… Ramasesem datoare cu ultimele raspunsuri la intrebarile studentului meu

Un arici, fotografiat de mine verile trecute, in parcul din Tiraspol
- Dacă aţi simţit că vă este presată/inhibată/ameninţată/descurajată libertatea accesului la informaţii şi a exprimării în RMN? Dacă da, atunci de către cine şi prin ce modalităţi a fost exercitat acest lucru?
In Transnistria nu m-am simtit amenintata niciodata, de catre nimeni.
- Care este opinia D-stră despre arestarea lui Ernest Vardanean şi acuzaţiile de înaltă trădare aduse acestuia? Care credeţi că au fost întenţiile conducerii de la Tiraspol prin recursul la astfel de acţiuni? Reprezintă acest gen de acuzaţie o premieră pentru Transnistria, sau acesta nu este doar un caz izolat?
Despre arestarea lui Ernest Vardanean: am vazut de curand, pe Youtube, un material in care dl. Antiufeev explica ce anume s-a intamplat. Am inteles ca dl. Vardanean s-a autodenuntat sau asa ceva. O parere bazata pe informatii de la fata locului, nu am, pentru ca nu am mai fost, in ultima vreme, in Transnistria. Dar mie mi s-a creat impresia ca acest caz face parte din categoria celor create de oameni care nu sunt nici agenti, nici jurnalisti, care in general nici nu stiu sa lucreze cu inforrmatia, dar au niste contacte si se foiec de colo-colo, pe la unul si pe la altul, pretinzand ca detin secrete, incercand pe careva sa santajeze, pe altul sa traga de limba pe al treilea straduindu-se sa-l provoace si tot asa.

A mai fost un caz tot asa, cu un domn de la Moldova Suverana, Mihai Contiu, imi pare ca-l cheama, si care s-a autodenuntat ca agent al serviciilor romanesti. Este un domn care poarta niste palarii uriase, plete si are si mustati formidabile. Eu stiu ca nu asa arata spionii – ei sunt niste insi care trebuie sa treaca nebagati in seama si sa se priceapa la cules informatii. Or, domnul Contiu pare sa nu aiba nici una, nici alta dintre calitati. Imi amintesc si de un alt caz, in Romania, cu un ziarist care a pretins ca are niste CD-uri cu informatii despre trupele noastre din Afganistan si Irak si s-a dus singur la Parchetul Militar, sa spuna ca le are. Normal, procurorii l-au anchetat, asa ca vreo cateva zile televiziunile romanesti au difuzat imagini cu reporterii, asteptandu-l pe ziaristul roman, acuzat de spionaj, sa iasa de la audieri si sa le spuna cum il preseaza pe el autoritatile. Dupa aceea, televiziunile au trecut la alte subiecte, iar ziaristul care a pretins ca are secrete militare a fost uitat, pesemne spre marea lui dezamagire.
Revenind la cazul Vardanean, mai spun ca l-am auzit pe dl. Antiufeev spunand ca, la moment, l-a cazat intr-o celula, cu conditii nu chiar proaste, ca i se da de mancare si ca are dreptul la o ora de plimbare zilnic. Bine, dar eu, aici in Romania, trebuie sa muncesc o luna intreaga, sa-mi platesc chirie pentru camera in care locuiesc, si alti bani nu-mi mai raman, asa ca mananc mai mult nu. Chiar si in Tiraspol am locuit cu chirie. De aceea, imi vine chiar acum sa ma duc la dl. Antiufeev si sa-i spun: “Vladimir Iurievici, sunt spion! Lucrez cu spetzslujba Americii, a Israelului si a Chitaiului. Va rog sa-mi dati si mie cazare si masa gratis, cum i-ati dat dlui Vardanean, nu vreau sa ma plimb o ora pe zi si promit sa fac si dejurnii la curatat cartofi si la spalat podele (ceea ce oricum fac zilnic si aici, in Bucuresti), dati-mi numai un top de hartie si pixuri”. Asa poate as avea si eu timp sa scriu cartile pe care de atata timp le planuiesc.
Inca un lucru despre cazul Vardanean: dicolo de o lista intreaga de glume care se pot face pe marginea lui, nu trebuie uitat ca el s-a petrecut in Transnistria, o regiune unde exista un conflict inghetat. In martie 2008, tot asa,in Abhazia a fost arestat un urnalist gruzin. Dupa aceea, in august a fost razboi.
Si apoi, ultimul punct. Din punctul de vedere al Transnistriei, mie mi s-ar fi parut mai sigur daca dl. Antiufeev, odata ce a ascultat marturisirea dlui Vardanean, in loc sa-l aresteze, l-ar fi luat de urechi, l-ar fi pus intr-o masina, l-ar plasat dincolo de granita de facto si punct. Ar fi fost mai simplu pentru toata lumea si nu ar fi existat nici un subiect in jurul caruia sa se faca atata caz. Pentru asta, timpul nu-i pierdut nici acum.

