Astazi se sarbatoreste ziua Transnistriei. In urma cu 19 ani, pe 2 septembrie, regiunea din stanga Nistrului si-a declarat independenta fata de Chisinau. Republica Moldova nu a recunosut legitimitatea acestui act si a urmat razboiul civil. Statutul politic al Transnistriei nu este nici astazi definit. Mai multe despre ce se intampla acum la Nistru, aflam din materialul urmator.

 Ziua Transnistriei [2:10m]: Play Now | Play in Popup | Download

Tags: conflictul de la Nistru, Igor Smirnov, Reporter Special, Tiraspol, Transnistria

Cei care mă cunosc ştiu că îmi place foarte mult limba rusă, deşi nu vorbesc întrutotul corect. Am învăţat rusă de una singură. Chiar dacă am făcut 11 ani în şcoală şi chiar dacă în liceu am ajuns până la Olimpiada pe Municipiul Bucureşti, tot nu eram în stare să vorbesc. Pe urmă, în Moldova a început războiul civil, iar eu, un tânăr jurnalist, la început de carieră am mers la faţa locului. Nici atunci nu am învăţat ruseşte, pentru că încrâncenările erau mari, oamenii din Moldova vorbeau cu mine numai româneşte, iar dacă vorbeau “amestecat” (rusă şi română în acelaşi timp), făceau în aşa fel încât tocmai să nu înţeleg.

În aprilie 2007, am mers în Transnistria şi Ucraina. În Transnistria am vorbit cu Caraman, care mi-a spus că altă dată când mai vin să mă acreditez, altfel nu mai stă de vorbă cu mine şi cu Soin, care nici nu s-a obosit să-mi citească legitimaţia. Cu Carman am vorbit româneşte, cu Soin – în engleză. După asta, am plecat la Kiev, iar când m-am întors, aveam o stare, de parcă m-aş fi îndrăgostit. Îi ascultasem pe Liube şi Gazmanov, în capitala Ucrainei, cu castanii înfloriţi şi oamenii calzi, cu soarele şi catedralele Mihailovsk şi Sofiiskaya, privind de secole una catre alta, peste piaţa din centrul istoric, cu zăpada mieilor, pe care în acel an la Kiev am prins-o, asortată cu friguleţ, umezală, şi un pui de tremurat în jacheta subţirică pe care o aveam pe mine în acea călătorie. Kievul s-a aşezat firesc în sufletul meu pentru totdeauna. Acolo, pe malul Niprului, am vorbit numai rusă şi atunci a fost de fapt, pentru prima oara când am putut să spun şi să înţeleg ce mi se spune în această limbă. Probabil că pe vremea aia eram pur şi simplu în starea în care să mă îndrăgostesc şi este bine că m-am îndrăgostit de un oraş şi nu de un om, pentru că oamenii te dezamăgesc.

Câteva luni mai târziu reveneam la Tiraspol şi, pentru a doua oară în viaşă mă îndrăgosteam de un oraş. Acum Tiraspolul înseamnă pentru mine nu doar un loc frumos, ci – mai ales – prietenii pe care mi i-am făcut acolo. Iar limba rusă  totdeauna îmi aminteşte de ei, de prietenii mei, pe care nu-i smt niciodată departe, ci mereu aici, lângă mine, oriunde ar fi acest “aici”.

Pentru mine, limba rusă înseamnă mai ales aceşti prieteni şi relaţia caldă cu ei. Înseamnă Roman Konoplev şi cântecul pe care mi l-a cântat la primul interviu făcut cu el. Înseamnă felul frumos în care cântecul acela şi vocea lui Roman s-au integrat, înseninând discuţia despre politica întunecată şi cu multe semne de întrebare a regiunii. Limba rusă mai înseamnă Maxim Mişcenko, deputatul rus care îmi răspunde la telefon şi la întrebări indiferent dacă se află la Moscova, în drum spre Bruxelles sau oriunde în altă parte a lumii. Mai înseamnă limba rusă pentru mine răbdara cu care Ivan Burgudji îmi explica expresii şi cuvinte pe care nu le înţeleg, iritarea lui Şevciuk, care, la primul interviu s-a simţit hărţuit, pentru că nu-l lăsam să-şi ducă ideile până la capăt şi-i puneam mereu alte întrebări, emoţia lui Burla, care înainte de a începe interviul m-a întrebat: “unde aveţi de gând să mă chinuiţi?”, Radik de la Lenta PMR, care luminează fiecare dimineaţă cu o glumă bună, Soin, ale carui glume nu sunt totdeauna reuşite şi blândeţea cu care îmi vorbea la telefon înainte de primul direct, când eram ruptă de oboseală, pentru că nu dormisem de două zile şi disperată, pentru că ştiam că oricum n-am să înţeleg ce spune când o să fim în emisie. Mai  este şi deputatul Grigorii Mărăcuţă, cu care vorbim şi rusă şi română, amestecat, şi care mă bate la cap să mă mărit, dar neapărat cu cineva din Tiraspol şi Vasilii Kaliko, însărcinatul pentru drepturile omului, cu care discutăm politică, la o ceaşcă de ceai cu bomboane de ciocolată – micul meu păcat de supraponderală, promovată recent la vârsta a doua. Este limba rusă şi vocea dragă a lui Konstantin Kociev, oficialul de la Tskinval, pe care nu l-am întâlnit niciodată, dar care îmi răspunde mereu la întrebări – fie şi “medlenno” (încet), atunci când nu pot să înregistrez. Fariza şi nopţile sfâşiate de împuşcături, la Tskinval, imediat după război înseamnă tot limba rusă. Fatima, sora Farizei şi slujba de la biserică, tradusă de ea din osetină în rusă pentru mine şi în limbajul semnelor pentru prietena surdo-mută a Fatimei este o altă amintire dureroasă şi caldă pe care tot limba rusă mi-a dărut-o.

