cu Konoplevii – de cate ori vin la ei in vizita, ii fotografiez cand am chef, iar ei se prefac ca nu observa. Pana cand reusesc sa prind cadrele Acelea. Adica unele cel putin la fel de bune ca interviul pe care l-am facut cu Roman.

Tags: Chisinau, Dina Konoplev, Proriv, Roman Konoplev, separatism, Tiraspol, Transnistria