Sarbatorirea Zilei Alfabetului Chirilic, la Tiraspol. Precizez ca oamenii au venit de buna voie, in numar foarte mare, la praznic
- Care este părerea D-stră despre Misiunea Uniunii Europene de Asistenţă la Frontieră (EUBAM)?
Nu cunosc prea multe despre activitatea Misiunii Europene de Asistenta la Frontiere, deci nu pot formula opinii pe aceasta tema.
- Care este părerea D-stră despre decizia amplasării de interceptori tereştri ca parte a sistemului anti-rachetă american pe teritoriul României. Credeţi că acest lucru va afecta securitatea RMN?
Cu privire la scutul anti-racheta pe teritoriul Romaniei, am aceeasi parere ca si despre trupele rusesti din Transnistria. N-au decat sa vina, daca vor, americanii si sa-si cheltuiasca banii la noi asta nu poate sa faca rau. Ce-i drept, nici bine, pentru ca in Romania este un asemenea nivel al coruptiei incat orice ban care intra este pe data supt in buzunarele catorva potentati, iar la oamenii de rand nu mai ajunge nimic. De altfel, cu scut antiracheta sau fara, Romania este pe cale sa ramana fara cetateni, dat fiind ca fiecare isi cauta de munca in alta parte, undeva unde sa nu-i fie furata viata, unde sa-si poata face o casa si sa poata pune un ban deoparte. Din nefericire, la noi in tara lucrurile astea nu sunt posibile decat pentru o categorie extrem de restransa de cetateni: cei care inteleg ca “legea este numai pentru prosti”. Acesta si nu scutul antiracheta reprezinta cel mai mare pericol la adresa securitatii regionale, in care Romania nu are cum sa joace un rol important, pana cund nu va reusi sa elimine coruptia care o macina dinauntru. Altfel, in tara mea se va perpetua instabilitatea politica, vor inflori ideologiile de extrema dreapta (despre care acum doar se vorbeste) iar oamenii vor continua sa plece. Si nu-i va opri nici un scut antiracheta.
Cam astea au fost raspunsurile mele la intrebarile care mi-au fost adresate. Sper ca am fost destul de clara. Si, daca totusi nu, promit ca data viitoare sa fiu de-a dreptul explicita.

Raspunsul de la evolutia relatiilor cu Chisinaul este valabil si pentru relatia cu Ucraina, care, evident, si-ar dori sa integreze Transnistria intre granitele sale. Ucraina este insa slabita ca stat, cat si ca prestigiu in comunitatea internationala, dupa dezastruosul mandat Iuscenko. Aceasta tara are nevoie de timp, ca sa se refaca si, din pacate pentru poporul ucrainean, timpul se va masura in ani.
In ce priveste formatul de negocieri, este cat se poate de evident ca, pana la urma partile care trebuie sa se inteleaga sunt cele aflate in conflict: Tiraspolul si Chisinaul.
Intrebarea e cam fara obiect, nu de alta, dar eu “misiuni” n-am indeplinit, pentru ca nu sunt militar. Altfel, cel mai inspaimantator moment din intreaga mea cariera de corespondent a fost anul trecut, in aprilie, in timpul tulburarilor de la Chisinau. Seara, pe 8 aprilie, m-am dus la hotelul Zarea, din Chisinau, sa ma cazez, iar in holul hotelului au aparut doi barbati, care in mod evident erau de la SIS si au cerut lista romanilor cazati in hotel. Eu nu apucasem sa ma cazez si nu aveam la mine decat poseta si o punga de plastic, cu mancare, asa ca nu le-am parut suspecta. Ei s-au uitat pe lista si au spus: “Nu sunt tigani din Romania aici”, apoi au plecat. Atunci am stiut ca, daca m-ar fi legitimat, mi s-ar fi intamplat ceva rau, dar am avut noroc, zic eu.
Asa cum am promis, voi raspunde acestor intrebarilor care mi-au fost adresate. Iata o prima parte din raspunsurile mele:
















































Vara, aşa cum se ştie, mi-am petrecut-o în Transnistria, la Tiraspol. De fapt, am stat până la începutul lui august acolo. Spre sfârşitul lui iulie rămăsesem la modul sever fără bani şi trăgem de fiecare rublă. Pentru că nu-mi iau niciodată portofel şi port banii mototoliţi, prin buzunar, una dintre bancnotele de o rublă s-a rupt. Cu o rublă nistreană nu poţi să faci mare lucru – o călătorie cu marşrutka este două ruble şi 50 de copeici, iar o pâine costă 2,80 ruble. M-am dus la magazinul de produse alimentare (ei le numesc “producktî”), am cumpărat pâine şi încă ceva de mâncare, am dat să plătesc şi am scos şi rubla distrusă. O mai nimerisem de câteva ori, dar nu mă înduram s-o arunc, şi nici aşa s-o dau nu-mi venea. I-o arăt vânzătoarei, o tânără până în 20 de ani.