Aceste amintiri înseamnă pentru mine limba rusă – sau şi asta. Sigur că ştiu şi înjurături. Primele le-am învăţat de la Nadia şi Alisa şi ele erau o formă de a-mi descărca furia, pentru că fusesem dată afară de şeful meu din România, în 2007, pe când mă aflam la Tiraspol. Cred că pe el îl înjuram, atunci când repetam, conştiincioasă tot ce-mi spuneau fetele. Probabil că înjurăturile sunt singurele lucruri pe care ştiu să le spun, respectând toate regulile gramaticii ruse, pentru că le-am primit prefabricate. Toate celelalte fraze şi propoziţii le-am compus greu, chinuittor, la capătul multor nopţi de nesomn, căutând în dicţionare şi pe fişiere audio, comparând oprtografii şi culegând literă cu literă de pe Yandex caracterele ruseşti. Nopţi la capătul cărora învăţam, poate cinci cuvinte şi expresii noi, mi se părea că ochii îmi sunt înfipţi direct în creier si nu mai răspundeam la nici o întrebare, pentru simplul motiv că nu mai puteam auzi nimic după orele de stat cu căştile pe urechi si nici nu mai aveam putere sa vorbesc.

Dl. Voronin nu a trebuit să facă eforturile astea. Dumnealui vorbeşte limba rusă nativ, pentru că a copilarit într-o zonă multiculturală. Dumnealui nu face greşeli de gramatică atunci când vorbeşte ruseşte, indiferent dacă înjură sau nu. Cu toate astea, tot ce spune dl. Voronin sună vulgar, chiar şi atunci când nu înjură – mai vulgar decât ceam mai flagrantă greşeală gramaticală. Poate pentru că nu am reuşit să învăţ ruseşte ca lumea mi se pare că, atunci când vorbeşte dl. Voronin, o face cu aroganţa unui ştab stalinist pentru care toţi ceilalţi sunt nimicuri. Viaţa lor nu poate conta, ei au un singur drept – să tremure în faţa ştabului stalinist care este Vladimir Voronin. Aşa mi se pare mie, desigur pentru că nu ştiu bine limba rusă. Cei ca Vlad Filat, care nu înţeleg asta, sunt ameninţaţi (cum altfel?) tot în stil stalinist: “avem metodele noastre pentru tine, băiete”. Dl. Voronin este în mod esenţial lipsit de respect, pentru că este produsul unui sistem totalitar, a cărui esenţă a fost chiar lipsa de respect – pentru individ, ca şi pentru reguli. De aceea, tot ce spune dl. Voronin suna vulgar, dezonorant, profanator. Sună ca o înjurătură, chiar şi atunci când nu este o înjurătură. Esenţa unui sistem totalitar este dezonoarea şi aceasta este şi esenţa dlui Voronin ca individ. Dl. Voronin dezonorează chiar şi limba pe care o vorbeşte – indiferent că este rusă, română sau orice altceva. Când ascult ce spune dl. Voronin, o senzaţie de lucru murdar mi se strecoară, perfidă, în suflet. Iar dacă vorbeşte în limba rusă, mi se pare că murdăreşte cumva amintirile pe care le am despre oamenii dragi cu care am vorbit ruseşte. De aceea, fac un apel: vă rog, dacă se poate, să-l oprească cineva pe dl. Voronin din vorbit limba rusă. Omul ăsta înjură chiar şi atunci când nu înjură, iar eu vreau o soartă mai bună pentru dragele mele cuvinte ruseşti, pe care le-am învăţat atât de greu.

Tags: Tiraspol, Transnistria, Vladimir Voronin

Perechile care se casatoresc la Tiraspol, vin neaparat sa se fotograsieze la tancul din centrul orasului…

Lacatele nuntilor din Transnistria

Un obicei de nunta in Transnistria este ca, in ziua cununiei, mirii sa prinda undeva un lacat pe care sunt scrijelite numele lor. Aceasta, pentru ca legatura lor sa nu poata fi nicicand desfacuta. In Tiraspol, lacatele de prind de podul peste Nistru. Cei care trec pe pod, se opresc aproape de fiecare data sa priveasca aceste lacate ale iubirii si sperantei.

Tags: conflictul inghetat, Tiraspol, Transnistria

Andrei

Din Andrei o sa-mi amintesc tot timpul, in primul rand ochelarii de soare. Mari si negri. Din acest motiv, inspaimantatori. Multa vreme, m-a intimidat. Mi se parea serios, sever, gata sa certe pe oricine, pentru cel mai mic motiv. Andrei lucreaza la Proriv. Dmitrii Soin, seful organizatiei, mi-a spus sa vin mereu pe la ei, pentru ca acolo am Internet, o vorba buna si un ceai gratis oricand doresc Din acest motiv, eu ma duc foarte des in vizita la Proriv si, daca am nevoie de Internet o zi intreaga, raman toata ziua la ei (ma gandesc cat or sa-mi lipseasca toate astea in Afganistan, unde nu cunosc decat un singur jurnalist, in toata tara aia – de alfel, Kabulul e mai mare decat toata Transnistria).

Asa, sa ma intorc la Andrei. Spuneam ca mi se parea inspaimantator si serios, si ca ma intimida. Pana intr-o zi, cand i-am cerut ajutorul. Aveam nevoie de a doua voce pentru unul din reportajele mele radio. Nu era mult de vorbit – doar o fraza, dar trebuia spusa in romana.

Fraza era:

“In acelasi timp, Nicolae Andronic, presedintele Partidului Popular Republican, explica in ce mod organele de ordine au intimidat elevii, studentii si profesorii, dupa evenimentele din 7 aprilie”.

La moment, Andrei era singurul care nu avea treaba a ca am picat pe capul lui. Andrei nu stie dacat rusa, asa ca a trebuit sa-i scriu cu litere chirilice ce are de spus. Cand a vazut cate cuvinte sunt, s-a ingrozit: “Eu am crezut ca sunt doua vorbe, dar vad ca aici e un vers intreg. A repetat, constiincios, de mai multe ori, apoi a conchis: “Pot s-o spun, dar fara expresie”.

- Fara expresie, am confirmat eu.

Am dat drumul la inregistrare. Ca prin farmec, toti terminasera ce aveau de facut si asteptau “momentul artistic” cu Andrei in rolul principal. Sasa se stramba de ras numai imaginandu-si cum o sa fie. Eu stiind ca vor fi multe cereri de bis, am inregistrat si salvat constiincioasa toate rateurile. Cea mai mare problema a avut-o Andrei cu “organele”. Cuvantul nu voia sa-i iasa sub nici o forma cum trebuie – spunea de fiecare data “arganele”. Dar mai bine ascultati:

Andriuha 1
Asculta mai multe audio Haioase

Andriuha 2
Asculta mai multe audio Haioase

Oricum, pana la urma, din taieturi, din repetitii, fraza a iesit, iar eu am avut a doua voce pe reportaj. Si ce voce! Dincolo de glume, Andrei chiar are o voce frumoasa pentru radio. Per total, materialul s-a auzit asa:

Tortura si intimidare in Republica Moldova
Asculta mai multe audio Politica

Sasa a vrut neaparat filele audio cu repetitiile lui Andrei pe mail, le are in calculator si din cand in cand le mai ascultam si ne distram pe seama bietului om, care dupa ce ca a fost constiincios si a facut treaba bine, nici macar nu se supara cand radem de el.

La un timp dupa asta, mi-am amintit ca, doar ce venisem in Tiraspol si, tot asa, eram la Proriv, cu laptopul infipt in Internetul lor si a venit Soin la mine sa ma salute si mi-a spus in gluma:

- Mihaela, tu ai sa ne inveti romaneste pe toti…

Nu era prima oara cand imi spunea asta, mie mi-a sunat prost, asa ca i-am raspuns taios. Dar se pare ca un pic de dreptate a avut.

O incercare mai putin reusita, dar la fel de hazlie de a comunica in limba mea materna a facut-o Burgudji. El este foarte departe. Din cand in cand il sun si, ca sa-mi ascund emotia, pregatesc intotdeauna inceputul convorbirii – un ton anume, sau poate un cuvant special. Uneori ii spun pur si simplu in romaneste, pe un ton “dur”: “Buna ziua” sau “Ce faceti?”, ca sa-l iau prin surprindere. Pe vremuri, Vanya Burgudji a lucrat in Spetsnaz si are un fel anume de a ramane linistit, in asteptare, cand e pus in situatii neobisnuite. Oricum, stie ca la “Buna ziua” trebuie sa raspunda cu “Buna ziua”, iar la “Ce faceti?” – cu “Bine”, sau, cum se spune pe aici, “Normal”. Asadar, l-am sunat si i-am spus, sec, “Buna ziua”. El pregatise ceva, dar intre timp a uitat o parte din lectie, asa ca eu am auzit in telefon:

- Buna ziua… femeie.

De fapt intentia era sa-mi spuna “Buna ziua, doamna”, asta am aflat dupa cateva replici lamuritoare.

Lui Soin insa o surpriza de acelasi gen i-a iesit. Intr-o seara cand a plecat mai devreme acasa, a venit la mine, am dat mana, el s-a gandit putin, apoi mi-a spus, aproape fara accent:

- La revedere.

Un alt moment interesant a fost cand, dupa ca am aflat ca Declaratia de Independenta a Republicii Moldova a ars in timpul violentelor din aprilie, l-am sunat pe Soin sa fixez un interviu cu el. Precizez: voiam interviul nu pentru ca Soin e “separatist” si mie imi trebuia un punct de vedere “dur”, ca sa lovesc in liderii de la Chisinau. Pur si simplu, stam de niste abordari ale lui Soin, care mi se pareau relevante si voiam sa le aduc in discutie in acest context. Oricum, l-am sunat si i-am spus in rusa ceva ce s-ar traduce asa:

- Dmitrii Iurevici, s-a bronzat cererea de independenta a Moldovei si as vrea neaparat sa-mi dati un comentariu pe aceasta tema.

Afara era intr-adevar un soare ucigator si probabil Soin si-o fi imaginat ca am facut insolatie. Radik ne-a ajutat, oricum, sa ne clarificam.

Mai postez prima inregistrare pe care am facut-o vreodata cu Burgudji, in urma cu doi ani. Atunci ne-am si cunoscut. A venit in biroul Lenta PMR si avea, nu stiu de ce, nevoie de reportofon. I l-am imprumutat pe al meu. Si, in timp ce-i explicam cum functioneaza, s-a inregistrat o bucatica din acel moment. Nu m-am indurat sa sterg inregistrareaa si o urc acum pe blog, chiar daca este foarte scurta.

Burgudji voce
Asculta mai multe audio Politica

… Si iata cum se aude o seara, petrecuta cu Nadia si Alisa pe malul Nistrului, cand Sasa, prietenul Alisei canta la chitara.

Poslednii gheroi
Asculta mai multe audio Divertisment

Cu Nadia si Alisa…

…. la un concert rock

Cantec pe malul Nistrului
Asculta mai multe audio Divertisment

Voci pe malul Nistrului
Asculta mai multe audio Divertisment

Poteryanii rai
Asculta mai multe audio Divertisment

Toate aceste bucatele de voci sunt pentru mine amintiri dragi. Despre prieteni pe care mi i+am facut in “conflictul inghetat de la Nistru”.

Tags: conflict inghetat, Ivan Burgudji, Nistru, Tiraspol, Transnistria

O discutie avuta in martie cu deputatul transnistrean Grigorii Maracuta contura perspectivele regionale: modalitatile in care s-ar putea rezolva conflictul de la Nistru si eventualitatea unirii Basarabiei cu Romania. La putina vreme dupa asta, dnii Voronin si Smirnov au fost chemati la Moscova in speranta identificarii unor solutii de rezolvare a conflictului de la Nistru. Evolutii favorabile de atunci, din pacate nu s-au produs. Discutiile despre ce ar trebui facut cu regiunea continua, dar de facut nu face, oricum, nimeni nimic. Dar mai bine…

… asculta materialele audio:

 Grigorii Maracuta despre posibilitatile de rezolvare a conflictului de la Nistru [1:15m]: Play Now | Play in Popup | Download

 Grigorii Maracuta despre posibilitatea unirii Basarabiei cu Romania [0:33m]: Play Now | Play in Popup | Download

 Grigorii Maracuta despre posibilitatea unificarii Republicii Moldova [1:05m]: Play Now | Play in Popup | Download

 Relatare despre intalnitrea tripartita de la Moscova [1:49m]: Play Now | Play in Popup | Download

Tags: conflictul de la Nistru, Grigorii Maracuta, Medvedev, Moscova, Reporter Special, Smirnov, Tiraspol, Transnistria, Voronin

Un interviu realizat in primavara cu analistul Serghei Shirokov am avut timp sa-l traduc abia acum. Materialul in limba rusa a fost deja postat, cateva luni in urma, impreuna cu un rezumatt in romana al discutiei. Puteti vedea subiectul aici. Atunci un cititor mi-a reprosat ca nu postez si traducerile si, pe masura ce am avut posibilitatea, am tradus si postez si materialele pe care le-am urcat doar in limba rusa. Asadar, mai jos – traducerea interviului realizat cu Serghei Shirokov imediat dupa evenimentele din aprilie, cu precizarea ca tot ce mi-a spus atunci analistul ramane in continuare dde actualitate

“Republica Moldova nu si-a definit obiectivele strategice si directiile de dezvoltare”

Serghei Şirokov, aveţi o explicaţie pentru ceea ce s-a întâmplat la Chişinău? Vă rog să nu-mi spuneţi că ar fi trebuit să ne aşteptăm la asta, pentru că nimeni nu s-a aşteptat la o astfel de evoluţie.

Ştiţi, eu voi vorbi din punctul de vedere al Transnistriei. De la început, ceea ce s-a întâmplat la Chişinău, însuşi procesul electoral, apoi situaţia de după alegeri – noi la acestea ne raportăm în mod exclusiv ca fiind o problemă internă a Republicii Moldova. Motivele care au provocat aceste evenimente, de pe 7 aprilie, desigur că pot fi puse în discuţie, dar noi pentru noi este clar următorul lucru: acţiunile opoziţiei, pogromurile, actele de vandalism, acţiunile puterii, toate aceste fenomene negative, sunt un anumit rezultat firesc al dezvoltării Republicii Moldova, în ultimii 19 ani. Iată de ce: atât statul, cât şi politicienii din R. Moldova, până în momentul de faţă nu şi-au definit obiectivele strategice şi direcţiile de dezvoltare: cine sunt cetăţenii R. Moldova, în ce limbă vorbesc, ce fel de stat construiesc, ce fel de istorie studiază. Oamenii, societatea moldovenească, până în momentul de faţă, se află în cursul discuţiei între concepţia de românism, adică între partizanii ideii că sunt mai apropiaţi de România şi partizanii moldovenismului, partizanii ideii că moldovenii şi R. Moldova sunt o naţiune separată, un popor separat, cu propria istorie şi propriul curs de dezvoltare. Faptul că nu s-a acordat atenţie acestei probleme, care este în acelaşi timp o problemă de cultură politică şi o problemă de democraţie, între putere şi opoziţie, a provocat acele consecinţe negative care, din păcate, începând cu 9 aprilie, au putut fi observate de toată lumea.

Ce curs va urma procesul de negociere pentru rezolvarea conflictului de la Nistru după aceste evenimente?

Cred că să aşteptăm o activizare, manifestarea unei dinamici, a unui impuls în procesul de negociere între Moldova şi Transnistria, să aşteptăm aceasta nu este cazul. Iată de ce: deocamdată, procesele politice din Republica Moldova încă nu s-au stabilizat. Atunci când se vor stabiliza, este nevoie de o anumită vreme, de o perioada obiectivă pentru a se construi noua configuraţie a puterii de la Chişinău. Cred că în cazul de faţă, şi opoziţia şi puterea în exerciţiu vor trebui să gasească anumite puncte comune. De ce? Pentru că susţinerea populară, susţinerea alegătorilor relativ la opoziţia liberală şi susţinerea care s-a păstrat pentru Partidul Comunist din Moldova demonstrază că Moldova se află într-o etapă de tranziţie – în etapa schimbării elitei politice, în etapa schimbului de generaţii. Ceea ce am putea numi schimbare abruptă, ca rezultat al demonstraţiilor, şi al falsificării alegerilor provoacă destabilizarea construcţiei statale. De aceea, desigur, cred eu, elita politică din Moldova trebuie să facă treptat trecerea spre modalităţi de exprimare mai puţin dure, către o etapă de tranziţie. Să sperăm că actualul curs se va menţine. În cazul de faţă, problemele politicii interne şi să nu uităm şi de problemele economice ale R. Moldova, necesită concentrarea conducerii în interior. Din acest motiv, desigur că în procesul de negociere nu vor surveni activizări notabile. Pe de altă parte, nici un fel de concepţii noi, nici din partea puterii comuniste, nici din partea opozitiei liberale, relativ la Transnistria şi la procesul de negociere nu au fost exprimate. Discuţia se rezumă la formatul 5+2, la legea pe care Moldova a adoptat-o în 2005, cu privire la statul Transnistriei şi la referendumul din Transnistria, deci nici un fel de puncte comune, nici un fel de abordări noi nu au apărut. De aceea, este evident că mediatorii şi observatorii vor susţine o dinamică oarecare a negocierilor până ce puterea din Moldova se instalează şi se stabilizează. Eu cred că, deocamdată, cea mai indicată direcţie în procesul de negocieri rămâne cea a măsurilor de încredere. Pentru că încrederea între Chişinău şi Tiraspol se află undeva foarte jos – la nivelul anului 1992. Aceasta este o tendinţă foarte periculoasă şi este nevoie mai întâi să instaurăm climatul de încredere şi să încercăm să rezolvăm acele probleme economice şi sociale, care pot fi rezolvate în cadrul dialogului între Chişinău şi Tiraspol şi care pot favoriza dezvoltarea socială şi economică a Transnistriei şi Moldovei, în condiţiile crizei economice.

“Pauza in negocierea conflictului de la Nistru va dura atat cat este necesar pentru reconfigurarea puterii de la Chisinau”

S-a vorbit foarte mult despre aceste măsuri de încredere între cele două maluri ale Nistrului. Care ar trebui să fie acestea?

Există un întreg mecanism, un grup de lucru comun, format din experţi din Chişinău şi Tiraspol, care lucrează în câteva direcţii: impozite, transport, cooperare economică, toate aceste puncte, legate de problemele comune, pe care le putem rezolva prin acţiuni comune. Ecologia: noi avem un singur râu Nistru – el pe noi ne uneşte; avem calea ferata şi coridorul de transport, a căror exploatare ar fi avantajoasă, atât pentru Chişinău, cât şi pentru Tiraspol. Este această practică a paşilor mici, care sunt utili ambelor părţi şi care nu sunt politizate, dar care pot aduce avantaje reale. Când părţile colaborează, au avantaje şi văd rezultate reale ale acestei colaborări, desigur că se îmbunătăţeşte şi nivelul de încredere. Dar, nu trebuie să uităm că factorul politic este aici hotărâtor. Şi, până în momentul de faţă, în cursul activităţii în cadrul grupului de experţi, vedem că discuţiile cu privire la statusul politic încă nu sunt clarificate. Aici factorul voinţă politică, responsabilitate politică rămâne dominant, din păcate, şi acest proces fragil de relaţionare poate fi compromis din motive politice.

Aţi vorbit despre o perioadă lungă până la reactivizarea procesului de negocieri. Puteţi să faceţi precizări suplimentare – despre ce perioadă ar putea fi vorba: ani, luni, cât?

Pauza va dura atât cât este necesar pentru reconfigurarea puterii de la Chişinău. Dacă, de exemplu, se confirmă rezultatele alegerilor, aşa cum s-au făcut deja publice, dacă opoziţia este de acord cu aceste rezultate, dacă în Moldova decurge normal procesul de alegere a şefului statului, preşedintelui Parlamentului şi primului ministru, atunci pauza ar putea dura numai două – trei luni. În acest caz, probabil că la mijlocul verii – începututul toamnei e posibil să reînceapă procesul de negociere. Dacă, însă situaţia se dezvoltă după un alt scenariu, dacă Moldova merge pe calea alegerilor anticipate, atunci această pauză se va întinde pe o perioadă mai lungă, şi, în acest caz, negocierile ar putea fi reluate aproape de sfârşitul anului. După rezolvarea chestiunii puterii la Chişinău s-ar putea relua procesul de negociere. Până când Chişinăul nu-şi defineşte un centru clar de putere, până când mediatorii, observatorii şi Tiraspolul nu văd o figură responsabilă cu care să discute, negocierile nu au sens.

“Creativitatea in materie de masuri dure impotriva Transnistriei a fost deja epuizata de dl. Voronin”

S-au exprimat temeri în legatură cu o posibilă abordare dură a părţii moldovene în ce priveşte rezolvarea conflictului de la Nistru. S-a vorbit despre asta mai ales după evenimentele de la Chişinău. Consideraţi că o astfel de abordare dură este posibilă?

Nu cred că este posibil să vorbim despre o înrăutăţire a abordărilor, în condiţiile unui transfer de putere la Chişinău, dinspre comunişti, către liberal – democraţi. Iată de ce. În primul rand, regimul comunist în exerciţiu a folosit, împotriva Transnistiriei, practic toate metodele de presiune pe care le-a putut ordona. Eu nu cred că opoziţia liberală poate concepe măsuri mai dure decât a conceput dl. Voronin. Ultima măsură dură, care încă nu a fost încercată şi care sper şi cred că nu va fi folosită este numai o provocare armată şi un conflict armat. Dar pentru asta este forţa de menţinere a păcii, pentru asta sunt mediatorii şi garanţii – şi Rusia, şi Uniunea Europeană; desigur că nimeni nu va permite o altă baie de sânge la Nistru. Creativitatea în materie de măsuri dure împotriva Transnistriei s-a terminat deja, iar noua putere, presupunând că ar interveni o schimbare şi la putere ar veni coaliţia liberală, ar putea aduce o cu totul altă realitate, ar putea crea alte condiţii şi va fi obligată să adopte întrucâtva altă poziţie – cea care este scris în programele electoarele, care, oricum, acordă foarte puţină atenţie Transnistriei – în orice caz, dacă privim programele partidelor, acolo este o suma de fraze standard şi şabolane; nimic concret, nici un fel de puncte clare, în afară de cuvintele reintegrare, democratizare. Aceste sunt cuvinte în care nu este prezent un conţinut. Munca adevarată, practica vin dintr-o nouă înţelegere a eficienţei şi din pasi către noi metode.

Ar putea Transnistria să-şi asigure independenţa? Am în vedere: componentele economică şi de securitate.

În ceea ce priveşte chestiunea securităţii, noi trebuie, desigur, să asigurăm resurse, dar principala resurse de securitate este operaţiunea de menţinere a păcii a Federaţiei Ruse şi înţelegerea situaţiei de către actorii internaţionali – anume că nici un fel de soluţie de forţă, armată nu este acceptabilă.

Nu, eu ma refer la altceva: dacă, de exemplu, mâine se ia o decizie şi Transnistria devine un stat independent, recunoscut, aţi putea să vă asiguraţi ca puteti sustine aceasta independenta? Aveti suficiente resurse pentru a vă asiura securitatea – aveţi, de pildă, o graniţă foarte lungă… Trebuie sa fiţi cumva capabili să o apăraţi..

Vedeţi, Transnistria, nici după dimensiunile ei teritoriale, nici după scara ei nu este centrul unor acţiuni agresive în raport cu vecinii, Aceasta în primul rând. În al doilea rând, ca să clarific, într-o astfel de situaţie eu văd dezvoltarea evenimentelor de maniera următoare: în acest caz, înţelegerea independenţei în lumea noastră globalizată este relativă; nu există stat independent la modul absolut, economia a demonstrat că noi toţi suntem legaţi din punct de vedere economic, din punct de vedere politic – diferite state şi diferite regiuni. Transnistria nu este o excepţie. Trebuie să precizăm chiar că Transnistria a fost afectată de criza economică mondială mai devreme decât Moldova. Aceasta demonstrează că Transnistria este mai integrată în sistemul mondial de întreprinderi decât R. Moldova. În acest caz, pentru Transnistria este desigur avantajos ca interesele noastre economice să fie conectate cu Uniunea Europeana şi cu Federaţia Rusă. Tradiţia noastră culturală şi istorică, civilizaţia noastră sunt conectate şi cu Ucraina, şi cu Rusia şi, aici, Transnistria se află în situaţia în care relaţia cu Federaţia Rusă şi cu Uniunea Europeană şi consensul Uniunii Europene cu Rusia reprezintă formula-cheie a unei posibile independenţe a Transnistriei.

“Transnistria are dreptul la autonomie culturala si spirituala”

În discursul susţinut în faţa Parlamentului, preşedintele Băsescu a vorbit despre „pericolul pe care îl reprezintă conflictele înghetaţe, şi mai ales conflictul transnistrean”. Este real acest pericol şi, dacă da, în ce constă el?

Eu cred că pericolul, în sensul posibilităţii de a izbucni un conflict, pericolul pentru vecini, pericolul pentru securitatea şi sănătatea cetăţenilor nu există. Pericolul este legat de instabilitatea politică şi de incertitudinile privind viitorul acestei regiuni. Şi Moldova, şi Transnistria, din cauza conflictului, pierd vremea pentru dezvoltarea propriilor societăţi, pierd vremea în ce priveşte instaurarea bunăstării propriilor cetăţeni. Acesta este problema – un vecin sărac este un pericol pentru el şi este un pericol şi pentru Ucraina, şi Rusia. Un stat stabil, un vecin stabil şi bogat este cel mai bun vecin – şi o regiune stabilă, în care nu sunt conflicte, care se dezvoltă într-un sens clar, predictibil este cea mai avantajoasă construcţie pentru orice stat, în acest caz – şi pentru România.

Care va fi viitorul regiunii, după părerea Dvs.?

Aceasta este cea mai dificilă întrebare, pentru că mie mi se pare că ne aflăm la intersecţia, sau măcar am intrat, pentru o perioadă în zona unor mişcări tectonice. Lumea se schimbă – lumea înconjurătoare, nu numai regiunea noastră – şi Europa, şi continentul american, şi Rusia. De aceea, eu cred că ne aşteaptă mari schimbări, ele se vor referi şi la apariţia unor noi jocuri, economice şi politice, posibila rezolvare a problemelor geopolitice difcile. Eu nu cred că vom rămâne în afara acestor procese, regiunea noastră se află în zona Mării Negre, un factor-cheie – în cazul de faţă datorită nerezolvării conlictului, cât şi datorită avantajelor poziţiei geografice, desigur că atenţie i se va acorda, dar foarte mult va deâpinde de felul în care actorii globali ajung la o înţelegere comună, la un numitor comun, de situaţia din Moldova şi Transnistria, de politica internă, de situaţia economică şi de felul în care acestea vor evolua, de cat de stabilă şi predictibilă va fi această situaţie, de felul în care actorii regionali – România, Ucraina –se vor raporta la problematica rezolvării conflictului, la intersecţia tuturor acestor interese, tuturor acestor probleme, se va defini viitorul regiunii. Cel mai important este că, totuşi, prin rezolvarea acestui conflict atenţia dominantă trebuie să fie acordată intereselor cetăţenilor, intereselor omului simplu, care este preocupat în primul rând de bunăstarea sa şi a familiei sale, de interesul societăţii, care are dreptul de a-şi exprima punctul de vedere, de a-şi dezvolta identitatea, de a-şi dezvota propria autonomie culturală şi spirituală.< >< ><–>

Tags: centrul Mediator, Nistru, partidele liberale, Republica Moldova, Serghei Shirokov, Tiraspol, Transnistria

Mi-am petrecut tineretea si o mare parte din viata de om matur intre militari. De aceea, stiu foarte bine ca, din orice tabara ar face parte, orice fel de epoleti ar purta, oamenii astia au ceva rectiliniu si copilaresc in felul de a fi. Poate pentru ca sunt mai des aproape de moarte decat noi, ceilalti si, in fata mortii, ca si in fata iubirii, orice om redevine copil. Militarii, mai ales cei din trupele speciale, au ceea ce as putea numi o inocenta cu muschi, care este numai a lor.

Mai mult decat alte categorii de barbati, ei stiu sa aprecieze frumusetea unei femei si mai toti isi iau neveste frumoase. Cu timpul, doamnele lor preiau responsabilitatea gestionarii relatiei, pentru ca asa este mai convenabil pentru ambele parti. Inocenta, oricat ar fi de frumoasa, nu este un bun conducator. Astfel, superbarbatii care la serviciu racnesc ordine, facand inferiorii sa tremure in fata lor, se preschimba in niste foarte disciplinati executanti atunci cand au trecut de pragul caminului conjugal. Acesti oameni intra sub tocul sotiilor cu o senzatie de confort psihologic, si cu sentimentul ca asa este cel mai bine, pentru ca acasa este locul unde lasa garda jos si pur si sinplu pun controlul in mainile altcuiva.

Pe 2 august, in intreg spatiul post-sovietic se sarbatoreste ziua trupelor speciale. Praznicul este numit Deni Desantnikov. Luptatori in razboaiele de azi, ca si cei pe care varsta i-a obligat sa incheie socotelile cu razboiul se strang laolalta, undeva in centrul oraselor. Se aliniaza si defileaza impreuna sub steagul armei, pana la monumentul camarazilor cazuti in Afganistan, unde, langa florile depuse in memoria celor ramasi pe campul de lupta, asaza neaparat o sticla de vodca, un pachet de tigari si o cutie de chibrituri. Se spune despre desantnici ca beau strasnic, dar nu in toate cazurile este asa. Pur si simplu, aceste povesti fac parte din legenda lor de superbarbati. Tot asa, se crede ca pe 2 august ei consuma cantitati inspaimantatoare de spirtoase. Daca numai un pic stai sa te gandesti, si acest mit se spulbera. La inceputul lunii august sunt niste calduri cumplite in partea asta de lume. Cat poate sa bea chiar si cel mai tare barbat pe o astfel de arsita? Mai mult de doua pahare rase de vodca? Greu de crezut. De altfel, multi dintre ei vin la sarbatoare cu sotiile, care-i vegheaza, vigilente, de la o distanta confortabila si au grija sa le cumpere salam si zakuski (gustari), nu de alta dar chiar pentru cea mai destoinica femeie e nitelus incomod sa-l duca acasa, in carca, pe consortul prevazut neaparat in aceasta zi cu tilneaska (tricoul cu dungi alb-bleu) si bereta albastra. Astfel, tinuti sub atenta observatie de femei, desantnicii deapana amintiri, isi ureaza unii altora “fericire in familie si sanatate de fier” si, da, beau impreuna, dar nu exagerat de mult. Cam asa. Catre seara, se raspandesc fiecare pe la casele lor. Ziua inchinata amintirilor despre razboi si libertate se incheie cu desantnikul sforaind cumplit pe partea lui de pat conjugal si depanand in continuare, in vis, aceleasi amintiri despre razboi si libertate. Peste numai cateva ore incepe dimineata de 3 august, un timp cand pe desantnik il doare capul, totul in jur se invarte si i se pare ca cel mai sigur loc din lumea asta este sub tocul doamnei careia i-a daruit inima si libertatea.

Mihaela Onofrei, Tiraspol, 3 august 2009

Tags: Deni Desantnikov, Tiraspol, Transnistria

Tags: Deni Desantnikov, Tiraspol, Transnistria

Candva, in perioada demonstratiilor de la Chisinau, ma dadeam disperata telefon dupa telefon, incercand sa gasesc un interlocutor care sa-mi arate iesirea din aceasta situatie. Asa, am nimerit peste avocatul Ion Ungurean, de la Partidul Popular Republican. Il cunoscusem in perioada cand m-am ocupat de cazul Burgudji – e un om cu un simt al umorului calm si in acelasi timp taios. Glumele lui, spuse cu morga, pe cel mai serios ton, sunt de natura sa satmulga hohote de ras ascultatorilor.

L-am sunat, asadar, pe Ungureanu, imediat dupa demonstratii si l-am intrebat ce se intampla.

- Ce sa se intample? Ieri am luat Parlamentul si Guvernul si astazi o sa luam Presedintia, ca asa nu se mai poate…

Avocatul, altfel un specialist de exceptie, e molcom la vorba si are un accent specific moldovenilor.

- Domnul Ungureanu, nu e bine, m-am jeluit eu. Aveam sufletul frant si putinele momente de singuratate, dinainte de a adormi, mi le petreceam plangand.

- Nu e bine, cum sa fie bine? Nici mie nu mi-e bine. Am gripa. Mi se pare ca-i aviara.

- ….

- Nici la voi nu e bine, a continuat Ungureanu. Si la voi a iesit lumea-n strada. L-au arestat si pe Becali… Scrieti numarul meu de mobil, ca sa-l aveti in caz de ceva.

Cu asta disctia s-a terminat. Am scris numarul de mobil (atunci sunasem pe stationar) si l-am sunat dupa cateva zile, cand deja ma aflam in Tiraspol. Eram la Proriv, ma pregateam sa merg cu ei la o actiune. Cumva, Ungreanu a inteles ca nu mai sunt la Chisinau, dar nu m-a intrebat unde sunt. Atunci cam toata lumea se ascundea. Comunistii incepusera represia. Se faceau arestari in masa. Noutati nu erau – situatia apasatoare de dupa repreimarea demonstratiilor persista, ca o poala de nor negru, atarnata deasupra Moldovei. In timpul discutiei, a trecut pe langa mine Aleksandr Sergheievici, care mi-a spus “Privet”. Eu pe omul acesta mare si ras in cap il respect foarte mult, pentru ca este foarte linistit, nu se pierde, este eficient si atent la detalii. Si stie sa fie un adevarat lider – sa impuna respect si sa inspire incredere. I-am raspuns “Zdrastviite”, fara sa tin seama ca sunt in mijlocul unei conversatii cu Ungureanu. De la celalalt capat al firului, insa avocatul mi-a raspuns calm: “Zdrastviite”, ca si cum l-as fi salutat pe el. Eu am replicat:

- Nu dumneavoastra…

- Da, eu inteleg. Acela trebuie sa fi fost Putin. Sau – Medvedev.

Ca tintesc sa fiu intr-o zi corespondent de presa acreditat la Moscova, asta este foarte clar. Dar ca as putea sa ma salut cu sefii Rusiei pe culoarele Kremlinului, asa ceva numai Ungureanu putea sa inventeze.

Am continuat sa sun la Chisinau si dupa ce am ajuns in Romania, sperand de fiecare data sa aud vesti bune, si de fiecare data dezamagita ca acestea nu veneau. Odata, Nantoi m-a intrebat:

- Unde sunteti, in stanga Nistrului?

- Nu, in dreapta Prutului, am raspuns, realizand ca, de mai bine de doi ani, eu traiesc in aceasta geografie foarte politica, in care malurile raurilor au acea importanta semnificata de apartenenta la o comunitate imaginata, care e chiar felul in care Benedict Anderson a definit natiunea: “comunitatea politica imaginata, care are capacitatea magica de a transforma sansa in destin”.<–>

Tags: Chisinau, Ion Ungureanu, Ivan Burgudji, Nistru, Oazu Nantoi, Prut, Republica Moldova, Tiraspol, Transnistria

Astazi, la Tiraspol, Sovietul Suprem a ales un nou presedinte, dupa ce Evghenii Sevciuk, fostul sef al institutiei, si-a depus mandatul la 8 iulie. In functia de lider al Parlamentului din Transnistria a fost votat, cu 32 de voturi pentru si 2 abtineri, Anatolii Vladmiriovici Kaminskii, deputat din partea partidului Obnovlenie, formatiune politica ce detine majoritatea in legislativul transnistrean. Dl. Kaminskii este etnic ucrainean. Are 59 de ani, s-a nascut in Federatia Rusa si de formatie este inginer de industrie alimentara. Este deputat al Sovietului Suprem din 1990, a luat parte la razboiul de la Nistru, este casatorit si are un fiu si o fiica.

Tags: Anatolii Kaminskii, Evghenii Sevciuk, razboiul de la Nistru, Sovietul Suprem, Tiraspol, Transnistria